ICCJ. Decizia nr. 2075/2011. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2011)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 2075/2011

Dosar nr. 39460/3/2008

Şedinţa publică de la 26 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2008 sub nr. 39460/3/2008 reclamanta A.S.A.G. a chemat în judecată pe pârâţii SC P. SRL şi SC V. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului de cesiune încheiat la data de 22 aprilie 2004 între A.S.A.G. şi P. SRL; ca urmare a constatării nulităţii actului de cesiune să se dispună anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor V. nr. 4 din 26 noiembrie 2004; anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor V. nr. 2 din 20 aprilie 2007; anularea acţiunilor în număr de 158.912 emise de V. şi subscrise de către P. SRL conform hotărârii AGA V. nr. 2 din 20 aprilie 2007 şi reducerea capitalului social al V. în mod corespunzător; constatarea structurii acţionariatului V. ca fiind: A.S.A.G. deţinând un număr de 1.207.490 acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 RON/acţiune reprezentând 99,68% din capitalul social şi acţionari PPM deţinând un număr de 3.876 acţiuni cu o valoare nominală de 2.5 RON/acţiune reprezentând 0,32% din capitalul social; radierea din registrul comerţului Ilfov a menţiunilor nr. 31360 din 2 decembrie 2004 şi nr. 14334 din 23 aprilie 2007 privind modificarea actului constitutiv al V. şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că a devenit acţionar majoritar al V. ca urmare a privatizării acestei societăţi comerciale cu capital de stat conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 389 din 30 iunie 1998 încheiat cu Fondul proprietăţii de Stat, în anul 2002, dl. P.G. fiind numit administrator unic al V., conform actului adiţional la Statutul V. autentificat sub nr. 61 din 16 ianuarie 2002 de către Biroul Notarilor Publici Asociaţi L.D. şi înregistrat la Registrul Comerţului Ilfov conform certificatului de înregistrare menţiuni nr. 787 din 23 ianuarie 2002. La data de 22 aprilie 2004, conform actului de cesiune încheiat la data de 22 aprilie 2004, P. SRL a cumpărat de la A. un număr de 550.000 de acţiuni ale V., astfel că urmare a actului de cesiune înregistrat la Registrul Comerţului conform certificatului de înregistrare menţiuni nr. 31360 din 2 decembrie 2004, structura acţionariatului V. devine: A. 54,28% din capitalul social, P. SRL 45,40% din capitalul social, acţionari PPM 0,32% din capitalul social.

Se mai arată că în anul 2007, prin hotărârea AGA nr. 2 din 20 aprilie 2007 înregistrată la Registrul Comerţului conform certificatului de înregistrare menţiuni nr. 14334 din 23 aprilie 2007, s-a aprobat majorarea capitalului social al V. prin subscrierea de către P. SRL a unui număr de 158.912 acţiuni, cesiunea fiind perfectată tară ca părţile să stabilească preţul sau criterii de determinare a preţului, iar reclamanta nu a încasat nici o sumă de bani cu titlu de preţ pentru acţiunile cesionate către P. SRL. Pârâta susţine că actul de cesiune poate fi considerat o donaţie de facto, astfel că având în vedere dispoziţiile art. 813 C. civ. sancţiunea legală pentru nerespectarea formei autentice o reprezintă nulitatea absolută a contractului.

Menţionează reclamanta că întrucât este o persoană juridică înfiinţată conform legiSIaţiei din Liechtenstein, consideră că în ceea ce priveşte capacitatea juridică şi reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii sunt incidente dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 105/1992, legea naţională reglementează care sunt organele persoanei juridice şi în ce condiţii pot ele angaja societatea A. Astfel, potrivit extrasului din Registrul Comerţului Principatului Liechtenstein legalizat la data de 27 august 2008, prin hotărârea din data de 10 aprilie 2002 s-a hotărât dizolvarea voluntară a societăţii A., iar la data de 12 noiembrie 2002, în acelaşi Registru este menţionat în calitate de lichidator cu drept de unică semnătură dl. H.W.B.

