ICCJ. Decizia nr. 2232/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2232/2011
Dosar nr. 25402/3/2008
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrata sub nr. 25402/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul T.C. a chemat in judecata parata Bursa de Valori Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să analizeze oportunitatea Deciziei C.N.V.M. nr. 369 din 31 decembrie 2006.
Prin cererea precizatoare formulata la 01 septembrie 2008, reclamantul a solicitat obligarea paratelor SC B.V.B. SA şi B.C.R. S. SA, precum si C.N.V.M. sa precizeze cate acţiuni corespund unei valori mobiliare, întrucât reclamantul nu cunoaşte istoricul comercial al SC S. PASCANI SA, simbol listat la B.V.B.
Prin cererea de completare a acţiunii, formulată la 11 noiembrie 2008, reclamantul a învederat ca formulează cererea în contradictoriu cu paratele SC B.V.B., B.C.R.E.B.G. , B.C.R. S. SA, C.N.V.M.
În motivare, completata conform art. 132 C. proc. civ., s-a arătat că dovedirea cererii implica obligarea paratelor la înfăţişarea originalului contului de tip INSTITUTIE nr. 2051514 astfel încât sa poată fi evaluată proprietatea preţuitoare prin numărul de acţiuni aferente unui activ net unitar si pentru a se cunoaşte cât la sută din capitalul subscris şi vărsat la SC S. PASCANI reprezintă totalul de 674 active nete care nu sunt înstrăinate.
Prin sentinţa comercială nr. 13645 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea formulată ca neîntemeiata.
Prin încheierea de la 29 mai 2009, tribunalul a luat act de renunţarea la excepţia necompetentei materiale si a respins motivat celelalte excepţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere acţiunea aşa cum a fost modificata prin cererea din 01 septembrie 2008, reţinând totodată faptul că motivarea cererilor este incoerenta, reclamantul utilizând termeni a căror semnificaţie nu o stăpâneşte.
S-a apreciat ca paratele nu pot fi obligate sa precizeze cate acţiuni corespund unei valori mobiliare, întrucât acţiunile, ca valori mobiliare reprezintă titluri de credit negociabile a căror valoare se stabileşte liber, pe piaţa mobiliară în cursul tranzacţiilor operate prin intermediul B.V.B., valoarea nefiind determinata de societatea ce intermediază tranzacţiile.
Prin Decizia nr. 271 din 7 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, instanţa de fond nu a supus cenzurii cererea de chemare în judecată aşa cum acesta a fost precizată la 11 noiembrie 2008 fila 42 dosar, în sensul că nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere având ca obiect "validarea deţinerilor în contul 2051514 a 674 active nete reprezentând 16,5% cu drept de vot din capitalul social al SC S. SA la 28 septembrie 2006".
Pe de altă parte, s-a avut în vedere că prima instanţă s-a limitat la considerente generice referitor la acţiuni ca valori mobiliare fără a circumstanţa privitor la obiectul litigiului.
Prin cererea formulată la data de 17 iunie 2010 reclamantul T.C. a solicitat completarea deciziei comerciale nr. 271 din 07 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin Decizia nr. 374 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea de completare a deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, formulată de apelantul-reclamant T.C., în contradictoriu cu intimatele pârâte BURSA DE VALORI BUCUREŞTI, B.C.R. E.B.G., B.C.R. S. SA şi COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE.
Instanţa a argumentat această soluţie prin aceea că faţă de obiectul acţiunii formulate de către apelantul reclamant şi de motivul admiterii apelului şi al desfiinţării sentinţei apelate, se constată că, prin Decizia atacată instanţa de apel nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.
1. Împotriva ambelor decizii (nr. 271 din 7 iunie 2010 şi nr. 374 din 11 octombrie 2010), reclamantul a declarat recurs, considerându-le nelegale.
- În ce priveşte recursul împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010, recurentul susţine că instanţa a schimbat natura cererii, desfiinţând întemeiat sentinţa pronunţată de tribunal dar fără să oblige pârâtele să valideze deţinerile menţionate, acordând ceea ce nu s-a cerut, prin trimiterea cauzei spre rejudecare.
- Referitor la recursul declarat împotriva hotărârii de completare nr. 374 din 11 octombrie 2010, recurentul îşi menţine acelaşi punct de vedere cu privire la soluţia instanţei, considerând că aceasta a acordat mai mult decât s-a solicitat prin aceea că a dispus rejudecarea cauzei deşi s-a solicitat obligarea pârâtelor la validarea „proprietăţii preţuitoare", reţinând - eronat – că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2812 C. proc. civ.
De asemenea, recurentul consideră că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
2. În motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010, pârâta C.N.V.M. Bucureşti susţine nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora aduce următoarele argumente:
- În mod eronat s-a reţinut de către instanţa de apel că prima instanţă nu a supus cenzurii cererea de chemare în judecată precizată la 11 noiembrie 2008, în sensul că nu s-a pronunţat asupra petitului de cerere ce a vizat „validarea deţinerilor în contul 2051514 a 674 active nete reprezentând 16,5 % cu drept de vot din capitalul social al SC S. SA la 28 septembrie 2006.
