ICCJ. Decizia nr. 2141/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2141/2011
Dosar nr. 3189/99/2009
Şedinţa publică de la 1 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanta SC CET Iaşi SA a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de Locatari „Frumoasa II" solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 4.595,24 lei, contravaloare energie termică facturată pe perioada mai-iunie 2008, 151079,46 lei penalităţi de întârziere la facturile din perioada noiembrie 2000-iunie 2007 şi 4.365,69 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 606/COM din 7 aprilie 2010 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 151079,46 lei cu titlu de penalităţi de întârziere din perioada noiembrie 2000 - iunie 2007 şi la 9605,69 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că diferenţa de preţ neachitată pe perioada mai-iunie 2008 a fost plătită în două rate la 24 iunie 2008 şi 29 iulie 2008.
În privinţa penalităţilor de întârziere, tribunalul a considerat că dreptul la acţiune nu este prescris întrucât pârâta a recunoscut evidenţa acestora cu ocazia desfăşurării concilierilor directe la 17 octombrie 2003, 29 august 2006 şi 4 septembrie 2007, iar cuantumul lor, calculat de expert prin aplicarea sumelor legale (Legea nr. 4/1981, 198/1997, H.G. nr. 564/2000, 874/2002, 1513/2002) şi a normelor convenţionale.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia 100 din 20 decembrie 2010, a admis apelul pârâtei, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa penalităţilor de întârziere calculate pe perioada noiembrie 2000 - noiembrie 2001, a schimbat în parte sentinţa atacată, obligând pe pârâtă la 113 892,62 lei penalităţi de întârziere şi a păstrat restul dispoziţiilor instanţei de fond.
Curtea de apel a reţinut în esenţă că, primul proces-verbal prin care pârâta recunoaşte că datorează penalităţi de întârziere a fost încheiat la 18 noiembrie 2004, astfel invocat pentru perioada noiembrie 2000 - noiembrie 2001 pretenţiile reclamantei sunt prescrise. Apărările pârâtei privind modul de calcul al penalităţilor, ajutoarele de care a beneficiat din partea Consiliului local sau înfiinţarea ei prin divizarea unei alte asociaţii de locatari, au fost considerate nefondate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţele au reţinut recunoaşterea contravalorii penalităţilor de întârziere deşi la procesul verbal de conciliere nu este semnat, iar la data de 5 martie 2008 a precizat expres că nu recunoaşte pretenţiile reclamantei.
Mai susţine recurenta că greşit instanţele nu au ţinut cont de desprinderea mai multor asociaţii de proprietari, iar penalităţile nu erau datorate de pârâtă.
Critica deciziei atacate se referă şi la lipsa temeiului convenţional al acordării penalităţilor, întrucât între părţi nu a existat decât un contract din 15 martie 2003 cu valabilitate de 1 an, contractul de prestări servicii încetând în anul 2004, când prin Hotărârea nr. 933/2004 şi Ordinul nr. 233/2004 furnizării "de utilităţi trebuiau să încheie contracte directe de furnizare cu proprietarii de apartamente.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă solicită să se constate tardivitatea declarării recursului şi anularea lui ca netimbrat, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.
În privinţa tardivităţii declarării recursului, instanţa constată că cererea a fost depusă în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., comunicarea hotărârii atacate fiind efectuată la 17 ianuarie 2011, iar exercitarea căii de atac la 31 ianuarie 2011.
Totodată se constată că recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de 1945 lei şi timbru judiciar de 5 lei (fila 12).
Recursul este însă nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. l din Decretul nr. 167/1958 stabilesc stingerea dreptului la acţiune, având un obiect patrimonial, prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani. Însă, în acelaşi timp, recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căreia curge, întrerupe cursul prescripţiei. Acelaşi efect îl produce şi cererea de chemare în judecată (art. 16).
Este de necontestat faptul că în procesele verbale din 17 octombrie 2003 şi 29 august 2006, pârâta recurentă a recunoscut explicit datoria către reclamantă care includea şi penalităţile de întârziere stabilite atât contractual cât şi legal (Legea nr. 326/2001 şi 210/2005 precum şi H.G. nr. 874/2002, 1513/2002 şi 784/2005), astfel încât acestea reprezintă acte de recunoaştere a dreptului, care întrerupe cursul prescripţiei.
Nesemnarea procesului verbal din 4 noiembrie 2007, nu poate constitui un temei al îndeplinirii termenului de prescripţie, cât timp acţiunea judiciară a fost promovată la 29 mai 2009, înăuntrul termenului de 3 ani calculat de la data ultimei recunoaşteri, 29 august 2006.
Din această perspectivă instanţa de apel, judicios a constatat îndeplinit termenul de prescripţie extinctiva al dreptului material la acţiune numai pe perioada noiembrie 2000 - noiembrie 2001.
Desprinderea din asociaţia pârâtă a altor asociaţii de proprietari, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel are drept consecinţă regresul recurentei pârâte împotriva asociaţiilor nou formate prin divizare.
Critica deciziei atacate cu privire la temeiul contractual al răspunderii este înlăturat de existenţa răspunderii legale (art. 38 din Legea nr. 325/2006 şi art. 42 din Legea nr. 51/2006) pentru întârzierea termenelor de plată a facturilor emise lunar.
În raport de culpa procesuală, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând partea căzută în pretenţii să plătească cheltuieli de judecată.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 100 din 20 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Asociaţia de Locatari Frumoasa II Iaşi împotriva deciziei nr. 100 din data de 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi - secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă public astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2127/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2145/2011. Comercial → |
|---|
