ICCJ. Decizia nr. 2088/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2088/2011
Dosar nr. 5399/120/2009
Şedinţa publică de la 26 mai 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 4227/91/2008, reclamanta SC D.T.V.R.P. SRL, a chemat în judecată pe pârâtele SC F.D. SRL şi SC D.C.S. SA solicitând obligarea pârâtei SC F.D. SRL să sisteze emisia peste puterea autorizată de autorităţile abilitate, precum şi obligarea celeilalte pârâte să sisteze retransmisia prin cablu a programului emis de pârâta SC F.D. SRL în toate localităţile judeţului Vrancea cu excepţia oraşului Focşani. În motivarea cererii se arată că pârâta SC F.D. SRL a mărit puterea de emisie a emiţătorului de la 50 waţi-putere autorizată la circa 450 depăşind limitele autorizate. Mai mult reprezentanţii SC D.C.S. SA nu au respectat clauzele contractului nr. 6427 din 20 decembrie 2007, aceasta nemaiputând să transmită un alt program local decât A. TV pentru care avea clauză de exclusivitate, motiv pentru care reclamanta înregistrează zilnic prejudicii.
La 4 martie 2009 reclamanta depune o cerere completatoare prin care solicită obligarea pârâţilor şi la 510.000 Euro reprezentând beneficiu nerealizat.
La acest dosar au fost conexate şi dosarele nr. 4614/91/2008, nr. 137/91/2009, nr. 10654/231/2008 care aveau aceleaşi părţi şi acelaşi obiect. De asemenea a fost conexat şi dosarul nr. 304/91/2009 în care reclamanţi sunt M.I., I.M., B.M.E., B.O.A., M.M.M. şi SC D.T.V.R.P. S SRL pârâtele şi obiectul cererii fiind acelaşi.
Ca urmare a încheierii nr. 2850 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a fost strămutat la Tribunalul Dâmboviţa fiind înregistrat sub nr. 5399/120/2009.
La data de 24 februarie 2010 reclamanta SC D.T.V.R.P. S SRL şi-a precizat câtimea pretenţiilor acestea fiind în valoare de 121.581 Euro conform raportului de expertiza B.S.
Pârâta SC D.C.S. SA a depus obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză. Tribunalul a revenit asupra probei cu martori admisă de celelalte instanţe, apreciind că aceasta nu este utilă şi pertinentă în cauză. De asemenea tribunalul a respins cererea de recuzare a expertului formulată de pârâte.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 569 din 13 mai 2010 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta SC F.D. SRL să sisteze emisia peste puterea autorizată de autorităţile abilitate şi au fost respinse celelalte cereri.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între reclamanţii M.I., I.M., B.M.E., B.O.A., M.M.M. asociaţi ai SC D.D. SRL (înregistrată sub nr. J/39/1033/2007) pe de o parte şi SC D.C.S. SA şi P.M.O. pe de altă parte, a fost încheiat contractul de cesiune părţi sociale din 17 decembrie 2007 înregistrat de societatea pârâtă sub nr. 6427 din 20 decembrie 2007 prin care aceştia din urmă au devenit asociaţi ai SC D.D. SRL cu 92 % părţi sociale şi respectiv 8 % părţi sociale.
La 27 decembrie 2007 a fost încheiat actul adiţional nr.1 prin care s-a modificat art. 4 din contractul de cesiune, stabilindu-se preţul în RON pornind de la o valoare totală a firmei de 2.950.000 lei Euro, incluzând părţile sociale şi datoria de 523.391 plus TVA aferent care este datorat de firmă dar care nu intră în calculul preţului. De asemenea prin art. 3 din acest act adiţional, părţile au fost de acord ca preţul total de referinţă să fie de 2.950.000 lei Euro minus 523.391 RON, cursul Euro fiind cel stabilit de BNR, valabil pentru data în care se fac plăţile.
