ICCJ. Decizia nr. 1933/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1933/2011
Dosar nr. 8963/1/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1508 pronunţată la data de 4 mai 2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2957/111/2007 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant al pârâtei SC W.L.I. SRL a consilierului juridic; a fost respinsă excepţia nulităţii recursului formulat de intervenientul M.V.; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de intervenientul M.V.; a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâta SC W.L.I. SRL, a fost respins ca nefondat recursul formulat de intervenientul M.V. împotriva Deciziei nr. 1010 din 14 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
La data de 2 noiembrie 2010, contestatorul M.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cale de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, contestatorul arată că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor critici de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs - respectiv nu s-a pronunţat cu privire la critica vizând aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 75 şi art. 197 din Legea 31/1990 referitoare la dreptul administratorilor de a reprezenta societatea în raporturile juridice ale acestora.
Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra dreptului de a reprezenta societatea SC T. SRL, în temeiul Legii 31/1990 astfel cum s-a solicitat prin memoriu de recurs, instanţa având în vedere exclusiv mandatul de reprezentare dobândit prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 11 mai 2007, suspendată prin hotărâre judecătorească la data de 8 iunie 2007.
Hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale ţinând cont de faptul că la pronunţarea deciziei din recurs s-a avut în vedere numai calitatea de reprezentant legal al SC T. SRL rezultând din hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor SC T. SRL din data de 11 mai 2007 iar nu pe cea rezultând din actele constitutive de societăţi reprezentate.
Înscrisurile care dovedesc calitatea de mandatar al SC T. SRL, în baza cărora se putea vota valabil în numele acestei societăţi în cadrul adunării generale a asociaţilor SC W.L.I. SRL din data de 12 iunie 2007, nu au fost analizate de instanţa de recurs, neexistând în cuprinsul deciziei contestate nicio referire la aceaste aspecte.
Această omisiune a fost esenţială la soluţionarea recursului, întrucât dacă instanţa de recurs ar fi avut în vedere calitatea numitului M.V. de administrator al SC T. SRL, atunci, împrejurarea că hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor SC T. SRL, din data de 11 mai 2007 era suspendată printr-o hotărâre irevocabilă, nu era de natură să afecteze valabilitatea votului exprimat, în numele SC T. SRL în cadrul adunării generale a asociaţilor din data de 12 iunie 2007.
Ca urmare, dreptul numitului N.V.de a reprezenta SC T. SRL – inclusiv de a vota în cadrul adunărilor generale ale societăţii s-a născut din actele constitutive ale acestei societăţi.
Intimatul M.I., a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată întrucât instanţa de recurs a analizat motivele de recurs formulate de recurent făcând referire expresă în cuprinsul deciziei contestate la actele constitutive ale SC T. SRL.
Intimata SC W.L.I. SRL a solicitat admiterea contestaţiei în anulare formulată de intervenientul M.I. împotriva Deciziei nr. 10/C/2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, achiesând la criticile formulate de contestatorul M.V..
Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.V., în raport de criticile formulate şi actele de la dosar, se constată că aceasta este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, fiind deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute limitativ de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Contestatorul M.V. a invocat ambele ipoteze prevăzute de art. 318 C. proc. civ. respectiv eroarea materială cât şi omisiunea instanţelor de a analiza un motiv de recurs.
Greşeala materială vizată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale al judecării recursului şi nu la greşelile de judecată sau de interpretare a dispoziţiilor legale.
Astfel, greşeala materială la care se referă textul de lege evocat, poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Atunci când instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui aprecieri, nu mai poate fi vorba despre o greşeală materială în sensul legii, ci de o pretinsă eroare de interpretare a dispoziţiilor legale şi de apreciere a probelor.
În speţa de faţă, instanţa de recurs a respins excepţia lipsei de interes a recursului declarat de intervenientul M.V., a respins excepţia nulităţii recursului intervenientului M.V. şi a respins ca nefondat recursul declarat de intervenientul M.V..
În motivarea excepţiilor invocate, instanţa de recurs a analizat calitatea de reprezentant a intervenientului, în raport de dispoziţiile art. 75 şi art. 197 din Legea 31/1990 ţinând cont şi de dispoziţiile art. 8 din prevederile statuare ale SC W.L.I. SRL.
Nici dispoziţiile art. 318 teza a II-a nu pot fi reţinute în cauză întrucât instanţa de recurs a analizat legalitatea deciziei recurate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în cauză.
În condiţiile în care dispoziţiile art. 75 şi art. 197 din Legea 31/1990 au fost analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când au fost analizate excepţiile invocate nu se impunea a fi reanalizate pentru aceleaşi argumente şi atunci când s-a respins pe fond - recursul intervenientului M.V..
Contestatorul prin contestaţia în anulare formulată, a reiterat de fapt dovezile şi argumentele prezentate în recurs, care, însă, au fost verificate aşa cum rezulta din motivarea deciziei atacate.
În realitate temeiurile contestaţiei formulate se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile pronunţate în recurs, care o transformă într-un recurs la recurs, dar pe calea contestaţiei în anulare aceiaşi instanţă nu poate să verifice modul cum instanţa de recurs a aplicat şi interpretat dispoziţiile legale incidente.
Motivele invocate de contestator şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu reprezintă greşeli materiale evidente sau omisiunea instanţei de recurs de a cerceta dreptul recurentului de a reprezenta societatea în raport de actele constitutive şi dispoziţiile Legii 31/1990, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 320 raportat la art. 312 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1930/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2026/2011. Comercial → |
|---|