De asemenea se arată că în aceste condiţii, la data semnării Actului de Cesiune, respectiv 22 aprilie 2004, A. era o societate în lichidare iar dl. H.W.B., în calitate de lichidator, era singura persoană cu drept de semnătură ce avea calitatea de a angaja A.P. în cadrul actelor juridice. La data semnării actului de cesiune A.P. a fost reprezentată de către dl. L.B. Cu toate acestea dl. L.B. nu avea calitatea de reprezentant al A.P., întrucât această calitate nu putea fi exercitată decât în temeiul unei împuterniciri acordată de către lichidatorul A.P., reclamanta menţionează că procura din data de 17 mai 2004 nu a fost semnată de către dl. H.W.B.

Susţine reclamanta că anularea actului de cesiune atrage, datorită legăturii juridice de cauzalitate, anularea actelor efectuate în baza acestuia, respectiv: hotărârea AGEA a V. nr. 4 din 26 noiembrie 2004 prin care s-a aprobat modificarea structurii acţionariatului V. ca urmare a actului de cesiune; hotărârea AGA nr. 2/2007 prin care s-a aprobat majorarea capitalului social al V. de către P. SRL prin subscrierea unui număr de 158.912 acţiuni.

Ca urmare a anulării Hotărârii AGA nr. 2/2007 reclamanta consideră că se impune anularea acţiunilor în număr de 158.912 emise de V. şi subscrise de către P. SRL şi reducerea capitalului social al V. în mod corespunzător, solicitându-se şi radierea din Registrul Comerţului Ilfov a menţiunilor nr. 31360 din 2 decembrie 2004 şi nr. 14334 din 23 aprilie 2007.

Ulterior reclamanta şi-a completat cererea solicitând şi nulitatea actului de cesiune conform OG nr. 25/2002 susţinând că la data semnării actului de cesiune 22 aprilie 2004, contractul de privatizare se afla în perioada de derulare, actul de cesiune nerespectând condiţia de validitate cu privire la transferul dreptului de proprietate al acţiunilor, iar înregistrarea acestuia la Registrul Comerţului s-a făcut la data de 3 decembrie 2004.

Pârâtele prin apărările făcute au ridicat excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei pe motiv că aceasta este în curs de lichidare astfel că după data de 10 aprilie 2002 şi-a continuat existenţa juridică doar pentru operaţiuni de lichidare. Se mai ridică excepţia prematurităţii acţiunii introductive, având aspectul unor cereri evaluabile. Consideră pârâtele că în speţă fiind vorba de nulităţi relative acţiunea este introdusă mult peste termenul de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1988.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 14342 din 17 decembrie 2009 a respins excepţiile ridicate, a respins acţiunea pe fond cu obligarea către SC V. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 57.038 lei.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei invocată de pârâte în temeiul art. 41, art. 42 C. proc. civ., a fost considerată neîntemeiată şi respinsă. S-a avut în vedere faptul ca potrivit art.40 alin.1 respectiv art. 42 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, legea care guvernează capacitatea juridică a reclamantei este legea din Liechtenstein unde reclamanta îşi are sediul social. Prin urmare, acţionând în baza dispoziţiilor legale menţionate, art. 7 din aceeaşi lege, potrivit căreia conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătoreasca prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o... şi având în vedere Legea nr. 20/1926 privind persoanele şi societăţile comerciale din Liechtenstein, s-a reţinut că reclamanta are folosinţa drepturilor civile astfel că poate fi parte în judecată prin lichidatorul desemnat dl. H.W.B., precum şi exerciţiul drepturilor sale. O dispoziţie similară este în art. 255 din Legea nr. 31/1990, societăţile comerciale aflate în procedura lichidării având posibilitatea de a acţiona pentru anularea unor acte considerate ca fiind efectuate în frauda societăţii.