Ulterior acestui contract a fost încheiat la 28 martie 2008 un acord de finalizare a cesiunii din 17 decembrie 2008 urmare a faptului că preţul cesiunii a fost negociat de părţi sub îndeplinirea condiţiei existenţei unui număr de 17.400 abonaţi, iar la verificare a rezultat un număr mai mic de abonaţi, motiv pentru care din suma negociată iniţial pentru a fi plătită reclamanţilor M.I., I.M., B.M.E., B.O.A., M.M.M. foşti asociaţi ai SC D.D. SRL, s-a scăzut 169.540 Euro proporţional cu procentul la capitalul social deţinut de reclamanţii cedenţi. Au mai precizat părţile prin acest acord în mod expres că contractul de cesiune încheiat la 17 decembrie 2007 s-a executat integral şi nu mai au nici o pretenţie patrimonială derivată din executarea acestui contract.
Contractul de cesiune la art. 17 prevede că Cesionarii se obligă să preia gratuit spre difuzare programul de producţie al SC D.A. SRL cunoscut sub denumirea de A. TV, pe toată perioada existenţei reţelelor de cablu situate în judeţul Vrancea, indiferent de cei care îşi dobândesc dreptul de proprietate, beneficiind de exclusivitate în judeţ.
Reclamanţii au susţinut că datorită acestei clauze de exclusivitate a fost redus preţul avut în vedere la cesiunea părţilor sociale, pe abonat cu 30 Euro, clauză care nu a fost respectată de către pârâta SC D.C.S. SA care nu putea să mai transmită un alt program local decât pe cel al A. TV, ceea ce le-a adus prejudicii, iar prin depăşirea puterii de emisie de pârâta SC F.D. SRL (înregistrată sub nr. J/39/353/2008) s-au adus alte prejudicii.
La 25 martie 2008 SC D.T.V.R.P. S SRL prin reprezentatul său legal M.I. eliberează acordul de retransmisie nr. 365 a postului local TV A. către pârâta SC D.C.S. SA pentru a fi prezentat către Consiliul Naţional al audiovizualului, fără ca acesta să conţină specificarea unui drept de exclusivitate.
Mai reţine tribunalul că prin adresa nr. 574 din 31 octombrie 2008 SC D.A.P. SRL prin acelaşi reprezentant legal M.I. sesizează ANRCTI Iaşi pentru verificarea puterii de emisie a SC F.D. SRL. Prin adresa ANC nr. 861 din 14 noiembrie 2008 au fost confirmate sesizările reclamantei privind depăşirea puterii de emisie peste puterea autorizată a pârâtei SC F.D. SRL.
În considerarea acestor argumente Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că cererea privind obligaţia pârâtei SC F.D. SRL de a sista emisia peste puterea autorizată se circumscrie unor condiţii legale care trebuiesc îndeplinite pentru eliberarea licenţelor de emisie, existând o obligaţie legală a acestei pârâte, de a emite în conformitate cu licenţele eliberate.
Cu privire la pârâta SC D.C.S. SA, instanţa de fond a luat act de prevederile art. 82 alin. (2) din OUG nr. 181/2008 care a modificat Legea nr. 504/2002 şi care prevede că distribuitorii care transmit servicii de programare au obligaţia, la nivel regional şi local să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale.
Consideră instanţa fondului că există pentru această pârâtă o obligaţie legală de a transmite cel puţin două programe locale.
În ce priveşte pârâta SC F.D. SRL s-a considerat că obligaţia acesteia de a emite în conformitate cu licenţele eliberate, are la bază o cauză juridică precizată de lege, care este de natură să creeze un beneficiu societăţii reclamante concurente un drept la respectarea acestor dispoziţii legale privind puterea de emisie aprobată prin licenţă.
În ce priveşte cererea pentru despăgubiri, tribunalul a considerat pe de o parte că reclamantei SC D.T.V.R.P. SA nu i se cuvin întrucât nu a fost parte în contractul de cesiune ce constituie cauza juridică ce stă la baza pretenţiilor acestuia iar pe de altă parte cu privire la reclamanţii M.I., I.M., B.M.E., B.O.A., M.M.M. s-a făcut o aplicare a dispoziţiilor art. 970 C. civ. care instituie principiul forţei obligatorii a contractului între părţile contractante.
