ICCJ. Decizia nr. 2059/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2059/2011
Dosar nr. 5052/62/2008
Şedinţa publică de la 26 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 244/C/17 februarie 2009 a respins cererea formulată de reclamanta SC D.I. SRL privind renunţarea la judecată.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâtul G.M. şi admisă cererea reconvenţională formulată de pârât împotriva reclamantei.
S-a dispus rezilierea din culpa reclamantei a contractului de antrepriză autentificat sub nr. 926 din 20 iunie 1997 de BNP P.S. încheiat între părţi şi a actelor adiţionale nr. 987 din 2 septembrie 1998 şi nr. 395 din 1 martie 2000.
A mai fost obligată reclamanta către pârât la plata sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la data executării efective cu titlu de daune interese şi a sumei de 5.383 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În final, a mai fost obligată reclamanta să plătească Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Braşov (expert I.V.S.) suma de 1464 lei diferenţă de onorariu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în principal că între reclamantă şi Municipiul Braşov a fost încheiat contractul de concesiune nr. 17 din 27 mai 1997 prin care prima a dobândit dreptul de concesiune asupra terenului situat în Braşov, în zona străzilor …, având obligaţia de a construi un spaţiu comercial format din mai multe tronsoane.
Între reclamantă, în calitatea de antreprenor (fosta SC A.S.M.I. SRL) şi pârât în calitatea de beneficiar s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 926 din 20 iunie 1997, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrarea constând în spaţiul comercial nr. 6 situat în cadrul Complexului Comercial Orizont 3000, tronsonul D situat pe terenul concesionat antreprenorului.
Deşi reclamanta s-a obligat să plătească pârâtului spaţiul comercial în termen de cel mult 2 ani de zile de la data eliberării autorizaţiei de construcţie, dar nu mai târziu de un an de zile de la data plăţii ultimei rate în contul preţului convenit, nu şi-a respectat obligaţia asumată.
Reclamanta a invocat desfiinţarea contractului pentru imposibilitatea neculpabilă de executare, pretinzând că actul adiţional încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Braşov prin care s-a restrâns dreptul de concesiune cu privire la suprafaţa pe care ar fi trebuit să realizeze construcţiile în beneficiul pârâtei ar constitui un caz fortuit ori de forţă majoră.
Cauzele care au condus la încheierea actului adiţional prin care s-a restrâns suprafaţa concesionată reclamantei nu se încadrează în noţiunile de caz fortuit ori de forţă majoră care să atragă desfiinţarea contractelor de antrepriză încheiate cu pârâta.
Reclamanta nu a invocat respectivele situaţii nici ca fiind cauze de impreviziune care să atragă desfiinţarea contractelor de antrepriză şi chiar dacă le-ar fi invocat nu sunt îndeplinite.
Certificatele menţionate în adresele nr. 81227 din 23 octombrie 2007 eliberate de Camera de Comerţ şi Industrie Braşov nu sunt de natură a califica împrejurările invocate de reclamantă ca încadrându-se în categoria cazului fortuit ori de forţă majoră.
Actul adiţional încheiat de reclamantă cu Consiliul Local al Municipiului Braşov la data de 1 noiembrie 2007 nu poate constitui, prin el însuşi, caz fortuit ori de forţă majoră şi nici motiv care să facă incidentă teoria impreviziunii atâta vreme cât toate acestea impun intervenţia unui element negenerat de debitor.
Pârâtul a achitat preţul reclamantei iar reclamanta nu a făcut dovada unei cauze neimputabile care să o exonereze de răspundere, aprecierea greşită a unei afaceri neconstituind o asemenea cauză.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 68/Ap din 16 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamanta SC D.I.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 244/C din 17 februarie 2010 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind preluate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 68/Ap din 16 septembrie 2010 şi a tuturor încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, au declarat recurs reclamanta SC D.I.G. SRL aflată în stare de insolvenţă, reprezentată de administrator special D.V.A. A şi SC D.I.G. SRL în insolvenţă prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania S.P.R.L. Cluj-Napoca numai împotriva deciziei menţionate anterior, criticând aceiaşi hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, după cum urmează.
Recurenta-reclamantă SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A a solicitat în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi a tuturor încheierilor date în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că Decizia dată în apel a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, săvârşindu-se un abuz prin interpretarea greşită a dispoziţiilor codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 85/2006, având în vedere că avocatei S.C.I. îi lipsea confirmarea mandatului de către comitetul creditorilor sau de către administratorul judiciar. Au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care atrage motivul de casare al art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, avocata S.C.I. compare în cauză în calitatea de avocat al administratorului judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania, sens în care a depus la dosarul cauzei împuternicire avocaţială fără număr, datată 3 iunie 2010 şi neconţinând număr de contract de asistenţă juridică, precum şi fără a conţine semnătura şi ştampila administratorului judiciar. Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2010 a instanţei de apel s-a reţinut că avocata S.C. are calitatea de mandatar al administratorului judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania fără însă ca la dosarul cauzei să existe depus mandat special din partea acesteia.
Instanţa a dat reclamantului mai mult decât a cerut, nu au fost analizate toate petitele deduse judecăţii, nu a fost motivată Decizia în raport de cele solicitate în apel, iar analiza criticilor a fost superficială şi ambiguă.
Instanţele au refuzat să analizeze dacă reclamanta avea dreptul a revoca contractul de concesiune şi dacă această revocare a fost făcută din cauze obiective sau nu.