Excepţia prematurităţii introducerii acţiunii ridicată de pârâte a fost de asemenea respinsă considerându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 720 C. proc. civ. referitor la obiectul cererii deduse judecaţii, Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată nefiind aplicabilă faţă de data înregistrării prezentei acţiuni.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ridicată de pârâte potrivit argumentelor susţinute prin întâmpinare nu poate fi primită. Cererea de anulare a actului de cesiune pentru lipsa capacităţii de exerciţiu a fost introdusă de reclamanta în termenul legal în funcţie de momentul la care a luat la cunoştinţă de încheierea actului conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Actul de cesiune s-a încheiat în numele reclamantei prin reprezentantul dl. L.B. în temeiul procurii din 17 mai 2004 traducere legalizată sub nr. 8649/2004 de BNP A M.P. şi S.B.T., odată legalizat existând prezumţia existentei originalului care a reprezentat societatea reclamanta în relaţiile cu SC V. SRL de la privatizare până în 2008 (adresa 949 din 22 noiembrie 2009) societate care a fost informată despre numirea lichidatorului prin notificarea din 8 decembrie 2008.

Apărările în sensul că reclamanta nu a înregistrat menţiunile privind starea asociatului A.S.A.G. şi desemnarea unui lichidator la Registrul Comerţului Ilfov, dl L.B. fiind asociat unic şi administrator al societăţii reclamante fără a se dovedi contrariul nu a procedat la înregistrarea menţiunilor la Registrul Comerţului Ilfov în condiţiile arătate, nu a fost contestata cu probe concludente, astfel ca nu se poate retine reaua credinţă a pârâtei la încheierea actului.

Se consideră îndeplinite cerinţele art. 1303 C. civ. care impun condiţia esenţială pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare referitoare la existenţa unui preţ serios şi determinat de părţi sub condiţia nulităţii absolute. Preţul în contractul de cesiune din 22 aprilie 2004 a fost stabilit ca fiind valoarea nominală pe acţiune, contract pentru care forma scrisă este obligatorie pentru opozabilitate faţă de terţi prin înregistrarea la Registrul Comerţului a menţiunii (art. 7 din Legea nr. 26/1990).

Referitor la incidenţa OG nr. 25/2002 se constată că aceasta vizează unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, iar art. 91 din ordonanţă se aplică în favoarea vânzătorului Fondul Proprietăţii de Stat în prezent A.V.A.S., astfel că va fi primită susţinerea pârâtelor în sensul că nu era necesar acordul prealabil al Autorităţii.

Cât priveşte aplicabilitatea art. 98 din Legea nr. 31/1990 se constată că aceste dispoziţii reglementează modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în forma dematerializată, respectiv prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor semnată de cedent şi cesionar dar şi prin alte forme de transmitere stabilite prin actul constitutiv, cum s-a procedat.

Pe fondul cauzei s-a considerat că faţă de dispoziţiile art. 966, art. 948 C. civ., cererea de constatare a nulităţii absolute a actului de cesiune nu poate fi primite.

S-a considerat că se susţine plata efectivă a preţului prin ordine de plata din 27 octombrie 2003 şi din 15 martie 2004, plata în numerar către dl L.B. de 100.000 dolari SUA, însa din probatoriu se constată că sumele au fost plătite de o persoană fizică şi nu de SC P. SRL, obiectul plaţii îl reprezintă returnare credit respectiv rambursare diferenţă plată sume achitate anterior actului de cesiune. Aşadar, nu s-a dovedit ca s-a efectuat plata preţului acţiunilor, astfel că reclamanta este îndreptăţită să pretindă contravaloarea acestor acţiuni, separat, prin acţiune în instanţă, situaţie care însă nu constituie motiv de nulitate absolută.

