ICCJ. Decizia nr. 2041/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2041/2011

Dosar nr. 29428/3/2009

Şedinţa publică din 25 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 29428/3/2009, reclamanta SC S.C.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.F. şi D.R. să se dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4265 din 11 decembrie 2007, autorizarea reclamantei de a reţine suma de 25.000 euro reprezentând avans preţ, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 6104 din 14 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 29428/3/2009, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC S.C.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii D.F. şi D.R., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC S.C.C. SR.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 511 din 1 noiembrie 2010, a respins apelul, ca nefondat.

Ca urmare, reclamanta SC S.C.C. SRL Bucureşti a formulat, în termen, recurs, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia pentru motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de recurs.

Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 25 mai 2011 cu menţiunea de a timbra recursul cu 2.935,5 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată, iar conform art. 3 din OG nr. 32/1995, modificată, se datorează şi timbru judiciar.

Potrivit art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a Normelor de aplicare a acestui act normativ, respectiv a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 25 mai 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul formulat de reclamanta SC S.C.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 511 din 1 noiembrie 2010, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2041/2011. Comercial