Recurenta SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania S.P.R.L. Cluj-Napoca a solicitat în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea în întregime a deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii introductive şi a respingerii cererii reconvenţionale.
În susţinerea motivelor de recurs s-a apreciat că instanţa de apel nu a analizat aplicabilitatea în speţă a impreviziunii în contracte, făcând o greşită aplicare a legii şi denaturând semnificaţia actelor şi probelor existente. Datorită faptului că autorizaţia de construire pentru tronsonul D a fost eliberată doar în anul 2004, din motive neimputabile reclamantei, în perioada 1997-2004 s-a schimbat mediul economic, ajungându-se la o gravă perturbare a contractului datorită dezechilibrului valorii prestaţiilor.
Greşit nu s-a ţinut seama de existenţa unor procese care au dus la imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construcţie, care aveau caracterul unor împrejurări imprevizibile, irezistibile şi insurmontabile care să facă posibilă executarea lucrărilor.
Cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 trebuia admisă cel puţin în privinţa cererii reconvenţionale, reţinându-se greşit că apelanta nu a mai susţinut această cerere.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de reclamanta-recurentă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Reclamantei nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare şi nici nu a fost prejudiciată sub acest aspect, prin aceea că instanţa de apel, conform încheierii din 2 septembrie 2010 a lămurit împrejurarea că avocatul iniţial desemnat, A.U. a avut mandat de la administratorul special şi mandat verbal al administratorului judiciar CII F.M., aceasta fiind la acel moment înlocuită de Casa de Insolvenţă Transilvania.
Împuternicirea avocaţială din data de 3 iunie 2010 a Baroului Braşov atestă că avocatul S.I.C. a fost desemnată de Casa de Insolvenţă Transilvania S.P.R.L. să exercite activităţi de asistenţă şi reprezentare în faţa Curţii de Apel Braşov în dosarul nr. 5052/62/2008 pentru apelanta SC D.I.G. SRL. La momentul respectiv CASA DE INSOLVENŢĂ T. S.P.R.L. Cluj-Napoca era administrator judiciar al SC D.I.G. SRL desemnat prin Decizia nr. 194/R din 29 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 8014/62/2009, decizie de care judecătorul sindic a luat act prin încheierea Camerei de Consiliu din 17 mai 2010.
În acest sens există şi încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 8014/62/2009 prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Casei de Insolvenţă Timişoara şi a d-nei S.C.I., cu motivarea că d-na S.C.I. este practician în insolvenţă are un contract de colaborare valabil încheiat cu Casa de Insolvenţă Transilvania, primind şi mandat de reprezentare de la administratorul judiciar numit în cauză.
Pe fondul cauzei atât instanţa de fond cât şi cea de apel au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc şi care a condus la adoptarea soluţiei de respingerea cererii principale a reclamantei SC D.I. SRL şi admiterea cererii reconvenţionale.
Nu poate fi primită critica recurentei reclamante potrivit căreia instanţa de apel nu a analizat aplicabilitatea în speţă a condiţiilor legate de impreviziune.
Din această perspectivă, ambele instanţe au fost preocupate de analiza aplicabilităţii teoriei impreviziunii, care constată în paguba pe care o suferă una din părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de evaluare ce apare între prestaţiile lor, în cursul executării contractului determinat de creşterea considerabilă şi imprevizibilă a preţurilor. Astfel, s-a motivat, cu o amplă argumentare, că pierderea dreptului de concesiune asupra terenului pe care urma a fi edificată construcţia ce a format obiectul contractului de antrepriză încheiat între părţi nu poate constitui un eveniment care să facă incidentă teoria impreviziunii, cu atât mai mult cu cât iniţiativa desfiinţării contractului de concesiune i-a aparţinut societăţii comerciale.
Nici existenţa unor procese care au condus la imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire, sau viciile ascunse ale terenului concesionat nu sunt de natură a confirma caracterul unor împrejurări imprevizibile cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanta, aşa cum bine a stabilit instanţa apelului are deschisă calea regresului împotriva celor vinovaţi iar ca societate specializată şi cu experienţă în construcţii avea posibilitatea efectuării unor studii şi cercetări de specialitate pentru determinarea caracteristicilor tehnice ale terenului concesionat.
Intimatul-pârât G.M. a făcut pe deplin dovada că a plătit preţul convenit în totalitate, însă termenul de execuţie a obligaţiei reclamantei nu a fost respectat, termenul iniţial fiind modificat pentru data de 31 august 2005 şi apoi pentru data de 31 august 2009, astfel încât rezilierea din culpa reclamantei a contractului de antrepriză îndreptăţeşte pe pârât şi la primirea sumei de 60.000 Euro cu titlu de daune interese.
Jurisprudenţa a evidenţiat că pe tărâm contractual, culpa debitoarei obligaţiei neexecutată este prezumată, iar aceasta din urmă nu poate invoca un fapt străin exonerator de răspundere, atâta vreme cât chiar ea a iniţiat împrejurarea care a dus la imposibilitatea executării propriei obligaţii.
Cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, rezultă că potrivit încheierii de şedinţă din 2 septembrie 2010 reprezentanta legală a apelantei SC D.I.G. SRL a învederat instanţei că nu mai susţine cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Braşov şi SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A împotriva deciziei nr. 68/A din 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Braşov şi SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A împotriva deciziei nr. 68/A de la 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2057/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2063/2011. Comercial → |
|---|
