ICCJ. Decizia nr. 195/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 195/2011
Dosar nr. 6224/1/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 343 din 2 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 13697/3/2008 a fost admis recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - A.N.A.F. Bucureşti împotriva deciziei nr. 55 din 03 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi s-a casat Decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond.
Prin sentinţa casată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia netimbrării cererii de apel şi a anulat ca netimbrat apelul pârâtei A.N.A.F.
În esenţă Curtea a reţinut că, în speţă, apelanta pârâtă nu beneficiază de prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 modificată întrucât, aceasta nefiind reclamantă, în apel nu revendică ceva de la intimată ca şi venit public ci, a încercat să fie absolvită de obligaţia de plată către reclamanta intimată prin modificarea sentinţei apelate.
Fără a argumenta înlăturarea acestei interpretări a prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 modificată de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că este aplicabil în speţă acest text de lege şi a casat hotărârea cu trimitere spre rejudecare pe fond.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va analiza cauza pe fond.
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă reclamanta C.N.P.R. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. obligarea pârâtei la plata sumei de 131.513,99 lei reprezentând tariful suplimentar de sâmbătă în cuantum de 110.739,30 lei actualizat cu indicele de inflaţie şi la plata sumei de 21.666,70 lei dobânda legală.
Prin sentinţa civilă nr. 7497 din 17 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 13697/3/2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Bucureşti şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 131.513,99 lei debit actualizat cu indicele de inflaţie şi la 21.666,70 lei dobândă legală, plus, la suma de 9.279,14 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, pentru trimiterile poştale prezentate în ziua de sâmbătă, ipoteză nereglementată de părţi prin contractul cadru de prestări servicii, reclamanta este îndreptăţită să pretindă tariful suplimentar aferent în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din OG nr. 31/2002 privind serviciile poştale.
De asemenea, instanţa de fond a acordat în temeiul prevederilor art. 43 C. com. cu referire la art. 1084 C. civ. actualizarea debitului cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă.
Apelul declarat de A.N.A.F. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 275 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În fond după casare, examinând motivele de apel în ansamblu în raport de probele administrate în cauză instanţa de apel a reţinut că, la art. 7.2 din contractul cadru de prestări servicii nr. 755 - 607 din 15 martie 2005 încheiat între apelantă şi intimată, s-a prevăzut că „Beneficiarul are obligaţia de a prezenta trimiterile poştale conform cerinţelor specificate în anexele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 de luni până vineri", rezultând fără dubiu că, apelanta ca şi beneficiară era obligată să efectueze trimiterile poştale conform obiectului contractului de luni până vineri.
Prin urmare, s-a considerat că efectuarea acestor trimiteri în altă zi precum sâmbăta, nu pot fi plasate în clauza contractuală, iar clauza precitată este clară, în sensul că nu se poate extinde şi asupra zilei de sâmbătă în privinţa plăţii tarifelor potrivit prevederilor art. 2 pct. 2.3 din contract, situaţie în care apar ca nefondate susţinerile apelantei în privinţa faptului că în contract nu se menţionează zilele în care aceasta putea depune trimiterile.
Cât priveşte adresa nr. 320925 din 7 aprilie 2005 invocată de apelantă, Curtea a apreciat că rămâne o chestiune ce vizează relaţia dintre apelantă şi C.N.I.N. SA, dar nicidecum nu o priveşte pe intimată.
S-a mai reţinut că probele au relevat că apelanta a achitat în privinţa trimiterilor poştale din ziua de sâmbătă tariful prevăzut în contract, rămânând în litigiu diferenţa reprezentând tariful suplimentar, iar prin plata parţială apelanta a recunoscut efectuarea trimiterilor din ziua de sâmbătă 16 aprilie 2005.
În concluzie, instanţa a considerat că refuzul plăţii sumei de 110.739,29 lei reprezentând contravaloarea tarifului suplimentar aplicat pentru transmiterile efectuate în ziua de sâmbătă 16 aprilie 2005 aşa cum rezultă şi adresa nr. 757798 din 10 octombrie 2007 (fila 108 dosar nr. 13697/3/2008) apare nejustificat.
Având în vedere devalorizarea monedei naţionale în perioada mai 2005 - martie 2008, Curtea în raport şi de prevederile art. 1084 C. civ. a apreciat că intimatei i se cuvine acordarea debitului actualizat cu indicele preţului de consum de 118,76 % potrivit calculului din cererea introductivă de instanţă, în condiţiile în care natura debitului actualizat este diferită de natura dobânzii legale întrucât, debitul actualizat îmbracă forma unei despăgubiri în timp ce dobânda legală se datorează ca o sancţiune pentru întârzierea în îndeplinirea obligaţiilor de plată, iar cum debitul se datorează în temeiul art. 9 alin. (1) din OG nr. 31/2002 privind serviciile poştale şi nu în temeiul contractului, nu se pot calcula penalităţi contractuale ci, dobânda legală potrivit art. 43 C. com. cu referire la OG nr. 9/2000.
Împotriva deciziei, A.N.A.F. a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că reclamanta este îndreptăţită să pretindă tariful suplimentar conform OG nr. 31/2002, în condiţiile în care în contract s-a menţionat termenul de "zi", definit ca zi calendaristică, fără o altă precizare, susţinând totodată că, prin Decizia atacată, actul juridic dedus judecăţii a fost interpretat greşit, neprocedându-se la analizarea tuturor clauzelor, ci doar a unui articol din contractul părţilor.
