ICCJ. Decizia nr. 2037/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2037/2011
Dosar nr. 3968/103/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.653, pronunţată la data de 24 iunie 2010, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Neamţ a admis acţiunea formulată de reclamanţii S.C.M. şi G.M., în contradictoriu cu pârâtul G.V., a constatat nulitatea contractului de cesiune, autentificat sub nr. 1365 din 14 august 2009 de B.N.P. C.A. şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în principal, că, în momentul perfectării contractului, consimţământul reclamanţilor a fost surprins prin dol, fiind incidente prevederile art. 953 şi art. 960 C. civ.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bacău, prin Decizia nr. 91, pronunţată la data de 9 noiembrie 2010, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a considerat că, reţinând existenţa dolului ca viciu de consimţământ în cauză, instanţa de fond nu a stabilit corect situaţia de fapt, făcând o greşită aplicare a art. 953 şi art. 960 C. civ., având în vedere că reclamanţii nu au dovedit cu niciun mijloc de probă dolul invocat; a inversat sarcina probei reţinând că „pârâtul nu probează că a pus la dispoziţia reclamanţilor bilanţul contabil", iar argumentarea că „nu poate fi explicat faptul că reclamanţii ar putea oferi 50.000 lei în schimbul unor părţi sociale la o societate aflată în stare de insolvenţă" ţine mai mult de o deducţie logică, neconstituind un argument juridic, concluzionând că, prin sentinţa atacată, reclamanţii au fost exoneraţi de orice probaţiune şi de minima diligenţă la încheierea actului juridic în discuţie.
Împotriva menţionatei decizii au formulat recurs apelanţii – reclamanţi, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, s-a arătat că motivarea deciziei atacate este incompletă, superficială şi contradictorie, întrucât nu reflectă analiza completă a probelor administrate în cauză; că instanţa de apel a înlăturat greşit prezumţiile simple folosite de prima instanţă, pe care le califică „deducţie logică"; că această hotărâre reflectă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi este dată cu aplicarea greşită a legii la situaţia de fapt, stabilită pe baza probelor administrate şi a prezumţiilor simple – recurenţii neprecizând relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimatul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa de apel şi-a format convingerea, inclusiv cele pentru care a înlăturat susţinerile intimaţilor, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi inexistenţa motivelor contradictorii, pe care, de altfel, recurenţii nu le-au indicat, aşa încât nu pot fi primite criticile ce se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum, în conformitate cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greşită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătoreşti numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, de natură a înfrânge principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., se constată că recurenţii nu au invocat aspecte care să se circumscrie acestor ipoteze, iar susţinerea greşitei interpretări a actului juridic în litigiu, ca înscris depus în probaţiune, nu justifică invocarea acestui motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic, neargumentată în motivarea recursului.
Este de observat că, deşi invocă în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza greşitei aplicări a legii, recurenţii nu arată, în mod concret, în ce constă aceasta în raport cu Decizia atacată, iar „analiza" art. 960 C. civ., propusă de recurenţi „în corelaţie cu literatura de specialitate şi jurisprudenţa în materie", nu răspunde acestei obligaţii, statuată prin art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit art. 960 alin. (2) C. civ., dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că partea care se pretinde victima unui dol trebuie să stabilească, prin toate mijloacele de probă, inclusiv martori şi prezumţii, existenţa acestuia, iar modul în care instanţa de apel a examinat, în speţă, stabilirea dolului constituie o chestiune de fapt ce excede controlului instanţei de recurs.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanţii G.M. şi S.C.M., împotriva deciziei Curţii de Apel Bacău nr. 91 din 9 noiembrie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2032/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2039/2011. Comercial → |
|---|