Recurenta susţine că, la solicitarea instanţei, reclamantului i s-a pus în vedere să-şi precizeze obiectul acţiunii şi temeiul de drept, precizare depusă la 1 septembrie 2008, iar ulterior – prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2008 instanţa a pus în vedere acestuia să precizeze dacă înţelege să cheme în judecată şi pe B.C.R. S. SA, B.C.R. E.B.G. şi C.N.V.M. precizare pe care acesta a depus-o la 11 noiembrie 2008.
De asemenea, se arată că, la termenul din 20 martie 2009, instanţa de fond a apreciat că ultima precizare la acţiune a fost depusă peste termenul prevăzut de lege, reclamantul fiind decăzut din dreptul de a mai modifica sau completa cererea, incident procedural ce nu a fost observat de către instanţa apelului.
Analizând actele şi lucrările de la dosar constată următoarele:
1. – În ce priveşte recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 se constată că este tardiv.
Conform actelor de la dosar, respectiv a dovezii de comunicare a hotărârii şi a de primire aflat la fila 67 din dosarul de apel, Decizia nr. 271 i-a fost comunicată reclamantului la data de 8 iulie 2010.
De la această dată, reclamantul avea la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a formula cererea de recurs, conform de art. 301 C. proc. civ., care prevede că – termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel.
Calculând acest termen potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., pe zile libere, instanţa constată că acesta s-a împlinit la data de 24 iulie 2010, într-o zi nelucrătoare (sâmbătă) ceea ce înseamnă că operează prorogarea legală, până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, respectiv până la 26 iulie 2010.
În consecinţă, ultima zi în care reclamantul putea să promoveze calea de atac a fost 26 iunie 2007, ceea ce nu a făcut.
Conform datelor înscrise chiar pe cererea de recurs ce a fost transmisă prin e-mail, reclamantul a declarat recurs la 26 decembrie 2010, depăşind cu mult termenul legal ceea ce atrage tardivitatea recursului.
- Cu privire la recursul declarat împotriva hotărârii de completare a deciziei nr. 271/2010, Înalta Curte constată că este nefondat, în contextul în care reclamantul a făcut referire generică la eroarea în care ar fi fost instanţa atunci când a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2812 C. proc. civ. şi la faptul că ar fi fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul legii.
Raportat la prevederile art. 2812 C. proc. civ., instanţa a avut în vedere – în mod corect – că faţă de motivul admiterii apelului şi al desfiinţării sentinţei apelate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare, dar şi al obiectului acţiunii adresate instanţei, nu se poate aduce în discuţie existenţa vreunei omisiuni a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardiv declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 şi ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 374 din 11 octombrie 2010.
2. Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta C.N.V.M. Bucureşti, instanţa constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Motivele reţinute de instanţa apelului în desfiinţarea sentinţei şi transmiterea cauzei spre rejudecare sunt nefundamentate, în condiţiile în care prima instanţă s-a conformat şi a analizat cererea reclamantului, în limitele învestirii.
Astfel, iniţial, reclamantul a solicitat instanţei să analizeze oportunitatea Deciziei C.N.V.M. nr. 369 din 31 decembrie 2006, ulterior – până la primul termen de judecată, stabilit la 26 septembrie 2008 – s-a depus (la 1 septembrie 2008) o „precizare" a acţiunii prin care s-a solicitat obligarea: „SC B.V.B. SA, B.C.R. S. SA subsidiara B.C.R. E.B., precum şi C.N.V.M. să precizeze câte acţiuni corespund unei valori mobiliare deoarece reclamantul nu cunoaşte istoricul comercial al SC S. Paşcani SA, simbol listat la B.V.B.
La primul termen de judecată, faţă de precizarea acţiunii, instanţa a pus în vedere reclamantului să clarifice cadrul procesual, respectiv dacă înţelege să cheme în judecată pe B.C.R. S. SA, B.C.R. E.B. şi C.N.V.M., scop în care a acordat un alt termen de judecată.
Reclamantul s-a conformat şi a lămurit cadrul procesual printr-o cerere pe care a intitulat-o „de completare" prin care a evocat pe larg situaţia de fapt, solicitând în finalul acesteia – în scop probator – ca pârâţii să fie obligaţi să înfăţişeze originalul contului de tip Instituţie nr.2051514 pentru a evalua proprietatea preţuitoare prin numărul de acţiuni aferente unui activ neunitar şi pentru a se cunoaşte cât la sută din capitalul subscris şi vărsat la SC S. Paşcani SA reprezintă totalul de 674 active nete care nu sunt înstrăinate.
În atare situaţie, cererea depusă de reclamant – indiferent de titulatura acesteia dată de parte – nu a avut rolul de a completa obiectul cererii anterioare cu încă un petit.
Aşa fiind, instanţa apelului s-a aflat în eroare asupra acestui aspect şi a dat eficienţă în mod nejustificat dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., aplicând greşit prevederile art. 132 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul pârâtei conform art. 312 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ. şi va casa Decizia atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul T.C., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 271 din 7 iunie 2010, ca tardiv.
Respinge recursul formulat de reclamantul T.C., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 374 din 11 octombrie 2010, ca nefondat.
Admite recursul formulat de pârâta C.N.V.M., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 271 din 7 iunie 2010, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2051/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2233/2011. Comercial → |
|---|