Astfel s-a considerat că părţile acestui contract de cesiune, inclusiv reclamanţii, au stabilit împreună prin acordul de finalizare a cesiunii din 17 decembrie 2008 că acesta s-a executat integral şi nu mai au nici o pretenţie patrimonială derivată din executarea acestui contract. De asemenea din nici o prevedere contractuală nu reiese că prevederea de la art.17 din contractul de cesiune ar fi condiţionat preţul acestei cesiuni, cesiune în care societatea reclamantă SC D.T.V.R.P. SRL producătoarea programului Atlas TV nu este parte.
Mai mult, prin eliberarea de către reclamanta SC D.T.V.R.P. SRL prin reprezentatul său legal M.I. (reclamant şi el în cauza de faţă) a acordului de retransmisie nr.365 a postului local TV Atlas către pârâta SC D.C.S. SA pentru a fi prezentat către Consiliul Naţional al audiovizualului, fără ca acesta să conţină specificarea unui drept de exclusivitate, nu poate să conducă instanţa decât la concluzia că nu a existat nici o condiţionare reala a preţului cesiunii de retransmiterea acestui post. De altfel, potrivit art. 984 C. civ. orice convenţie realizată nu poate cuprinde decât lucrurile asupra cărora părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat, iar convenţia invocată în cauză este privitoare la cesiunea părţilor sociale deţinute de reclamanţii persoane fizice la o altă societate decât societatea reclamantă, şi nu priveşte drepturile de transmisie ale programului realizat de reclamantă.
Răspunzând criticilor formulate de reclamanţi, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, â€" prin Decizia nr. 111 din 26 octombrie 2010 a admis apelul a schimbat în parte sentinţa criticată în sensul admiterii în tot a acţiunii reclamanţilor obligând pârâta SC D.C.S. SA să sinteze retransmisia prin cablu a programului emis de pârâta SC F.D. SRL în toate localităţile din judeţ cu excepţia oraşului Focşani. A obligat pârâţii şi la plata de despăgubiri în sumă de 121.581 Euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond în mod eronat a considerat că nu există răspundere juridică pentru ambele pârâte, neobservând clauza de exclusivitate din art.17 din contractul nr.6427 din 20 decembrie 2007, conform căreia SC D.T.V.R.P. SRL are exclusivitate de transmitere a programului local A. TV, iar pârâta SC C.S.Y. SA, nu poate să retransmită un alt program local, fiind un operator de cablu TV şi nu o televiziune producătoare de televiziuni.
Tocmai de aceea se impune atragerea răspunderii pârâtelor, deoarece la încheierea contractului - clauza de exclusivitate a fost agreată, deoarece preţul pe abonat a fost redus în contul beneficiarului, cu un discont semnificativ, iar în acest caz pârâta SC F.D. SRL Focşani - emiţând şi pârâta SC D.C.S. SA retransmiţând această emisie, a determinat prejudicierea materială a reclamanţilor.
În atare context, prima instanţă nu a sesizat şi nici nu a interpretat în mod corect şi just atât textele legale incidente, precum şi probele administrate în cauză, existenţa condiţiilor răspunderii civile contractuale prin existenţa faptului ilicit generator de prejudiciu, în sensul că pârâta SC F.D. SRL Focşani a mărit puterea de emisie a emiţătorului de la 50 W, puterea autorizată la circa 450W pentru a fi recepţionată în tot judeţul, depăşind limitele Municipiului Focşani.
De asemenea, pârâta SC D.C.S. SA nu a respectat clauza de exclusivitate prevăzută expres în art. 17 din contractul nr. 6427 din 20 decembrie 2007, în sensul că nu putea să retransmită un alt program local, fără să încalce angajamentul luat.
Aceste aspecte au fost dovedite, inclusiv cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi cu controlul efectuat de organele statului abilitate în acest sens, respectiv procesul verbal constatator nr. 7375 din 11 noiembrie 2008 perfectat de Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii, aflat la fila 42 dosar fond.
