ICCJ. Decizia nr. 2099/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2099/2011
Dosar nr. 30319/2/2008
Şedinţa publică de la 31 mai 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta SC A.I. CO SRL a chemat în judecată pe pârâtul B.I. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să o autorizeze pe aceasta să efectueze orice lucrări necesare pentru aducerea spaţiului identificat ca zona C în Contractul de vânzare-cumpărare nr. 763/2003, în stare de funcţionare pe seama şi cheltuiala pârâtului.
La data de 01 februarie 2006 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă, excepţia de inadmisibilitate şi a solicitat suspendarea judecăţii. Totodată, pârâtul a arătat că asociatul unic al reclamantei a falsificat prin modificare, adăugire şi înlocuire, schiţa contractului de vânzare cumpărare motiv pentru care s-a formulat plângere penală împotriva acestuia. Pe fond pârâtul a arătat că a vândut reclamantei cota de 1/2 din spaţiul identificat în schiţă cu literele A şi B şi un drept de folosinţă la toaleta din spaţiul „C";, nu asupra întregii zone.
Prin Sentinţa comercială nr. 385 din 03 februarie 2006 a Tribunalul Bucureşti secţia a VI-a comercială, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 23 martie 2006 sub nr. 4369/300/2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 2082 din 16 martie 2007 Judecătoria Sector 2 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ca neîntemeiată, a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a respins acţiunea ca neîntemeiată, a obligat reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON reprezentând onorariul de avocat şi onorariu de expert.
Prin Decizia civilă nr. 180 din 05 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta SC A.I. CO SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2082 din 16 martie 2007, hotărârea atacată fiind anulată, iar cauza fiind trimisă spre judecată în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în aplicarea art. 2 pct. 1 C. proc. civ.
Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată sub nr. 30319/3/2008.
La termenul din 10 octombrie 2008, reclamanta a formulat o cerere completatoare în contradictoriu cu pârâţii B.I. şi SC I.B. Investiţii SRL, prin care a solicitat instanţei să constate că locaţiunea asupra Zonei C este opozabilă promitentului - terţ dobânditor al terenului SC IB I. SRL, solicitând instanţei autorizarea reclamantei să efectueze orice lucrări necesare în vederea aducerii spaţiului identificat ca fiind Zona C în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 763/20 iunie 2003 notar public Z.M.N., în stare de funcţionare pe seama şi pe cheltuiala pârâţilor, să fie obligat pârâtul B.I. la plata de daune interese, evaluate provizoriu în vederea timbrării la suma de 1.000 RON, şi care vor fi definitivate în baza unui raport de expertiză.
Prin precizarea formulată la 8 mai 2009, reclamanta a solicitat, cu privire la capătul de cerere referitor la despăgubiri să fie obligat pârâtul B.I. la plata de daune interese constând în echivalentul contravalorii lipsei de folosinţă lunare, de la data încheierii contractului de vânzare autentificat sub nr. 763 din 20 iunie 2003 de notar public Z.M.N., 20 iunie 2003, până la data aducerii la starea iniţială a spaţiului identificat în contract ca fiind zona C, daune evaluate provizoriu în vederea timbrării pentru întreaga perioadă cuprinsă între data 10 octombrie 2005 - 10 octombrie 2008 la suma totală de 1.000 RON şi care vor fi definitivate în baza unui raport de expertiză tehnică de evaluare.
Instanţa - a calificat drept apărări de fond argumentele invocate de pârâţi în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capătul doi de cerere (pârâţii susţinând în esenţă că în cazul în care s-ar considera că ar fi vorba de o locaţiune, aceasta a încetat prin pricina bunului) şi cu privire la capătul de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă.
La termenul din 3 aprilie 2009, tribunalul a admis excepţia prescripţiei cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă solicitată până la 10 octombrie 2005, faţă de prevederile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune fiind prescris.
La termenul din 23 octombrie 2009, instanţa a admis excepţia prematurităţii cu privire la capătul de cerere referitor la plata daunelor interese pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată.
