ICCJ. Decizia nr. 2110/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2110/2011
Dosar nr. 546/1/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanţii F.C.I. şi A.E.H., în contradictoriu cu pârâta SC T.C.I. SRL Bucureşti au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în totalitate a Deciziei nr. 1 din 4 aprilie 2006 adoptată de SC I.E. SA în pretinsa calitate de asociat unic al SC T.C.I. SRL, ca nelegală şi netemeinică în raport de dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi art. 195 din Legea nr. 31/1990 şi art. 8 alin. (4) şi (9) din actul constitutiv.
Motivele de anulare ale evocatei decizii se referă la următoarele aspecte:
1. nerespectarea prevederilor art. 195 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea adunării generale a asociaţilor faţă de împrejurarea că F.C.I. nu a primit nicio scrisoare recomandată care să conţină ordinea de zi a adunării generale, aspect de natură a determina nulitatea deciziei astfel adoptate;
2. nerespectarea prevederilor art. 9 din actul constitutiv referitoare la persoanele care trebuie să convoace adunarea generală a T.C.I. Arată reclamanţii că decizia asociatului unic este nelegală şi pentru faptul că nu are la bază decizia consiliului de administraţie al T.C.I., care cu unanimitatea voturilor trebuia să dispună convocarea adunării generale a asociaţilor T.C.I.;
3. Decizia nr. 1 din 4 aprilie 2006 a fost adoptată cu încălcarea art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4) din Actul constitutiv al T.C.I.
Prin Sentinţa comercială nr. 526 din 22 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.E.H., ca neîntemeiată. A admis acţiunea formulată de reclamanţii C.E.E.S.R.E. (fostă F.C.I.), şi A.E.H., în contradictoriu cu pârâta SC T.C.I. SRL şi a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 1 din 4 aprilie 2006 adoptată de SC I.E. SA, în calitate de asociat unic al SC T.C.I. SRL.
A respins cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC I.E. SA.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 59.333,95 RON şi 13.516,17 euro.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.E.H., aceasta este neîntemeiată întrucât, din interpretarea dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 rezultă că administratorii pot ataca hotărârile adunării generale ale asociaţilor care nu vizează revocarea din funcţie a acestora, or A.E.H. deţinea funcţia de administrator al societăţii pârâte, fiind revocat prin Decizia nr. 2 din 17 aprilie 2006, decizie a cărei executare a fost suspendată prin Sentinţa comerciala nr. 7141 din 18 septembrie 2006, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 ianuarie 2004, între SC I.E. SA, în calitate de cedent, şi F.C.I., în calitate de cesionar, s-a încheiat Contractul de cesiune de părţi sociale autentificat sub nr. X din 14 ianuarie 2004 de B.N.P. V.B., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 50.000 părţi sociale reprezentând 50% din capitalul social al SC T.C.I. SRL.
La data de 17 martie 2006, a arătat instanţa de fond, SC I.E. SA a notificat societăţii F.C.I. rezoluţiunea contractului de cesiune, invocând nerespectarea de către cesionar a obligaţiei de a achita suma de 1.000.000 dolari S.U.A., reprezentând diferenţa de preţ, în termenul stabilit contractual pentru executarea acestei obligaţii, că urmare a notificării rezoluţiunii, SC I.E. SA, arogându-şi calitatea de asociat unic a adoptat Decizia nr. 1 din 4 aprilie 2006, prin care a hotărât revenirea acţionariatului în situaţia anterioară semnării contractului de cesiune, urmând ca SC T.C.I. SRL să aibă ca asociat unic societatea comercială I.E. SA.
A mai reţinut instanţa de fond că reclamanta F.C.I. a formulat o cerere de arbitraj, în faţa Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, împotriva SC I.E. SA, având ca temei clauza compromisorie inserată în articolul 6.3. din contractul de cesiune de părţi sociale încheiat la 14 ianuarie 2004 şi a solicitat să se constate că nu a operat între părţi rezilierea contractului de cesiune părţi sociale autentificat cu nr. X din 14 ianuarie 2004 de N.P. V.B. la Bucureşti şi să se constate nulitatea notificării unilaterale de reziliere nr. Y din 17 martie 2006 emisă de SC I.E. SA.
Litigiul a fost înregistrat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj sub nr. 44450/AVH/FM, fiind soluţionat prin hotărâre arbitrală finală din 16 aprilie 2008 prin care tribunalul arbitral a statuat că rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale nu a avut loc, notificarea unilaterală a rezilierii nr. Y din 17 martie 2006 emisă de SC I.E. SA neavând niciun efect legal.
Această hotărâre arbitrală a fost recunoscută definitiv şi irevocabil pe teritoriul României în cadrul Dosarului nr. 22545/3/2008 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a pierdut calitatea de asociat la momentul adoptării deciziei atacate deţinând 50% din capitalul social al SC T.C.I. SRL, împrejurare faţă de care a constatat că Decizia nr. 1 din 4 aprilie 2006 este lovită de nulitate absolută, întrucât la adoptarea ei au fost încălcate dispoziţii legale imperative de ordine publică, respectiv cele ale art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 faţă de faptul că asociatul SC I.E. SA a adoptat măsurile menţionate în decizia criticată fără ca, în prealabil, să convoace adunarea generală a asociaţilor.
