ICCJ. Decizia nr. 2159/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2159/2011
Dosar nr. 36130/3/2009
Şedinţa publică de la 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1712 din 19 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 36130/3/2009 a fost respinsă acţiunea privind pe reclamanta SC B.R.E.I. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC S.P.C. SRL Bucureşti ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă că potrivit antecontractului modificat reclamanta a prelungit termenul de execuţie a construcţiilor prevăzute în acesta cu 150 de zile pentru ca după aceea să notifice rezilierea antecontractelor deşi la data de 16 aprilie 2009, adică înainte de termenul de finalizare prelungit cu 150 de zile prin notificare, pârâta a finalizat lucrările fiind încheiate alte şapte procese-verbale de recepţie care au fost semnate şi ştampilate de reclamantă fără obiecţiuni.
Împotriva sentinţei precitate a formulat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 169.661 Euro reprezentând valoarea avansului plătit de apelantă, a sumei de 87.000 Euro reprezentând penalităţi calculate în temeiul art. 8.1 din antecontract aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2/2009, a sumei de 31.569 Euro reprezentând penalităţi calculate în temeiul art. 10.4 din acelaşi antecontract modificat, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia comercială nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins apelul formulat de apelanta SC B.R.E.I. SA Bucureşti, reprezentată de SCA P.N. şi Asociaţii Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 1712 din 19 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, în dosarul nr. 36130/3/2009, în contradictoriu cu intimata SC S.P.C. SRL Voluntari, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că recepţia imobilelor s-a efectuat înainte de expirarea termenului de finalizare a construcţiei, termen prelungit până la 8 mai 2009, iar construcţiile aferente proceselor verbale de recepţie din 11 decembrie 2008 şi 20 ianuarie 2009 sunt realizate înainte de termen.
Împotriva deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs S.C. B.R.E.I. S.A. arătând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, instanţa schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia â€" motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că printr-o interpretare greşită a termenului din limba engleză execution cuprins la punctul VII din Actul Adiţional, care în limba română se traduce prin semnare/încheiere, curtea de apel a concluzionat în mod netemeinic că prin notificarea din 24 martie 2009 (trimisă în temeiul art. 10.4 din Antecontracte modificat prin pct. VII din Actul Adiţional) s-ar fi prelungit termenul de finalizare a construcţiei. Or, prin această notificare s-a amânat doar semnarea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare, nu a finalităţii construcţiei stabilită pentru data de 28 februarie 2009.
Recurenta mai arată că în mod greşit a reţinut instanţa că ar fi prelungit termenul de finalizare a construcţiei prin notificarea nr. 2990 din 23 aprilie 2009, până la 8 mai 2009, deşi din conţinutul notificării rezultă că s-a amânat doar încheierea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte recepţia imobilelor recurenta arată că semnarea de către intimată împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor este independent de inspecţia realizată de către recurentă şi nu justifică în nici un mod finalizarea lucrărilor de construire, calitate sau conformitate a acestora.
Referitor la promisiunea unilaterală de vânzare recurenta arată că în mod nelegal instanţa de apel a interpretat voinţa neechivocă a părţilor, care au agreat prin Actul Adiţional ca Antecontractele să devină promisiuni unilaterale de vânzare, considerând că acestea rămân promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.
Intimata S.C. S.P.C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind temeinică şi legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile aduse hotărârii recurate, critici încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziţii întrucât instanţa de judecată şi-a fundamentat soluţia pe raportul juridic dintre părţi născut ca urmare a încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5004-5009 din 15 noiembrie 2007 şi de actul adiţional nr. 2 din 2 februarie 2009 la aceste contracte şi s-a pronunţat în raport de acestea când a respins apelul reclamantei S.C. B.R.E.I. S.A.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect antecontractele de vânzare-cumpărare şi a cap. VII din actul adiţional nr. 2 din 2 februarie 2009. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că prin punctul VII din actul adiţional încheiat la antecontractele de vânzare-cumpărare nr. 5003 â€" 5009 din 15 noiembrie 2007 a fost modificat art. 10.4 precizându-se că apelanta are dreptul de a prelungi termenul pentru execuţia contractului de vânzare-cumpărare cu până la 150 de zile.
Este adevărat că în notificarea din 24 martie 2009 recurenta-reclamantă se referă la amânarea încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru toate imobilele, însă apărarea recurentei în sensul că prin aceasta s-a amânat doar semnarea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare nu şi a finalităţii construcţiei stabilită pentru data de 28 februarie 2009 nu poate fi însuşită de Înalta Curte atât timp cât aşa cum s-a arătat chiar în conţinutul notificării aceasta se fundamentează pe dispoziţiile art. 10.4 din antecontracte modificate prin punctul VII din actul adiţional nr. 2 din 2 februarie 2009 care se referă la prelungirea termenului pentru execuţia contractului.
Cu alte cuvinte chiar dacă notificarea din 24 martie 2009 se referă la amânarea până la 8 mai 2009 a încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru toate imobilele care fac obiectul Antecontractelor în mod corect instanţa de apel a apreciat că aceasta se referă la termenul de finalizare a construcţiei din moment ce această notificare are ca temei art. 10.4 din antecontractul modificat prin pct. VII din actul adiţional nr. 2 din 2 februarie 2009, articol care vizează prelungirea termenului pentru execuţia contractului.
Referitor la critica recurentei care vizează recepţia lucrărilor Înalta Curte reţine că într-adevăr la 11 decembrie 2008 a fost încheiat între Primăria Tunari şi intimata SC S.P.C. SRL procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a 27 unităţi a 4 apartamente şi a două unităţi a două apartamente, însă la 16 aprilie 2009 părţile litigante au semnat procesele-verbale de recepţie având în vedere lucrările de construire executate în conformitate cu antecontractele nr. 5003, 5004, 5005, 5006, 5007, 5008, 5009 (filele 88-105 din dosarul Curţii de Apel), Astfel, nu se poate interpreta că instanţa de apel a făcut confuzie între procesul-verbal de recepţie încheiat între intimată şi reprezentanţii Primăriei Tunari, pe de o parte şi procesele-verbale de recepţie încheiate între părţile raportului juridic dedus judecăţii, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la promisiunea unilaterală de vânzare, Înalta Curte o va înlătura faţă de faptul că prin actul adiţional nr. 2 din 2 februarie 2009 părţile au convenit modificarea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5003-5009 din 5 noiembrie 2007, sub anumite aspecte, însă nu rezultă că prin actul adiţional s-a transformat promisiunea bilaterală în promisiune unilaterală.
Nu este lipsit de relevanţă de a aminti în acest context că actul adiţional nr. 2 din 2 februarie 2009 este încheiat între S.P.C. SRL în calitate de promitentă-vânzătoare şi B.R.E.I. S.A. în calitate de promitentă-cumpărătoare. Deci, din conţinutul actului adiţional rezultă fără dubiu că convenţia nu s-a transformat din una bilaterală în una unilaterală.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. B.R.E.I. S.A. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2070/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2163/2011. Comercial → |
|---|
