ICCJ. Decizia nr. 1986/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1986/2011
Dosar nr. 4541/105/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4541/105/2009 reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 143.865,09 lei reprezentând contravaloarea pagubelor produse autotractorului cu nr. B, pagube pe care pârâta era obligată să le plătească conform poliţei C., dobânda legală aferentă sumei solicitate, calculată pentru perioada 01 aprilie 2008 - 01 septembrie 2009, contravaloarea ratelor de leasing achitate de reclamantă în perioada în care aceasta a fost lipsită de folosinţa autotractorului, începând cu data de 01 aprilie 2008, contravaloarea primelor de asigurare achitate de reclamantă în perioada în care aceasta a fost lipsită de folosinţa autotractorului, începând cu data de 01 aprilie 2008; contravaloarea lipsei de folosinţă, reprezentând profitul nerealizat în perioada în care reclamanta a fost lipsită de folosinţa autotractorului, începând cu 01 aprilie 2008 şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 230 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC O. SA, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 143.865,09 lei reprezentând contravaloarea pagubelor produse autotractorului cu nr. B şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată pentru perioada 01 aprilie 2008 - 01 septembrie 2009, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 6.936,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de leasing nr. X reclamanta SC A. SRL, în luna august 2007, a achiziţionat de la E.L., autotractorul marca R. cu nr. de înmatriculare B, pentru care reclamanta a încheiat o poliţă de asigurare cu pârâta SC O. SA.
La data de 30 ianuarie 2008 a avut loc un eveniment rutier în urma căruia autotractorul a fost avariat, s-a întocmit Dosarul de daună nr. CA/CDB/L 13/34109, însă din cauza neefectuării plăţii reparaţiilor, autotractorul nu a mai putut fi folosit din ianuarie 2008 şi până în prezent.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul N.M. a rezultat că daunele provocate autotractorului cu nr. de înmatriculare B în urma evenimentului rutier din data de 30 ianuarie 2008 sunt consecinţa directă a evenimentului rutier şi valoarea daunelor este de 143.865,09 lei, sumă care corespunde cuantumului menţionat şi în devizul din data de 18 aprilie 2008 (fila 19 dosar).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC O. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că nu există nici un temei legal şi nici instanţa nu a invocat vreunul, pentru care societatea să fie obligată la plata sumei de 143.865,09 lei către SC A. SRL sau la plata dobânzii pentru această sumă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 97 din 5 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC O. SA, reţinând că, obligativitatea contractului prezintă o deosebită însemnătate nu numai pentru raporturile dintre părţi, dar şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice în general, iar în virtutea obligaţiilor asumate prin contractul de asigurare încheiat între părţi, reclamanta în calitate de titular de drepturi dobândite prin contract este îndreptăţită a pretinde pârâtei, satisfacerea acestor drepturi.
În acest sens, se constată că instanţa de fond a respins în mod corect obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, întrucât expertul a concluzionat că toate daunele arătate în raportul de expertiză sunt consecinţa directă a evenimentului rutier, astfel că, efectuarea unei noi expertize nu se mai impune, iar faptul că pârâta recunoaşte şi doreşte nejustificat să achite numai o parte a despăgubirilor nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a se dispune efectuarea unei noi expertize în cauză.
Prin urmare, obligaţia apelantei-pârâte la plata despăgubirilor, aşa cum au fost dovedite, derivă din poliţa de asigurare şi din lege, care impun respectarea strictă a contractelor legal încheiate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC O. SA Ploieşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul exonerării de la plata sumei de 91.474,16 lei, a dobânzii legale aferente sumei de 143.865,09 lei şi a cheltuielilor de judecată.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că avariile produse autotractorului B, în cuantum de 91,474.16 lei s-au produs ca urmare a unui risc asigurat, deşi aceste avarii nu se aflau sub protecţia asigurării casco, ci se datorează culpei utilizatorului SC A. SRL şi nu accidentului în sine, având în vedere manevrele şoferului de a reporni autotractorul, după ce pierduse uleiul din baie, iar această atitudine reprezintă o încălcare a art. 26 din Legea nr. 136/1995, asupra cărora instanţa nu face nici o apreciere.
