ICCJ. Decizia nr. 2195/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2195/2011
Dosar nr. 1040/86/2008
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I - Reclamantul D.V.S. a solicitat prin acţiunea introductivă astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 5 decembrie 2002 obligarea pârâţilor Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, Municipiul Suceava prin primar şi SC F. SA să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilele construcţii şi teren situate în Municipiul Suceava Str. S.M. nr. 25, imobile care au aparţinut autorilor săi M.S. şi M.M. şi care au fost preluate în mod abuziv de către Statul Român.
În primul ciclu procesual derulat în cauză, prin Sentinţa nr. 1633 din 12 mai 2003 Judecătoria Suceava a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, sentinţă ce a fost schimbată în parte de instanţa de apel - Tribunalul Suceava - prin Decizia nr. 17 din 27 septembrie 2006 în sensul admiterii acţiunii în revendicare formulată faţă de SC F. SA şi Consiliul Local Suceava.
Prin Decizia nr. 288 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Suceava, ca instanţă de recurs, a admis recursurile declarate de pârâtele SC F. SA şi Consiliul Local Suceava şi a casat sentinţa şi decizia pronunţate în primă instanţă şi în apel cu trimiterea cauzei la Tribunalul Suceava, secţia comercială, ca primă instanţă reţinând natura comercială a litigiului dedus judecăţii.
II - Hotărârea pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, în rejudecare, după casare:
În faţa Tribunalului Suceava, secţia comercială, astfel învestit, pârâta SC F. SA a formulat întâmpinare şi cererea reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii în revendicare ca inadmisibilă cu motivarea că odată cu apariţia Legii nr. 10/2001 pentru toate imobilele care formează obiectul de reglementare al acestei legi speciale de reparaţie, acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ. nu mai poate fi promovată.
Pe cale reconvenţională pârâta a solicitat, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea în revendicare formulată de reclamant, obligarea acestuia la plata contravalorii construcţiilor noi şi a lucrărilor de îmbunătăţire a construcţiilor preluate în anul 1961 de Statul Român de la autorii reclamantului, lucrări efectuate ulterior trecerii în proprietatea Statului a imobilelor.
Potrivit pârâtei, urmare divizării SC F.X. SA Suceava la 18 iunie 1998, a primit în patrimoniu printre altele şi terenul în suprafaţă de 2317 mp împreună cu clădirile aferente, ce fac obiectul revendicării, societatea intabulându-şi în Cartea Funciară X Suceava bunurile astfel dobândite. Susţine pârâta că, deşi certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 2317 mp seria emis pe numele antecesoarei sale SC F.X. SA Suceava în baza Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 a fost anulat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 19 martie 2008, faţă de dispoziţiile art. 492 C. civ. reclamantul este dator să plătească proprietarilor construcţiilor valoarea de circulaţie a acestora.
Prin Sentinţa nr. 2769 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului - excepţie invocată de pârâta SC F. SA; a admis acţiunea reclamantului - aşa cum a fost precizată şi completată şi a respins - ca nefondată - cererea reconvenţională formulată de pârâta SC F. SA, şi în consecinţă a dispus:
- obligarea pârâtului Municipiul Suceava - prin primar, să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul situat în intravilanul municipiului Suceava, identic cu p.f. 1021/3, 977/3, 1055, 969/1, 968, 977/9 şi 1030 înscrise în CF 94 a com. cad. Suceava.
- obligarea pârâtei SC F. SA Suceava să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2317 mp teren situat în intravilanul Municipiului Suceava, identică cu p.c. 1013, p.f. 969/2, p.f. 970 şi p.f. 1030, înscrise în CF 94 a com. cad. Suceava.
- obligarea pârâtei SC F. SA Suceava să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie construcţia denumită ";magazie II";, identificată cu nr. 9 pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză construcţii şi construcţia denumită ";cabină poartă";, numerotată cu 13 pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză construcţii, împreună cu instalaţiile tehnologice aferente acestor construcţii şi cu împrejmuirile.
- obligarea pârâtei SC F. SA Suceava să ridice pe cheltuiala sa construcţiile denumite ";şopron metalic I";, rampă beton, depozit carburanţi, magazie I, platformă curte, şoproane metalice II, III, IV, numerotate cu 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12, pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză construcţii şi amplasate pe suprafaţa de 2317 mp teren proprietatea reclamantului.
- radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român în CF 94 cu privire la p.f. 1013, 969/2, 970, 1030, 1021/3, 977/3, 1005, 969/1, 968, 977/9 precum şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC F. SA Suceava în CF 94 cu privire la construcţiile amplasate pe p.c. 1013, 969/2, 970 şi 1030.
- obligarea pârâţilor Municipiul Suceava - prin primar şi S.C F. SA Suceava să plătească reclamantului suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, în fapt şi în drept următoarele:
Pentru terenul revendicat prin acţiunea de faţă, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin adeverinţa de proprietate nr. 13803/1991 emisă de Comisia municipală Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi validată prin Hotărârea nr. 4122/1991 a Comisiei Judeţene Suceava pentru o suprafaţă totală de 3,41 ha teren care a aparţinut autorului său, M.C.S. Din terenul astfel reconstituit, o suprafaţă de 21.680 mp teren a fost înscrisă în titlul de proprietate nr. 1752/1996, iar pentru diferenţa de 11.375 mp teren, identică cu p.c. 1013, p.f. 969/2, 970, 1030, 1021/3, 977/3, 1005, 969/1, 968, 977/9 din CF 94, Comisia Municipală Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să-l pună în posesie pe vechiul amplasament prin Sentinţa civilă nr. 2520/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1604/2008 a Tribunalului Suceava reţinându-se, în motivarea acestei sentinţe, că suprafaţa de 11.375 mp (care este identică cu terenul revendicat în prezenta cauză) intră sub incidenţa art. 11 alin. (21) din legea menţionată, întrucât a fost preluată în mod abuziv din patrimoniul antecesorului său şi nu a fost legal atribuită altor persoane.
Cu privire la construcţiile amplasate pe terenul în litigiu, regimul juridic este reglementat de art. III alin. (3) din Legea nr. 169/1997 potrivit cărora în situaţia în care pe terenurile ce au făcut obiectul unor acte juridice constatate nule s-au edificat construcţii de orice fel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 C. civ.
Pornind de la acest cadru legal şi având în vedere constatările expertizei tehnice dispusă în cauză cu privire la identificarea construcţiilor existente pe terenul de 2317 mp, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi pe acest aspect, tribunalul reţine că anterior preluării imobilului de către fosta întreprindere de stat I.J.I.L., exista pe teren o construcţie veche (notată cu nr. 9 în anexa la raport) care a aparţinut antecesorilor reclamantului, respectiv clădirea în care a funcţionat fosta moară a acestora precum şi anexe respectiv cabina, poarta, împrejurările şi instalaţii tehnologice (apă, curent, canal) aferente morii care a funcţionat efectiv până în anul 1977.
Cu privire la celelalte construcţii existente pe teren, prima instanţă constată din probele administrate că au fost edificate în perioada 1977 - 1985, în regie proprie, de salariaţii fostei întreprinderi de stat, prin demolarea şi modificarea parţială a construcţiilor existente, iar la data divizării SC F.X. SA toate lucrările şi amenajările noi fiind în totalitate finalizate.
Susţinerea pârâtei SC F. SA în sensul că după anul 1998, ar fi executat la rândul său lucrări de construcţii la împrejmuiri a fost înlăturată ca nedovedită în condiţiile în care nu a fost prezentat niciun document contabil înregistrat în evidenţa societăţii care să ateste efectuarea unor cheltuieli legate de aceste lucrări.
În acest context factual, tribunalul apreciază că antecesoarea pârâtei care a edificat construcţiile pe teren în lipsa oricărui titlu asupra acestuia şi fără autorizaţiile administrative obligatorii a avut calitatea de constructor de rea-credinţă, astfel că în temeiul art. 494 alin. (1) şi (2) C. civ. proprietarul terenului, în speţă reclamantul este îndreptăţit să solicite obligarea pârâtei SC F. SA să ridice pe cheltuiala sa construcţiile identificate în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză cu numerele 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12.
III - Apelul. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia Comercială, Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 6 iulie 2010.
Împotriva sentinţei fondului au declarat apel pârâtele Municipiul Suceava prin primar, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a Statului Român şi SC F. SA, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în raport de apărările formulate în faţa primei instanţe atât pe excepţii cât şi pe fondul cererii.
