ICCJ. Decizia nr. 2274/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2274/2011
Dosar nr.1566/1/2011
Şedinţa publică de la 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 14 noiembrie 2009 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5263/105/2009, reclamanta Parc Memorial C.S., a chemat în judecată pârâta SC R. SA Ploieşti, solicitând obligarea acesteia la finalizarea şi predarea lucrărilor aferente plăţilor efectuate la obiectivul „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, conform Contractului de execuţie lucrări din 11 iulie 2003.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de execuţie lucrări din 11 iulie 2003, prin care pârâta se obliga să finalizeze lucrarea „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, în decurs de 24 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului, durată ce a fost prelungită până la data de 30.12.2005, prin actele adiţionale din 25 iulie 2003 şi din 08 iulie 2005 şi că, din preţul total convenit, în sumă de 849.872,5 lei, a făcut pârâtei, între anii 2003 - 2005, plăţi parţiale în valoare de 491.890 lei.
Datorită lipsei de fonduri, Consiliul Local al Municipiului Ploieşti nu a mai prevăzut în bugetul pentru anul 2006 suma de 357.983 lei, necesară terminării lucrării, astfel că, la sfârşitul anului 2005, lucrările au fost sistate.
în argumentarea cererii sale, reclamanta a invocat prevederile capitolului 12 şi 16 din contract, susţinând că a solicitat pârâtei recepţionarea tronsoanelor realizate (lucrările efectuate care au fost plătite integral) şi că aceasta a refuzat, motivând că în contract nu era prevăzută recepţia lucrărilor la terminarea acestora, precum şi cea finală, pe tronsoane nefinalizate, menţionând că situaţiile de plată întocmite ţin loc de recepţie provizorie a lucrărilor.
Prin sentinţa nr. 299 din data de 16 iunie 2010, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei Parc Memorial C.S. împotriva pârâtei SC R. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin contractul de execuţie de lucrări din 11 iulie 2003, încheiat între părţi, pârâta în calitate de executant s-a obligat să execute şi să finalizeze lucrarea „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, în conformitate cu obligaţiile stipulate în caietul de sarcini şi în contract.
Preţul pentru executarea lucrărilor a fost convenit de părţi prin contractul mai sus amintit la suma de 8.498.725 mii lei ( din care 7.141.786 mii lei + TVA 1.356.939 mii lei) plătibil în funcţie de sumele primite conform bugetului parteneriatului constituit prin contractul de asociere nr. x/2001, încheiat între Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Local Ploieşti şi Consiliul Local Bucov.
Prima instanţă a reţinut că, întrucât contractul încheiat între părţi este unul sinalagmatic, în sarcina acestora născându-se drepturi şi obligaţii reciproce şi interdependente, în condiţiile în care reclamanta a sistat plata lucrărilor, aceasta nu poate solicita obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 12.6 din contract, având în vedere că SC R. SA, prin adresa din 16 septembrie 2009, i-a opus excepţia de neexecutare a contractului, excepţie ce poate fi invocată direct între părţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu se poate da eficienţă prevederilor contractuale invocate, potrivit cărora: „executantul este responsabil pentru menţinerea în bună stare a lucrărilor, materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor care urmează să fie puse în operă, de la data primirii ordinului de începere a lucrării până la data semnării procesului - verbal de recepţie a acesteia”, în condiţiile sistării „sine die” a executării contractului, din vina achizitorului. In acest sens a reţinut că executantului nu i se poate imputa neasigurarea lucrărilor efectuate în urmă cu peste 5 ani, clauza menţionată vizând strict la perioada convenită de părţi contract pentru finalizarea lucrării.
Tribunalul a mai reţinut că pretenţiile reclamantei nu au fost susţinute de suport probator, ea nefăcând dovada nerealizării de către pârâtă a lucrărilor parţiale achitate, sau a încadrării lor în categoria lucrărilor ce trebuiau recepţionate potrivit prevederilor art. 16.1 din contract.
Împotriva sentinţei nr. 299 din 16 iunie 2010 pronunţate de Tribunalul Prahova a declarat apel Administraţia Parcului Memorial „C.S.”, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii ordinare de atac, întemeiate pe prevederile art. 281-298 C. proc. civ., reclamanta a criticat soluţia instanţei de fond pentru aplicarea greşită a instituţiei juridice a excepţiei de neexecutare a contractului, reţinând că prin adresa din 16 septembrie 2010, pârâta a invocat această excepţie, deşi ea însăşi nu-şi executase obligaţiile ce-i incumbau prin contract.
