ICCJ. Decizia nr. 1999/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1999/2011
Dosar nr. 333/1/2011
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC E. Bucureşti SA, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 12.044.221,32 ROL reprezentând penalităţi de întârziere calculate pe perioada 1 ianuarie - 31 martie 2004, pentru neplata la scadenţă a facturilor emise în perioada 30 noiembrie 2002 - 5 martie 2003 şi actualizarea sumei datorate cu titlu de penalităţi de întârziere cu indicele inflaţiei pentru mărfuri nealimentare, stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa comercială nr. 4319 din 25 martie 2008, a admis în parte acţiunea precizată, a obligat pârâta la 13.918.208,38 ROL cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pe perioada 1 ianuarie 2003 - 31 martie 2003, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi cererea de reactualizare a penalităţilor şi a obligat pe pârâtă la 147.373,6 ROL cheltuieli de judecată.
Prin Decizia comercială nr. 498 din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi, considerând că O.U.G. nr. 115/2001 nu modifică răspunderea contractuală a părţilor, actul normativ conţinând măsuri de îmbunătăţire a performanţelor încasării sumelor privind energia termică şi plata acestora, pârâta fiind cea care nu a respectat obligaţiile de plată la scadenţă, iar în ceea ce priveşte apelul reclamantei, instanţa a reţinut că în lipsa probelor referitoare la prejudiciul creat în patrimoniul creditorului, actualizarea cu indicele de inflaţie a penalităţilor de întârziere nu se poate dispune.
Împotriva acestei decizii părţile au declarat recurs, soluţionat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3252 din 8 decembrie 2009, care a admis recursul declarat de reclamanta SC E. Bucureşti SA - Sucursala E. Bucureşti, a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă şi a respins recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a considerat că instanţa de apel a greşit atunci când a apreciat că reclamantul nu şi-a probat prejudiciul produs în patrimoniul său, stabilind că singura probă pertinentă şi utilă o reprezintă inserarea convenţiei accesorii de evaluare a prejudiciului în contractul părţilor, împrejurare în care părţile nu mai sunt ţinute să dovedească prejudiciul.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei, instanţa supremă a constatat că acesta este nefondat, întrucât în mod judicios instanţele de fond au respins excepţia invocată de pârâtă, plata facturilor - ca obligaţie principală - realizându-se la data de 6 ianuarie 2003 iar acţiunea introdusă la 3 ianuarie 2006, era înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din actul normativ citat, iar lipsa culpei în neexecutarea la termen a obligaţiei de plată, evocată de pârâtă nu este justificată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 492 din 21 octombrie 2010 a admis apelul reclamantei SC E. Bucureşti SA, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis cererea de actualizare a penalităţilor de întârziere şi a obligat pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti să plătească reclamantei suma de 13.918.208,38 ROL reprezentând penalităţi de întârziere, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data introducerii acţiunii respectiv 03 ianuarie 2006 şi până la data plăţii efective.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat R.A.D.E.T. Bucureşti la plata către reclamanta SC E. Bucureşti SA a sumei de 51.791,58 ROL cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin actualizarea penalităţilor stabilite pe cale convenţională cu rata inflaţiei nu se aduce atingere voinţei părţilor, ci doar se permite restabilirea echilibrului prestaţiilor în cadrul contractului, prin aducerea acestora la valoarea lor actuală, ţinând cont de realităţile economice şi pe care părţile nu le puteau prevedea, cuantificate printr-un element obiectiv, indicele de inflaţie.
împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta SC E. Bucureşti SA şi pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti.
Recursul reclamantei SC E. BUCUREŞTI SA este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica adusă deciziei atacate vizează greşita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ. de către instanţa de apel, care în mod eronat a admis doar în parte cheltuielile de judecată, deşi în primul ciclu procesual, în recurs, s-au efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru şi onorariu de avocat, aspecte ce nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti.
Recursul pârâtei R.A.D.E.T. Bucureşti este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., iar critica se referă la faptul că instanţa de apel în mod greşit a admis capătul de cerere privind actualizarea penalităţilor de întârziere, deoarece prin aceasta s-a acordat o sumă mai mare decât cea stabilită prin clauza penală şi conform voinţei părţilor.
Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că s-a făcut o greşită interpretare clauzelor contractuale, potrivit căreia actualizarea s-a cerut pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat într-o perioadă ulterioară celei pentru care s-au calculat penalităţi, aspect care este străin legii şi clauzelor contractuale.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte actualizarea pretenţiilor reclamantei cu indicele de inflaţie pentru mărfuri nealimentare comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat de la momentul introducerii acţiunii, până la momentul executării propriu zise a obligaţiei, având în vedere că instanţa realizează în sarcina pârâtei R.A.D.E.T. o dublă impunere care conduce la o plată nedatorată efectuată atât prin intermediul executorului judecătoresc cât şi prin intermediul instanţei de judecată, sens în care consideră că în cauză ar fi trebuit administrată proba cu expertiză contabilă pentru a fi evitată dubla actualizare a creanţei atât de către instanţă cât şi de executorul judecătoresc.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica SC E. Bucureşti SA privind greşita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ. de către instanţa de apel, se constată că aceasta este întemeiată, întrucât, în primul ciclu procesual, în recurs, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru în sumă de 10.292 RON, conform O.P. nr. 931/23 iunie 2009, aflat la fila 35 din dosar şi onorariu de avocat în sumă de 25.577,27 RON, potrivit facturii fiscale nr. 3000811 din 2 februarie 2009, aflată la fila 43 din dosar, aspecte care nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti, faţă de împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar instanţa de apel, în mod greşit, a acordat doar cheltuielile de judecată efectuate în apel.
Criticile pârâtei R.A.D.E.T. Bucureşti referitoare la greşita admitere a capătului de cerere privind actualizarea penalităţilor de întârziere, în sensul că prin aceasta s-a acordat o sumă mai mare decât cea stabilită prin clauza penală şi că s-a dat o greşită interpretare clauzelor contractuale, Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, întrucât clauza penală reprezintă o modalitate de evaluare convenţională a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei de către debitor.
Având în vedere că prin introducerea unei clauze penale prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este determinat anticipat, părţile nu pot determina prin voinţa lor decât echivalentul prejudiciului previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul (dauna efectivă şi beneficiul nerealizat), pe care îl cuantifică în cuprinsul clauzei penale, astfel că, instanţa de apel a reţinut în mod corect că prin actualizarea penalităţilor stabilite pe cale convenţională cu rata inflaţiei nu se aduce atingere voinţei părţilor, instanţa având posibilitatea de a actualiza cu rata inflaţiei cuantumul clauzei penale, pentru restabilirea echilibrului prestaţiilor.
În ceea ce priveşte critica formulată prin motivul de recurs ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greşita aplicare a legii privind actualizarea pretenţiilor reclamantei cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, se constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi înlăturată.
În acest sens, prejudiciul suferit de creditoare rezultă din simpla trecere a timpului, care reprezintă un argument per se pentru admiterea actualizării penalităţilor, împrejurare ce poate fi constatată de către Institutul Naţional de Statistică, pe baza căreia s-a calculat prejudiciul suferit de creditoare.
În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a prevederilor art. 1082, 1084 şi 1087 C. civ., jurisprudenţa a statuat în mod constant că actualizarea penalităţilor de întârziere cu rata inflaţiei, pentru o perioada ulterioară celei în care penalităţile au curs, nu presupune o dubla reparaţie a prejudiciului şi nu contravine efectelor clauzei penale, pentru că aceasta reprezintă echilibrarea prestaţiilor prin aducerea la zi a cuantumului penalităţilor pe baza indicelui de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
În acest context, susţinerea pârâtei privind necesitatea efectuării unei expertize contabile nu se justifică pentru calcularea actualizării, faţă de prevederile art. 3712 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. din care rezultă că executorul judecătoresc, fără concursul unui expert contabil judiciar are competenţa de a actualiza sumele ce au fost prevăzute în titlu, în funcţie de rata inflaţiei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC E. Bucureşti SA prin sucursala E. Bucureşti, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va obliga pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti şi la plata sumei de 35.869,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată, menţinând restul dispoziţiilor deciziei, iar recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. Bucureşti SA prin sucursala E. Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 492 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti şi la plata sumei de 35.869,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2000/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1998/2011. Comercial → |
|---|
