ICCJ. Decizia nr. 2109/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2109/2011
Dosar nr. 330/1/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate rezilierea Contractului de închiriere nr. X din 22 aprilie 1998 pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale prevăzute de articolul 4 şi articolul 6 literele b şi d din contract, respectiv neplata chiriei în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract şi folosirea unor suprafeţe de teren mult mai mari decât cele închiriate; - să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. Y din 22 aprilie 1998 pentru aceleaşi motive ca în precedent, să oblige pârâta la plata chiriilor restante corect calculate în conformitate cu prevederile contractuale până la data rezilierii contractelor de închiriere nr. X/22 aprilie 1998 şi nr. Y/22 aprilie 1998; - precum şi la obligarea pârâtei la recondiţionarea şi restituirea către reclamantă a terenurilor închiriate prin contractele menţionate, în starea de folosinţă avută anterior încheierii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. Z din 2 octombrie 2002 pentru suprafaţa de teren ce reprezintă un drum de exploatare la sonde, aceasta nefiind proprietatea vânzătoarei T.Z., ci a Consiliului Local Oituz.
La 25 septembrie 2007, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Consiliului Local Oituz, în baza articolului 57 C. proc. civ., în calitate de administrator al drumului de exploatare DE 21459, tarlaua a, bun ce alcătuieşte domeniul public/privat al comunei Oituz.
Prin Sentinţa comercială nr. 8170 din 3 iulie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2002 şi a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris. Totodată, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu SC P. SA pentru restul cererilor şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă ca neîntemeiată.
S-a respins şi cererea pârâtei de introducere în cauză a Consiliului Local Oituz ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul-pârât L.G., solicitând schimbarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului reclamantul a susţinut că sentinţa este nelegală întrucât a fost pronunţată de un alt judecător decât cel ce a administrat probe şi că instanţa de fond nu a analizat toate motivele pentru care pârâta a fost chemată în judecată, respectiv că nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Prin Decizia comercială nr. 197 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul, şi a desfiinţat în parte sentinţa comercială, trimiţând cauza spre rejudecare numai în privinţa cererii principale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în privinţa cererii principale că instanţa de fond nu s-a preocupat de a da o calificare corectă raporturilor juridice stabilite între părţi şi nu a soluţionat toate capetele de cerere, respectiv rezilierea contractelor pentru motivul depăşirii suprafeţei de teren ce face obiectul locaţiunii prevăzute de articolul 6 litera b din contractele de închiriere, neputându-se susţine că acestea au fost soluţionate implicit prin soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii. Totodată, instanţa de fond nu a răspuns argumentelor invocate de către reclamant şi concluziilor rezultate din probele administrate în cursul judecăţii, înlăturând concluziile expertului fără a motiva de ce acestea nu sunt pertinente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motive de recurs pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 161 din 20 ianuarie 2010, a admis recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 197 din 13 aprilie 2009, a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării apelului pe fond.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că potrivit principiilor reieşite din interpretarea dispoziţiilor care reglementează judecata apelului, instanţa de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate, verificând sentinţa sub aspectul temeiniciei şi legalităţii ei pe fond, în limitele învestirii primei instanţe, tot legea stabilind cazurile în care această instanţă poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv nepronunţarea pe fond, necitarea legală şi încălcarea competenţei materiale.
În apel după casare s-a format Dosarul nr. 22626./3/2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 451 din 4 octombrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului, instanţa de control judiciar reţinând în esenţă, în aplicarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, instanţa nefiind învestită să soluţioneze alte cereri şi pretenţii care nu au făcut obiectul acţiunii depuse la instanţa de fond.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat la 1.400 RON, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând cheltuieli ocazionate de cazarea şi deplasarea consilierului juridic la termenele fixate în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.G., solicitând admiterea recursului, admiterea apelului şi, în urma rejudecării pe fond a cauzei, admiterea acţiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulată.
Recurentul-reclamant îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ., cu următoarea argumentaţie:
-decizia este nelegală deoarece în principal decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar în subsidiar, decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii faţă de faptul că instanţa de apel, deşi a reţinut în considerentele deciziei faptul că motivele apelului s-au centrat în principal pe „rezilierea contractelor pentru ocuparea unei suprafeţe de teren mai mare decât cea prevăzută în contractele de închiriere şi rezilierea contractelor pentru calculul eronat al chiriei";, în mod cu totul nejudicios la pag. 5, parag. 4 al aceleiaşi decizii, instanţa reţine faptul că apelantul nu ar fi formulat critici pe suportul temeiului de drept indicat de cererea introductivă;
-decizia atacată este lipsită temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de apel analizând superficial motivele de apel, dat fiind faptul că susţinerile acesteia nu dovedesc nicidecum o analiză corectă a raporturilor juridice prin raportare la probele din dosar, făcându-se numai o serie de aprecieri subiective care nu au nicio acoperire în probele administrate în cauză.
Precizează recurentul că, dacă instanţa de apel ar fi analizat cu mai multă diligenţă înscrisurile existente la dosar, ar fi observat intenţia P., de a crea falsa impresie că aceste sume s-ar fi plătit, deşi niciunul din actele depuse nu poartă semnătura recurentului, fiind completate cu scris „de mână"; cu numele şi prenumele, de cei care le-au întocmit. Prin urmare, această nedreptate trebuie îndreptată prin modificarea în tot a deciziei atacate.
Recurentul redă în continuarea criticilor o serie de consideraţiuni grupate în două categorii: tehnice şi economice, vizând suprafeţele ocupate efectiv de P., respectiv modul de calcul şi reactualizarea anuală a preţului chiriei, reia motivele care au stat la baza întocmirii, în faţa instanţei de fond, a expertizei contabile şi a celei tehnice, şi face aprecieri cu privire la atitudinea contractuală a pârâtei, dezvoltând istoricul raporturilor juridice dintre părţi.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia de nemotivare a recursului în raport de art. 302 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată în primul rând că motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat nu are corespondent în argumentaţia adusă de recurent şi că, faţă de temeiul respingerii apelului - art. 129 alin. (6) C. proc. civ.- dezvoltarea criticilor face foarte dificilă încadrarea în drept a acestora motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Consideraţiile de ordin tehnic şi economic nu au niciun fel de susţinere în raport de art. 304 C. proc. civ. în integralitatea sa, astfel că nu vor face obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.
În realitate, întreg demersul judiciar al reclamantului tinde să aducă în analiza acestei instanţe faptul că instanţa de apel nu a analizat cele două motive invocate, respectiv rezilierea contractelor pentru ocuparea unei suprafeţe de teren mai mare decât cea prevăzută în contractele de închiriere şi rezilierea contractelor pentru calculul eronat al chiriei.
Întrucât, astfel cum lesne se poate observa, apelul declarat se întemeiază pe un raport juridic nou, care nu a făcut obiectul analizei instanţei de fond (şi aici avem în vedere Contractul de locaţiune nr. B/1996, incidenţa Legii nr. 19/1992 şi a art. 75 şi 937 C. civ.), în mod legal instanţa de control judiciar a avut în vedere în pronunţarea deciziei recurate dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea limitelor învestirii sale, astfel cum acestea sunt trasate prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant L.G. împotriva Deciziei nr. 451 din 4 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2110/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2104/2011. Comercial → |
|---|
