ICCJ. Decizia nr. 1857/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1857/2011
Dosar nr. 4749/1/2010
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra revizuirii de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 985, pronunţată la data de 25 aprilie 2007, secţia comercială, Maritimă şi Fluvială a Tribunalului Galaţi a respins, ca nefondată, cererea în pretenţii formulată de reclamanta SC A. SA Berheci, în contradictoriu cu pârâtele SC A.G.W.S. SA Bucureşti şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că zona pentru care s-a constatat seceta prelungită nu a fost declarată în stare de calamitate naturală prin hotărâre de guvern, condiţie necesară pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, precum şi faptul că seceta nu este inclusă ca eveniment asigurat, risc standard, conform poliţei de asigurare încheiate cu societatea de asigurare.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, motivat pe greşita interpretare a probelor şi a prevederilor Legii nr. 381/2002, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 83/ A, pronunţată la data de 5 octombrie 2007 de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, Maritimă şi Fluvială.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond, printr-o temeinică şi legală administrare a probelor şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 381/2002 şi celor ale art. 969 C. civ., a pronunţat o soluţie corectă, având în vedere că seceta prelungită nu se regăseşte între riscurile asigurare, menţionate, expres, în poliţia de asigurare, iar condiţia prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3 81/2002 nu este îndeplinită în speţă, întrucât prin H.G. nr. 1455/2003 şi HG. nr. 1037/2004 emise de"Guvernul României, Zona Galatiului nu a fost declarată calamitată.
Împotriva susmenţionatei decizii au formulat recurs atât reclamanta SC A. SA Berheci, cât şi pârâtă SC A.G.W.S. SA Bucureşti.
Reclamanta a invocat în susţinerea criticilor formulate motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9, solicitând modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei tribunalului şi, în consecinţă, admiterea acţiunii cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor cuvenite, cu motivarea, în rezumat, că instanţa de apel a interpretat greşit, atât contractul de asigurare, cu referire la riscurile asigurării, nereţinând ca risc asigurat seceta prelungită şi excesivă prevăzută de Legea nr. 381/2002, cât şi dispoziţiile acestei legi.
Pârâtă SC A.G.W.S. SA a criticat neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantumul solicitat şi dovedit de 10.000 lei, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, pentru greşita aplicare a art. 274 (3) C. proc. civ. şi încălcarea dispoziţiilor art. 132, art. 133 din statutul profesiei de avocat şi a solicitat modificarea, în parte, a deciziei atacate doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată reclamantă.
Prin Decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006, ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut, referitor la recursul reclamantei SC A. SA Berheci, că în condiţiile de asigurare au fost prevăzute expres riscurile asigurate, conform obligaţiei legale impuse de art. 10 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, iar seceta prelungită, evenimentul ce a produs distrugerea culturii de floarea soarelui aparţinând reclamantei, pentru care aceasta a solicitat despăgubiri, nu se regăseşte între riscurile asigurate prin poliţa de asigurare din 26 mai 2003, situaţie ce a fost corect a reţinută instanţa de apel. Critica vizând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a fost înlăturată motivat de faptul că, menţionarea Legii nr. 381/2002 în cuprinsul poliţei de asigurare nu este de natură să adauge alte riscuri asigurate decât cele convenite prin acesta în termeni clari, neechivoci, din interpretarea Cap .IV pct. 1 paragraful ultim rezultând, pe de o parte, că pentru suprafaţa de culturi, ce a intrat sub incidenţa menţionatului act normativ, nu se pot asigura decât riscuri standard, iar, pe de altă parte, că pentru situaţiile în care se pot asigura riscuri opţionale, condiţiile generale sunt completate cu condiţii speciale pentru fiecare risc în parte, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Ca nefondată a fost apreciată şi critica subsumată de reclamantă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu motivarea că actul normativ evocat prevede o procedură specială, atât în ce priveşte declararea stării de calamitate prin hotărâre de Guvern, cât şi în ce priveşte încasarea despăgubirilor pretinse pentru calamităţile produse, fapt ce a fost cu justeţe reţinut de instanţa de apel.
Referitor la recursul pârâtei, Înalta Curte a reţinut că prin micşorarea onorariului avocatului acestei părţi, instanţa de apel, şi-a exercitat dreptul prevăzut de art. 274 (3) C. proc. civ., fără a încălca, prin aceasta, dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat, evocate de pârâtă, iar aprecierea asupra cuantumului onorariilor avocaţilor, făcută în baza menţionatului text procedural, constituie o chestiune de fapt ce excede controlului casaţiei.
