ICCJ. Decizia nr. 2048/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2048/2011
Dosar nr. 9537/1/2010
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5474 din 22 noiembrie 2007 încheiat între reclamanţi şi pârâta SC B.G.R.E.C. SRL, pentru neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiei asumate potrivit art. 6.2.2 din antecontract; obligarea pârâtei SC B.G.R.E.C. SRL la plata sumei de 578.018 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune evaluate convenţional conform art. 8.1 din antecontractul de vânzare – cumpărare sus menţionat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4280 din 16 martie 2009, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei nr. 4280 din 16 martie 2009 au declarat apel reclamanţii, care a fost respins, ca nefundat, prin Decizia comercială nr. 79 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin Decizia nr. 2408 din 23 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de reclamanţi şi i-a obligat la cheltuieli de judecată.
Ca urmare, reclamanţii au formulat la 19 noiembrie 2010 cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.
Astfel, deşi instanţa de recurs a fost sesizată cu aspecte concrete de nelegalitate circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., aceasta s-a limitat, în esenţă, doar la argumentaţia expusă în motivarea hotărârii, potrivit căreia criticile exced competenţei instanţei de recurs, lăsându-le nesoluţionate, deşi erau legate de convenţia părţilor şi de aplicarea dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ., respectiv de temeinicia capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 578.018 lei, cu titlu de daune – interese a SC B.G.R.E.C. SRL.
Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a pus-o în discuţia părţilor.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de 1 lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, pct. 2 şi pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare, respectiv pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Prin urmare, faţă de caracterul imperativ al textului de lege, termenul de 1 lună curge de la data pronunţării hotărârii când revizuirea se solicită în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., aşa cum s-a solicitat în cauză, partea neputându-se prevala de necunoaşterea argumentelor de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a bazat hotărârea, deoarece formularea cererii de revizuire depinde de ceea ce instanţa de recurs a decis ultra petita sau minus petita, aspect cunoscut încă de la momentul pronunţării şi nu de considerentele hotărârii.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile legale precitate şi văzând, totodată, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată, cu consecinţa obligării revizuientei la cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cereri la cererea intimatei, potrivit dovezilor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a deciziei Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2408 din 23 iunie 2010, formulată de revizuienţii G.A.V., C.D. şi C.V., ca tardiv formulată.
Obligă revizuienţii să plătească intimatei SC B.G.R.E.C. SRL Bucureşti, suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2041/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2049/2011. Comercial → |
---|