A susţinut că SC R. SA (deşi nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii) a invocat această excepţie, deşi Administraţia Parcului Memorial „C.S.” şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, inclusiv aceea de a achita contravaloarea facturilor emise de către pârâta - intimată.
Reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei recepţionarea tronsoanelor realizate (lucrări efectuate care au fost plătite integral), dar aceasta a refuzat, ignorând prevederile Capitolului 16 - Finalizarea lucrărilor: „Recepţia se poate face şi pentru părţi din lucrare, distincte din punct de vedere fizic si funcţional”, motivând că în contract nu era prevăzută recepţia la terminarea lucrărilor şi nici cea finală, pe tronsoane nefinalizate, menţionând că situaţiile de plată întocmite ţin loc de recepţie provizorie la terminarea lucrărilor. Reclamanta a apreciat că răspunsul pârâtei la solicitarea sa denotă rea-credinţă din partea acesteia, deoarece în conformitate cu prevederile Capitolului 18 - Modalităţi de plată, plăţile parţiale nu se consideră ca recepţie a lucrărilor executate.
Totodată, reclamanta a mai susţinut că, în baza prevederilor Capitolului 17, perioada de garanţie a lucrărilor a fost stabilită pentru o durată de 24 de luni, care începea să curgă de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, pe ansamblu sau pe părţi din lucrare distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, până la recepţia finală.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând în esenţă că, datorită timpului nefavorabil, părţile au prelungit durata contractului până la 30 decembrie 2007 şi că, din preţul total convenit de 849.872,50 lei, i s-au făcut plăţi parţiale în valoare de 491.890 lei, în baza situaţiilor de lucrări provizorii, efectiv executate şi confirmate de achizitor.
Prin decizia civilă nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei Administraţia Parc Memorial C.S. pentru următoarele considerente:
Instanţa de control a reţinut că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă obligarea pârâtei la finalizarea şi predarea lucrărilor aferente plăţilor efectuate la obiectivul „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, conform contractului de execuţie lucrări din 11 iulie 2003.
În baza contractului de execuţie de lucrări din 11 iulie 2003, încheiat între Primăria Municipiului Ploieşti, reprezentantă prin Administraţia Parc Memorial C.S., în calitate de achizitor şi SC R. SA, în calitate de executant, aceasta din urmă s-a obligat să execute şi să finalizeze lucrarea împrejmuire Parc Memorial C.S. la preţul de 8498.725 mii lei, într-un interval de 24 luni, termen ulterior prelungit prin acte adiţionale până la data de 30 decembrie 2005. La sfârşitul anului 2005 lucrările au fost sistate, pentru că fondurile necesare finalizării lucrării contractante nu au mai fost alocate pentru anul următor, pârâta încasând doar contravaloarea lucrărilor efectiv executate.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a apreciat ca fiind corectă soluţia primei instanţe, care a reţinut că pârâta nu mai poate fi obligată după aproximativ cinci ani să finalizeze lucrările şi să procedeze la predarea acestora, având în vedere că lucrările au fost sistate din culpa reclamantei.
De asemenea a reţinut că, în condiţiile în care a făcut plăţi parţiale către pârâtă, reclamanta nu dovedeşte că nu s-au făcut întocmit situaţii de lucrări provizorii şi că nu s-au recepţionat lucrările executate.
Instanţa de control a confirmat soluţia primei instanţe şi în considerarea caracterului sinalagmatic al contractului încheiat între părţi, presupunând obligaţii reciproce şi termene de execuţie, în speţă nerespectate din culpa reclamantei, astfel încât, a apreciat ca justificată aplicabilitatea clauzelor contractuale invocate de aceasta, doar în situaţia în care reclamanta şi-ar fi respectat propriile obligaţii, nu în situaţia contrară.
Împotriva Deciziei civile nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5236/105/2009, a declarat recurs reclamanta Administraţia Parc Memorial C.S. Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate, conform motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct.8 şi pct.9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul admiterii apelului pe care l-a formulat, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii introductive.