Apărarea pârâtelor ca în cazul anularii actului de cesiune, beneficiarul acestei anulări ar fi cel care a încheiat actul de cesiune, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia nimănui nu îi este permis să îşi invoce propria culpă, nu a fost contestată argumentat de reclamantă. Pe de altă parte, dacă se consideră vătămate interesele reclamantei, lichidatorul se poate îndrepta împotriva asociatului şi administratorului care a încheiat actul respectiv.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel atât reclamanta cât şi pârâtele.

Răspunzând criticilor formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 407 din 20 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul promovat de pârâtă; a schimbat în parte sentinţa criticată, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 114.076,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 36.768,39 lei către intimata SC V. SA.

În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că natura juridică a actului intitulat act de cesiune este aceea a unui act de vânzare-cumpărare de acţiuni, care sunt bunuri mobile incorporale.

Fiind vorba despre un raport juridic cu element de extraneitate, întrucât A.S.A.G. este persoană juridică străină, devin aplicabile prevederile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Astfel, conform art. 82 din Legea nr. 105/1992, existenţa şi validitatea de fond a contractului contestat de către una dintre părţi se determină în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dacă era socotit ca valabil.

Art. 88 din Secţiunea a III-a a legii, intitulată Contractul de vânzare, dispune că: în lipsa unei legi convenite de părţi spre a se aplica vânzării mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vânzătorul are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, reşedinţa ori fondul de comerţ sau sediul social. Art.89 din lege prevede excepţiile de la regula instituită prin art. 88, respectiv: prin excepţie de la prevederile art. 88, contractul de vânzare-cumpărare comercială este supus legii statului în care cumpărătorul are fondul de comerţ sau sediul social, dacă: a) negocierile au fost purtate şi contractul a fost încheiat de către părţi prezente în acel stat, sau b) contractul prevede în mod expres că vânzătorul trebuie să execute obligaţia de livrare a mărfii în acel stat.

Deoarece, în cauză, vânzarea-cumpărarea de acţiuni a fost negociată şi contractul s-a încheiat în România, prin excepţie de la regula prevăzută de art. 88 din Legea nr. 105/1992, sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 din lege, conform cărora contractul este guvernat de legea statului în care cumpărătorul are fondul de comerţ. Cum cumpărătoarea acţiunilor ce au făcut obiectul actului de cesiune, SC P. SRL, are sediul în România, se deduce că legea aplicabilă contractului este legea română.

Potrivit legii române, este adevărat că preţul este un element esenţial al contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1295 C. civ., potrivit cărora vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat, precum şi din dispoziţiile art. 1303 C. civ., care dispun că preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi. Acesta poate fi însă şi numai determinabil, dar contractul trebuie să conţină criteriile de determinare avute în vedere de părţi.

În cauză, este vorba despre un contract de cesiune de acţiuni care este un contract de vânzare-cumpărare de natură comercială. Deci se aplică, în privinţa lui, dispoziţiile Codului comercial.

Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 60 C. com, potrivit cărora vânzarea făcută pe un preţ nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urmă.

Chiar dacă în contractul încheiat în formă scrisă nu este prevăzut în mod expres preţul acţiunilor cesionate, acordul de voinţă al părţilor a vizat şi preţul acţiunilor vândute, de vreme ce acesta a şi fost achitat prin ordinele de plată depuse în copie la dosar şi aşa cum reiese şi din adresa emisă de Alpha Bank referitoare la efectuarea de plăţi în sumă de 26230 dolari SUA Totodată, apelanta-pârâtă SC P. SRL a mai susţinut, deşi nu a făcut probe concludente în acest sens, că a mai predat şi reprezentantului apelantei-reclamante suma de 100.000 dolari SUA tot cu titlu de preţ al acţiunilor vândute.

Cel de-al doilea motiv de apel prin care se invocă lipsa capacităţii de exerciţiu a A.S.A.G. cu privire la încheierea actului de cesiune, se referă de fapt la lipsa calităţii de reprezentant al acestei societăţi comerciale a d-lui L.B. la încheierea actului de cesiune.

