ICCJ. Decizia nr. 1992/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1992/2011
Dosar nr. 1368/63/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă :
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 04 februarie 2009, reclamanta R.A.T. Craiova, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Locatari Eroilor Craiova a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 190.890,23 lei, reprezentând penalităţi de întârziere evidenţiate în facturile din perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007 şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 167 din 17 februarie 2010, Tribunalul Dolj, secţia comercială a respins acţiunea pe considerentul că s-a omis să se precizeze în cuprinsul contractului cuantumul penalităţilor de întârziere şi prevederile contractuale nu pot fi completate cu alte dispoziţii legale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta R.A.T., care a învederat că penalităţile au fost calculate la un sold debitor potrivit O.G. nr. 92/2003, din care rezultă cu certitudine că procentul de penalitate de 0,1% se aplică pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după data judecăţii şi până la achitarea facturii în totalitatea ei.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 219 din 10 noiembrie 2010 a admis apelul reclamantei R.A.T. Craiova, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 36.985,44 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitelor datorate în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că, între părţi a fost încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 248 din 03 mai 2005, care la art. 21 alin. (2), stipulează că neachitarea facturii în termen de 30 de zile lucrătoare atrage penalităţi de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, astfel că, nu se poate reţine că părţile nu au reglementat convenţional această problemă a cuantumului penalităţilor de întârziere, ele convenind să fie aplicată această penalitate în vigoare la data respectivă.
În acest sens, prin expertizele efectuate, s-a solicitat de către instanţa de apel refacerea calculului privind suma datorată de pârâtă, având în vedere penalităţile ce provin din neachitarea debitului aferent lunii ianuarie 2006, tară să fi fost luat în considerare soldul penalităţilor existent la 31 decembrie 2005.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta R.A.T. Craiova a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi reapreciind probele administrate să fie schimbată hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că în mod greşit instanţa de apel a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 36.985,44 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitelor datorate în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, având în vedere că pârâta figurează în evidenţele contabile ale recurentei cu un debit de 190.890,23 lei reprezentând penalităţi de întârziere pe perioada menţionată.
O altă critică se referă la faptul că în mod greşit instanţa de apel a solicitat refacerea calcului privind suma datorată de pârâtă, fără ca expertul să ia în considerare soldul existent la data de 31 decembrie 2005, considerând că în raport de data promovării acţiunii introductive (04 februarie 2009) se ridică problema prescripţiei.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi reclamanta îşi motivează recursul prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 punct 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor priveşte doar motivul de recurs întemeiat pe art. 304 punct 9 C. proc. civ. care se referă la faptul că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte modul de calcul al penalităţilor de întârziere.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel, în mod greşit a obligat pârâta la plata sumei de 36.985,44 lei reprezentând penalităţi de întârziere, deşi aceasta figura în evidenţele sale cu un debit mult mai mare, se constată că nu poate fi primită, întrucât raportul de expertiză contabilă dispus în cauză, de către instanţa de apel, a avut ca obiectiv, verificarea penalităţilor menţionate pe facturile emise de reclamantă în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, iar după refacerea expertizei contabile au fost calculate penalităţile ce provin din neachitarea debitului aferent lunii ianuarie 2006, fără a se lua în calcul soldul penalităţilor existent la data de 31 decembrie 2005.
În acest sens se constată că în mod corect a dispus instanţa de apel refacerea expertizei contabile, având în vedere penalităţile ce provin din neachitarea debitului aferent lunii ianuarie 2006, fără să ia însă în considerare soldul penalităţilor existente la 31 decembrie 2005, întrucât în raport de data promovării acţiunii introductive, respectiv 04 februarie 2009, intervenea instituţia prescripţiei acţiunii.
Faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că susţinerile recurentei vizează interpretarea şi reaprecierea probatoriilor administrate în cauză, aspecte care nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că recurenta a avut la dispoziţie apelul cu caracter devolutiv, în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuţie şi soluţionate.
Pe cale de consecinţă, întrucât critica adusa deciziei pronunţată de Curtea de Apel este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.A.T. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 219 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1986/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1996/2011. Comercial → |
|---|
