ICCJ. Decizia nr. 2762/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2762/2011
Dosar nr. 4716/99/2009
Şedinţa publică de la 22 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei-pârâte SC F. SA împotriva pârâtei-reclamante SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iaşi, prin care prima societate a solicitat obligarea celei din urmă la plata sumei de 155.016,18 lei reprezentând încasarea necuvenită a tarifului orar de utilizare (TOU) în executarea contractului nr. x/2008 şi a contractul nr. y/2008; a respins cererea SC F. SA de obligare a SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iaşi la plata sumei de 5.000 lei pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale; a admis cererea reconvenţională formulată de SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iaşi în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC F. SA şi cu pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României; a anulat certificatul de atestare a forţei majore din 4 august 2008 şi avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră din 17 octombrie 2008 emise de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României în beneficiul reclamantei - pârâte SC F. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat probele administrate în dovedirea existenţei forţei majore, reţinând următoarele:
În cauză, între reclamantă în calitate de client şi pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iaşi, în calitate de transportator s-au încheiat contractele pentru prestaţii transport nr. x/2008 şi y/2008.
La data de 16 iulie 2008, pârâta a pus la dispoziţie reclamantei, în staţia CFR Tarcău, 30 de vagoane cu 30 de transcontainere în vederea încărcării cu marfa de export, conform contractului nr. y/2008 şi contractului de plată centralizată.
Reclamanta a încărcat marfa şi a predat vagoanele personalului staţiei CFR Tarcău, iar la data de 17 iulie 2008, orele 9, s-au încheiat contractele de transport pentru relaţia Tarcău - Constanţa Ferry-boat.
La data de 17 iulie 2008, ora 10, pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iaşi a primit restricţie de trafic pentru mărfurile destinate staţiei CFR Marfa Constanţa - Ferry-boat, fiind oprite transporturile începând cu data primirii restricţiei, context în care pârâta a transmis reclamantei avizul de împiedicare la transport din 18 iulie 2008, solicitând instrucţiuni.
Reclamanta a restituit avizul semnat şi ştampilat, marcând căsuţa care corespunde instrucţiunii „a se îndruma la locul de livrare de îndată ce împiedicarea la transport a încetat ” .
Pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iaşi a perceput de la reclamantă tarif orar de utilizare, pentru perioada cât vagoanele au fost împiedicate la transport.
Din interpretarea clauzelor contractuale a rezultat că forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă în condiţiile legii şi include orice alte circumstanţe pe care Camera de Comerţ şi Industrie a României le atestă ca atare.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, forţa majoră este prevăzută în scopul evitării obligării injuste a unei părţi la plata unei prestaţii, pentru motive independente de voinţa sa şi neimputabile.
Astfel, pentru a fi exonerată de răspundere, partea care o invocă trebuie să probeze imprevizibilitatea şi invincibilitatea împrejurării intervenite.
Caracterul imprevizibil al împrejurării se apreciază prin raportare la momentul realizării acordului de voinţă, deoarece o împrejurare, fie şi irezistibilă, dar cunoscută, nu poate înlătura răspunderea contractuală.
În atare situaţie, beneficiul exonerării nu se acordă dacă partea care opune un caz de forţă majoră avea cunoştinţă de declanşarea evenimentelor invocate.
Astfel, acţiunile greviste din perioada 17-29 iulie 2008 la C.S.C.T. Constanţa - Ferry-boat reprezintă o împrejurare invincibilă pentru reclamantă, dar nu şi imprevizibilă, în contextul în care greva nu a fost spontană, iar anterior datei de 17 iulie 2008 a fost intens mediatizată.
După cum reiese din înscrisurile depuse la filele 27-37 Dosar nr. 772/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi, în mass media s-a relatat încă din data de 28 martie 2008 despre eşuarea negocierilor cu patronatul la Terminalul de Containere Constanţa Sud Agigea şi posibilitatea declanşării unei greve de avertisment.
