ICCJ. Decizia nr. 1859/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1859/2011
Dosar nr. 35987/3/2008
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 19701/299/2007, la data de 15 octombrie 2007, reclamanta SC F. SA Braşov prin lichidator SC E.C. SRL Braşov a chemat în judecată pârâta SC O.R. SA Bucureşti solicitând obligarea acesteia la reluarea furnizării serviciilor de telefonie mobilă, sub sancţiune de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/ zi, până la reluarea serviciilor.
Prin sentinţa civilă nr. 16393 din 26 noiembrie 2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea, obligând pârâta SC O.R. SA Bucureşti la reluarea furnizării serviciilor de telefonie mobilă către reclamantă sub sancţiune de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/ zi, până la reluarea serviciilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC O.R. SA Bucureşti, care a fost respins prin decizia comercială nr. 37/A din 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a anulat hotărârea atacată şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare.
Prin sentinţa comercială nr. 1438 din nea reclamantei SC F. SA Braşov prin lichidator SC E.C. SRL împotriva pârâtei SC O.R. SA, şi a fost obligată pârâta SC O.R. SRL să reia furnizarea serviciilor de telefonie către reclamantă în condiţiile art. 160 alin. (2) C. fisc. sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100 lei/ zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile art. 13.1 din Condiţiile Generale ale Contractului de Servicii Orange, SC O.R. SA a suspendat prestarea serviciilor către reclamanta motivat de neplata facturilor scadente. Potrivit art. 160 alin. (2) lit. d) şi alin. (5) C. fisc. în vigoare în anul 2007, măsurile de simplificare erau aplicabile serviciilor prestate către societăţi în stare de faliment declarate prin hotărâre definitiva si irevocabila. De aplicarea prevederilor invocatului text legal articol sunt responsabili atât furnizorii/prestatorii, cât şi beneficiarii, în situaţia în care furnizorul/prestatorul nu a menţionat «taxare inversă» în facturile emise pentru bunurile/serviciile care se încadrează la alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, să nu facă plata taxei către furnizor/prestator, să înscrie din proprie iniţiativă menţiunea «taxare inversă» în factură şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3).
Prin adresa comunicată către SC O.R. SA la data de 06 februarie 2007, reclamanta a informat că se afla în procedura de faliment în baza încheierii din data de 07 iunie 2006 rămase irevocabilă (filele 14-17 Dosar nr. 19701/299/2007) şi, începând cu data de 21 iulie 2007, reclamanta a început sa achite facturile fara TVA.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1438/26 ianuarie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a declarat apel pârâta SC O.R. SA, criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia comercială nr. 35 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială a respins apelul ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
La data de 6 februarie 2007 reclamanta SC F. SA BRAŞOV prin lichidator SC E.C. SRL a notificat pârâtei SC O.R. SA (prin serviciul poştal) intrarea sa în procedura falimentului, conform încheierii irevocabile pronunţate de judecătorul sindic, la data de 7 iunie 2006, şi despre incidenţa dispoziţiilor art. 160 alin. (2) din Codul fiscal în vigoare la acea dată, în raport de situaţia expusă.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 C. fisc., una dintre măsurile de simplificare pentru bunurile şi/ sau serviciile livrate ori prestate de/ către persoanele aflate în stare de faliment declarată prin hotărâre definitivă şi irevocabilă este „taxarea inversă” pentru serviciile ce se încadrează la dispoziţiile alineatului 2.
În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (5) C. fisc., de aplicarea a dispoziţiilor menţionatului text de lege, sunt responsabili atât furnizorii-prestatorii, cât şi beneficiari.
În situaţia în care furnizării/prestatorii nu au menţionat sintagma „Taxare inversă” în facturile emise pentru bunurile, serviciile care se încadrează la art. 160 alin. (2) C. fisc., inclusiv serviciile de telefonie mobilă, beneficiarul este obligat să aplice „taxarea inversă” în factură şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.160 alineat 3 C. fisc.
Potrivit facturilor emise de pârâtă pentru serviciile de telefonie mobilă prestate reclamantei în perioada 6 decembrie 2007 - 5 septembrie 2007, rezultă că aceasta din urmă nu a respectat dispoziţiile art.160 C. fisc., deşi prin adresa nr. 2338 din 22 martie 2007, SC F. SA Braşov prin lichidator judiciar i-a adus la cunoştinţa obligaţiile ce îi reveneau.
Întrucât pârâta nu a respectat normele legale imperative menţionate, art.160 C. fisc., întrerupând în mod nelegal furnizarea serviciilor de telefonice către reclamantă, pentru neplata facturilor, deşi a fost notificată de mai multe ori în sensul că facturarea serviciilor după data de 7 iunie 2006, urma să se facă potrivit dispoziţiilor art.160 C. fisc. (vezi filele 22-26 dosar fond), instanţa de control judiciar a apreciat hotărârea atacată ca fiind corectă şi legală.