1. În susţinerea criticii subsumate punctului 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia decizia atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura sau înţelesul vădit lămurit şi neîndoielnic, reclamanta a arătat că instanţele de fond au interpretat greşit atât acţiunea pe care a formulat-o, cât şi actul juridic dedus judecăţii - contractul de execuţie lucrări din 11 iulie 2003.
Astfel, a susţinut că a solicitat obligarea pârâtei doar la finalizarea lucrărilor pentru care a achitat preţul, nu la finalizarea lucrărilor contractate în totalitatea lor. In acest sens a arătat că, deşi achitase preţul acestora, lucrările a căror finalizare o pretinde nu fuseseră realizate la sfârşitul anului 2005, situaţie dovedită cu procesul-verbal încheiat la data de 14 iulie 2005 şi procesul-verbal încheiat la data de 26 septembrie 2005, în care s-a consemnat că, în urma inundaţiilor din vara - toamna anului 2005, gardul împrejmuitor al parcului a fost distrus, precum şi faptul că, din cauza surpării digului de protecţie au fost distruse 18 panouri de gard din plasă metalică.
De asemenea a arătat că, în baza art. 20.1. din contract, pârâta - executant avea obligaţia de a încheia, anterior începerii lucrărilor, o asigurare ce trebuia să includă toate riscurile care ar fi putut apărea privind lucrările executate, utilajele, instalaţiile de lucru, echipamentele, materialele pe stoc, personalul propriu şi reprezentanţii împuterniciţi să verifice, să testeze sau să recepţioneze lucrările, precum şi daunele sau prejudiciile aduse către terţe persoane fizice sau juridice. In temeiul acestei clauze contractuale, prin adresa din 11 ianuarie 2006, a solicitat executantului să prezinte această poliţă, pentru a fi remediate prejudiciile produse de inundaţii şi, pe parcursul derulării contractului, în repetate rânduri a adus la cunoştinţă pârâtei că pe anumite porţiuni gardul a fost distrus şi că se impunea înlocuirea acestuia, solicitări ce i-au fost ignorate.
2. Subsumat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care prevede admisibilitatea recursului în cazul în care hotărârea atacată a fost pronunţată în lipsa unui temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, Administraţia Parc Memorial C.S. Ploieşti a susţinut că, instanţele de fond au ignorat art. 16.2. din contractul de execuţie, în care se prevede că la finalizarea lucrărilor executantul avea obligaţia de a notifica în scris achizitorul privind îndeplinirea condiţiilor de recepţie şi să-i solicite convocarea comisiei de recepţie. De asemenea, a susţinut că a fost ignorat art. 16.4, potrivit căruia recepţia lucrărilor se putea face şi pentru părţi din lucrare distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, obligaţie pe care pârâta nu şi-a îndeplinit-o, respectiv nu i-a predat lucrările efectuate până la data de 30 decembrie 2005.
Reclamanta a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, potrivit căruia recepţia constituie o componentă a sistemului calităţii în construcţii şi este actul prin care investitorul declară că acceptă şi preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată în folosinţă, prin actul de recepţie certificându-se îndeplinirea obligaţiilor ce reveneau executantului în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.
În raport de textul legal menţionat şi, în lipsa unui act de recepţie la terminarea lucrărilor, a susţinut că nu se poate considera ca pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, acesta fiind în continuare obligată să finalizeze şi să predea achizitorului lucrările parţiale aferente plăţilor efectuate până la data de 30 decembrie 2005.
De asemenea, reclamanta a criticat soluţia instanţelor de fond în ceea ce priveşte aprecierea referitoare la faptul că i s-ar fi opus de către pârâtă excepţia de neexecutare a contractului, prin adresa din 16 septembrie 2009, în realitate, din conţinutul acestui înscris rezultând mai degrabă un refuz al executantului de a finaliza şi a preda lucrările ce trebuiau executate până la 30 decembrie 2005.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins motivat de următoarele argumente:
1. Referi tor la critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi interpretat greşit atât pretenţiile deduse judecăţii prin acţiunea introductivă, cât şi actul juridic pe care şi-a întemeiat pretenţiile, respectiv contractul de execuţie de lucrări din 11 iulie 2003, având ca obiect executarea lucrării „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantei sunt nefondate, instanţele de fond reţinând în mod corect, atât natura acţiunii cu care au fost învestite, o acţiune în obligaţie de a face având ca temei dispoziţiile art. 1073, 1075, 1077 C. civ., cât şi natura actului dedus judecăţii, contractul de execuţie de lucrări de construcţie.