Apelanta-reclamantă, a susţinut că potrivit extrasului din Registrul Comerţului Principatului Lichtenstein legalizat la data de 27 august 2008, prin hotărârea din data de 10 aprilie 2002 s-a hotărât dizolvarea voluntară a societăţii A.P.. Totodată, în acelaşi registru este menţionat în calitate de lichidator cu drept de semnătură dl. H.B. La data semnării actului de cesiune, respectiv 22 aprilie 2004, A.P. era o societate în lichidare, iar dl. H.B., în calitate de lichidator, era singura persoană cu drept de semnătură ce avea calitatea de a angaja A.P. în cadrul actelor juridice. Aceste susţineri referitoare la dizolvarea A.S.A.G. şi numirea lichidatorului sunt probate cu înscrisuri de către apelanta-reclamantă.

Totodată, apelanta-reclamantă a contestat procura din data de 17 mai 2004 în temeiul căreia s-a confirmat calitatea de reprezentant a d-lui L.B. al A.S.A.G. la încheierea actului de cesiune de acţiuni.

Într-adevăr, din înscrisurile depuse la dosar, şi în special din copie de pe Registrul Comerţului din Lichtenstein reiese că prin hotărârea din data de 10 aprilie 2002 s-a decis dizolvarea societăţii comerciale A.S.A.G., numindu-se în calitate de lichidator dl. H.B.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 20/1926 privind persoanele şi societăţile comerciale din Lichtenstein, lege aplicabilă în privinţa reprezentării societăţii în temeiul art. 42 lit. e) coroborat cu art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 105/1992, atribuţiile consiliului de administraţie sunt transferate lichidatorului, deci inclusiv atribuţia de a reprezenta societatea comercială dizolvată în privinţa încheierii de acte juridice.

Actul de cesiune de acţiuni din data de 22 aprilie 2004 a fost semnat, pentru cedenta A.S.A.G. de către dl. L.B., reprezentare ce a fost confirmată prin procura din data de 17 mai 2004.

În conformitate cu dispoziţiile art. 384 C. com., mandatarul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa terţului cu care încheie actul juridic împuternicirea în temeiul căreia acţionează şi limitele acesteia.

Deci dl. L.B., care a acţionat în calitate de mandatar al A.S.A.G., avea obligaţia de a comunica SC P. SRL calitatea sa de reprezentant şi limitele mandatului său.

În consecinţă, conform teoriei mandatului aparent, acesta a acţionat în calitate de mandatar al A.S.A.G., iar SC P. SRL a considerat, fiind de bună credinţă, că tratează cu mandatarul A.S.A.G. Mandatul aparent produce efecte ca ş cum mandatarul aparent ar avea puteri de reprezentare. Nu îi poate fi imputat apelantei-pârâte SC P. SRL că nu a cunoscut faptul că încheie actul de cesiune de acţiuni cu o persoană care nu are calitatea de a reprezenta pe apelanta-reclamantă. Aceasta cu atât mai mult cu cât dl. L.B. a prezentat şi o împuternicire din partea A.S.A.G.

Chiar dacă originalul procurii din data de 17 mai 2004 nu a fost depus la dosar, şi chiar dacă această procură nu ar fi fost semnată de către lichidatorul A.S.A.G., aceste aspecte nu au relevanţă în cauză, atâta timp cât apelanta-pârâtă SC P. SRL, cesionar al acţiunilor, a încheiat actul de cesiune considerând cu bună credinţă că persoana care reprezintă A.S.A.G. are în mod real această calitate de mandatar al apelantei-reclamante.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, se constată că nulitatea prevăzută de art. 91 din OG nr. 25/2002 este o nulitate relativă, ce poate fi invocată numai de către persoana vătămată prin încălcarea acesteia, respectiv de către A.V.A.S. (fost FPS). Ca urmare, apelanta-reclamantă nu are calitate procesuală activă de a invoca această nulitate, nefăcând dovada vătămării în sensul cerut de dispoziţiile legale expuse.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de apel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 reglementează modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată, respectiv prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor semnată de cedent şi cesionar, dar şi prin alte forme de transmitere, stabilite prin actul constitutiv.

