ICCJ. Decizia nr. 2074/2011. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2074/2011
Dosar nr. 1071/1/2011
Şedinţa publică de la 26 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia comercială nr. 263 de la 20 ianuarie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, a modificat în parte decizia nr. 299 de la 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V a comercială în sensul că a respins cererea intimatei de obligarea a apelantei la plata sumei de 80.000 Euro echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată şi a menţinut în rest celelalte dispoziţii ale deciziei.
Împotriva acestei decizii, intimata N. Gmbh I.E.G. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea contestaţiei, anularea în parte a deciziei contestate şi, rejudecând recursul, respingerea acestuia în ceea ce priveşte motivul privind acordarea cheltuielilor de judecată şi menţinerea dispoziţiilor deciziei comerciale nr. 299 din 12 mai 2010 în sensul obligării recurentei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 80.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, invocând drept temei dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În argumentarea contestaţiei în anulare, intimata a învederat că neacordarea cheltuielilor de judecată sunt rezultatul unei erori materiale, deoarece nu s-a avut în vedere existenţa la dosar a extraselor de cont care fac dovada avansării onorariului avocaţial de către client.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. ( necompetenţă sau vicii vizând procedura citării) şi art. 318 C. proc. civ. ( greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs).
Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale numai dacă se are în vedere o greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite, precum şi pentru nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în contestaţia în anulare.
În sensul textului anterior citat, greşeală materială înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Or, prin motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea încearcă o nouă reexaminare a fondului, întrucât facturile depuse la dosarul cauzei au fost emise în considerarea contractului de asistenţă juridică nr. 236307 din 04 aprilie 2008, însă acesta nu a fost încheiat pentru asistenţă şi reprezentare în dosarul nr. 43870/3/2007.
Aşadar, se poate constata că nu s-a făcut dovada plăţii sumei de 80.000 Euro, în condiţiile în care extrasele de cont din datele de 1 aprilie 2008 şi 2 aprilie 2008 se referă la aceeaşi sumă, plata fiind efectuată în data de 25 februarie 2009.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea N. Gmbh I. E.G. împotriva deciziei nr. 263 de la 20 ianuarie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea N. Gmbh I.E.G. împotriva deciziei nr. 263 de la 20 ianuarie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2762/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2076/2011. Comercial → |
---|