Împotriva Deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în dosarul nr. 2102/121/2006, reclamanta SC A. SA SA Berheci a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că în cauză a intervenit un înscris nou, respectiv decizia civila nr. 1335 din 17 decembrie 2009 şi încheierea din 15 aprilie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, Maritimă şi Fluvială.
În raport de înscrisurile nou intervenite, revizuenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, anularea hotărârii atacate şi, în rejudecare, casarea deciziei instanţei de apel, admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.
În dezvoltarea motivelor formulate SC A. SA Berheci a susţinut că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac, prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv, în cauză a apărut un înscris nou, constând în decizia nr. 1335/2009, pronunţată şi completată prin încheierea de lămurire a dispozitivului din 15 aprilie 2010 de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. 4056/121/2008, hotărâre irevocabilă prin care s-a constatat existenţa cazului de forţă majoră ce a afectat activitatea societăţii din 2003, anul în care s-a produs calamitatea naturală şi până la momentul pronunţării deciziei menţionate.
Astfel, prin admiterea cererii de completare a dispozitivului formulată de SC A. SA Berheci SA, Curtea de Apel Galaţi a decis asupra stării de forţă majoră în care s-a aflat societatea în sensul: „instanţa constată existenta cazului de forţă majoră exonerator de răspundere pentru perioada 2003 la zi, pentru întreaga activitate a reclamantei şi a firmelor de grup”.
Având in vedere că, în Codul civil nu există nici o prevedere legală din care să rezulte că forţa majoră operează numai dacă este prevăzută în actul care reglementează operaţiunea comercială sau că părţile sunt obligate să o prevadă în contract, în mod unanim instanţele de judecată au apreciat că, o data constatată, forţa majoră are ca principal efect, exonerarea de răspundere contractuală a debitorului care o invocă, conform art. 1082-1083 C. civ. în atare situaţie, revizuenta a susţinut că forţa majoră este o cauză de exonerare de răspundere, ce operează în puterea legii şi împiedică creditorul să ceară executarea obligaţiei sau daune interese de la debitor, chiar daca o clauză în acest sens, nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ.
În considerarea celor mai sus expuse, SC A. SA Berheci SA a solicitat admiterea cererii de revizuire.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului şi a normelor juridice incidente în cauză, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire este nefondată.
Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac, caracter ce se evidenţiază în special pe motivele care pot fundamenta o asemenea cerere, ele fiind expres si limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ. De asemenea, caracterul extraordinar al acestei căi de atac se manifestă şi prin aceea că revizuirea are ca obiect numai hotărâri definitive si irevocabile.
Astfel, potrivit art. 322 pct. 5 invocat de revizuentă se cere ca, după darea hotărârii să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prima ipoteză a textului de lege mai sus-evocat, se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedeşte existenta unor înscrisuri care au fost reţinute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
Partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanţei sa-l administreze din oficiu.
O alta condiţie este aceea ca înscrisul să aibă forţa probantă prin el însuşii, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă şi să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.
De asemenea, trebuie ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Cum decizia nr. 1335/2009, pronunţată şi completată prin încheierea de lămurire a dispozitivului din 15 aprilie 2010 de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. 4056/121/2008 nu îndeplineşte condiţia de a avea aibă forţa probantă prin ea însăşi, fără să fie nevoie de a fi confirmată prin alte mijloace de probă având în vedere dispozitivul acesteia şi faptul că litigiul tranşat s-a purtat între reclamantă şi DGFP Galaţi şi dispozitivul deciziei atacate, prin care a fost respinsă acţiunea în pretenţii formulată de revizuentă împotriva intimatei SC A.G.W.S. SA şi, nici condiţia ca înscrisul doveditor descoperit să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul nou, decizia nr. 1335 din 17 decembrie 2009 fiind pronunţată în 2009 şi completată la data de 15 aprilie 2010, deci ulterior deciziei ce se cere a fi revizuită, Decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006.
Faţă de considerentele expuse, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru ca actul invocat să fie apreciat ca înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentă SC A. SA Berheci, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentă SC A. SA Berheci împotriva Deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1856/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1858/2011. Comercial → |
|---|