Prin Decizia nr. 59 din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Suceava legal învestită, examinând motivele invocate a hotărât următoarele:
A admis apelurile declarate de pârâtele SC F. SA şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava în nume propriu şi a schimbat în parte sentinţa fondului în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta SC F. SA să-i lase în deplină proprietate construcţia denumită magazie II nr. 9; a respins ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea societăţii pârâte să ridice pe cheltuiala sa construcţiile existente pe teren şi să-i predea construcţia devenită ";cabină poartă";; a admis cererea reconvenţională formulată de SC F. SA şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 595.068 RON reprezentând contravaloarea construcţiilor şi lucrărilor tehnico-edilitare existente pe teren.
Apelurile declarate de Municipiul Suceava prin primar şi apelul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice în numele Statului Român au fost respinse ca nefondate.
Instanţa de apel constată, sub un prim aspect că pentru întreaga suprafaţă de teren revendicată de 11.375 mp situată în Municipiul Suceava, reclamantului, în considerarea calităţii de moştenitor al autorilor săi, proprietarii de drept ai terenului, i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, în baza Legii nr. 18/1991 republicată, astfel că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de societatea pârâtă este nefondată.
Sub un al doilea aspect instanţa de apel confirmă cele statuate de prima instanţa în sensul că trecerea terenului în litigiu în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv şi fără nici un titlu valabil, iar ulterior preluarea terenului de către antecesoarele pârâtei nu s-a fundamentat pe o decizie sau dispoziţie administrativă emisă de organele competente ale statului, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei nr. 1155 din 19 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea SC F.X. SA Suceava pentru 2317 mp teren.
Cu privire însă la construcţiile existente pe teren la data preluării abuzive de către statul român, la cele noi edificate ulterior preluării de către fosta întreprindere de stat I.F.E.T. Suceava precum şi cu privire la calificarea de bună sau rea-credinţă a constructorului, Curtea constată că prima instanţă a făcut o interpretare eronată a probelor administrate şi implicit o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 494 C. civ. statuând că la data edificării lor, după anul 1977 constructorul a fost de rea-credinţă.
Luând ca reper aprecierile din jurisprudenţă cu privire la buna sau reaua-credinţă, instanţa de apel a conchis că, constructorul, antecesoarea pârâtei a fost de bună credinţă la data edificării construcţiilor şi prin urmare în raport de prevederile art. 494 (3) C. civ. reclamantul, proprietarul terenului, devine proprietarul construcţiilor, fără a mai putea cere ridicarea lor, având obligaţia de a-l desdăuna pe constructor.
Aşa fiind, Curtea constată că cererea reconvenţională formulată de societatea pârâtă, având ca obiect obligarea reclamantului la desdăunări se impune a fi admisă având în vedere şi faptul că reclamantul nu şi-a exprimat opţiunea în raport de cele două posibilităţi admise de lege respectiv plata contravalorii materialelor şi preţul muncii încorporate în construcţie sau al sporului de valoare al fondului.
Cu privire la apelul declarat de Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, curtea de apel a considerat că în condiţiile în care prima instanţă a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român, participarea procesuală a acestuia este pe deplin justificată.
IV - Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, reclamantul D.V.S. şi Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava.
1. Recurentul reclamant şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.
Potrivit recurentului dezlegarea dată de instanţa de apel este contrară probatoriului administrat în cauză şi normelor legale care reglementează prezumţia de bună-credinţă, în condiţiile în care probele administrate atestă că toate construcţiile noi au fost edificate în perioada 1977 - 1985 de către foştii salariaţi ai I.F.E.T. Suceava, în regie proprie prin demolarea parţială sau modificarea celor existente, fără autorizaţie de construcţie şi fără să existe un titlu asupra terenului deţinut.
Susţine recurentul totodată că, în absenţa unui titlu de proprietate, chiar imperfect, care să îi confere constructorului credinţa că terenul pe care construieşte i-ar aparţine şi neavând în vedere şi dispoziţiile art. 486 C. civ. şi ale art. 1898 C. civ., concluzia instanţei de apel cu privire la buna-credinţă a antecesoarei pârâtei nu are fundament legal.