În datele de 08 iulie 2008, 09 iulie 2009, 11 iulie 2008, 14 iulie 2008 şi 17 iulie 2008 au fost prezentate alte informaţii privind greva generală de la C.S.C.T. filele (79, 80, 81, 82 dosar).
În aceste condiţii, reclamanta, având reprezentanţi în C.S.C.T. şi fiind direct interesată de activitatea de distribuţie din portul Constanţa, avea posibilitatea să cunoască situaţia incidentelor intervenite în perioada litigiului dintre patronat şi salariaţi, de natură să-i afecteze activitatea de transport a mărfii şi să identifice posibilităţile de evitare a blocării mărfii sale în mijloacele de transport CFR în staţia de expediţie.
Astfel, s-a apreciat că reclamanta dispunea de mai multe posibilităţi pentru evitarea consecinţelor negative ale grevei, respectiv, fie prin neperfectarea contractelor de transport, fie prin descărcarea transcontainerelor de pe vagoane, pentru a nu le imobiliza cu plata TOU sau să opteze pentru folosirea altor terminale de containere concurente ale C.S.C.T. Constanţa.
În consecinţă, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa forţei majore, constatarea în acest sens reţinută de pârâta C.C.I., în avizul nr. x/2008 şi în certificatul nr. x/2008, fiind eronată.
Pentru motivele expuse, constatând întemeiată cererea reconvenţională, instanţa de fond a admis-o şi a anulat actele sus menţionate.
Prima instanţă, a reţinut că reclamanta, nemaiputând invoca exonerarea de răspundere în temeiul forţei majore, ca şi consecinţă a nulităţii certificatului de atestare a forţei majore din 4 august 2008 şi avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră din 17 octombrie 2008 emise de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, datorează tariful orar de utilizare pe care l-a perceput, având în vedere dispoziţiile art. 58 alin. (10) din O.G. nr. 7/2005 care prevede că, operatorul de transport feroviar, în caz de împiedicare la transport, poate percepe tariful de utilizare a mijlocului de transport, cu excepţia cazului în care este el însuşi vinovat de împiedicare.
Prin urmare, perceperea tarifului a fost apreciată ca rămasă la latitudinea pârâtei, în sarcina căreia, instanţa de fond nu a putut reţine nici o culpă, ea acţionând conform procedurii reglementate de art. 58 alin. (1)-(4) cu referire la art. 51 alin. (1) din Regulamentul de transport şi în virtutea dreptului operatorului de transport de a percepe tarife de utilizare pe perioada cât mijloacele de transport stau la dispoziţia clientului pentru încărcare, descărcare, etc.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei, precum şi cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri, reţinând că, în cauză nu s-a făcut dovada relei - credinţe cu care aceasta ar fi acţionat, în condiţiile art. 723 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat apel reclamanta SC F. SA criticând atât soluţia de respingere a cererii introductive, cât şi soluţia de admitere a cererii reconvenţionale pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând şi cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale.
Intimata-pârâtă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin întâmpinarea depusă a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei susţinând că avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră emis de Camera Naţională este un act administrativ.
La rândul său intimata-pârâtă SN T.F.M.C.F.R.M. SA Sucursala Iaşi a invocat excepţiile netimbrării şi tardivităţii declarării apelului, în subsidiar solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins apelul reclamantei ca tardiv formulat şi a menţinut hotărârea instanţei de fond.
Prin încheierea de şedinţă din 31 ianuarie 2011, instanţa de control a constatat legal timbrată cererea de apel şi a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de Camera de Comerţ şi Industrie a României, reţinând că prin decizia nr. 1518 din 17 martie 2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că atât certificatul de atestare a cazului de forţă majoră cât şi avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României, nu sunt acte administrative.
Verificând termenul de declarare a căii ordinare de atac, Curtea a constatat că cererea de apel a fost formulată tardiv, reţinând că:
Art. 284 alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul în care se poate exercita calea de atac a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, sentinţa contestată a fost comunicată reclamantei la data de 9 septembrie 2010, aşa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 198 dosar fond, iar declaraţia de apel, expediată cu Poşta A. a fost depusă la curier la data de 15 octombrie 2010, astfel cum rezultă din recipisa aflată la fila 4 dosar apel.
