ICCJ. Decizia nr. 2160/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2160/2011
Dosar nr. 20566/3/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1583 din 4 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta - pârâtă SC S.E. SRL prin lichidator M.H.E. în contradictoriu cu pârâta - reclamantă SC R.E. SRL.
S-a admis cererea reconvenţională şi a fost obligată reclamanta - pârâtă să plătească pârâtei - reclamante următoarele sume: - 2499271,376 lei (contravaloarea a 1049320,428 dolari S.U.A.), cu dobânda legală de la 18 noiembrie 2005 până la achitare; - 100000 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii;- 9007,05 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii; - dobânda legală pentru întârzierea plăţii sumei de 100000 dolari S.U.A., începând cu 14 martie 2006 şi până la achitarea debitului. S-a dispus de asemenea obligarea reclamantei - pârâte la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 30712 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a constatat următoarele:
- relaţiile dintre părţile prezentului litigiu au fost guvernate de două contracte distincte.
- pârâta - reclamantă a finalizat lucrările de construcţie a primei celule de la Vidra la 15 decembrie 2003 în condiţii corespunzătoare de calitate, părţile încheind în acea zi un proces verbal care conţine următoarea concluzie: „Beneficiarul S.E. S.R.L. acceptă definitiv lucrările realizate şi certifică omologarea". Consecinţele juridice ale acestei constatări, în raport de cererile formulate de părţi sunt în sensul că orice susţineri referitoare la calitatea necorespunzătoare a lucrărilor ori la efectuarea lor incompletă apar ca fiind de complezenţă şi fără suport probatoriu. Contactul a fost executat, iar cererea de reziliere a acestuia este fără obiect;
- începând cu luna decembrie 2004, s-a născut obligaţia reclamantei - pârâte de a restitui garanţia de bună execuţie, în 10 tranşe lunare; - reclamanta - pârâtă nu poate invoca neexecutarea contractului pentru a justifica refuzul plăţii preţului (inclusiv cel menţionat în factura nr. 7414024 din 5 iunie 2004) prin raportare la cantităţile de deşeuri depozitate;
- reclamanta - pârâtă are obligaţia de a achita toate facturile emise de către pârâta - reclamantă pentru încasarea preţului lucrării, inclusiv preţul din factura nr. 7414024 din 5 iunie 2004.
- în ceea ce priveşte plata de daune Tribunalul a admis numai cererea referitoare la dobânda legală, deoarece pârâta - reclamantă nu a făcut dovada unui prejudiciu suplimentar celui prezumat prin lege şi numit dobândă legală.
- în ceea ce priveşte restituirea garanţiei de bună execuţie, tribunalul a constatat că pârâta - reclamantă a solicitat şi plata dobânzii legale pentru întârziere, iar calculul pe care l-a propus nu a fost contestat de adversarul procesual şi este efectuat în concordanţă cu dispoziţiile legale şi contractuale incidente. Dobânda legală cuvenită până la data de 13 martie 2006 este în cuantum de 9007,05 dolari S.U.A.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1583 din 4 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel în termen legal apelanta reclamantă SC S.E. SRL. Aceasta a criticat atât sentinţa apelată cât şi încheierile de şedinţă premergătoare, solicitând admiterea apelului şi, în principal, desfiinţarea sentinţei comerciale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond [(în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.)], iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, admiterea cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.
Prin Decizia comerciale nr. 447 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de apelanta reclamantă - pârâtă SC S.E. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar F.I. SPRL Bucureşti în contradictoriu cu SC R.E. SRL Bucureşti. A respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel ca nefondată.
Pentru a se pronunţa instanţa de apel a reţinut următoarele:
- formularea de către apelanta reclamantă, în cadrul unui alt dosar având ca obiect somaţie de plată, a unei cereri reconvenţionale având ca obiect aceleaşi pretenţii ca şi cele solicitate prin acţiunea de faţă nu echivalează cu îndeplinirea procedurii concilierii directe prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
- prin formularea unei cereri reconvenţionale având acelaşi obiect cu cel al prezentei acţiuni în cadrul altui litigiu nu se realizează scopul procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., aşa cum susţine apelanta, având în vedere că acesta priveşte nu numai aducerea la cunoştinţă a pretenţiilor reclamantei, ci şi încercarea de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată.