Instanţa de fond a apreciat, totodată, că au fost încălcate dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care consacră principiul unanimităţii cu privire la luarea hotărârilor având ca obiect modificarea actului constitutiv.
Actul constitutiv al societăţii pârâte, a arătat instanţa de fond, nu se abate de la regula unanimităţii, prin clauza 8 alin. (4) stabilind că hotărârile adunării generale a asociaţilor se iau în prezenţa tuturor membrilor săi, cu unanimitate de voturi.
Cererea de intervenţie a fost respinsă, întrucât pârâta a căzut în pretenţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienta SC I.E. SA şi pârâta SC T.C.I. SRL, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, fiind înregistrat astfel Dosarul nr. 16651./3/2006 din 22 iunie 2010.
Prin motivele de apel, atât pârâta, cât şi intervenienta au susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Au arătat apelantele ca reclamantul A.E.H. nu a îndeplinit şi nu îndeplinea funcţia de administrator al T.C.I., fiind înregistrată la O.R.C. menţiunea privitoare la încetarea mandatului său, aşa încât invocarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 este eronată.
Cât priveşte legalitatea Deciziei asociatului unic nr. 1 din 4 aprilie 2006, apelantele au susţinut că instanţa de fond în mod greşit a considerat că la momentul la care a fost adoptată Decizia asociatului unic nr. 1 din 4 aprilie 2006 C.E.E.S.R.E. avea calitatea de asociat al T.C.I., deoarece era imposibil ca la 4 aprilie 2006 asociatul unic să cunoască ce soluţie va adopta Curtea de Arbitraj în Dosarul nr. 14450/AVH/FM şi/sau instanţa în Dosarul nr. 22525/3/2008, aşa încât la data adoptării Deciziei nr. 1 din 4 aprilie 2006 societatea avea un singur asociat, I.E.
Au mai susţinut apelantele că în mod nelegal instanţa de fond s-a pronunţat asupra intervenirii rezoluţiunii contractului de cesiune de părţi sociale şi a apreciat că la data de 4 aprilie 2006 C.E.R.S.R.E. avea calitatea de asociat al T.C.I., aşa încât decizia de numire a administratorului trebuia adoptată de ambii asociaţi, cu respectarea cerinţelor de convocare, cvorum şi a regulii unanimităţii, în condiţiile în care avea cunoştinţă de faptul că hotărârea tribunalului arbitral nu era recunoscută pe teritoriul României la momentul adoptării deciziei a cărei anulare s-a solicitat.
Au mai arătat apelantele că împotriva intimatului A.E.H. s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti din 8 februarie 2010.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 545 din 15 noiembrie 2010, a respins ca nefondate apelurile declarate, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate din perspectiva criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC T.C.I. SRL Bucureşti şi intervenienta SC I.E. SA Bucureşti, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelurilor, schimbării în tot a Sentinţei comerciale nr. 526 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu cheltuieli de judecată aferente.
Recurentele au formulat şi o cerere de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la care au renunţat la termenul de astăzi.
Recurentele îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează în esenţă interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de control judiciar a dispoziţiilor art. 132 alin. (3), art. 192 alin. (2) şi art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Recurenta formulează critici de nelegalitate cu privire la dezlegarea dată de instanţă atât excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.E.H., cât şi fondului litigiului dedus judecăţii, sub următoarele aspecte:
- instanţa de apel, fără să analizeze situaţia concretă generată de neîndeplinirea funcţiei de administrator, a făcut o eronată aplicare şi interpretare a art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dat fiind faptul că intimatul-reclamant nu a îndeplinit şi nu îndeplineşte funcţia de administrator al T.C.I., de acest fapt făcându-se menţiune la Oficiul Registrului Comerţului. Arată recurentele că ambele instanţe, reţinând că Decizia nr. 1/2006 este lovită de nulitate absolută şi-au fundamentat greşit soluţiile pe dispoziţiile art. 195 alin. (3) din Legea 31/1990.
Sub acest aspect recurentele precizează că, în opinia lor, Sentinţa comercială nr. 12431 din 18 noiembrie 2008 pronunţată în cererea având ca obiect recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale în Dosarul arbitral nr. 14450/AVH/FM, este dată tocmai în data de 18 noiembrie 2008, astfel că nu poate constitui suport juridic în stabilirea valabilităţii Deciziei nr. 1/2006 a asociatului unic I.E., care a fost adoptată în data de 4 aprilie 2006, deci anterior Deciziei comerciale nr. 12431. Drept urmare arată recurentele, era imposibil pentru I.E. să cunoască la data de 4 aprilie 2006 ce soluţii vor fi adoptate în Dosarul nr. 14450/AVH/FM şi/sau în Dosarul nr. 22545/3/2008 (în urma promovării acestui dosar fiind recunoscută definitiv şi irevocabil hotărârea arbitrală finală pe teritoriul României).
