ICCJ. Decizia nr. 2194/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2194/2011
Dosar nr. 23/90/2008
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Prin Sentinţa comercială nr. 616 din 25 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 23/93/2008 al Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta T.M. împotriva pârâţilor L.M. şi SC Ţ. SRL Drăgăşani precum şi cererea reconvenţională formulată de pârât în contradictoriu cu reclamanta şi pârâta SC Ţ. SRL Drăgăşani.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut în esenţă că prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2008 reclamanta T.M. (fostă L.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L.M. să se constate retragerea acestuia din SC Ţ. SRL, să se încuviinţeze preluarea părţilor sociale ale pârâtului şi continuarea funcţionării societăţii cu asociat unic în persoana reclamantei. În motivare reclamanta a arătat că în anul 1999 l-a cooptat pe pârât în societatea comercială pe care ea a constituit-o în anul 1991, ulterior părţile au divorţat, pârâtul fiind iniţial de acord cu retragerea sa din societate însă ulterior s-a răzgândit, situaţie în care a promovat cererea de chemare în judecată.
Pârâtul a solicitat prin cererea reconvenţională, în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 excluderea reclamantei din societate invocând că aceasta a înfiinţat o altă societate comercială, pe numele unui fiu al părţilor şi în scopul diminuării veniturilor societăţii, dar în detrimentul pârâtului, reclamanta a încheiat un contract de comodat pe termen de 5 ani şi cu titlu gratuit în beneficiul societăţii nou-înfiinţate. Ulterior, pârâtul şi-a precizat cererea reconvenţională solicitând şi obligarea reclamantei la plata sumei de 42.180 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului ce a format obiectul contractului de comodat.
Raportat la cererile formulate de părţi, prima instanţă a arătat că deşi asociaţii se află în conflict, din probele administrate nu s-a putut ajunge la concluzia că există vreun temei pentru admiterea cererilor reciproce de excludere.
De asemenea, s-a apreciat că nu există motive temeinice dovedite de reclamantă pentru ca tribunalul să-l oblige pe pârât să se retragă din societatea SC Ţ. SRL.
Prin Sentinţa nr. 1139 din 16 iunie 2010 pronunţată în Dosar nr. 3512/90/2009 al Tribunalului Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2009 de reclamantul L.M. împotriva pârâtelor T.M. şi SC Ţ. SRL Drăgăşani, având ca obiect dizolvarea societăţii, solicitată în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e).
De menţionat că prin încheierea din 28 ianuarie 2010 s-a respins cererea de conexare a acestui dosar la cel cu nr. 23/90/2008, între aceleaşi părţi, având ca obiect cererile de excludere reciprocă formulate de asociaţi, cu motivarea că cele două cauze sunt în stadii diferite de administrare a probatoriului, astfel că se evită tergiversarea nejustificată în soluţionarea celor două cauze.
S-a reţinut faptul că, deşi există grave neînţelegeri între cei doi asociaţi, cauzate de atitudinea lor prin suspectarea reciprocă cu privire la săvârşirea unor fapte contrare interesului social al societăţii din care fac parte, totuşi dizolvarea societăţii pentru acest motiv trebuie să rămână o soluţie excepţională. În speţă însă, societatea funcţionează, desfăşoară o activitate profitabilă, pârâta şi-a exprimat dorinţa de a continua activitatea societăţii, în calitate de asociat unic, astfel încât nu se poate concluziona că aceasta, prin voinţa sa, a împiedicat funcţionarea societăţii, ci dimpotrivă, s-au luat toate măsurile pentru realizarea obiectului de activitate astfel că nu se impune dizolvarea societăţii. S-a reţinut de asemenea, că reclamantul nu mai participă la desfăşurarea activităţii comerciale a societăţii, care funcţionează în continuare, în mod profitabil şi din care ambii asociaţi au dobândit dividende.
Prin Decizia nr. 79 din 29 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 23/90/2008 al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamantul L.M. împotriva Sentinţei nr. 1139 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Vâlcea, în Dosarul nr. 3512/90/2009 pe care a modificat-o în sensul că a admis acţiunea şi s-a dispus dizolvarea SC Ţ. SRL Drăgăşani precum şi înscrierea şi publicarea prezentei hotărâri.
Prin aceeaşi decizie s-au respins apelurile formulate de reclamanta T.M. (fostă L.) şi pârâtul L.M. împotriva Sentinţei comerciale nr. 616 din 25 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23/90/2008, cu obligarea intimatei T.M. la 1.060 RON cheltuieli de judecată către L.M. în fond şi apel.
Apelurile formulate de părţi în cele două dosare anterior menţionate au fost conexate de instanţa de apel potrivit art. 164 C. proc. civ. prin încheierea din 22 septembrie 2010.