Aceste prevederi legale nu au caracter imperativ, ci dispozitiv. Prin urmare, încălcarea lor nu atrage sancţiunea nulităţii absolute ci, eventual, pe cea a nulităţii relative.

Însă pentru a opera sancţiunea nulităţii relative, este necesar să se facă dovada vătămării produse celui care o invocă.

Cu privire la apelul pârâtelor s-a reţinut temeinicia acestuia numai cu privire la cheltuielile de judecată.

S-a motivat că micşorarea onorariului avocaţial nu a fost temeinic motivată şi este eronată în raport de complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat, la dosar fiind depus ordinul de plată care reprezintă documentul care atestă plata făcută de SC V. SA a sumei de 114.076,37 lei cu titlu de onorariu avocat.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen A.S.A.G. â€" în lichidare, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.

Se susţine că au fost invocate formele de procedură respectiv principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

Lipsa calităţii procesuale active a reclamantei nu a fost invocată şi nu a fost supusă dezbaterilor fiind invocate pentru prima dată din oficiu de instanţa de apel.

Nu s-a respectat nici dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. întrucât deşi s-au solicitat probe acestuia nu i-au fost încuviinţate.

Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Nu se poate prezuma că preţul cesiunii de acţiuni ar fi fost stabilit de părţi, în raport de valoarea nominală a unei acţiuni şi de numărul de acţiuni vândute, neexistând nici o probă din care să reiasă acest mod de determinare a preţului.

Recurenta, consideră că preţul cesiunii de acţiuni este stabilit de părţi ulterior încheierii contractului de cesiune de acţiuni şi că el a fost achitat.

De asemenea recurenta susţine că s-a făcut o aplicare greşită a teoriei mandatului aparent prevăzut de art. 384 C. com., iar pe de altă parte în mod eronat s-a considerat că este necesară dovedirea vătămării pentru a opera nulitatea relativă a actelor juridice.

Recursul este nefondat.

Motivarea instanţei de apel cu privire la calitatea procesuală activă a recurentei, nu a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, ci a statuat cu privire la felul nulităţii invocate care a considerat-o a fi o nulitate absolută, în realitate fiind o nulitate relativă şi putând fi invocată de un singur subiect de drept susceptibil de a fi lezat în drepturile sau interesele sale legitime, adică A.V.A.S.

Pe de altă parte nu rezultă că s-ar fi încălcat rolul activ al instanţei de judecată consacrat de art. 129 C. proc. civ.

Astfel originalul procurii din 17 mai 2004 reprezintă un mijloc de probă fiind prezentată în traducere autorizată şi legalizată.

De altfel, instanţa de apel a precizat că, chiar dacă procura nu ar fi fost semnată de către lichidatorul A.S.A.G., nu are relevanţă atâta timp cât pârâta SC P. SRL, cesionar al acţiunilor, a încheiat actul de cesiune considerând cu bună-credinţă că persoana care o reprezintă are calitatea de mandatar.

În ce priveşte efectuarea unei adrese către A.V.A.S. justificat s-a reţinut, lipsa de concludenţă a emiterii acestei adrese motivată de împrejurarea că, pe de o parte la data cesiunii de acţiuni (22 aprilie 2004) contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 389 din 30 iunie 1998 nu mai era în vigoare, el încetând prin ajungerea la termenul de 4 ani convenit potrivit art. 7.3 şi art. 7.11, termen care a fost 30 iunie 2002 şi, pe de altă parte, art. 91 din OUG nr. 25/2002 nu este aplicabil unui contract încheiat anterior (30 iunie 1998) el neputând retroactiva;

- obligarea intimatei V. de depunere la dosarul cauzei a celor 3 extrase a fost respinsă având în vedere că cedentul şi cesionarul nu erau terţi faţă de SC V. SA, ci ambii erau acţionari ai acestei societăţi comerciale, fiind, deopotrivă şi semnatari ai actului de cesiune, propus drept probă chiar de reclamanta-recurentă.