Reclamanta nu a formulat o acţiune în răspundere contractuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ., tocmai pentru că nu putea solicita obligarea pârâtei la îndeplinirea contraprestaţiei, respectiv efectuarea lucrărilor, tocmai pentru că nu-şi îndeplinise propria obligaţie, de achitare a preţului lucrărilor.
Motivarea soluţiei instanţelor de fond, de respingere a acţiunii ca nefondată, s-a bazat pe aspectul nedovedirii pretenţiilor reclamantei, pe lipsa suportului probator al acestora, respectiv pe neindicarea lucrărilor pentru care a achitat preţul, precum şi pe neprecizarea lucrărilor care potrivit contractului ar fi trebuit să facă obiectul unor recepţii parţiale, reclamanta, nedepunând nici graficul de lucrări, nici caietul de sarcini, dar, cum acestea constituie aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de interpretarea probatoriului, nu vor putea fi analizate în această fază procesuală, instanţa de recurs fiind ţinută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
2. Critica vizând nerespectarea de către pârâta a prevederilor art. 20.1 din contractul părţilor, respectiv neprezentarea poliţei de asigurare a lucrărilor, fiind formulată pentru prima oară în faza procesuală a recursului, nefiind susţinută, nici în faţa instanţei de fond, nici în faţa instanţei de apel, va fi înlăturată, pe de o parte întrucât nu constituie una dintre situaţiile cuprinse în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 8 al articolului 304 C. proc. civ. şi de asemenea pentru că nu poate fi analizată omisso medio.
3. Referitor la critica subsumată de reclamantă dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel ar fi pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea art. 16.2 şi art. 16.4 din contractul de execuţie, privind obligaţia executantului de a notifica în scris achizitorul îndeplinirea condiţiilor de recepţie şi să-i solicite convocarea comisiei de recepţie la finalizarea lucrărilor şi privind posibilitatea recepţiei lucrărilor pentru părţi din lucrare distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, înalta Curte constată, că prevederile contractuale au fost corect apreciate ca inaplicabile, în condiţiile în care reclamanta nu a indicat care anume lucrări se încadrează în aceste prevederi, clauzele contractuale stabilind aceste obligaţii în sarcina executantului la finalizarea lucrărilor, iar reclamanta nu a precizat şi nu a dovedit, după cum au reţinut instanţele de fond, care anume lucrări achitate au fost finalizate şi ar fi trebuit recepţionate.
În ceea ce priveşte critica deciziei pronunţate de instanţa de apel pentru neaplicarea art. 1, 3 şi 6 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii, înalta Curte constată ca reclamanta nu a invocat normele legale în faza apelului, dar şi că acestea nu sunt incidente în cauză având în vedere că reclamanta nu a formulat un petit în sensul obligării pârâtei la îndeplinirea formalităţilor de recepţie, iar în măsura în care s-ar aprecia că o astfel de pretenţie ar fi inclusă în obligaţia de predare a lucrărilor, acestea tot nu sunt incidente cauzei, întrucât stabilesc obligaţia de recepţie la finalizarea lucrărilor, iar reclamanta nu a indicat lucrările finalizate şi neachitate, ba dimpotrivă a cerut instanţei să oblige pârâta la finalizarea lucrărilor pentru care a achitat parţial preţul convenit prin contract, fără a indica şi proba care sunt acestea.
Înalta Curte va respinge şi critica vizând pretinsa greşită reţinere a adresei din 16 septembrie 2009, emise de pârâta SC R. SA ca valorând invocare a excepţiei de neexecutare a contractului de către aceasta, în opinia reclamantei conţinutul adresei reprezentând refuzul pârâtei de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, pentru considerentul că, precizarea în sensul neachitării preţului de către reclamanta are exact semnificaţia refuzului de executare a obligaţiei, ca reacţie la neexecutarea obligaţiei corelative, ceea ce defineşte instituţia juridică a excepţiei de neexecutare a contractului.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanta Administraţia Parc Memorial C.S. Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Administraţia Parc Memorial C.S. Ploieşti împotriva Deciziei civile nr. 133 din 13 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2269/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2275/2011. Comercial → |
|---|