Referitor la motivul de apel potrivit căruia hotărârea instanţei de fond ar fi trebuit modificată deoarece nu ar putea fi pusă în executare întrucât numerele au fost realocate altor utilizatori, instanţa de apel, l-a respins ca nefondat, considerând că aspectele care ţin de executarea unei sentinţe nu constituie motive care să vizeze stabilirea corectă a situaţiei de fapt sau aplicarea dispoziţiilor legale, cu privire la care instanţa de control judiciar are obligativitatea efectuării cuvenitelor verificări, potrivit dispoziţiilor articolului 295 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 35 din 25 ianuarie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a declarat recurs pârâta SC O.R. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, fără să subsumeze criticile invocate vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., pe care la menţionat generic, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi schimbării hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC F. SA Braşov prin lichidator SC E.C. SRL.
Recurenta-pârâtă SC O.R. SA a dezvoltat în memoriul de recurs următoarele motive de critică a deciziei atacate:
A susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a obligat-o la reluarea furnizării serviciilor de telefonie către reclamanta SC F. SA Braşov prin lichidator SC E.C. SRL, întrucât, conform art. 13.1 din Condiţiile Generale ale Contractului putea suspenda prestarea serviciilor.
Reclamanta nu i-a transmis toate actele cerute de lege pentru aplicarea dispoziţiilor art. 160 C. fisc., deşi în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (5) C. fisc., în vigoare în anul 2007, de aplicarea măsurilor simplificate sunt responsabili atât furnizorii, în speţă, reclamanta beneficiar nu şi-a îndeplinit obligaţia să aplice taxarea inversă şi să o notifice în acest sens.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu poate fi pusă în executare de SC O.R. SA, în condiţiile în care „reluarea furnizării serviciilor de telefonie” ar trebui să se facă utilizând aceleaşi numere de telefon ca cele pe care reclamanta le-a avut anterior suspendării şi rezilierii contractului, întrucât numerele respective de telefon au fost închise la data de 11 decembrie 2007 şi ulterior au fost alocate altor utilizatori.
Un alt motiv de critică a hotărârii l-a constituit faptul că instanţa nu a avut în vedere că din evidentele Oficiului National al Registrului Comerţului, societatea reclamantă figurează ca fiind în stare de lichidare, o eventuală prestare de servicii către aceasta ar prezenta un grad ridicat de risc, existând posibilitatea să nu poată plăti sumele datorate.
A mai susţinut că nu poate fi obligată la executarea unei obligaţii vădit neavantajoase din punct de vedere comercial şi că reclamanta nefîind consumator captiv, în conformitate cu art. 38 din Legea nr. 85/2006 nu era obligată să continue prestarea serviciilor, indiferent de condiţiile contractuale.
A criticat soluţia de a fi fost obligată la reluarea furnizării serviciilor de telefonie sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii pe zi de întârziere, în cuantumul pretins de reclamantă, fără să se indice niciun criteriu de stabilire a cuantumului acestora şi pentru încălcarea prevederilor art. 1169 C. civ.
Înalta Curte, reţine că din dezvoltarea motivelor de recurs, parte din acestea pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care, va da eficienţă art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi va analiza criticile formulate din această perspectivă.
Recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor:
Temeiul legal al acţiunii reclamantei şi cel pe care instanţele de fond şi-au fundamentat soluţia de admitere a acesteia l-a constituit art. 160 C. fisc., normă legală specială care impune o conduită specifică, respectiv, măsuri de simplificare pentru bunurile şi/ sau serviciile livrate ori prestate de/către persoanele aflate în stare de faliment declarată prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, între care „taxarea inversă” pentru serviciile ce se încadrează la dispoziţiile alin. (2), între care se includ şi serviciile de telefonie.
În raport de norma legală, analizând lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de apel este corectă şi legală, rezultat al analizei judicioase a cauzei.
Astfel, reţine că s-a făcut corect aplicarea textului legal mai sus amintit, având în vedere faptul că reclamanta se afla în procedura falimentului, iar norma amintită este una specială, imperativă, astfel încât aplicabilitatea ei este prevalentă clauzelor convenţiei dintre părţi, inclusiv celor ale art. 13.1 din Condiţiile Generale ale Contractului invocate de pârâtă, şi nu este condiţionată de prevederile art. 38 din Legea nr. 85/2006 referitoare la consumatorii captivi.
Referitor la critica vizând necenzurarea cuantumului daunelor cominatorii accesorii obligaţiei de a face de către instanţa de apel şi neindicarea criteriului în baza căruia au fost admise, Înalta Curte apreciază că este lipsită de pertinenţă şi că, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 1082 C. civ.
De asemenea, Înalta Curte reţine că prin hotărârea atacată nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia, cel ce face o propunere în faţa instanţei, trebuie să o dovedească, din considerentele deciziei atacate rezultând că instanţa s-a pronunţat în raport de probatoriile administrate în cauză, care au constituit suportul pretenţiilor reclamantei şi funcţie de care a stabilit situaţia de fapt.
Întrucât restul criticilor formulate de pârâta SC O.R. SA vizează aspecte ale situaţiei de fapt şi interpretare a probelor, Înalta Curte le va înlătura, argumentat de faptul că este ţinută a se pronunţa exclusiv asupra motivelor de nelegalitate a hotărârii.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC O.R. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 35 din 25 ianuarie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1858/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1983/2011. Comercial → |
|---|
