ICCJ. Decizia nr. 2093/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2093/2011
Dosar nr. 38431/3/2009
Şedinţa publică de la 31 mai 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta R.A.B. a chemat în judecată pârâta SC BTC I.E.P.C. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3 din 19 martie 2008 şi, pe cale de consecinţă şi încetarea contractului de rezervare a teritoriului încheiat la data de 14 martie 2008, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 42.315 RON, reprezentând avansul achitat conform contractului şi suma achitată cu titlu de contravaloare a rezervării teritoriului şi, de asemenea, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 42.315 RON de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 9043 pronunţată la 03 decembrie 2008 în Dosarul nr. 7751/302/2008, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a respins cererea reclamantei, inclusiv în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON, cu acest titlu.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta R.A.B. a declarat apel, care a fost înregistrat mai întâi la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 7751/302/2008.
Prin Încheierea pronunţată la 03 aprilie 2009 în dosarul menţionat, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre soluţionare secţiei a VI-a comercială, reţinând caracterul comercial al cauzei.
Prin Decizia comercială nr. 17A pronunţată la 01 iunie 2009 în Dosarul nr. 17679/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru judecarea în primă instanţă, reţinând că sentinţa atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă iar prin Sentinţa comercială nr. 14151 pronunţată la 14 decembrie 2009 în Dosarul nr. 38431/3/2009 a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3.570 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în raport de cererea formulată de reclamantă, având în vedere dispoziţiile art. 1021 şi 1169 C. civ., nu se poate reţine culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiei de livrare, deoarece potrivit art. 1322 C. civ. vânzătorul nu este dator să predea lucrul dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen de plată. Reclamanta a refuzat, de la data de 21 mai 2008, executarea obligaţiei de plată a diferenţelor de preţ şi nici nu a comunicat pârâtei locul unde urma să-i fie efectuată livrarea, urmând să se constate că reclamanta a refuzat să ia în primire aparatele deşi pârâta şi-a exprimat, expres şi neechivoc, intenţia de a-şi respecta obligaţia de livrare.
Împotriva acestei sentinţe comerciale reclamanta R.A.B. a formulat apel, în termen legal, solicitând desfiinţarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat, în esenţă, că tribunalul a reţinut în mod greşit incidenţa în cauză a excepţiei de neexecutare a contractului, deoarece la data la care s-a invocat această apărare, reclamanta îşi executase corespunzător toate obligaţiile contractuale scadente. Plata diferenţei de 70% din valoarea contractului a fost prevăzută pentru data livrării şi nu există vreo altă obligaţie a reclamantei care să condiţioneze livrarea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 311 din 2 septembrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând, în esenţă, legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate din perspectiva criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.A.B., solicitând instanţei de judecată admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii apelului său şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ., aducând următoarea argumentaţie:
- prin decizia pronunţata în cauză, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind în mod eronat că dispoziţiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare nu prevăd obligaţia vânzătoarei de a anunţa oferta de executare înăuntrul termenului convenit de părţile contractante. În acest sens se învederează faptul că în nici un moment pe parcursul derulării contractului de vânzare-cumpărare, pârâta nu a anunţat îndeplinirea obligaţiilor ce îi incumbau referitoare la livrarea meselor S.Y., executarea propriilor sale obligaţii nefiind dovedită sub nici un aspect nici în timpul desfăşurării procesului, pârâta nedepunând la dosarul cauzei dovada comenzii făcute sau cel puţin a cheltuielilor prilejuite de această comandă;
- instanţa de apel a interpretat greşit şi dispoziţiile contractuale ce prevăd concomitenta executării obligaţiilor vânzătoarei şi cumpărătoarei. Recurenta consideră sub acest aspect că excepţia de neexecutare a contractului nu poate fi considerată incidenţă în cauză de faţă şi prin prisma faptului că la data la care se invoca, recurenta îşi executase în mod corespunzător toate obligaţiile contractuale scadente. Aceasta excepţie se arată nu poate fi invocată decât de partea care şi-a executat propriile sale obligaţii sau dovedeşte că este gata să îşi execute prestaţia la care s-a îndatorat şi numai fată de partea care nu şi-a executat obligaţiile scadente.
Precizează recurenta că în contract nu există inserată vreo altă obligaţie a acesteia care să fie condiţionată de realizarea obligaţiei la termen.
- în mod greşit au reţinut ambele instanţe faptul că recurenta nu şi-ar fi îndeplinit, în prealabil, obligaţia de comunicare către vânzătoare a locului unde urma a fi livrată aparatura comandată, întrucât potrivit art. l din contract, această comunicare trebuia efectuată „la momentul livrării";, ori pârâta nu a anunţat oferta de livrare înăuntrul termenului convenit de părţile contractante;
- instanţa de apel a interpretat greşit şi înscrisul din data de 20 mai 2008 ce emana de la pârâtă, schimbând natura juridică şi înţelesul vădit neîndoielnic a acestuia apreciind că acest înscris nu este de natură a exprima voinţa pârâtei în sensul de a nu mai efectua livrarea şi al desfiinţării contractului, considerând că acest înscris nu produce nici un efect juridic, omiţând a face aplicaţia art. 978 C. civ., care prevede ca un act juridic se interpretează totdeauna în sensul în care produce un efect şi nu acela în care nu produce nici un efect.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta precizează că, în opinia sa, decizia atacată este nelegală întrucât aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 978, 981, 1020 şi 1021 C. civ. care au fost aplicate în mod eronat, dat fiind faptul că în procesul de analizare a probatoriului administrat în cauză, ambele instanţe de fond au omis să acorde eficienţa juridică corespunzătoare adresei din data 20 mai 2008, corespondenţei electronice prin care pârâta a comunicat foarte explicit că nu va storna nici o sumă de bani şi că va lăsa instanţele de judecată să hotărască, fapt ce presupune cu certitudine ca la data de 20 mai 2008 parata luase deja hotărârea de a nu mai livra obiectul contractului.