Al doilea motiv de recurs pretinde că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi este încadrat la cazul de nelegalitate enumerat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, se observă că recurenta nu arată, în motivarea căii de atac, în ce constă schimbarea naturii sau înţelesul actului juridic constând din actul de cesiune de acţiuni din data de 22 aprilie 2004, acesta fiind examinat ca un contract... de cesiune de acţiuni, având această natură şi acest înţeles.

Referirile recurentei la stabilirea preţului acţiunilor ce au făcut obiectul acţiunii sunt străine de cazul de nelegalitate invocat.

Justificat primele două instanţe de judecată a fondului au motivat în sensul că: Se consideră îndeplinite cerinţele art. 1303 C. civ., care impune condiţia esenţială pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare referitoare la existenţa unui preţ serios şi determinat de părţi:...Preţul, în contractul de cesiune din 22 aprilie 2004, a fost stabilit ca fiind valoarea nominală pe acţiune, contract care pentru opozabilitate faţă de terţi a înregistrat la Registrul Comerţului menţiunea (art. 7 din Legea nr. 26/1990), aşa încât criticile apelantei-reclamante sunt nefondate.

Contractul de cesiune de acţiuni, în lipsa altor modalităţi convenţionale ori legale, se face la valoarea nominală a unei acţiuni, care, în contra celor arătate în motivele de apel de către apelantă, reprezintă un criteriu subiectiv de a determina preţul cesiunii, el fiind stabilit prin actul constitutiv al societăţii comerciale V. SA. Nu pârâtele au făcut confuzie cu valoarea curentă/ de bază ci recurenta având în vedere că cesiunea acţiunilor s-a făcut fără ca, bunăoară, bursa să fie implicată în vreun fel, în condiţiile în care, încă din data de 22 aprilie 2004, acţiunile SC V. SA au fost retrase de la tranzacţionare de pe piaţa RASDAQ.

În baza contractului de cesiune din data de 22 aprilie 2004 încheiat între A.S.A.G. Liechtenstein cu sediul în Lieclitenstein, Eschen, Postfach 68 Fl-9492 cu nr. de înregistrare H859 din 17 iunie 1996 şi SC P. SRL cu sediul în Bucureşti sector 2, înmatriculată la ORC Bucureşti sub nr. J40/1201/1991 s-au cesionat de către A.S.A.G. Liechtenstein către SC P. SRL un nr. de 550.000 acţiuni în valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în valoare totală de 13.750.000.000 lei.

Lipsa preţului din contractul de cesiune nu este un motiv de nulitate absolută al acestuia întrucât, pe de o parte acesta nu este obligatoriu a fi menţionat atâta vreme cât există un preţ legal determinat/echivalentul valorii nominale a unei acţiuni, iar, pe de altă parte, acesta a fost achitat.

Oricum, lipsa preţului - şi chiar dacă în speţă nu ar exista un preţ legal, dar care este, în mod evident, valoarea nominală a acţiunii - nu este motiv de nulitate nici relativă nici absolută într-un contract comercial.

În acest sens, s-a arătat că: O problemă care se pune este aceea de a şti care va fi soarta unui contract de vânzare-cumpărare comercială în cazul în care preţul nu a fost determinat în contract şi nici nu s-au prevăzut elemente cu ajutorul cărora preţul să fie determinat ulterior.

Preţul s-a plătit conform contractului de cesiune.

În speţă, nu suntem însă în faţa unui contract de vânzare-cumpărare bunuri (contract civil), ci în faţa unui contract comercial, când acţiunile se tranzacţionează la valoarea nominală a acestora conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, iar preţul acestor acţiuni s-a achitat.