La acelaşi termen de judecată, tribunalul a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamantă, întemeiată pe prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin Sentinţa comercială nr. 13083 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au fost respinse petitele din cererea completatoare formulată de reclamantă referitoare la constatarea opozabilităţii locaţiunii şi autorizarea reclamantei de a efectua lucrările necesare în vederea aducerii spaţiului în stare de funcţionare ca neîntemeiate. Au fost respinse ca prescrise pretenţiile reclamantei referitoare la plata daunelor-interese aferente perioadei 20 iunie 2003 - 10 octombrie 2005 şi, ca prematur formulate cele aferente perioadei ulterioare datei de 10 octombrie 2005. Reclamanta a fost obligată la plata către pârâtul B.I. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinţei comerciale nr. 13083 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel SC A.I. CO SRL arătând următoarele:
- instanţa de fond a greşit atunci când a calificat contractul de asigurare a folosinţei ca fiind de locaţiune şi nu de comodat;
- pârâta, societatea comercială IB I. SRL este obligată să respecte contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 763/20 iunie 2003 de BNP L. în totalitatea sa, iar locaţiunea este opozabilă în temeiul dispoziţiilor articolului 1141 C. civ.;
- locaţiunea îi este opozabilă pârâtei SC IB I. SRL, în raport de dispoziţiile articolului 1441 C. civ., întrucât locaţiunea a fost făcută prin act autentic;
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 442 din 29 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că apelantei i s-a transmis doar dreptul de folosinţă gratuită asupra toaletei situată la parterul imobilului, astfel că voinţa vânzătorilor din cele două contracte a fost în sensul transmiterii dreptului de folosinţă gratuită şi nu contra chiriei aşa cum susţine apelanta, voinţa manifestă a părţilor nefiind aceea de a încheia un contract de locaţiune, în raport de prevederile art. 1411 C. civ.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ. şi vizează următoarele aspecte:
I. Instanţa de fond a greşit atunci când a calificat contractul de asigurare a folosinţei ca fiind de locaţiune şi nu de comodat, singurul argument fiind acela că părţile nu au prevăzut în mod expres că asupra aşa numitei ZONA C folosinţa a fost acordată cu titlu oneros, adică cu chirie.
În susţinerea acestei critici recurenta-reclamantă aduce următoarele argumente:
• chiar dacă nu este descrisă în schiţa cu denumirea de Zona C, acest lucru nu influenţează în vreun fel calificarea naturii juridice a contractului;
• din nicio clauză a contractului nu rezultă că transferul vreunui drept sau că acordarea folosinţe s-ar fi făcut cu titlu gratuit, ci dimpotrivă părţile au prevăzut un preţ total al contractului, tară să fi determinat preţul vânzării construcţiei, terenului sau a folosinţei. Or, fiind în prezenţa unui preţ forfetar, global al contractului nu este posibil şi legal să se concluzioneze că folosinţa toaletei (Zona C) ar fi fost acordată gratis. Arată recurenta că, prin acest raţionament, instanţa de apel s-a substituit voinţei părţilor şi a creat o nouă natură juridică contractului, ceea ce este inadmisibil;
• interpretarea actului juridic al acordării folosinţei trebuie făcută în ansamblul actelor juridice de vânzare a construcţiei şi a terenului dar şi în corelaţie cu condiţiile şi termenii acestora, cel puţin în ceea ce priveşte preţul şi deci caracterul oneros şi nicidecum gratuit al acestora.
• terminologia contractului este de preţ al vânzării tocmai pentru a sublinia că toate drepturile transmise au avut un preţ, este adevărat global, cu excepţia folosinţei terenului până la transferul dreptului de proprietate care a fost gratuită. Precizează recurenta că asigurarea folosinţei Zonei C constituie un contract de locaţiune şi nu unul de comodat pentru argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, a voinţei reale a părţilor, a probatoriilor administrate şi din situaţiile de fapt prezentate.
Precizează recurenta - reclamantă în susţinerea acestei critici că voinţa părţilor de a încheia un contract de locaţiune rezultă din interpretarea literală, logică şi teleologică clauzelor contractuale astfel:
• acolo unde părţile au dorit să încheie un contract de comodat au prevăzut clar că este vorba despre o folosinţa gratuită, neputându-se presupune gratuitatea în absenţa exprimării voinţei în acest sens;
• preţul folosinţei, adică chiria fiind prevăzuta global pe toată perioada locaţiunii ei indivize de teren. Părţile nu au dorit să defalce preţul pe componentele obiectului contractului: preţ de vânzare a construcţiei, preţ de vânzare al terenului, preţul folosinţei;
• chiar dacă părţile nu au determinat cuantumul chiriei distinct de preţul de vânzare al construcţiei şi al cotei indivize de teren, aceasta nu schimbă caracterul oneros al procurării folosinţei, întrucât vânzarea magazinului, promisiunea de vânzare cumpărare a cotei indivize de teren şi procurarea folosinţei asupra zonei C, absolut necesară pentru funcţionarea magazinului, au fost gândite ca un tot unitar, pe bani, adică pe preţ şi chirie (preţul folosinţei toaletei);
• tocmai pentru că folosinţa a fost acordată pe toata durata existentei magazinului preţul folosinţei a fost prevăzut global şi a fost inclus în preţul vânzării. Dacă ar fi fost în discuţie o locaţiune cu o durată diferită de durata existentei magazinului vândut, atunci părţile ar fi prevăzut în contract şi această durată.
