ICCJ. Decizia nr. 2069/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2069/2011
Dosar nr. 39884/3/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 8 octombrie 2009 sub nr. 39884/3/2009, reclamanta SC C.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC M.I. SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la executarea obligaţiei „de a face", rezultând din contractul de leasing nr. DF 9063 din 4 iulie 2005, respectiv predarea actelor autoturismului ce a format obiectul contractului sus menţionat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1982 din 24 februarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.T.C. SRL, prin lichidator judiciar V.R.C.I., şi a obligat societatea pârâtă să predea societăţii reclamante actele (de proprietate şi de identificare) aparţinând autoturismului marca F.M., conform contractului de leasing nr. 9063 din 4 iulie 2005 încheiat de părţi, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 4 iulie 2005, între societatea reclamantă şi cea pârâtă a fost încheiat contractul de leasing nr. DF 9063, contract ce a avut ca obiect achiziţionarea autoturismului marca F.M., în valoare totală de 22.045.00 euro, plata urmând să se facă în 36 rate lunare. Autoturismul a fost predat către societatea reclamantă la data de 8 iulie 2005, iar ultima rată era datorată la data de 1 iulie 2008, în valoare de 506,38 Euro.
Prima instanţă a reţinut că a fost acoperit cazul de culpă contractuală astfel: societatea pârâtă a emis, în data de 13 iunie 2008, două facturi cu numerele 00479125 din 13 iunie 2008 şi nr. 00479126 din 13 iunie 2008, care reprezentau comisionul de închidere a contractului şi accize, facturi ce au fost achitate prin ordinul de plata nr. 83, în valoare totală de 4092,47 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ., creditorul unei obligaţii are dreptul „de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei."
Faţă de înscrisurile depuse la dosar de părţi, s-a concluzionat că societatea reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, motiv pentru care refuzul societăţii pârâte, de nepredare a actelor de proprietate aferente autovehiculului ce a format obiectul contractului de leasing financiar nr. DF 9063, nu are nici-o justificare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC M.I. SA, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 39884/3/2009.
Prin Decizia comercială nr. 452 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
La 12 ianuarie 2010 reclamanta SC C.T.C. SRL a învestit instanţa cu o cerere în obligaţia de a face, rezultând din contractul de leasing DF nr. 9063 din 4 iulie 2005, respectiv predarea actelor autoturismului marca F.M.
Ulterior, la termenul din 13 ianuarie 2010, reclamanta a învederat că se află în insolvenţă, fiind introdus în cauză administratorul judiciar V.C.I.
Apelanta pârâtă a susţinut că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală întrucât intimata reclamantă are datorii şi ca atare aceasta nu a putut suporta achitarea obligaţiilor derivând din contractele de leasing încheiate.
În acest sens s-a arătat că în cauză a intervenit un caz de culpă prin datoriile înregistrate în baza contractelor nr. 30664 din 27 septembrie 2007 şi nr. 30961 din 8 octombrie 2007.
Dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ., prevăd că în afara efectelor expres prevăzute în contrat, şi legea stabileşte efectele contractelor.
Un astfel de caz de incidenţă a legii în derularea unui raport contractual este cel stipulat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care prohibeşte efectuarea de plăţi după deschiderea procedurii insolvenţei.
Ca atare, odată deschisă procedura insolvenţei, plăţile în baza contractelor nr. 30664 din 27 septembrie 2007 şi nr. 30961 din 8 octombrie 2007 au devenit imposibil de efectuat, în baza textului de lege mai sus menţionat şi, ca o consecinţă, cazul de culpă invocat de pârâta apelantă, în baza art. 16 alin. (1) lit. e) nu mai operează.
Apelanta M.A.I. SA a susţinut că reclamanta mai datora bani şi în baza contractului nr. 9063 din 4 iulie 2005.
Instanţa de apel a reţinut că, deşi pârâta a facturat închiderea contractului şi accizele corespunzătoare, iar reclamanta a executat plăţile, apelanta - pârâtă a refuzat executarea obligaţiei de a preda documentele, susţinând că există un caz de culpă la contractul nr. 9063, prin neachitarea sumei de 6705,02 lei, compusă din: rate de leasing, comisioane de asigurare, etc. (inclusiv taxe), fără a se indica însă rata, perioada căreia îi corespunde rata şi factura care ar fi fost emisă.
Faţă de aceste împrejurări şi cum reclamanta a făcut dovada că a achitat toate facturile emise de pârâtă în baza contractului nr. 9063/2005, iar aceasta a refuzat să-i predea actele autoturismului, în mod corect prima instanţă a admis acţiunea, considerând ca neconcludente susţinerile pârâtei din notificarea cazului de culpă referitoare la rate şi comisioane.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.I. SA Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
Recurenta - pârâtă a încheiat cu intimata - reclamantă, trei contracte de leasing, respectiv nr. DF9063 din 4 iulie 2005, nr. DF30634 din 27 septembrie 2007 şi nr. DF30961 din 8 octombrie 2007.
Contractele încheiate în anul 2007 au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată de către reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut o stare de fapt eronată, atunci când a concluzionat că reclamanta nu a plătit ratele restante din cauza faptului că împotriva acesteia s-a deschis procedura insolvenţei, prevăzută de Legea nr. 85/2006, deoarece deschiderea procedurii s-a făcut la data de 5 noiembrie 2009, în timp ce notificările cazurilor de culpă aferente celor trei contracte de leasing au fost expediate la data de 26 mai 2008, iar modificările de reziliere au fost expediate la 20 noiembrie 2008 şi respectiv la 22 decembrie 2008.
Prin urmare, recurenta - pârâtă apreciază că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că nu există cazul de culpă prevăzut de paragraful 16 alin. (1) lit. e) din condiţiile generale din contractul de leasing, constând în faptul că pe contractele de leasing din anul 2007 intimata - reclamantă înregistra restanţe în cuantum total de 38.739,77 lei.
Recurenta - pârâtă mai apreciază că dreptul de opţiune prevăzut de OG nr. 51/1997, operează numai în cazul în care nu a apărut un caz de culpă, or, în situaţia dată intimata - reclamantă înregistra un caz de culpă, pe contractul din anul 2005, fiind notificată cu o restanţă de 6705,02 lei, astfel încât, în mod greşit s-a reţinut că reclamanta nu mai avea restanţe pe acest contract.
Recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin cererea introductivă reclamanta a învestit prima instanţă cu o cerere în obligaţia de a face, rezultând din contractul de leasing nr. DF9063 din 4 iulie 2005, nefăcând nici o cerere referitoare la contractele de leasing încheiate în anul 2007.
Prin urmare, în mod legal, instanţa de apel a analizat doar situaţia acestui contract, reţinând că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, plătind toate datoriile referitoare la acest contract.
Faptul că, reclamanta nu şi-ar fi achitat toate datoriile rezultând din derularea contractelor încheiate în anul 2007, nu poate avea nici o legătură cu executarea obligaţiilor decurgând din contractul încheiat în anul 2005, aşa după cum susţine recurenta pârâtă.
Critica privind netemeinicia deciziei pronunţate de instanţa de apel, privind pretinsa neîndeplinire a tuturor obligaţiilor contractuale pe care reclamanta le avea către pârâta - recurentă, relativ la contractul de leasing încheiat în anul 2005, nu mai poate fi analizată de către instanţa de recurs, deoarece, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor obligaţii contractuale, iar pe de altă parte, această critică nu vizează nelegalitatea soluţiei, dispoziţiile pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 452 de la 4 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 700/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 645/2011. Comercial → |
|---|