O altă critică vizează, în opinia recurentei, confuzia făcută de către instanţa de apel între obligaţia de plată care decurge din contractul de asigurare, plata efectivă a despăgubirii şi beneficiarul acestei plăţi, având în vedere că apărările susţinute au fost interpretate ca fiind rea-credinţă, refuzul nejustificat al societăţii pârâte de a-i achita utilizatorului, în mod direct, o despăgubire, când în realitate s-au respectat clauzele contractuale încheiate între SC O. SA, în calitate de asigurător şi SC E.L. SA, în calitate de proprietar al autotractorului.
Mai susţine recurenta că, în mod greşit instanţele au refuzat încuviinţarea efectuării unei noi expertize şi nu au avut în vedere obiecţiunile formulate, întrucât o nouă expertiză era motivată de necesitatea ca un expert să prezinte procesul de deformare, produs în cauză şi care, în opinia SC O. SA nu reprezintă un risc asigurat.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, avariile respective nu s-au produs ca urmare a unui eveniment asigurat, nu poate fi primită decât în cazul în care ar fi existat probe din care să rezulte că s-a încercat repornirea motorului după accident, însă o astfel de probă nu există, iar expertiza auto efectuată în cauză, singura probă prin care s-ar fi putut dovedi o astfel de încercare de repornire a autotractorului, infirmă această teorie a recurentei.
În acest sens, probele administrate în cauză au dovedit că daunele constatate si reţinute de unitatea service în devizul din data de 18 aprilie 2008 şi în facturile proforma emise, sunt consecinţa directă a evenimentului asigurat din data de 30 ianuarie 2008, iar expertiza auto efectuată în cauză confirmă că toate daunele constatate de unitatea service sunt consecinţa directă a evenimentului rutier din data de 30 ianuarie 2008.
Astfel, în mod legal, instanţele au obligat recurenta la plata contravalorii despăgubirilor constatate de unitatea service, având în vedere că întreg materialul probator face dovada legăturii de cauzalitate dintre evenimentul asigurat şi pagubele a căror contravaloare a fost solicitată prin acţiunea introductivă de instanţă.
O altă susţinere a recurentei, potrivit căreia instanţa de apel a făcut confuzie între obligaţia de plată care decurge din contractul de asigurare, plata efectivă a despăgubirii şi beneficiarul acestei plăţi, se constată că nu poate fi primită, întrucât prin contractul de asigurare încheiat, reclamanta a avut calitatea de contractant, plătitor al primelor de asigurare şi, pe cale de consecinţă, beneficiar al efectelor contractului încheiat, inclusiv acela de a fi despăgubită pentru prejudiciile cauzate de producerea unui eveniment asigurat.
În acest context, se apreciază că, calitatea procesual activă a reclamantei a fost recunoscută de către pârâtă, încă din data de 31 iulie 2009, când aceasta a consemnat, pe numele societăţii reclamante suma de bani considerată de Omniasig ca reprezentând contravaloarea pagubei produsă prin evenimentul asigurat, aspect ce confirmă calitatea reclamantei de titular al dreptului din raportul juridic dedus judecăţii.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că susţinerile recurentei vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că recurenta a avut la dispoziţie apelul cu caracter devolutiv, în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuţie şi soluţionate.
Pe cale de consecinţă, întrucât critica adusă deciziei pronunţată de Curtea de Apel este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, iar potrivit dispoziţiilor art. 274 din acelaşi cod, recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei SC A. SRL Ploieşti suma de 4.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor aflate la fila 15 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 97 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să-i plătească intimatei SC A. SRL Ploieşti suma de 4.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1992/2011. Comercial → |
|---|
