ICCJ. Decizia nr. 201/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 201/2011
Dosar nr. 74/43/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 95, pronunţată la data de 11 iunie 2010, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Târgu Mureş a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 21 din 16 decembrie 2009, pronunţată de către Curtea de Arbitraj Comercial Intern şi Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, formulată de reclamanta SC D. SA, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, şi a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 29.459,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, examinând criticile invocate prin acţiunea în anulare, instanţa a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. de către Tribunalul Arbitral, întrucât principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare au fost respectate în soluţionarea cererii de acordare a dobânzilor comerciale, depunându-se la dosar situaţii privind calculul acestora, pe care pârâta a avut posibilitatea să îl conteste.
În legătură cu critica respingerii cererii de constatare a nulităţii raportului cu expertiză întocmit în cauză, pe motiv că lucrarea a fost efectuată de un expert necompetent, instanţa a reţinut că desemnarea expertului judiciar P.F., care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de OG nr. 2/2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, modificată şi completată, s-a făcut cu respectarea art. 201 C. proc. civ. şi cu acordul ambelor părţi, cărora li s-a încuviinţat participarea a câte unui expert asistent, ce au contribuit la efectuarea şi întocmirea raportului de expertiză, ale cărui concluzii au fost, de altfel, însuşite de reclamantă atunci când i-au fost favorabile, fără să conteste competenţa expertului, iar legat de critica respingerii cererii de încuviinţare a unei constatări la faţa locului, precum şi a probei cu expertiză contabilă, a considerat că dispoziţiile art. 35810 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ. au un caracter dispozitiv, în conformitate cu care tribunalul arbitral are posibilitatea să încuviinţeze sau să cenzureze anumite cereri în probaţiune formulate de părţi, fără ca respingerea unei astfel de cereri să echivaleze cu nerespectarea dreptului la apărare, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 38 din Protocolul nr. 14 al C.E.D.O. şi art. 6 din această Convenţie.
În ce priveşte critica referitoare la modalitatea în care s-au calculat taxele de arbitraj, instanţa a apreciat că dispoziţiile din regulament referitoare la aceste taxe nu sunt imperative şi nu ţin de bunele moravuri sau de ordinea publică spre a conduce la admiterea acţiunii în anulare şi desfiinţarea hotărârii arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar critica vizând cuantumul penalităţilor de întârziere priveşte fondul cauzei şi nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., concluzionând că tribunalul arbitral nu a încălcat nicio dispoziţie imperativă a legii, ordinea publică sau bunele moravuri în soluţionarea litigiului.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC D. SA invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare şi la faptul că „expertizarea tehnică nu a fost efectuată de un expert tehnic de calitate, atestat”.
Recurenta a arătat, de asemenea, că menţionata sentinţă este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a normelor Curţii de Arbitraj Comercial Intern şi Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, care prevăd modul de calcul al taxelor arbitrale, a dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, care prevede, prin art. 4 alin. (3), că penalităţile de întârziere nu pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate, şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5), C. proc. civ., prin neanalizarea tuturor aspectelor pentru aflarea adevărului în cauză, neprecizând relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de sentinţa recurată şi faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Recursul este nefondat.
Astfel, critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la incidenţa art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motivat de încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare şi de pretinsa nulitate a expertizei tehnice efectuată în cauză, vizează tribunalul arbitral, nu instanţa de control judecătoresc, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare dedusă judecăţii, care a reţinut, cu justeţe, că, în soluţionarea litigiului arbitral au fost respectate principiile enunţate de art. 358 C. proc. civ.
Este de observat că şi în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a reiterat criticile invocate prin acţiunea în anulare referitoare la încălcarea normelor privind modul de calcul al taxelor arbitrale şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în stabilirea cuantumului penalităţilor de întârziere, cu privire la care instanţa de control a apreciat, în mod corect, că nu îndeplinesc exigenţele art. 364 lit. i) C. proc. civ., neconstituind norme imperative în sensul acestui text legal.
Cum din interpretarea art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ. rezultă că aceste prevederi consacră acţiunea în anulare ca fiind singura cale de desfiinţare a unei hotărâri arbitrale pentru motivele pe care le prevede imperativ şi limitativ, şi cum această cale procedurală nu este una devolutivă, se constată a fi nejustificată critica lipsei rolului activ a instanţei de control judecătoresc pentru aflarea adevărului.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D. SA Sevilia împotriva sentinţei nr. 95 din 11 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2045/2011. Comercial → |
|---|