Cu privire la apelul formulat de T.M. împotriva Sentinţei comerciale nr. 616 din 25 martie 2010 s-a reţinut că aceasta nu a formulat critici efective, susţinerile sale având în principal, caracterul unei întâmpinări. Însă, în considerarea caracterului devolutiv al apelului şi raportat la cererea de excludere a pârâtului s-a apreciat că se impune verificarea acestei pretenţii în limita judecăţii de la fond.
În acest context, instanţa de apel a arătat că reclamanta şi-a întemeiat cererea de excludere a pârâtului din societate, pe dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a preciza care din situaţiile evocate de text ar fi incidentă în cauză. Din motivare s-a dedus că ar fi aplicabilă prevederea cuprinsă la lit. d) respectiv, ipoteza în care asociatul administrator comite fraudă în dauna societăţii ori se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altuia.
În raport de poziţia în societate a pârâtului L.M., care are doar calitatea de asociat nu şi de administrator, s-a reţinut că în mod corect tribunalul a respins cererea de excludere.
De asemenea, soluţia primei instanţe este corectă şi cu privire la respingerea petitului privind retragerea pârâtului din societate în condiţiile inexistenţei unui acord de voinţă al acestuia şi a lipsei unei hotărâri a asociaţiilor adoptată în acest scop.
De asemenea, criticile formulate de pârâtul L.M. referitoare la modul de soluţionare a cererii sale reconvenţionale privind excluderea reclamantei din societate, solicitată în baza aceluiaşi temei de drept au fost înlăturate cu motivarea că pârâtul a încuviinţat tacit încheierea contractului de comodat, având în vedere şi faptul că administratorul era îndreptăţit să încheie o astfel de convenţie, precum şi în considerarea raporturilor de rudenie dintre părţi.
În ceea ce priveşte însă apelul declarat de reclamantul L.M. împotriva Sentinţei nr. 1139/2010 s-a apreciat că acesta este întemeiat deoarece neînţelegerile grave dintre asociaţi pot să împiedice funcţionarea societăţii, ele semnificând lipsa sau dispariţia lui affectio societatis, adică a intenţiei de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.
În speţă, existenţa neînţelegerilor nu a fost contestată de asociaţi, ea s-a concretizat în numeroase litigii între aceştia şi plângeri penale pe care şi le-au făcut reciproc, ceea ce evocă lipsa de încredere şi imposibilitatea de a conlucra pentru realizarea interesului social, având în vedere şi prevederile contractului de societate în conformitate cu care hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală prin votul majorităţii absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale. De altfel, regula dublei majorităţi este instituită şi prin art. 192 din Legea nr. 31/1990, situaţie în care din cauza acestor neînţelegeri nu va fi posibilă adoptarea unor decizii cu participarea celor doi asociaţi.
Împotriva acestor decizii au declarat recurs reclamanta T.M. (fostă L.) şi pârâta SC Ţ. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 deoarece, preluând exclusiv susţinerile reclamantului L.M., a ajuns la concluzia eronată că se impune dizolvarea societăţii deşi funcţionarea acesteia nu a devenit imposibilă, ci dimpotrivă îşi desfăşoară în mod profitabil activitatea.
De altfel, arată recurenta, se impunea analizarea în prealabil a cererii de excludere a pârâtului L.M. din societatea faţă de care acesta a săvârşit fraudă, situaţie în care nu s-ar fi ajuns la dizolvarea societăţii.
Un alt motiv vizează nelegalitatea deciziei care nu a examinat apelul pe care l-a declarat şi motivat împotriva Sentinţei comerciale nr. 616 din 25 martie 2010, instanţa ajungând la concluzia eronată că nu s-au formulat critici concrete cu privire la această hotărâre, criticile sale fiind calificate drept întâmpinare, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin urmare, susţine recurenta, analizând superficial critica privind modul de soluţionare a cererii de excludere a pârâtului din societate, prin decizia recurată s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condiţiile cerute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, deşi sancţiunea excluderii nu îl vizează doar pe asociatul care are calitatea de administrator ci şi pe acela care se amestecă fără drept în administrarea societăţii şi produce fraudă. Această din urmă ipoteză a constituit de fapt, temeiul pentru care s-a formulat cererea de excludere, chiar dacă aceasta nu a fost precizată în drept.
