ICCJ. Decizia nr. 2166/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2166/2011
Dosar nr. 1347/3/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 14 ianuarie 2010, sub nr. 1374/3/2010, reclamanta SC A.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.B.I., solicitând anularea hotărârii unilaterale luate de pârâtă în calitate de finanţator de majorare a dobânzii convenite iniţial prin contractul de leasing financiar nr. 54675 din 4 octombrie 2007.
Prin sentinţa comercială nr. 3509 din 18 martie 2010, pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti, în dosarul nr. 1374/3/2010, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T.B.I. A fost anulată Decizia pârâtei de majorare începând cu data de 1 ianuarie 2009 a dobânzii la soldul rămas de achitat pentru contractul de leasing nr. 54675 din 4 octombrie 2007 încheiat între părţi. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1012 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de apel a constatat că pârâta a procedat la modificarea clauzelor contractuale privind dobânda, convenite cu reclamanta, invocând posibilitatea oferită de art. 14.3 din contractul de leasing, că într-adevăr pârâta avea această posibilitate, că reclamanta însăşi a fost de acord cu această clauză, întrucât a semnat contractul de leasing, dar aceasta nu înseamnă că finanţatorul poate modifica oricând şi oricum cuantumul ratelor ramase de achitat, ci doar în condiţiile convenite cu reclamanta la art. 14.3.
Tribunalul a reţinut că în cauză pârâta nu a făcut dovada că modificarea dobânzii începând cu data de 1 ianuarie 2009, notificată reclamantei, ar fi fost făcută cu respectarea condiţiilor impuse de art. 14.3, şi anume că ar fi intervenit o modificare în costurile sale de finanţare sau că modificarea dobânzii s-ar fi făcut proporţional cu modificarea acestor costuri, deşi potrivit art. 1169 C. civ., îi revenea sarcina de a-şi dovedi aceste afirmaţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC T.B.I. SA Bucureşti şi prin Decizia comerciale nr. 626/2010 din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pentru a justifica majorarea în baza art. 14.3, finanţatorul trebuia să facă dovada creşterii costurilor de finanţare şi a calculului de corelaţie proporţională cu modificarea condiţiilor de finanţare şi/sau refinanţare. Fără aceste dovezi, modificarea unilaterală a dobânzii este nelegală, nefiind respectate dispoziţiile articolului 14.3 din contract.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.B.I. SA Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de SC A.T. SRL Mărăcineni şi obligării intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Decizia atacată cuprinde în motivarea sa dispoziţii contradictorii. Odată instanţa de apel reţine că potrivit voinţei părţilor la încheierea contractului finanţatorul poate modifica unilateral cuantumul ratelor rămase de plată în condiţiile prevăzute de art. 14.3 din contract, pentru ca ulterior să afirme că era nevoie de acordul celeilalte părţi în temeiul art. 14.5 din contract. În situaţia de faţă era aplicabilă clauza cuprinsă în art. 14.3 din contract.
- Instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., de motivare în fapt şi în drept a fiecărui capăt de cerere din apel.
- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. A reţinut că finanţatorul poate să modifice unilateral cuantumul ratelor rămase de achitat, dar nu „oricând şi oricum", ci numai în condiţiile prevăzute de art. 14.3, însă se poate observa că această măsură nu a fost luată „oricum şi oricând", ci datorită apariţiei uneia din cele două situaţii prevăzute de art. 14.3 din contractul de leasing, respectiv datorită modificării costurilor de finanţare şi/sau refinanţare ale finanţatorului.
- Decizia s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi art. 14.3 din contract. Potrivit art. 14.3 finanţatorul era obligat la justificarea cu documente a deciziei de modificare unilaterală a ratelor rămase de achitat numai în cazul în care Decizia era luată ca urmare a unor prevederi legale noi.
- Instanţa de apel reţine, în mod eronat, că potrivit art. 14.3 din contract finanţatorul trebuia să facă dovada creşterii costurilor de finanţare şi a calculului de corelaţie proporţională cu modificarea condiţiilor de finanţare şi/sau refinanţare. Art. 14.3 din contract nu prevede însă obligaţia transmiterii unui utilizator a dovezii unui calcul aritmetic, ci avea numai obligaţia operării unul calcul corelativ şi de notificare a acestuia cu privire la modificarea cuantumului ratelor rămase de plată.
- Modificarea costurilor de finanţare a fost determinată şi justificată de următorii factori: riscul de neplată (a fost depusă situaţia detaliată a penalităţilor de unde se putea observa întârzierea la plata ratelor de leasing şi documentul care atesta înregistrarea acestor întârzieri în C.R.B.); riscul economic (pe fondul înrăutăţirii comportamentului de plată a utilizatorului recurenta a fost obligată la o creştere a provizioanelor în anul 2008 faţă de 2007 cu 146 % situaţie care s-a menţinut şi în 2009); riscul de bun (creşterea riscului de valorificare a bunului); riscul de sector al utilizatorului SC A.T. SRL Mărăcineni; creşterea costurilor de refinanţare.
- SC T.B.I. SA Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de înştiinţare a utilizatorului despre modificarea ratelor, neexistând obligaţia de a cere acordul utilizatorului şi nici de a încheia un act adiţional.
Intimata SC A.T. SRL Mărăcineni a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor legale se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că hotărârea cuprinde în considerente argumentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor din apel, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei, respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Nu se poate reţine că motivarea este contradictorie întrucât chiar dacă instanţa a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 14.5 din contract şi a interpretat şi această clauză a concluzionat că modificarea unilaterală a dobânzii de către finanţator fără justificare este nelegală, nefiind respectate dispoziţiile art. 14.3 din contract, motivare care conduce în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este fondat întrucât instanţa de apel a apreciat şi interpretat corect raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de leasing financiar nr. 54675 din 4 octombrie 2007 şi s-a pronunţat în raport de acesta când a respins apelul pârâtei. Instanţa de apel a reţinut corect faţă de prevederile art. 14.3 din contract, că finanţatorul poate să modifice unilateral cuantumul ratelor rămase de achitat numai în situaţia în care costurile de finanţare ale finanţatorului se modifică după încheierea contractului, aplicând un calcul de corelaţie proporţională cu modificarea condiţiilor de finanţare şi/sau refinanţare, însă recurenta nu a prezentat nici un mod de calcul şi nici nu a făcut dovada modificării condiţiilor de finanţare şi/sau refinanţare.
Nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, întrucât instanţa a interpretat şi aplicat corect prevederile contractuale (art. 14.3) în raport cu voinţa părţilor consfinţită de art. 969 C. civ.
În raport de starea de fapt stabilită, necenzurabilă, în recurs instanţa a reţinut corect că nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit o modificare în costurile de finanţare ale finanţatorului sau că modificarea dobânzii s-ar fi făcut proporţional cu modificarea acestor costuri, ce atrage nulitatea absolută.
Restul criticilor formulate de reclamantă vizează aspecte legale de netemeinicia hotărârii recurate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
De asemenea, referirile de forţă probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 raportat la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.B.I. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 626/2010 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2165/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2168/2011. Comercial → |
|---|
