ICCJ. Decizia nr. 2001/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2001/2011
Dosar nr. 2768/1/2011
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa 2176/C/2010 din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1153/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acţiunea reclamantei GPI T.S. SRL Zalău împotriva pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca şi s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 198/2005.
A fost obligată pârâta să plătească, în favoarea reclamantei, sumele de 2.186.987 RON, venit nerealizat aferent anilor 2006 - 2009; 638.290,15 RON penalităţi datorate pentru nerambursarea la termen a creditelor luate de la CEC B. SA şi dobânda comercială legală aferentă sumei de 3.038.987 RON, calculată începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri şi până la achitarea ei integrală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei o parte din cheltuielile de judecată făcute şi anume sumele de 33.581,39 RON, reprezentând taxele de timbru şi timbru judiciar şi 12.960 RON, onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, iar prin completarea la apel înregistrată de Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj la data de 26 octombrie 2010 s-a solicitat instanţei suspendarea executării Sentinţei comerciale nr. 2176/C/2010 pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj în Dosarul nr. 1153/1285/2008 până la soluţionarea apelului.
Prin încheierea din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării vremelnice a Sentinţei comerciale 2176/C/2010 din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1153/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj, reţinând că, în cauză nu s-au făcut dovezi care să atragă dispunerea unei asemenea măsuri.
Împotriva acestei încheieri, pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării titlului executoriu, Sentinţa comercială nr. 2176/C/2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosarul nr. 1153/1285/2008.
Critica adusă încheierii atacate se referă în esenţă la faptul că în mod greşit a fost respinsă cererea de suspendare a sentinţei pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj, întrucât, deşi instanţa de apel nu poate lua în considerare argumente ce vizează fondul cauzei, aceasta poate avea în vedere aspecte legate de faptul că prin sentinţa a cărei suspendare se solicită, s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor dobânzi legale pentru o sumă mai mare decât cea acordată cu titlu de daune interese.
Acest aspect, consideră recurenta, poate fi avut în vedere, dat fiind complexitatea cauzei care prefigurează o întindere în timp a soluţionării căilor de atac şi implicit a stabilirii în mod definitiv şi irevocabil a existenţei şi a cuantumului creanţei invocate de către reclamanta SC GPI T.S. SRL.
Recurenta arată că, din analiza conţinutului dispoziţiilor art. 280 alin. (1) - (4) C. proc. civ., se observă faptul că acest temei legal nu presupune obligatoriu ca instanţa să constate existenţa condiţiilor specifice cererii de ordonanţa preşedinţială, ci doar să stabilească oportunitatea acestei măsuri de suspendare şi faptul că debitorul a consemnat cauţiunea fixată de instanţă.
Referitor la oportunitate, se susţine că însăşi prefigurarea duratei de soluţionare a cauzei constituia un motiv întemeiat care să determine admiterea cererii de suspendare, iar în ceea ce priveşte condiţia achitării unei cauţiunii, solicită a se constata că în cauză s-a tăcut dovada consemnării tuturor sumelor puse în sarcina pârâtei de către instanţa de apel.
O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de statutul juridic special al pârâtei, aspect ce se răsfrânge asupra modului în care se derulează executarea silită, în sensul că bugetul său este alocat de către Consiliul local, care dispune şi destinaţia fondurilor băneşti, precum şi faptul că se află în situaţia de a nu putea onora la plată obligaţiile financiare stabilite în sarcina sa.
Mai susţine recurenta că, instanţa de apel nu a analizat corect apărarea sa legată de riscurile reale pe care le-ar întâmpina în eventualitatea în care s-ar impune întoarcerea executării silite.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul reclamantului este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, eroarea strecurată în dispozitivul sentinţei atacate cu privire la sumele acordate cu titlu de daune interese, ar fi putut atrage măsura suspendării, se constată că nu poate fi primită, deoarece acest motiv fiind unul de nelegalitate va putea fi luat în discuţie de către instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei prin care se va soluţiona calea de atac promovată de către ambele părţi.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, în sensul că instanţa de apel ar fi procedat la cercetarea condiţiilor prevăzute de art. 581 şi urm. C. proc. civ. relative la ordonanţa preşedinţială, se constată că sunt nefondate, deoarece acest temei de drept nu a fost invocat de către recurentă prin cererea de suspendare şi nici instanţa de apel nu şi-a întemeiat respingerea cererii de suspendare pe aceste dispoziţii legale, instanţa nu a făcut decât să cerceteze temeinicia doar a motivelor de suspendare a executării titlului executoriu, sens în care a apreciat că acestea nu sunt fondate, fiind doar simple susţineri, presupuneri ale recurentei nesusţinute de nici un mijloc probator.
Critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de statutul juridic special al pârâtei, aspect ce s-ar răsfrânge asupra modului în care se derulează executarea silită, de asemenea se constată a fi nefondat, urmând a fi înlăturat.
Din cuprinsul motivelor de recurs rezultă că statutul juridic special al recurentei se referă la faptul că obiectul de activitate principal îl constituie administrarea domeniului public şi că bugetul acestei instituţii ar fi alocat de către Consiliul Local Cluj-Napoca, aspecte ce îi conferă un statut de instituţie publică, iar executarea silită i-ar periclita desfăşurarea activităţii.
În acest sens, analizând Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al pârâtei la art. 2, reiese că obiectul său principal nu este acela de administrare a domeniului public, ci îl constituie construcţia de autostrăzi, drumuri şi construcţii destinate sportului, întreţinere spaţii şi zone verzi, prestări servicii, etc.
Acest aspect este relevat şi în doctrină, care a statuat frecvent faptul că regiile autonome nu sunt autorităţi sau instituţii publice.
Referitor la imposibilitate recurentei de a-şi achita drepturile salariale angajaţilor săi, precum şi a obligaţiilor pe care le are faţă de furnizori, se constată că şi această critică nu poate fi primită, deoarece, din actele dosarului rezultă că după pronunţarea încheierii atacate, recurenta a formulat cereri către executorul judecătoresc, în temeiul art. 452 alin. (2) C. proc. civ., solicitând eliberarea sumelor reprezentând drepturi salariale dar şi a celor reprezentând reţineri pentru asiguraţi, recurenta nefăcând dovada imposibilităţi de plată către furnizorii cu care are relaţii comerciale.
Critica referitoare la riscurile reale pe care le-ar întâmpina recurenta în eventualitatea în care s-ar impune întoarcerea executării silite, se apreciază ca fiind nefondată, întrucât, acestea nu sunt decât simple supoziţii şi afirmaţii, nedovedite şi nereale, care nu sunt susţinute de nicio dovadă, astfel că, în mod legal a reţinut instanţa de apel, că din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi demarată procedura insolvenţei împotriva SC GPI T.S. SRL, iar eventuala deschidere a procedurii nu reprezintă un pericol pentru restabilirea situaţiei, pentru o întoarcere a executării silite, dacă va fi cazul, întrucât într-o atare procedură se poate ajunge la redresarea de cele mai multe ori a societăţilor comerciale aflate în aceste situaţii.
Pentru aceste considerente, înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca, pe care o va obliga, conform art. 274 C. proc. civ., să-i achite intimatei-reclamante GPI T.S. SRL Zalău suma de 6.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale aflate la fila 67 din Dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca împotriva Încheierii din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să-i achite intimatei-reclamante GPI T.S. SRL ZALĂU suma de 6.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2000/2011. Comercial → |
|---|