Sub un al doilea aspect, recurentul arată că cererea de acordare de despăgubiri în baza principiului îmbogăţirii fără justă cauză, formulată de societatea pârâtă şi admisă de instanţa de apel, este inadmisibilă dat fiind caracterul subsidiar al ";actio de in rem verso"; în sensul că ea poate fi exercitată numai în absenţa oricărei posibilităţi juridice de recuperare a prejudiciului, posibilitate pe care pârâta o are prin raportare la dispoziţiile art. 324 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 sau ale Legii nr. 137/2002.
Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul menţinerii sentinţei fondului.
2. Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice critică decizia atacată pe aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive susţinând că în raport de natura litigiului reprezentarea Statului Român se face prin intermediul Consiliului Local potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
3. Asupra recursurilor.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată următoarele:
4. Cu privire la recursul declarat de reclamantul recurent D.V.S.
Chestiunea de drept pusă în discuţie în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs, vizează aplicarea dispoziţiilor art. 494 (3) C. civ. în temeiul cărora instanţa de apel a schimbat sentinţa fondului, în sensul că a admis cererea reconvenţională formulată de societatea pârâtă şi a dispus obligarea reclamantului proprietarul terenului la plata contravalorii construcţiilor şi lucrărilor edificate pe teren de către antecesoarea acesteia reţinând calitatea de constructor de bună-credinţă.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în cauză sub aspectul situaţiei de fapt s-a statuat, necontestat că reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 3,41 ha care a aparţinut autorilor săi, teren preluat în mod abuziv din patrimoniul acestora, în această suprafaţă incluzându-se şi terenul de 2317 mp pe care era amplasată o moară ţărănească proprietatea aceloraşi autori.
Că, prin preluări succesive, fără niciun titlu, terenul de 2317 mp şi construcţiile existente au ajuns în patrimoniul SC F.X. SA Suceava, antecesoarea pârâtă SC F. SA, care a luat fiinţă în urma unui proces de divizare realizat în anul 1998.
S-a mai reţinut în cauză că toate construcţiile noi au fost edificate după preluarea terenului de fostele întreprinderi de stat, în perioada 1977 - 1985, fără autorizaţie de construcţie, la data divizării SC F.X. SA existând pe amplasamentul în litigiu toate construcţiile şi amenajările identificate prin raportul de expertiză. Susţinerile pârâtei în sensul realizării după anul 1998 a unor lucrări tehnice utilitare fiind respinse atât în fond cât şi în apel, chestiune intrată în puterea lucrului judecat.
În sfârşit, s-a mai reţinut în cauză de ambele instanţe că prin Decizia nr. 1155/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2.317 mp teren deţinut de pârâtă statuându-se irevocabil că în lipsa unui act administrativ de atribuire a terenului anterior anului 1990 antecesoarea pârâtei nu era îndreptăţită să dobândească în proprietate suprafaţa de teren.
Or, raportat la aceste circumstanţe de fapt, confirmate de instanţa de apel, aplicarea dispoziţiilor art. 494 alin. (3) C. civ. - este vădit greşită.
Instanţa de apel deşi afirmă în considerentele deciziei că prima instanţă a apreciat în mod eronat probele şi pe cale de consecinţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 492 şi 494 C. civ., nu ajunge la o altă concluzie sub aspectul chestiunilor de fapt relevante în soluţionarea cauzei.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu statuează în fapt o altă situaţie decât instanţa fondului, cu excepţia calificării cabinei de poartă ca o construcţie nouă, aspect care în sine, nu este determinant pentru schimbarea soluţiei.
După art. 494 C. civ., numai posesorul de bună-credinţă este îndreptăţit să primească de la proprietarul terenului o indemnizaţie reprezentând valoarea materialelor şi preţul muncii înglobate în lucrările sau construcţiile edificate ori o sumă egală cu creşterea valorii fondului.
Este adevărat că buna-credinţă este o chestiune de fapt, de atributul instanţei fondului sau apelului devolutiv cu condiţia ca instanţele să îşi motiveze dezlegarea dată pe acest aspect.
În cauză, instanţa de apel deşi schimbă soluţia fondului reţinând buna credinţă a antecesoarei pârâte nu motivează clar şi explicit raţiunile care au impus o astfel de soluţie prin raportare la circumstanţele relevante ale cauzei stabilite de prima instanţă şi confirmate în apel.
Referirea la doctrina şi jurisprudenţa în materie constituie o premisă incontestabilă în aprecierea bunei sau relei-credinţe, dar ea trebuie urmată de o analiză concretă prin raportare la circumstanţele cauzei.