Pârâtul L.M. a formulat, de asemenea, recurs împotriva deciziei instanţei de apel întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a invocat în dezvoltarea criticilor că deşi prin decizia recurată i s-a admis apelul şi a fost respins cel declarat de reclamanta T.M., iar în considerente s-a menţionat că intimata va fi obligată la cheltuieli de judecată la fond şi în apel, prin dispozitivul deciziei i s-au acordat doar cele efectuate în apel.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că sunt fondate.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nelegalitatea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Prevederile citate supun spre analiză dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanţa de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În susţinerea acestui motiv recurenta a invocat faptul că deşi a formulat critici concrete împotriva Sentinţei nr. 616 din 25 martie 2010 instanţa de apel, prin decizia recurată a considerat că s-a depus doar întâmpinare.
Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, prin motivele depuse la data de 19 mai 2010 reclamanta T.M. a invocat faptul că hotărârea prin care tribunalul a respins cererea privind excluderea pârâtului pentru frauda comisă în dauna societăţii nu a fost motivată ci analizată împreună cu cererea reconvenţională a pârâtului.
Al doilea motiv de apel, de asemenea ignorat de instanţă prin decizia pronunţată, s-a referit la faptul că tribunalul nu a analizat în concret probele din care rezultă că există motive temeinice pentru excluderea pârâtului, respectiv faptul că acesta şi-a însuşit actele şi ştampila societăţii, a încheiat contracte comerciale deşi nu avea calitatea de administrator, şi-a însuşit bunuri importante ale societăţii, ceea ce a generat un alt litigiu între părţi finalizat prin Sentinţa comercială nr. 903/2008 prin care acesta a fost obligat să restituie societăţii bunurile pe care şi le-a însuşit.
Aceste susţineri ale reclamantei invocate prin cererea de excludere au făcut obiectul Dosarului nr. 2941/90/2008 al Tribunalului Vâlcea, care a fost conexat prin încheierea din 23 octombrie 2008 la Dosarul nr. 23/90/2008 al aceleiaşi instanţe.
Tribunalul nu face însă nicio referire la acest dosar, la motivele concrete invocate de reclamantă şi la probele administrate în cauză ci, arată în termeni generali, că asociaţii au formulat cereri de excludere reciprocă, însă niciunul nu a dovedit că ar exista motive temeinice pentru adoptarea acestei soluţii.
În aceste condiţii, argumentul instanţei de apel potrivit căreia reclamanta nu ar fi formulat critici efective cu privire la modul de soluţionare a cererii sale de excludere a pârâtului, dar că în considerarea caracterului devolutiv al apelului, urmează a fi cercetată cauza în limitele judecăţii de la fond, nu este de natură a satisface exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
În egală măsură omisiunea primei instanţe de a analiza în mod concret motivele de excludere şi de a arăta în fapt şi în drept argumentele pentru care a respins cererea reclamantei, precum şi precizarea instanţei de apel că a examinat cauza în aceleaşi limite atrage incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, dat fiind faptul că cei doi asociaţi au formulat cereri reciproce pentru excluderea din societate se impunea să se stabilească în prealabil, dacă vreunul dintre ei prin voinţa sa, a determinat producerea gravelor neînţelegeri care să împiedice funcţionarea societăţii. Pentru că, în funcţie de concluzia la care s-ar fi ajuns în această privinţă urma a se examina dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru dizolvarea societăţii în considerarea faptului că această măsură este o soluţie excepţională, care trebuie aleasă în funcţie de interesul social.
Aceste concluzii nu puteau însă fi desprinse decât în urma unei analize temeinice a cererilor formulate de părţi şi a probelor administrate în cauză, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de temei legal, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest context se impune şi precizarea că deşi reclamanta a solicitat excluderea pârâtului, a invocat doar prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a preciza în concret la care dintre ipotezele cuprinse la alin. (1) lit. a) - d) se referă. În motivare a arătat însă motivele pentru care a formulat cererea de excludere, pe care instanţa de apel prin considerente fără a rezulta dacă au fost puse în discuţia părţilor, le-a încadrat la lit. d) a articolului menţionat, respectiv frauda comisă în dauna societăţii de asociatul administrator, calitate pe care pârâtul nu o are, acesta constituind unul dintre argumentele de respingere a apelului reclamantei.
Procedând în acest mod prin decizia recurată, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală deoarece nu a examinat motivele de apel ale reclamantei, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, astfel că fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea de casare a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare vor fi examinate în concret cererile şi apărările formulate de părţi, raportat la probele administrate care, la cerere sau din oficiu, vor fi suplimentate pentru justa soluţionare a cauzei.
În raport de această situaţie, pentru soluţionarea unitară a cauzei, se va admite şi recurs declarat de pârâtul L.M. care vizează modul de aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta T.M. (fostă L.) şi pârâta SC Ţ. SRL Drăgăşani împotriva Deciziei nr. 79/A-C din 29 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâtul L.M. împotriva aceleiaşi decizii, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2195/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2193/2011. Comercial → |
|---|