Trebuie observat că neplata preţului nu ar fi fost un motiv de nulitate ci, eventual, unul de rezoluţiune a actului de cesiune.

Conform art. 61 C. com. vânzarea făcută pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilă. In acest caz preţul se determină conform dispoziţiilor art. 40.

Conform art. 40 C. com. când urmează a se hotărî adevăratul preţ sau preţul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice si al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsă, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de probă.

Textul C. civ. invocat de apelantă şi anume art. 1303 potrivit cu care preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi nu a fost încălcat.

Astfel părţile s-au înţeles asupra preţului - valoarea nominală per acţiune - care de altfel a şi fost achitat, aşa cum o atestă înscrisul emis de A.B. ROMÂNIA şi datat 11 decembrie 2008, unde se arată că în data de 27 octombrie 2003 s-au plătit 6.230 dolari SUA iar în data de 15 martie 2004 s-a plătit suma de 20.000 dolari SUA, restul de 100.000 dolari SUA fiind încasat integral în numerar de asociatul unic (L.B.), care nu a contestat nicicând realitatea efectuării acestei plăţi.

O a doua critică adusă fondului sentinţei apelate este aceea că, în mod greşit, prima instanţă de judecată a fondului ar fi făcut aplicarea art. 391 alin. (2) C. com. Această critică este nefondată.

Prima instanţă de judecată a fondului nu şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii reclamantei ca nefondată pe dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. com.

Al treilea motiv de recurs afirmă că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, respectiv a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) şi vizează, în concreto:

- a) aplicarea în mod greşi a teoriei mandatului aparent;

- b) aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 384 C. com.;

- c) încălcarea şi greşita aplicare a legii având în vedere că s-a considerat că este necesară dovedirea vătămării pentru a opera nulitatea relativă a actelor juridice.

Aceste trei critici sunt nefondate. Astfel:

Aplicarea în mod greşi a mandatului aparent evocată de recurenta SC A.S.A.G. - în lichidare nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind aşadar vorba de o aplicare greşită a legii ci, eventual, a unei teorii.

Actul de cesiune poartă la rubrica cedent semnătura reprezentantului A.S.A.G. - Liidek Baranek, care faţă de terţul-cedent şi în prezent este, conform certificatului constatator recent emis de registrul comerţului, administratorul recurentei SC A.S.A.G. care figurează a funcţiona obişnuit iar nu a fi în lichidare.

Conform Hotărârii AGA din data de 14 aprilie 2000 acţionarul A.S.A.G., deţinător a 1.207.490 acţiuni, reprezentând 99,60% acţiuni, a aprobat în unanimitate, încă de atunci, vânzarea de acţiuni (cesionarea), atât hotărârea cât şi procesul-verbal aferent fiind semnate olograf de către acelaşi Liidek Baranek în calitatea sa de atunci, necontestată de recurentă, de reprezentant al A.S.A.G.

Procura dată de A.S.A.G. la 17 mai 2004 nu a făcut altceva decât să ratifice, încă o dată, din partea mandantului, conform art. 1546 alin. (2) C. civ., operaţiunea juridică de cesiune a acţiunilor SC V. SA din data de 22 aprilie 2004.

Sunt nefondate şi criticile privitoare la necesitatea vătămării în cazul invocării nulităţii relative a actului juridic (motivele 3 şi 4 de apel), având în vedere că, nici acest stadiu procesual, recurenta-reclamantă, în calitate de cedent-mandant, nu a probat vătămarea pricinuită de încheierea actului de cesiune şi nici faptul că măcar a mimat recuperarea eventualului prejudiciu de la mandatarul care a procedat la perfectarea actului de cesiune a celor 550.000 acţiuni ale SC V. SA.

În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A.S.A.G. prin lichidator H.W.B. împotriva deciziei nr. 407 de la 20 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2068/2011. Comercial  ICCJ. Decizia nr. 2088/2011. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2075/2011. Comercial