ICCJ. Decizia nr. 2123/2011. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2123/2011

Dosar nr. 1645/320/2008

Şedinţa publică de la 1 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Reclamantul T.T.D., a chemat în judecată pe pârâta SC R.L. SA, solicitând restituirea autoturismului sau contravaloarea lui cu daune interese reprezentând beneficiul nerealizat, plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi şi cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul susţine că prin sentinţa penală nr. 690 din 2005 a Judecătoriei Târgu Mureş a fost obligat la plata sumei de 30098 Euro reprezentând contravaloarea autoturismului pe care a refuzat să-l restituie pârâtei, aşa încât reţinerea autoturismului de către pârâtă reprezintă fie o plată nedatorată, fie o îmbogăţire injustă.

Judecătoria Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1950 din 31 martie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Comercial Mureş.

Tribunalul astfel sesizat, prin sentinţa comercială nr. 1265 din 12 mai 2009 a respins acţiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă prin renunţarea la capătul de cerere privind daunele interese.

Instanţa de fond a reţinut că temeiul juridic al acţiunii determină netemeinicia acesteia, întrucât plata nedatorată presupune inexistenţa unei datorii, însă reclamantul era utilizator în contractul de leasing obligat la redevenţe, iar îmbogăţirea tară justă cauză este caracterizată de diminuarea unui patrimoniu în favoarea altuia.

Curtea de apel Târgu Mureş, prin decizia 83/A din 13 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului, considerând că reclamantului îi lipseşte interesul actual al acţiunii în condiţiile în care suma de 30098 euro reprezenta contravaloarea autoturismului predat societăţii pârâte în urma rezilierii contractului de leasing, iar pârâta nu a început executarea silită asupra sumei de bani reprezentând contravaloarea autoturismului.

Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel este motivată contradictoriu întrucât deşi sentinţa penală nr. 690/2005 a Judecătoriei Târgu Mureş se menţionează că nu s-a cerut restituirea în natură a bunului, decizia atacată nu clarifică situaţia predării autoturismului, recunoscută de pârâtă care însă prin notificarea transmisă prin BEJ R.I. înţelege să execute şi suma de 30098 Euro.

Mai susţine recurentul că netemeinic instanţele de fond au considerat ne fondat temeiul juridic al acţiunii respectiv art. 992, 993, 1092 C. civ. şi art. 14 C. proc. pen. Astfel, dacă nu există o datorie, întrucât bunul în natură şi prin despăgubiri este o îmbogăţire tară justă cauză constând în sărăcirea patrimoniului reclamantului.

Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 1073 C. civ. conferă creditorului obligaţiei, indiferent de izvorul său, dreptul de a pretinde şi de a obţine de la debitorul său îndeplinirea exactă a prestaţiei la care este obligat.

Pe de altă parte, executarea obligaţiilor poate fi îndeplinită direct (sau în natură) sau indirect (prin echivalent), însă ca mod de stingere a obligaţiei, cu consimţământul creditorului, debitorul poate executa şi o altă prestaţie.

În condiţiile în care, creditorul obligaţiei convine cu debitorul său o executare indirectă, raportul juridic obligaţional se stinge.

Astfel, acceptând plata prin echivalent, la data de 4 iulie 2005, prin încheierea procesului verbal de predare-primire, pârâta a înţeles ca în locul sumei de bani la care debitorul său (reclamantul) a fost obligat, să preia bunul evaluat la suma de 30098 Euro. În acest mod raportul obligaţional rezultat din sentinţa penală nr. 690/2005 a Judecătoriei Târgu Mureş, s-a stins.

Orice alte situaţii determinate de o eventuală dublă executare, determină alte căi procedurale decât acţiunea ce are drept obiect restituirea bunului dat în plată fie ca plata nedatorată fie ca îmbogăţire fără justă cauză.

De aceea instanţele de fond judicios au considerat că predarea autoturismului a reprezentat o dare în plată, adică o schimbare a prestaţiei debitorului, cu consimţământul creditorului, iar acţiunea în restituirea plăţii nu poate fi fundamentată pe temeiurile evocate, întrucât ceea ce s-a executat era datorie.

Chiar dacă ultimul alineat al filei 4 a deciziei atacate creează ambiguităţi, critica asupra caracterului contradictoriu sau străin de natura pricinii a motivării deciziei nu este fundamentat, argumentele privind plata debitului fiind suficiente pentru soluţia pronunţată.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 83/A din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.T.D. împotriva deciziei nr. 83/A din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2123/2011. Comercial