ICCJ. Decizia nr. 2039/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2039/2011
Dosar nr. 5919/30/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S. România SRL, a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi a solicitat obligarea acestuia să facă demersuri în vederea schimbării destinaţiei spaţiului deţinut în baza contractului nr. 2/2007, la Ministerul Sănătăţii, remiterea acordului ministerului pentru schimbarea destinaţiei spaţiului, plata daunelor – interese moratorii în sumă de 450 pe zi şi cheltuieli de judecată.
Prin cererea de intervenţie în interesul pârâtei D.S.P. Timiş a solicitat respingerea acţiunii pe excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, iar pe fond respingerea acţiunii întrucât contractul a fost declarat nul prin sentinţa civilă nr. 13605/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 425/PI din 30 martie 2010, Tribunalul Timiş a admis cererea de intervenţie, a respins excepţiile şi acţiunea.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că la 13 iulie 2007 între reclamantă şi pârâtă a intervenit contractul de închiriere a suprafeţei de 25 mp în vederea amenajării unui punct de recoltare a probelor biologice de laborator de analize medicale, spaţiu a cărei destinaţie nu a fost posibilă fără aprobarea Ministerului Sănătăţii, care de altfel a solicitat şi obţinut constatarea nulităţii absolute a contractului în justiţie.
A mai reţinut instanţa de fond că raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii a stabilit că schimbarea destinaţiei spaţiului închiriat este ilegală şi defectuoasă.
În privinţa excepţiilor, tribunalul a considerat că obiectul acţiunii nu îl constituie procedura organizării licitaţiei, pentru ca acţiunea să fie prematură sau tardivă, ci obligaţia de „a face" şi de „a da" interesul decurgând din folosinţa spaţiului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 187 din 9 noiembrie 2010, cu majoritate de voturi, a respins apelul reclamantei, considerând că Direcţia de Sănătate Publică Timiş nu putea aviza schimbarea destinaţiei spaţiului închiriat reclamantei de către pârâtă, iar Ministerul Sănătăţii a refuzat avizarea pe motiv că această schimbare a destinaţiei nu ar fi fost corelată cu circuitele din spital care să nu fi afectat negativ una dintre activităţi.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că după încheierea contractului de închiriere între părţi au existat mai multe litigii privind licitaţia desfăşurată, obţinerea avizelor şi autorizaţiilor pentru funcţionarea activităţii. În litigiul de faţă Ministerul Sănătăţii îşi menţine poziţia prin care consideră că activitatea pentru care spaţiul a fost închiriat necesită o schimbare a destinaţiei acestuia şi nu răspunde solicitărilor recurentei reclamante îndreptăţită prin contractul încheiat la activitatea pe care urma să o desfăşoare.
Recurenta susţine că instanţele de fond greşit au interpretat şi aplicat prevederile legale reţinând sentinţa civilă nr. 13605/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, deşi nu este definitivă şi irevocabilă, învestirea instanţei fiind cu o acţiune în obligaţia de „a face".
Mai susţine recurenta că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 970 C. civ. privind executarea cu bună – credinţă a convenţiilor, orice discuţii privind validitatea contractului fiind în afara litigiului iar interpretarea actului nu s-a realizat în sensul prevăzut de art. 978 C. civ., acela de a-şi produce efectele. Existenţa sau inexistenţa autorizaţiei de construcţie nu a format obiectul dosarului.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 1 din OG nr. 70/2002 stabilesc în sarcina Ministerului Sănătăţii obligaţia de a aproba schimbarea destinaţiei sau înstrăinarea bazei materiale a unităţilor sanitare publice, iar acesta, prin adresa nr. 10250 din 24 martie 2009 a comunicat procedura de urmat în situaţia unei asemenea solicitări, dar totodată a atacat şi actul încheiat între reclamantă şi pârât considerând nelegalitatea acestuia, în raport de prevederile legale sus-amintite.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii, prin adresa nr. 2472 din 15 octombrie 2009, a stabilit că Spitalul Clinic Judeţean Timiş, având în componenţă secţii clinice universitare care asigură asistenţa medicală şi desfăşoară activitate de învăţământ superior, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă nu poate închiria sau concesiona spaţii destinate desfăşurării acestor activităţi.
Mai mult, prin adresa nr. 13176 din 31 mai 2007, Consiliul Judeţean Timiş răspunde solicitărilor pârâtei, în sensul acordului de principiu pentru închirierea spaţiului în suprafaţă de 25 mp în condiţiile legii.
Astfel, demersurile pârâtei în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru închirierea spaţiului şi respectiv schimbarea destinaţiei acestuia, nu au fost satisfăcute.
Aspectele relative la motivarea contradictorie, străină de natura pricinii, nu au fost dezvoltate în considerentele recursului, iar analiza deciziei atacate nu relevă nemotivarea acesteia sau argumentarea contradictorie a raţionamentului acesteia. În redactarea deciziei instanţa de apel a analizat atât probele administrate cât şi raportul juridic contractual, concluzionând asupra faptului că Ministerul Sănătăţii nu numai că a refuzat schimbarea destinaţiei spaţiului închiriat, dar a şi atacat în justiţie contractul, considerându-l nul.
Instanţa de apel a interpretat normele legale (OG nr. 70/2002) în spiritul pentru care acestea au fost edictate: actele de schimbare a destinaţiei fără aprobarea Ministerului Sănătăţii sunt nule.
În această măsură prevederile art. 970 şi art. 978 C. civ. privind interpretarea convenţiilor au în vedere cu prioritate legalitatea convenţiilor. Numai convenţiile legal făcute au în vedere exercitarea cu bună-credinţă a lor şi sunt interpretate în sensul în care îşi produc efecte juridice. În această ultimă situaţie nu se poate discuta despre conversiunea actelor juridice, împlinirea condiţiei rezolutorii conducând la desfiinţarea actului astfel încheiat pentru nerespectarea condiţiilor stabilite imperativ de lege.
Deşi obiectul acţiunii îl reprezenta o obligaţie de „a face" instanţele de fond au fost ţinute de dispoziţiile imperative citate care nu puteau îndreptăţi pe reclamantă la promovarea unei acţiuni de asemenea natură.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 187 din 9 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC S. ROMÂNIA SRL Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 187 din 9 noiembrie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2037/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2051/2011. Comercial → |
|---|