Totodată, criteriul determinant în stabilirea bunei credinţe, în ipoteza reglementată de art. 494 C. civ., nu trebuie căutat în dispoziţiile art. 1898 C. civ. referitoare la uzucapiune, aşa cum procedează instanţe de apel, ci, în dispoziţiile art. 486 C. civ., din Titlul II - Despre proprietate - şi despre dreptul de accesiune, titlu în care sunt cuprinse şi dispoziţiile art. 494.
Or, după art. 486 C. civ., posesorul este de bună-credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii de fond sau de formă nu-i sunt cunoscute.
Prin urmare, buna-credinţă presupune existenţa unui titlu de proprietate sau de folosinţă, chiar şi un titlu putativ, ca o condiţie intrinsecă a existenţei ei.
În cauză, la epoca realizării construcţiilor noi şi îmbunătăţirilor de către antecesoarea pârâtei, respectiv în perioada 1977 - 1985, aceasta nu deţinea vreun titlu de proprietate sau act administrativ cu privire la folosinţa terenului, toate lucrările fiind realizate fără autorizaţie de construcţie.
Faptul că titlul de proprietate, certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului emis în anul 1997 pe numele antecesoarei pârâtei, SC F.X. SA, a fost anulat pentru vicii de fond, constituie o dovadă în plus că la epoca la care au fost realizate lucrările, aceasta nu putea avea certitudinea că are un drept legal asupra terenului.
În alţi termeni, buna sau reaua-credinţă a constructorului pe terenul altuia, trebuie raportată şi la împrejurări ulterioare edificării construcţiilor, în măsura în care acestea sunt relevante, iar în cauză cele statuate irevocabil prin Decizia nr. 1155/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exclud indubitabil posibilitatea reţinerii bunei-credinţe.
În al doilea rând, admiţând cererea reconvenţională formulată de societatea SC F. SA întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa de apel trebuia să analizeze dacă acţiunea de in rem verso poate fi exercitată dat fiind caracterul său subsidiar şi în condiţiile în care toate lucrările noi de construcţii şi îmbunătăţiri au fost realizate de antecesoarea sa, din care s-a desprins în urma unei divizări realizate în anul 1998.
Subsidiaritatea acţiunii de in rem verso semnifică faptul că ea nu poate fi exercitată, atunci când cel sărăcit, dispune de o altă acţiune, contra unui terţ, sau garant pentru repararea pierderii.
În măsura în care divizarea a avut loc în cadrul procesului de privatizare a SC F.X. SA, devin aplicabile dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificate.
În alte cuvinte acţiunea de in rem verso nu se poate substitui celorlalte acţiuni pe care, dat fiind circumstanţele cauzei, pârâta le are la dispoziţie contra instituţiei implicate în privatizare sau societăţii din care s-a desprins.
În sfârşit, actio de in rem verso nu poate împiedica autoritatea de lucru judecat ataşată Deciziei nr. 1155/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a stabilit lipsa oricărui titlu legal al antecesoarei pârâte asupra terenului de 2.317 mp pe care a realizat lucrările noi de construcţii şi amenajări.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte găsind întemeiate criticile formulate de recurent va admite prezentul recurs în temeiul art. 312 (1) şi (3) C. proc. civ. şi va modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC F. SA şi menţinerii ca legală a sentinţei fondului în ce priveşte soluţia adoptată în raport cu pârâta SC F. SA.
5. Recursul declarat de Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, se vădeşte nefondat, în condiţiile în care, prin acţiunea în revendicare astfel cum a fost pronunţată s-a solicitat şi restabilirea situaţiei de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român.
Aşa fiind, în raport de obiectul acţiunii şi de circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei, îndreptăţirea reclamantului de a chema în judecată alături de ceilalţi pârâţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este justificată sub acest aspect dezlegarea dată de instanţa de apel nefiind susceptibilă de critică.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimata SC F. SA Suceava va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de recurent reprezentând plata onorariului de avocat pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.V.S. împotriva Deciziei nr. 59 din 6 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul pârâtei SC F. SA Suceava declarat împotriva Sentinţei nr. 2769 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă intimata-pârâtă SC F. SA Suceava la 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant D.V.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2196/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2194/2011. Comercial → |
|---|