- din interpretarea clauzelor celor două contracte de antrepriză, reiese că prin contractul de antrepriză încheiat la data de 10 martie 2003 s-a realizat o novare a contractului de antrepriză încheiat anterior la data de 22 mai 2001.
- este eronată reţinerea primei instanţe în sensul că obiectul contractului de antrepriză din data de 10 martie 2003 îl constituie numai finalizarea lucrărilor de construcţie a primei celule a depozitului ecologic, termenul folosit de către părţi pentru descrierea obiectului contractului nefiind acela de „construire" a celei de-a doua jumătăţi a primei celule a depozitului ecologic, ci de „completare a primei celule a D.E. Vidra, până la punerea în funcţiune a acesteia." Termenul de „completare" se referă nu numai la construirea celei de-a doua jumătăţi a celulei, ci şi la gestionarea primei celule de depozitare a deşeurilor. Această gestionare face deja obiectul contractului de antrepriză din data de 22 mai 2001, contract la care părţile şi trimit în cuprinsul contractului de antrepriză din data de 10 martie 2003. Contractul de antrepriză încheiat la data de 10 martie 2003 nu reprezintă deci un contract distinct de cel încheiat la data de 22 mai 2001, ci, prin acesta s-a realizat o novaţie a contractului de antrepriză iniţial.
- procesul verbal de omologare încheiat la data de 15 decembrie 2003 reprezintă doar recunoaşterea realizării parţiale a lucrărilor de antrepriză asumate prin contractul din data de 10 martie 2003.
- nu se poate reţine susţinerea apelantei că nu datorează plata serviciilor de depozitare a deşeurilor anterior datei încheierii procesului verbal de omologare din data de 15 decembrie 2003, respectiv pentru perioada noiembrie 2003, astfel cum rezultă potrivit precizării acţiunii, faţă de consideraţia referitoare la novarea contractului de antrepriză iniţial.
- din interpretarea coroborată a clauzelor contractului de antrepriză din data de 22 mai 2001 cu cele ale contractului de antrepriză din data de 10 martie 2003 reiese că obligaţia de acoperire finală a celulei ecologice nu a fost asumată de către intimata - pârâtă. Deci nu poate fi reţinută ca o neîndeplinire a unei obligaţii contractuale neacoperirea finală a primei celule ecologice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.E. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar F.I. SPRL Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei comerciale pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi a sentinţei comerciale pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti; casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti; modificarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (reprezentând taxe judiciare de timbru).
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 109 C. proc. civ., încălcare ce se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi care conduce la o nesoluţionare a pricinii pe fond, cu consecinţa necesităţii de casare a ambelor hotărâri şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
- în combaterea excepţiei SC S.E. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar F.I. SPRL Bucureşti a arătat în mod expres că pretenţiile deduse judecăţii au făcut obiectul unei cererii reconvenţionale formulate de către reclamanta pârâtă împotriva pârâtei reclamante într-un alt dosar, având ca obiect o somaţie de plată formulată de către SC R.E. SRL Bucureşti împotriva SC S.E. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar F.I. SPRL Bucureşti. Chiar dacă potrivit doctrinei cererea reconvenţională nu este admisibilă în procedura specială a somaţiei de plată, faptul că debitorul în acea procedură specială comunică creditorului că are pretenţii proprii împotriva acestuia din urmă, decurgând din acelaşi raport juridic dedus judecăţii echivalează cu o încercare de soluţionare a litigiului între părţi.
- dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., sunt unele imperative de ordine privată, fiind edictate în interesul exclusiv al pârâtului, astfel încât acesta din urmă este singurul ce ar putea invoca, prin întâmpinare, excepţia „prematurităţii" cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe impuse de dispoziţiile legale invocate anterior. Această opinie şi care urmăreşte scopul avut în vedere de legiuitor este confirmat de forma actuală a dispoziţiilor art. 109 alin. (3) C. proc. civ. În speţă, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei această excepţie a fost invocată din oficiu de către instanţa de judecată, iar nu de către pârâta reclamantă prin întâmpinare.
