ICCJ. Decizia nr. 2002/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2002/2011
Dosar nr. 8881/1/2010
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamanta SC „P."; SRL Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii C.I.G. şi S.A. a solicitat instanţei să se constate desfiinţat de drept antecontractul de vânzare/cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului Public ";H.C."; Botoşani având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Botoşani, format din corpul C1 - grădiniţa, corpul C2 - anexă şi suprafaţa construită la sol de 1.991 mp, teren aferent construcţiei cu nr. cadastral provizoriu 5691, înscris în Cartea Funciară a municipiului Botoşani sub nr. 17173/N, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către pârâţi; obligarea pârâţilor la restituirea avansului achitat de 120.000 Euro (echivalent în lei la cursul de 4,29 RON = 1 euro în sumă de 515.000 RON), echivalent în lei la data plăţii, precum şi a despăgubirilor contractuale a 50.000 Euro în echivalent în lei la data plăţii; instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 501 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a admis în parte acţiunea, s-a dispus rezoluţiunea contractului şi au fost obligaţi pârâţii să restituie suma de 120.000 Euro şi să plătească daune de 50.000 Euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 1020 şi 1021 C. civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său şi în acest caz, partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese.
Pârâţii, promitenţii - vânzători, nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţie, aşa încât la data de 19 ianuarie 2009 când reprezentanţii societăţii cumpărătoare s-au prezentat la Biroul Notarului Public „H.C."; în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, acesta nu a putut fi perfectat.
În ce priveşte dreptul de retenţie instanţa de fond a reţinut că posesia şi uzul imobilului ce a tăcut obiectul promisiunii de vânzare a rămas în sarcina proprietarilor, respectiv pârâţilor, societatea reclamantă neavând niciodată posesia acestuia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii C.I.G. şi S.A., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 141 din 3 decembrie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii C.I.G. şi S.A., reţinând că nu sunt întemeiate susţinerile privind nelegala citare a pârâtei S.A., întrucât la prima instanţă nu s-a indicat domiciliul din Olanda, acesta fiind indicat abia în faţa instanţei de apel şi de asemenea nu sunt întemeiate nici susţinerile privind neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzută de art. *7201 C. proc. civ. şi nici susţinerile privind asumarea unor obligaţii imposibile, respectiv ridicarea afectaţiunii clădirii şi obţinerea autorizaţiei de demolare.
Împotriva acestei decizii, au formulat recursuri pârâţii C.I.G. şi S.A., ce au fost soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3275 din 13 octombrie 2010, în sensul respingerii acestora, ca nefondate, reţinându-se că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică.
Împotriva acestei ultime decizii pârâtul C.I.G. a formulat, la data de 29 octombrie 2010 contestaţie în anulare, solicitând în temeiul art. 318 C. proc. civ. admiterea contestaţiei, anularea deciziei pronunţate de instanţa de recurs şi rejudecarea totală a pricinii.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul C.I.G. apreciază că instanţa de recurs nu a analizat motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs şi că dezlegarea dată deciziei atacate este rezultatul unei greşeli materiale.
Potrivit art. 318 (1) C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Verificând condiţiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului în sensul ca instanţa de recurs a omis să examineze motivele de recurs cu care a fost învestită, prin cererea de recurs, şi că dezlegarea dată deciziei atacate este rezultatul unei greşeli materiale, sunt nefondate.
Ipoteza reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare invocate.
Or, din considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanţa de recurs a luat în examinare criticile formulate de recurentul-pârât referitoare la nelegala îndeplinire a procedurii de citare a pârâtei Ş.A. şi la faptul că prezentul litigiu a fost soluţionat cu încălcarea normelor referitoare la competenţa materială în raport de natura civilă a cauzei.
De asemenea, instanţa de recurs a analizat şi a răspuns criticilor privitoare la faptul că în dosar nu ar exista nicio dovadă care să ateste procedura concilierii directe în condiţiile art. 720 C. proc. civ., precum şi critica privind nelegala compunere a instanţei, ţinând cont de prevederile Legii nr. 422/2001 referitoare la protejarea monumentelor istorice, fapt ce impunea participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea prezentei cauze, motiv de ordine publică subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, se constată că instanţa de recurs a răspuns tuturor argumentelor subsumate motivelor de nelegalitate, sens în care critica contestatorului nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raţionamentul logico juridic al instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate.
Faţă de cele de preced, în temeiul dispoziţiilor art. 318 - 320 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestaţia formulată de contestatorul C.I.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I.G. împotriva Deciziei nr. 3.275 din 13 octombrie 2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 201
| ← ICCJ. Decizia nr. 2003/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2001/2011. Comercial → |
|---|