Concluzionează astfel recurentele că instanţa de apel, încălcând principiul cuprins în adagiul „tempus regit actum";, în mod greşit a considerat că la momentul adoptării Deciziei asociatului unic nr. 1/2006 intimatul-reclamant avea calitatea de asociat al societăţii T.C.I. faţă de faptul că la acel moment producea efecte notificarea de rezoluţiune a asociatului I.E., de excludere a asociatului C.E.E.S.R.E din asociere.
- instanţa de apel, preluând argumentele nelegale ale primei instanţe, în mod nelegal s-a pronunţat asupra intervenirii rezoluţiunii contractului de cesiune de părţi sociale. În cadrul acestei critici recurentele arată că instanţa de apel, apreciind cu privire la existenţa calităţii de asociat al C.E.E.S.R.E., a apreciat şi cu privire la legalitatea şi efectele notificării de rezoluţiune la care părţile au inserat o clauză compromisorie, împrejurare faţă de care instanţa de judecată a încălcat normele de competenţă prevăzute de codul de procedură civilă în art. 3433 alin. (1).
Recurentele precizează că, dat fiind faptul că raportul juridic stabilit între părţi - contractul de cesiune de părţi sociale - a fost desfiinţat, orice drepturi ar pretinde intimata-reclamantă că ar avea din acest contract au fost desfiinţate, inclusiv dreptul de a fi convocată şi de a vota în AGA T.C.I. începând cu data de 17 martie 2006. Ca o consecinţă a repunerii în situaţia anterioară - aceea de societate cu asociat unic - toate deciziile ulterioare au fost adoptate de asociatul unic al T.C.I., societatea I.E.
Recurentele precizează că orice decizii adoptate de la data rezoluţiunii contractului de cesiune de părţi sociale, inclusiv Decizia asociatului unic nr. 1 din data de 4 aprilie 2006, prin care a fost schimbată structura asociaţilor T.C.I. sunt valabile, fiind luate cu respectarea dispoziţiilor legale existente la data adoptării şi în considerarea faptului că T.C.I. avea un singur asociat, respectiv I.E., acesta fiind şi cazul deciziei a cărei nulitate se cere în prezenta cauză.
În continuarea criticilor aduse deciziei recurate, recurentele prezintă demersurile judiciare de natură penală pe care le-au întreprins împotriva intimatului-reclamant A.E.H., arătând că instanţa de recurs este ţinută de analiza temeiniciei hotărârii recurate, inclusiv din perspectiva săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, mărturie ce a stat la baza pronunţării hotărârii finale din data de 16 aprilie 2008 în Dosarul arbitral nr. 14450/AVH/FM.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Prima critică, de nelegalitate, vizând greşita soluţionare de către instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.E.H. este nefondată, dată fiind pe de o parte calitatea de administrator al T.C.I. a intimatului-reclamant asupra căreia Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 2285 din 5 septembrie 2006 a statuat în mod irevocabil, iar, pe de lată parte, vocaţia pe care legea o acordă administratorilor, de a ataca hotărârile AGA contrare legii sau actului constitutiv atunci când se invocă motivele de nulitate absolută, altele decât cele care vizează revocarea lor din funcţie, în reglementarea art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Nu se poate reţine nici critica privind încălcarea de către instanţă a principiului tempus regit actum întrucât în speţă nu s-a pus problema aplicării legii în timp pentru a fi examinată corecta aplicare a acestuia în cauza de fată.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la necompetenţa instanţei în raport de art. 3433 alin. (1) C. proc. civ., date fiind efectele puterii de lucru judecat ale hotărârii arbitrale pronunţate în litigiul dintre aceleaşi părţi, prin care tribunalul arbitral a avut a se pronunţa asupra rezoluţiunii contractului de cesiune de părţi sociale.
Criticile privind temeinicia rezoluţiunii contractului de cesiune părţi sociale nu poate fi, de asemenea, primită întrucât vizează o problemă de drept ce nu a primit dezlegare în prezenta cauză, instanţele nefiind învestite cu o atare cerere.
Prezumţia de valabilitate a actului juridic încheiat cu încălcarea legii invocată de recurente este răsturnată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului care reglementează opozabilitatea doar faţă de terţi a menţiunilor din registrul comerţului, nu şi faţă de părţile implicate - cum este cazul recurentelor-pârâte care astfel încalcă principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Prezentarea demersurilor judiciare de natură penală ale recurentelor împotriva intimatului-reclamant nu pot forma obiectul examenului de legalitate întrucât nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind simple afirmaţii ale părţilor.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat iar, în baza principiului disponibilităţii aplicabil procesului civil, va lua act că intimatul-reclamant A.E.H. îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.C.I. SRL BUCUREŞTI şi de recurenta-intervenientă SC I.E. SA BUCUREŞTI împotriva Deciziei nr. 545 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2111/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2109/2011. Comercial → |
|---|