- instanţa de judecată, în temeiul principiului rolului activ consacrat de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., nu ar fi putut invoca din oficiu excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe impuse de exigenţele art. 7201 C. proc. civ., chiar la data de 19 decembrie 2005, în forma în vigoare la acea dată a Codului de procedură civilă.
- instanţa de apel interpretând greşit atât contractele de antrepriză din 2001 şi 2003, precum şi procesul verbal de omologare din 15 decembrie 2003 a schimbat natura, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, pronunţând în final o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, obligând recurenta la plata unor servicii de depozitare, a căror contravaloare nu s-a solicitat, recurs ce se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
- În egală măsură, reţinând în mod greşit că termenul de 120 de zile nu este unul esenţial, de natură să atragă rezilierea contractului şi stabilind în baza unor probe administrate greşit cu încălcarea competenţelor experţilor desemnaţi, instanţele de fond au admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă şi au respins cererea de chemare în judecată, recurs ce se întemeiază pe art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Intimata pârâtă - reclamantă SC R.E. SRL Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefundat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Prin prevederile art. 7201 C. proc. civ., s-a reglementat, pentru procesele şi cererile în materie comercială, evaluabile în bani, efectuarea unei proceduri prealabile în scopul de a se încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar prin alin. (2) – (5) s-au prevăzut termenele, conţinutul înscrisurilor şi mijloacele de manifestare a voinţei părţilor.
Raţiunea acestor reglementări a rezultat din necesitatea de a se degreva rolul instanţelor şi de a se simplifica procedura soluţionării cauzelor având ca obiect pretenţii de natură bănească, cauze care se pretează a fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, astfel încât să se dea prioritate voinţei părţilor în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor pe cale judecătorească.
Obligaţia reclamantei de a încerca soluţionarea prealabilă a litigiului trebuie examinată şi din perspectiva celui convocat la conciliere, căruia îi incumbă în aceeaşi măsură demersul de a răspunde solicitării de rezolvare a litigiului.
A interpreta aceste reguli ca obligaţii instituite numai în sarcina reclamantei duce la un dezechilibru inacceptabil între drepturile şi obligaţiile procesuale ale tuturor părţilor aflate în conflict în sensul soluţionării cu celeritate a litigiului de natură comercială.
În cauză, reclamanta - pârâtă la data de 1 iunie 2005 a comunicat pârâtei - reclamante pretenţiile care fac obiectul prezentei cauze printr-o cerere reconvenţională formulată într-un alt dosar, având ca obiect o somaţie de plată formulată de către SC R.E. SRL Bucureşti împotriva SC S.E. SRL Bucureşti, încercând soluţionarea litigiului prin obţinerea unei somaţii de plată, însă cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
După soluţionarea primei cauze, nu a rezultat o înţelegere amiabilă a părţilor şi în consecinţă reclamanta a formulat prezenta acţiune.
În aceste circumstanţe nu se mai impunea efectuarea încercării de conciliere directă prealabilă, scopul acestei încercări fiind deja atins. Faptul că reclamanta în procedura somaţiei de plată a comunicat pârâtei - reclamante pretenţiile care fac obiectul prezentei cauze echivalează cu o încercare de soluţionare amiabilă a litigiului între părţi impusă de prevederile art. 7201 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că, în cauză scopul şi finalitatea prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., au fost îndeplinite în sensul că voinţa părţilor a fost aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă şi că pârâta se prevalează de neîndeplinirea prevederilor art. 7201 C. proc. civ., fără a dovedi o vătămare şi fără a-şi manifesta voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al reclamantei.
Interpretând greşit prevederile art. 7201 C. proc. civ., instanţele au admis în mod greşit excepţia de prematuritate a acţiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe, astfel că sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Având în vedere că litigiul a fost soluţionat pe excepţie fără a intra în cercetarea fondului şi pentru o judecată unitară a cauzei urmează a se admite recursul reclamantei - pârâte, cu consecinţa casării atât a deciziei atacate cât şi a sentinţei Tribunalului Bucureşti, căruia i se va trimite cauza spre soluţionarea pe fond, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Faţă de soluţia adoptată restul criticilor nu se mai impun a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.E. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar F.I. SPRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 447 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa comercială nr. 1583 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2165/2011. Comercial → |
|---|