Calculând termenul de apel conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate s-a observat că acesta a expirat la data de 25 septembrie 2010.
Instanţa de control a înlăturat susţinerea apelantei potrivit căreia plicul ar fi fost predat societăţii de curierat la data de 13 septembrie 2010, având în vedere codul numeric înscris pe plicul depus la curier, aflat la fila 7, cod ce se regăseşte pe documentul eliberat la momentul preluării plicului de către curier şi care atestă data preluării ca fiind cea de 15 octombrie 2010.
Înscrisurile invocate în susţinerea acestei apărări, aflate la filele 6, 7 dosar, au fost apreciate ca neconcludente, reţinându-se că nu atestă expedierea plicului cu codul numeric arătat anterior, prin Poşta A. care a asigurat expediţia, ci expedierea unui plic tară date de identificare, prin intermediul altui curier şi anume R.C.E., fapt pentru care s-a apreciat că aceste două înscrisuri nu privesc plicul ataşat cererii de apel, expediat cu Poşta A.
Împotriva Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, în termen, legal a declarat recurs reclamanta SC F. SA Tarcău, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului cu consecinţa schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
1. Prima dintre criticile dezvoltate de reclamantă a fost circumscrisă dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. In speţă SC F. SA a susţinut că instanţa de apel nu a argumentat înlăturarea apărărilor pe care le-a formulat referitor la expedierea declaraţiei de apel în data de 13 septembrie 2010 prin compania de curierat SC R.C.E. SRL, în condiţiile în care a făcut dovada celor susţinute prin documentul de expediţie (AWB).
Critica este nefondată şi va fi respinsă de Înalta Curte, motivat de următoarele argumente:
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a reţinut şi a dezvoltat în considerentele hotărârii prin care a soluţionat calea ordinară de atac toate argumentele care i-au format convingerea că apelul a fost tardiv declarat.
Astfel a consemnat că, înscrisul aflat la fila 6 (dosar apel) - documentul de expediţie (AWB) nu atestă expedierea plicului ataşat cererii de apel întrucât codul numeric înscris pe plicul predat curierului, aflat la fila 7 (dosar apel), se regăseşte şi pe documentul eliberat la momentul preluării plicului de Poşta A., în care se atestă data preluării ca fiind 15 octombrie 2010, în timp ce înscrisul aflat la fila 6 (dosar apel) nepurtând acelaşi cod, a fost apreciat ca neconcludent, instanţa de apel reţinând că nu atestă expedierea plicului cu codul numeric arătat anterior, prin Poşta A. care a asigurat expediţia, ci expedierea unui plic fără date de identificare, prin intermediul altui curier şi anume R.C.E.
În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu se regăseşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. SC F. SA Tarcău a încadrat a doua critică îndreptată împotriva hotărârii instanţei de apel, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, reclamanta a susţinut că instanţa de control a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ” , astfel încât a respins calea de atac ca tardiv formulată, deşi sentinţa nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, i-a fost comunicată la data de 8 septembrie 2010, iar declaraţia de apel împotriva acesteia a expediat-o la data de 13 septembrie 2010, situaţie în care, a apreciat că în mod eronat a fost sancţionată cu decăderea.
Critica este nefondată. Înalta Curte reţine că, în raport actele şi lucrările dosarului, respectiv de dovada îndeplinire a comunicării hotărârii instanţei de fond către reclamantă, aflată la fila 198 dosar fond şi plicul şi dovada primirii acestuia de către societatea de curierat aflate la filele 4,5 şi 7 dosar apel, instanţa de apel a făcut o corectă şi judicioasă aplicare a dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile dezvoltate asupra fondului cauzei, urmează a fi înlăturate în considerarea faptului că instanţa de apel s-a pronunţat şi a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii, situaţie în care analiza acestora ar avea semnificaţia încălcării unui grad de jurisdicţie.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA Tarcău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SA Tarcău împotriva Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2275/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2074/2011. Comercial → |
|---|