Se susţine că, din interpretarea întregului contract, a actelor adiţionale şi a anexelor acestuia, nu rezultă că acesta ar avea ca obiect doar trimiterile prezentate în zilele lucrătoare, iar în acest caz, termenul de - zi - ar fi trebuit definit ca "zi lucrătoare" pentru a fi în spiritul interpretării eronate date de către instanţa de apel.
Recurenta consideră că termenul în discuţie reprezintă - zi calendaristică - ceea ce înseamnă că tarifele prevăzute în anexele contractului se aplică şi pentru ziua de sâmbătă, fără perceperea unui tarif suplimentar, iar obiectul contractului (aşa cum este prevăzut în art.2) a constat în primirea, prelucrarea şi livrarea trimiterilor Infadres, fără a se menţiona zilele în care se pot depune trimiterile şi fără a se preciza că, în cazul în care se fac într-o zi nelucrătoare ar exista obligaţia de a se plăti un tarif suplimentar.
De asemenea, se mai arată că termenul este definit ca şi zi calendaristică, noţiune în care sunt incluse şi atât zilele lucrătoare cât şi nelucrătoare, iar în raport de această definiţie nu rezultă că pentru zilele nelucrătoare se aplică un tarif special, sau faptul că aceste zile fac excepţie de la obiectul contractului.
Mai mult, se susţine că pentru un număr de 104.588 de bucăţi, care au fost depuse în zi lucrătoare, faptul că au fost prelucrate de intimată în ziua de sâmbătă nu-i poate fi imputat pârâtei, mai ales că nu s-a făcut dovada că ar fi fost depuse după ora maximă de prezentare.
Recurenta afirmă că niciuna dintre cele două instanţe nu a analizat dacă obligaţia de plată a tarifelor îi revenea ei sau D.D.F.P. ca destinatari ai trimiterilor poştale.
- Instanţa de apel a apreciat greşit că sunt aplicabile prevederile OG nr. 9/2000, întrucât potrivit art. 10 - dobânzile percepute sau plătite de (...) Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice, singura penalitate ce putea fi aplicată fiind cea prevăzută în contractul încheiat între părţi, respectiv aceea de 0,1 % pe zi de întârziere din valoarea sumelor neachitate, fiind incidente prevederile art. 969 C. civ.
În consecinţă, recurenta consideră că actualizarea în funcţie de rata de inflaţiei nu poate fi cumulată cu dobânda legală, deoarece aceasta din urmă include şi rata inflaţiei şi ar însemna o dublă reparare a prejudiciului.
Prin întâmpinarea depusă la 20 octombrie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- Aserţiunea recurentei în legătură cu pretinsa interpretare greşită a actului dedus judecăţii - contractul de prestări servicii - în ceea ce priveşte stabilirea înţelesului termenului de "zi", în sensul că trebuie interpretat ca zi calendaristică, cu consecinţa aplicării tarifelor prevăzute în anexele contractului şi pentru zilele de sâmbătă, fără aplicarea tarifului suplimentar reglementat de OG nr. 31/2002 nu poate fi luată în considerare, în contextul în care părţile au convenit prin art. 7.2 din contract ca responsabilitate a beneficiarului - obligaţia de a prezenta trimiterile poştale conform cerinţelor specificate în anexele 1 - 6, de luni până vineri, iar prin art.16 s-a convenit asupra faptului că interpretarea contractului se va face conform OG nr. 31/2002 aşa cum a fost aprobată, cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 642/2002.
Aşadar, chiar dacă - în contract - nu s-a prevăzut în mod expres obligaţia pârâtei de a plăti un tarif suplimentar pentru trimiterile efectuate într-o zi nelucrătoare nu înseamnă că nu trebuie să suporte acest tarif (pentru trimiterile din zilele nelucrătoare) dat fiind că părţile au înţeles să delimiteze perioada privind trimiterile "de luni până vineri", pentru care se aplică tarifele din contract, iar pentru cele din zilele nelucrătoare tarifele fiind cele reglementate prin actul normativ indicat chiar de părţi în cuprinsul contractului ca fiind aplicabil acestuia, respectiv OG nr. 31/2002.
În ce priveşte susţinerea recurentei potrivit cu care instanţele anterioare ar fi omis a analiza cui revenea obligaţia de plată a tarifelor recurentei sau destinatarului acestor trimiteri se constată că pârâta nu a invocat o astfel de critică în faţa instanţei de apel. Situaţie în care nu poate fi analizată pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului.
Mai mult celelalte susţineri legate de modul în care ar fi fost prelucrate trimiterile, faptul că nu s-ar fi demonstrat că acestea ar fi fost depuse după ora maximă de prezentare nu se pot constitui în critici de nelegalitate în înţelesul dat de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
- Nici critica prin care se susţine nelegalitatea deciziei din perspectiva acordării atât a dobânzilor legale aferente creanţei cât şi a actualizării acesteia nu pot fi primite întrucât natura juridică a celor două instituţii este diferită, iar ele pot fi cumulate.
Astfel, în timp ce dobânda reprezintă o sancţiune pentru neîndeplinirea la timp a obligaţiei de plată, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti, avându-şi raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.
Aşadar, în mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat, concluzionând corect că pot fi acordate cumulat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 8 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 193/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 20/2011. Comercial → |
|---|