În acest sens pârâta a fost depistată că utilizează un emiţător de televiziune în Focşani, fără a deţine licenţă de emisie şi autorizaţie de funcţionare, a se vedea procesul verbal nr.7376 din 11 noiembrie 2008, filele 42-43 dosar fond.
Ca atare, problema că legiSIaţia audovizualului ar fi încălcată prin respectarea clauzei de exclusivitate din contractul încheiat între părţi, este falsă, pârâtele sunt operatoare de cablu şi nu producătoare de emisiuni TV, iar clauza de exclusivitate are prioritate fiind vorba de lega părţilor în contractul perfectat între aceste, în sensul art. 969 C. civ.
Mai mult decât atât avizul de retransmitere judeţean se referă la un operator de cablu TV şi nu la o televiziune ce produce sau preia programe TV în mod independent şi după o grilă bine stabilită, ca editor şi operator mass-media.
Deci pârâta SC F.D. SRL Focşani a emis şi emite peste puterea autorizată, iar cealaltă pârâtă retransmiţând această emisie, reclamanta societate comercială este prejudiciată în mod evident.
Referitor la întinderea şi dovada prejudiciului, prima instanţă nu a observat sau a apreciat în mod greşit că, la data încheierii contractului de cesiune cu pârâta SC D.C.S. SA s-a stabilit un preţ de 200 Euro/abonat şi datorită faptului că s-a introdus şi convenit clauza de exclusivitate prevăzută la art. 17 din contract preţul/abonat a fost redus.
Această reducere a preţului a fost acceptată de reclamanţi numai pentru că s-a inserat în contract clauza de exclusivitate, aspecte dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, în special corespondenţa purtată de părţi în perioada încheierii contractelor.
În atare situaţie perioada pentru care s-a calculat prejudiciul, respectiv 20 decembrie 2007 data încheierii contractului de cesiune şi 12 martie 2009 data când s-a întrerupt retransmisia programului propriu al SC F.S., conform rezoluţiei parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani din dosarul nr. 2567/P/2008 şi comunicarea adresată BEJ T. cu nr. 2876 din 1 iulie 2009.
Raportul de expertiză efectuat în cauză relevă cu certitudine cuantumul prejudiciului, raportat la 16.400 abonaţi, cifră rectificată cu acordul ambelor părţi, fiind vorba de 121.581 Euro, respectiv suma echivalentă în lei la cursul BNR la data efectuării plăţii efective.
În consecinţă prejudiciul cauzat reclamanţilor prin creşterea valorii abonamentului de la 169,54 Euro/abonat la 199,74 Euro/abonat pentru perioada 20 decembrie 2007-12 martie 2009 este de 121.581 Euro.
S-a apreciat că prima instanţă, deşi în mod corect a observat caracterul ilicit al depăşirii puterii de emisie de către pârâta SC F.D. SRL, a menţinut în mod greşit ca fiind legală retransmisia prin cablu, de către cealaltă pârâtă SC D.C.S. SA a programului emis de prima pârâtă.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâtele, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art.304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta SC D.C.S. SA, susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor li nici asupra excepţiei prematurităţii, excepţii invocate în întâmpinare.
Astfel, consideră că reclamanta SC D.T.V.R.P. S nu a fost parte în contractul de cesiune din data de 17 decembrie 2007 şi este terţ faţă de acest contract, şi nu s-a parcurs în prealabil procedura concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Criticile formulate fac referire la încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de interpretare a actului juridic civil, considerând în mod nelegal că art. 17 din contractul de cesiune ar avea semnificaţia juridică a unei clauze de exclusivitate în beneficiul reclamantei.
De asemenea se consideră că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale neexistând o faptă ilicită şi nici un prejudiciu patrimonial.
SC F.D. SRL consideră că în mod nelegal instanţa de apel a obligat-o în solidar cu cealaltă pârâtă la plata de despăgubiri.
