ICCJ. Decizia nr. 1854/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1854/2011
Dosar nr. 1846/33/2010
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Cluj Napoca prin sentinţa civilă nr. 9644 din 3 decembrie 2007 a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta SC M.G.T.G. SRL Cluj Napoca în contradictoriu cu pârâta SC S. & M.G. SRL Cluj Napoca în sensul că a obligat pârâta să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, respectiv Activul 18.3 â€" teren în suprafaţă de 1561 mp şi C8/3 â€" Atelier mecanic (reparaţii) pentru preţul de 97.537,7 Euro, preţ din care s-a achitat suma de 9.743,77 Euro iar restul de 87.783,93 Euro se va achita la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în caz contrar sentinţa va ţine loc de act autentic apt de intabulare.
S-a mai dispus şi intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
Tribunalul Comercial Cluj prin Decizia comercială nr. 13/R/C din 14 aprilie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a primei instanţe, excepţie invocată de apelanta pârâtă SC S. & M.G. SRL şi a admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 9644 din 3 decembrie 2007 a Judecătoriei Cluj Napoca, pe care a anulat-o în totalitate şi a reţinut cauza pentru judecată în primă instanţă la Tribunalul Comercial Cluj, considerând că litigiului de natură comercială îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 6464 din 30 noiembrie 2009 Tribunalul Comercial Cluj a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC M.G.T.G. SRL împotriva pârâtei SC S. & M.G. SRL, prin aceea că pârâta a fost obligată să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în Cluj Napoca, judeţul Cluj, în caz contrar sentinţa ţinând loc de act notarial de vânzare-cumpărare.
A fost respinsă cererea reclamantei privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus menţionat.
În final, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8.095,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut în principal, că la data de 27 septembrie 2007 între părţi s-a încheiat un contract intitulat promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, pentru activul atelier de reparaţii, preţul fiind stabilit la suma de 97.537,7 Euro, care urma să fie achitat în două tranşe: suma de 9.743,77 Euro odată cu semnarea contractului şi restul de 87.783,93 Euro la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Reclamanta a achitat prima tranşă din preţ prin ordinul de plată nr. 550 din 28 septembrie 2006 şi a cerut pârâtei, în mod repetat, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.
S-a reţinut, că în Legea nr. 247/2005, actualizată, la Titlul X art. 5 alin. (2) se prevede că în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.
Această posibilitate întemeiată pe dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. şi ale art. 5 alin. (2) Titlul X al Legii nr. 247/2005 vizează suplinirea consimţământului părţilor la încheierea actului în formă autentică şi presupune prin ipoteză un antecontract valabil încheiat.
S-a constatat că cererea privind intabularea dreptului de proprietate nu este întemeiată în raport de lipsa întocmirii documentaţiei cadastrale, prevăzută de Ordinele nr. 634/2006 şi nr. 633/2006 ale Preşedintelui Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie necesare pentru identificarea imobilului, impunându-se şi achitarea taxelor pentru transferul dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 57 din 5 mai 2010 a anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC S. & M.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 6464 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, cu motivarea că nu a fost îndeplinită obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 3.610,5 lei şi nici depus timbrul judiciar în valoare de 5 lei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3365 din 19 octombrie 2010 a admis recursul pârâtei SC S. & M.G. SRL împotriva deciziei nr. 57 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe stabilind că la termenul de judecată al apelului, din data de 5 mai 2010, pârâta apelantă a învederat că taxa judiciară de timbru a fost achitată, iar dovada plăţii a ajuns la dosarul cauzei după terminarea şedinţei de judecată.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 190 din 8 decembrie 2010 a respins apelul pârâtei SC S. & M.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 6464 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei civile nr. 190 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC S. & M.G. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi cu consecinţa respingerii reclamantei SC M.G.T.G. SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat aplicarea eronată a dispoziţiilor legale în materie, prin aceea că promisiunii de vânzare-cumpărare nu i se pot aplica regulile consensualismului, întrucât consimţământul părţilor cu privire la preţ şi obiect, asupra cărora nu se mai poate reveni unilateral, trebuie dat în forma prevăzută de lege pentru vânzarea propriu zisă, respectiv forma autentică impusă ad validitatem.
De asemenea, consimţământul cu privire la obligaţiile personale nu poate fi suplinit prin hotărâre judecătorească.
Promisiunea de vânzare-cumpărare este lovită de nulitate relativă, pârâta SC S. & M.G. SRL neexprimându-şi consimţământul în sensul autorizării anterioare a imobilului şi nici nu a ratificat ulterior convenţia, astfel că administratorul G.O.E. şi-a depăşit puterile sale.
Intimata-reclamantă SC M.G.T.G. SRL a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, printr-o integrală şi completă apreciere a probelor au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc aşa cum se regăsesc stipulate expres în clauzele promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la data de 27 septembrie 2006.
Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia au fost aplicate greşit dispoziţiile cuprinse în art. 5 Titlul X din Legea nr. 247/2005, prin aceea că, în esenţă, promisiunea de vânzare-cumpărare nu este un act tranSIativ de proprietate. Mai mult, în art. 2 din aceiaşi lege este precizat expres că necesitatea formei autentice vizează numai actele tranSIative de proprietate care au ca obiect terenuri.
Atâta timp cât promitenta cumpărătoare SC M.G.T.G. SRL şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, a plătit avansul de 10% din preţul vânzării menţionat la art. 3.1, obiectul contractului este bine determinat, corect a fost obligată pârâta SC S. & M.G. SRL la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, prin suplinirea consimţământului în acest sens.
Nici critica potrivit căreia administratorul societăţii pârâte s-ar fi obligat în nume personal iar obligaţiile asumate în numele SC S. & M.G.G. SRL s-a fi făcut cu depăşirea puterilor sale nu este confirmată de documentaţia existentă la dosar.
Această împrejurare invocată de pârâtă şi-a găsit dezlegarea în drept cu ocazia soluţionării prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a cererii de constatare a nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2006. A susţinut la acel moment promitenta vânzătoare că actul a cărui nulitate se cere a fost semnat de O.E.G. în calitatea de administrator al societăţii, fără a avea însă consimţământul şi aprobarea asociatului unic, depăşind cu rea credinţă limitele mandatului dat de către acesta, în sensul că vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor exprese din contractul de cesiune şi actul adiţional.
Relevanţă din această perspectivă o are Decizia nr. 2372 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care a fost respins recursul declarat de SC S. & M.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 231 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, stabilindu-se că limitările aduse puterilor administratorului prin actele adiţionale la actul constitutiv al societăţii nr. 963 din 17 martie 2006 şi nr. 1418 din 9 iunie 2006 nu sunt opozabile terţilor şi nici promitentei cumpărătoare deoarece ele nu au fost publicate în conformitate cu prevederile legale, ceea ce duce la ineficienţa lor potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Reglementările cuprinse în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, la rândul lor, expun cu aceiaşi claritate că înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, iar persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.
Pentru aceste considerente urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. & M.G.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 190 din 8 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. & M.G.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 190/2010 din 8 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1853/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2061/2011. Comercial → |
|---|