• locaţiunea reprezintă o vânzare a folosinţei unui bun ce poate fi încheiată şi fără precizarea termenului, însă nu poate fi veşnică, perpetuă, iar preţul folosinţei (chiria ) poate fi şi globală.
II. Din interpretarea greşită a naturii juridice a actului dedus judecaţii, instanţa de apel a dat o hotărâre tară temei legal în ceea ce priveşte opozabilitatea locaţiunii faţă de intimata pârâtă, societatea comerciala IB I. SRL motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Această critică este astfel argumentată de recurenta-reclamantă:
- intimata-pârâtă IB I. SRL este obligată să respecte Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 763 din 20 iunie 2003 de BNP L. în totalitatea sa, iar locaţiunea este opozabilă în temeiul dispoziţiilor art. 1141 C. civ. întrucât înscrisul intitulat de părţi, „Contract de cesiune de drepturi succesorale"; conţine două acte juridice distincte:
a) un contract de cesiune (pretins) de drepturi succesorale căruia i se aplica regulile specifice unui contract de vânzare-cumpărare, întrucât a fost înstrăinat un bun determinat din moştenirea deschisa şi nu o moştenire ce cuprinse o universalitate sau o fracţiune dintr-o universalitate. Din acest punct de vedere titlul contractului este greşit, instanţa nefiind ţinuta de titlul unui act juridic ci de voinţa exprimata de părţi în clauzele contractuale;
b) o stipulaţie pentru altul cuprinsă în Clauza intitulată Menţiune pag.2 din antecontract, prin care a fost stipulată în favoarea reclamantei obligaţia pârâtei IB I. SRL de a-i vinde cota indiviză de teren aferentă magazinului prin respectarea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 763 din 20 iunie 2003 de BNP L. Stipulaţia pentru altul a fost recunoscută de pârâta intimată, IB I. SRL prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 5459/300/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, cu termen de judecată la data de 28 aprilie 2010, litigiul purtând în continuare asupra cotei indivize de teren ce a fost promis a se vinde. Mai arată recurenta, contractul de cesiune (pretins) de drepturi succesorale fiind un contract de vânzare-cumpărare a unei cote indivize din terenul construit şi neconstruit aferent imobilului situat în Bucureşti, adică terenului pe care era situata Zona C locaţiunea îi este opozabil pârâtei IB I. SRL, în raport de dispoziţiile art. 1441 C. civ., întrucât locaţiunea a fost făcută prin act autentic şi că ceea ce priveşte temeiul de drept al autorizării reclamantei să execute pe seama şi pe cheltuiala părţilor lucrările asupra zonei C acesta este reprezentat de art. 1068, 1077 şi 969 Cod. civ., ce constituie sediul materiei pentru executarea obligaţiilor de a face.
Înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
În concret critici le formulate de recurenta-reclamantă vizează în mod global calificarea dată de instanţa de apel Contractului nr. 763 din 20 iunie 2003 încheiat între părţi.
Instanţa de control a determinat natura evocatului contract în raport de conţinutul neechivoc clauzelor acestuia şi a analizat voinţa reală a părţilor contractante din perspectiva finalităţii convenţiei.
Cum din situaţia de fapt reţinută de instanţe şi dat fiind conţinutul contractului rezultă fără dubiu că voinţa părţilor contractante a fost exprimată în senul transmiterii dreptului de folosinţă gratuită şi nu a închirierii în condiţii oneroase a spaţiului în cauză, în speţă nu pot fi incidente dispoziţiile art. 1411 C. civ., soluţia instanţei de apel fiind corectă din acest punct de vedere, în acord cu regulile de interpretare a contractului, după intenţia comună a părţilor conform art. 977 C. civ.
Dând o corectă calificare a actului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi sub aspectul inopozabilităţii contractului faţă de intimata - pârâtă SC IB I. SRL, în speţă neputând fi identificate în sarcina acesteia drepturi şi, în mod corelativ obligaţii, cu privire la imobilul ce a făcut obiectul contractului.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la limitele stipulaţiei pentru altul, dat fiind faptul că analiza instanţei sub acest aspect a avut în vedere în mod corect numai transmiterea dreptului de proprietate asupra cotei indivize din dreptul de proprietate asupra terenului aferent magazinului.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A.I. CO SRL BUCUREŞTI împotriva Deciziei nr. 442 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2101/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2097/2011. Comercial → |
|---|