Susţine această recurentă că izvorul obligaţiilor sale asumate faţă de reclamantă este diferit faţă de pârâta SC C.S.Y. SA neavând raporturi contractuale cu reclamanţii.
S-a interpretat greşit şi nelegal actul juridic dedus judecăţii, prin încălcarea principiului relativităţii actelor juridice prin extinderea efectelor contractului nr. 6427 din 20 decembrie 2007 şi asupra sa, consideră recurenta SC F.D. SRL şi eronat s-a apreciat că faptul ilicit care se aduce în discuţie nu este de natură a aduce un prejudiciu reclamanţilor, prejudiciu care nici nu a fost dovedit.
Prin apărările făcute şi concluziile scrise, intimaţii reclamanţi solicită respingerea recursului motivând că excepţiile ridicate în faţa instanţei de fond au fost respinse prin încheieri motivate de către Tribunalul Vrancea, intrând în puterea lucrului judecat, întrucât ulterior modul soluţionării acestora nefăcând obiectul unor critici în căi de atac.
Pe fondul recursurilor se solicită respingerea acestora, în esenţă considerând că textul legal invocat respectiv art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 nu avea acelaşi conţinut la data încheierii contractului de cesiune.
Recursul declarat de pârâta SC D.C.S. SA este întemeiat, instanţa de apel pronunţând o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale respectiv art. 969 C. civ., cu interpretarea eronată a clauzelor contractului de cesiune din 17 decembrie 2007 ce constituie cauza juridică a pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi.
La art. 17 din contractul de cesiune din 17 decembrie 2007 părţile au inserat o clauză având următorul cuprins: Cesionarii se obligă să preia gratuit spre difuzare programul de producţie propriu al SC D.A. SRL, sub denumirea de A. TV, pe toată perioada existenţei reţelelor de cablu situate în judeţul Vrancea, indiferent de cei ce dobândesc dreptul de proprietate beneficiind de exclusivitate în judeţ.
De asemenea, la art. 20 din Contractul de cesiune, părţile au stipulat încetarea contractului la data achitării ultimei tranşe a preţului.
La data de 27 decembrie 2007 părţile au încheiat Actul adiţional nr. 1 din 27 decembrie 2007 la Contractul de cesiune din 17 decembrie 2007 prin care au convenit modificarea preţului cesiunii care a fost iniţial de 2.950.000 Euro, în sensul diminuării acestuia cu suma de 523.391 Ron reprezentând datoria debitorului cedat.
La data de 28 martie 2008 părţile au încheiat un Acord de finalizare a cesiunii din 17 decembrie 2007 prin care au convenit diminuarea preţului cesiunii cu suma de 169.540 Euro, întrucât urmare a auditului efectuat de cesionari şi însuşit de cedenţi a rezultat un număr mai mic de abonaţi activi decât cei avuţi în vedere la negocierea preţului. Părţile au menţionat că la data plăţii ultimei tranşe numărul abonaţilor activi era de 16.400, aşadar cu 1000 de abonaţi activi mai puţin decât cei avuţi în vedere prin Contractul de cesiune încheiat la data de 17 decembrie 2007. În raport de aceste date şi întrucât negocierea părţilor s-a făcut la valoarea de 169,54 Euro/abonat, s-a convenit diminuarea preţului cu valoarea de 169.540 Euro (1000 abonaţi în minus x 169,54).
Prin Acordul de finalizare a cesiunii, părţile au declarat expres că prin semnarea respectivului acord şi prin plata celei de-a doua tranşe diminuate, Contractul de cesiune încheiat la data de 17 decembrie 2007 s-a executat integral şi, prin urmare, nu mai au nici o pretenţie patrimonială derivată din executarea acelui contract.
Instanţa de apel a încălcat regulile de interpretare a actului juridic civil, considerând în mod nelegal că art. 17 din Contractul de cesiune ar avea semnificaţia juridică a unei clauze de exclusivitate în beneficiul reclamantei.
