ICCJ. Decizia nr. 2058/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2058/2011
Dosar nr. 2502/118/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 8 aprilie 2008 sub nr. 2502/118/2008, reclamantul A.S. a chemat in judecata pe pârâţii I.H.A., I.F., A.G., SC E.S. SRL şi O.N.R.C., solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea actelor adiţionale nr. 4/2005, nr. 5/2005, nr. 1/2006, nr. 3/2006 încheiate între pârâţii I.H.A., I.F. şi A.G., iar, în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a acestor acte, precum şi a faptului că întregul capital social al SC E.S. SRL este deţinut în proporţii egale, de câte 50 %, de pârâţii I.H.A. şi I.F., potrivit actului adiţional autentificat sub nr. 163 din 21 ianuarie 2005 la B.N.P. B.M.L., cu obligarea pârâţilor persoane fizice la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut ca este creditorul paratului I.H.A. şi al numitei I.(fosta A.)F., asociaţi şi administratori ai SC E.S. SRL, care îi datorează suma de 213.000 dolari S.U.A. Societatea pârâtă are un patrimoniu important, constând în bunuri imobile, o fermă în localitatea Valu lui Traian, un magazin în oraşul Ovidiu, numeroase autovehicule, tiruri, camionete, dar şi mijloace de producţie pentru fabricarea detergentului şi a altor produse de curăţat.
Prin actele adiţionale atacate pârâtul I.H.A. a cesionat cu titlu gratuit părţile deţinute la SC E.S. SRL către fiul sau A.G., în frauda intereselor creditorilor săi personali.
Cesiunea cu titlu gratuit este considerata donaţie şi se încheie numai în forma autentică sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 813 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 7420/2009, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A.S. în contradictoriu cu pârâţii I.H.A., I.F., A.G., SC E.C.S. SRL şi O.N.R.C. Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că asociaţii au aprobat transmiterea de părţi sociale prin actele adiţionale atacate, fiind întrunită expresia voinţei acestora de a modifica actul constitutiv al societăţii, ca urmare a retragerii unui asociat.
S-a mai reţinut că actul de cesiune a părţilor sociale, chiar cu titlu gratuit, nu trebuie să îmbrace forma autentică pentru validitate, aceasta în considerarea dispoziţiilor OUG nr. 76/2001; că cesiunea de părţi sociale este valabilă prin simplu acord de voinţă al părţilor, iar frauda la lege nu a fost dovedită.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul A.S.
Prin Decizia civilă nr. 64/ COM din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În conformitate cu art. 202 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, părţile sociale pot fi transmise între asociaţi, iar către terţi numai dacă transmiterea a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.
Cesiunea între asociaţi nu aduce atingere „affectio societatis", întrucât nu introduce în structura societară persoane din afara societăţii.
Art. 202 alin. (1) din legea societăţilor comerciale, consacră o derogare de la dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. d) al legii societăţilor comerciale, care stabileşte ca modificarea actului constitutiv este o competenţă a adunării generale.
Raportat la caracterul „intuituu personae" a societăţii cu răspundere limitată, s-a reţinut că cesiunea părţilor sociale către un asociat aflat în relaţii de rudenie nu conferă operaţiunii o prezumţie de fraudă.
Mai mult, în cauză cesiunea s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Creditorii personali ai asociatului/asociaţilor unei societăţii comerciale au, potrivit legii societăţilor comerciale, la îndemână cererea de opoziţie, care se exercită în condiţiile art. 61 – art. 62 din legea societăţilor comerciale (acţiune promovată de reclamant şi aflată pe rolul Judecătoriei Constanţa) şi măsura asiguratorie a popririi „beneficiilor cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare (art. 66 legea societăţilor comerciale) – (cererea, de asemenea, promovată de reclamanta - creditoare).
Din probatoriul cauzei nu rezultă că scopul urmărit de părţi la încheierea acestor acte adiţionale ar fi fost acela de a frauda creditorii urmăritori, aşa cum susţine reclamantul prin acţiune, în contextul în care un număr de părţi sociale au revenit, prin actul adiţional nr. 3/2006, în patrimoniul pârâtului I.G.A., debitor al reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.S., aducându-i următoarele critici:
Instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, atunci când a considerat că cesiunea părţilor sociale între membrii aceleiaşi familii nu este frauduloasă.
Pârâtul - intimat I.H.A. are să-i achite o datorie în cuantum de 213.000 dolari SUA, bani pe care-i foloseşte pentru a obţine profit prin intermediul fiului său vitreg, căruia i-a cesionat părţile sociale, cu titlu gratuit, fără respectarea formei autentice obligatorie.
Prin această faptă, pârâtul-intimat şi-a mărit starea de insolvabilitate, astfel încât numai poate să ceară partajul bunurilor comune ale soţilor, aceştia nemaiavând nici un bun care să poate fi executat.
Recurentul apreciază că din întregul material probator existent la dosarul cauzei, rezultă caracterul fraudulos al cesiunilor succesive, mai ales că aceste cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit.
Reclamantul a invocat incidenţa prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanţa de apel nu a interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecăţii, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l actele adiţionale nr. 4/2005, nr. 5/2005, nr. 1/2006 şi nr. 3/2006, la actul constitutiv al SC E.S. SRL.
În mod legal s-a constat de către instanţa de apel că prin aceste acte adiţionale au avut loc mai multe cesiuni ale părţilor sociale ale SC E.S. SRL, între asociaţi şi rudele lor, şi că au fost respectate prevederile Legii nr. 31/1990 cu privire la transmiterea părţilor sociale între asociaţii unei societăţi cu răspundere limitată, respectiv dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. d) şi art. 202 alin. (1) din această lege, nefiind necesară forma autentică pentru cesiunea părţilor sociale ale unei astfel de societăţi comerciale.
De altfel, reclamantul - recurent a folosit posibilităţile oferite de L.S.C., promovând o cerere de opoziţie la modificarea actului constitutiv, în baza art. 61 – art. 62 din această lege, cerere care se află pe rolul altei instanţe, precum şi o cerere privind măsura asiguratorie a popririi asupra beneficilor cuvenite, în calitate de asociat al SC E.S. SRL, asociatului ce este pretinsul său debitor.
În ce priveşte critica cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, relativ la netemeinicia soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, în legătură cu caracterul fraudulos al cesiunilor, Înalta Curte constată că această critică nu mai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului, această critică nevizând nelegalitatea hotărârii recurate, ci netemeinicia acesteia, dispoziţiile pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.S. împotriva deciziei nr. 64/ COM de la 16 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2065/2011. Comercial → |
|---|