Se mai arată în continuare că prima instanţă de judecată a omis a se pronunţa asupra eficienţei juridice a acestei adrese, iar instanţa de apel a apreciat ca acest înscris nu este de natura a exprima voinţa pârâtei în sensul de a nu mai efectua livrarea şi al desfiinţării contractului, interpretarea instanţei fiind greşită prin prisma aplicării dispoziţiilor art. 978 C. civ., care prevăd că un act juridic se interpretează totdeauna în sensul în care produce un efect şi nu acela în care nu produce nici un efect.
În ceea ce priveşte interpretarea dată de instanţele de judecată conţinutului notificării nr. 264 din 21 mai 2008, recurenta precizează că acest înscris a fost întocmit în ziua următoare adresei pârâtei prin care o anunţa că nu v-a storna"; nici un ban şi va lasă instanţele de judecată să hotărască";.
Mai arată recurenta că din întreaga atitudine procesuală a intimatei-pârâte se desprinde prezumţia că aceasta nu a întreprins nimic de natură a executa obligaţia de livrare la termen a obiectului contractului, aspecte ce ţin de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neexecutare a contractului.
Prin soluţiile date în cauză, arată în continuare recurenta, starea de fapt a rămas într-o incertitudine împovărătoare pentru reclamantă, întrucât rămâne în fiinţă un contract care nu se va mai putea executa, pârâta fiind astfel îndrituită la a reţine suma achitată cu titlu de avans, tară ca aceasta să îşi fi executat nici măcar parţial obligaţiile contractuale ce îi incumbau.
În finalul cererii recurenta-reclamantă precizează că, în opinia sa, având în vedere clauzele exprese ale acestui contract şi care nu au putut fi negociate de părţi, termenul de executare este de esenţa contractului, iar neexecutarea obligaţiei de livrare la termen are drept consecinţă rezoluţiunea contractului - aspecte confirmate de către pârâtă în mod expres, care prin răspunsul la interogatoriul (întrebarea nr. 4) administrat în cauză, arată că la data de 09 iunie 2008, contractul era în vigoare conform clauzelor conţinute, respectiv şi obligaţia pârâtei de a respecta termenul de livrare, precum şi posibilitatea de a suporta consecinţele nerespectării acestei obligaţii.
Înalta Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
În examinarea excepţiei de neexecutare a contractului instanţa a avut a analiza raporturile juridice dintre părţi, modul în care acestea şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau conform clauzelor cuprinse în contractul de vânzare evocat.
De reţinut este faptul că niciuna dintre clauzele contractului nu este susceptibilă de mai multe înţelesuri, împrejurare faţă de care invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este improprie, neputându-se astfel reproşa instanţei de control judiciar interpretarea greşită a acestui act juridic, ori schimbarea naturii şi înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia.
În realitate, în cadrul acestor prime critici recurenta-reclamantă reproşează de fapt instanţei raportarea greşită a dispoziţiilor contractuale la dinamica raporturilor juridice dintre părţi şi care reflectă situaţia de fapt a speţei, astfel cum aceasta a fost dovedită prin probatoriul administrat, prin arătarea modului şi momentului la care părţile au înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite contractual.
Următoarele critici nu pot fi de asemenea primite, dat fiind faptul că întreaga argumentaţie adusă în susţinere se raportează exclusiv la probatoriul administrat, respectiv la relevanţa pe care ar avea-o anumite înscrisuri în respingerea excepţiei de neexecutare a contractului.
Această raportare situează critica în sfera aspectelor de netemeinicie, ceea ce face imposibilă exercitarea examenului de legalitate în această fază procesuală date fiind limitele controlului judiciar configurate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
De remarcat este şi faptul că invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 978, 981, 1020 şi 1021 C. civ., recurenta-reclamantă asimilează eronat noţiunii de act juridic înscrisurile depuse în probaţiune, respectiv o adresă şi o notificare, acestea având o determinare juridică diferită.
Alte argumente aduse de recurentă vizează atitudinea contractuală a intimatei-pârâte şi consideraţiuni personale asupra incidenţei art. III pct. 2 din contract care nu se circumscriu unor veritabile critici de nelegalitate acestea negăsindu-şi corespondenţa în niciunul dintre punctele art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă R.A.B. împotriva Deciziei nr. 311 din 2 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte 1.240 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2097/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2004/2011. Comercial → |
|---|