Aplicând regula de interpretare gramaticală rezultă că sintagma beneficiind de exclusivitate în judeţ se referă fie la cesionari, SC D.C.S. SA şi P.M.O. â€" fie la cei ce dobândesc dreptul de proprietate asupra reţelelor de cablu.
Potrivit art. 978 C. civ. stabileşte regula potrivit căreia clauzele unui act juridic se interpretează numai în sensul în care ar produce efecte juridice, iar nu în sensul în care nu ar produce nici un efect. Or, lipsa cauzei asumării unei obligaţii atrage sancţiunea nulităţii absolute a respectivului act juridic, or şi acesta este un motiv pentru care susţinerile reclamanţilor nu pot fi primite.
Aşadar, exclusivitatea despre care se face vorbire la art. 17 din Contractul de cesiune încheiat la data de 17 decembrie 2007 funcţionează în sens invers celui susţinut de reclamanţi, respectiv obligă pe SC D.A. SRL să îşi distribuie programul A. TV, producţie proprie pe raza judeţului Vrancea, exclusiv prin intermediul reţelelor de cablu proprietatea SC D.C.S. SA.
În nici un caz nu se poate susţine că art. 17 din Contractul de cesiune ar fi limitat activitatea operatorului SC D.C.S. SA la retransmisiunea unui singur program local, respectiv programul A. TV produs de SC D.D. SRL.
În aceste condiţii este nelegală concluzia instanţei de apel în sensul că pârâta fiind operatoare prin cablu, iar nu producătoare de emisiuni TV, clauza de exclusivitate are prioritate, fiind vorba de legea părţilor în contractul perfectat de acestea, în sensul art. 969 C. civ..
Mai mult prin acordul de finalizare a cesiunii, părţile au declarat expres că prin semnarea acestuia şi plata celei de-a doua tranşe diminuate, contractul de cesiune încheiat s-a executat integral şi nu mai au nici o pretenţie patrimonială derivată din executarea acestui contract.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond potrivit art. 973 C. civ. convenţiile au efect numai între părţile contractante.
Or, potrivit principiului relativităţii contractelor acestea produc efecte numai între părţile semnatare, SC D.P. SRL nefiind parte contractantă.
Cum s-a stabilit şi că art. 17 nu reprezintă o asumare a unei obligaţii de exclusivitate nu s-a demonstrat îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii contractuale.
Că este aşa rezultă şi din conţinutul acordului de retransmisie nr. 365 a postului local TV Atlas către pârâta SC D.C.S. SA pentru a fi prezentat către Consiliul Naţional al Audiovizualului, care nu conţine nici o specificare a unui drept de exclusivitate ceea ce conduce la concluzia că nu a existat nici o condiţionare reală a preţului cesiunii de retransmiterea acestui post.
Aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare prin adresa AWG nr. 861 din 14 noiembrie 2008 au fost confirmate sesizările reclamantei privind depăşirea puterii de emisie pentru puterea autorizată a pârâtei-recurente SC F.D. SRL.
Rezultă fără putinţă de tăgadă că obligaţia acesteia de a emite în conformitate cu licenţele eliberate, are la bază o cauză juridică precizată de lege, care este de natură să creeze în beneficiul societăţii reclamantei-intimate concurente un drept la respectarea acestor dispoziţii legale privind puterea de emisie aprobată prin licenţă.
În speţă s-a probat în condiţiile art. 1169 C. civ. existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea prin raportul de expertiză efectuat şi însuşit de instanţa de apel.
Caracterul ilicit al depăşirii puterii de emisie aparţine recurentei SC F.D. SRL, expertiza făcând vorbire de fapta ilicită ce i se imputa.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D.C.S. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 111 din 26 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte Decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamanţilor B.M.E., B.O.A., I.M., M.I., M.M.M., SC D.T.V.R.P. S SRL Focşani împotriva sentinţei nr. 569 din 13 mai 2010 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, privind pe pârâta SC D.C.S. SA Bucureşti.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.D. SRL Focşani împotriva deciziei nr. 111 din 26 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2075/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2158/2011. Comercial → |
|---|
