ICCJ. Decizia nr. 2172/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2172/2011
Dosar nr. 1739/2/2011
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistră pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 22 februarie 2011, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti în contradictoriu cu intimata S.I.F.M. SA a solicitat acordarea unui termen de graţie de 18 luni pentru efectuarea voluntară a plăţii creanţei stabilită prin sentinţa comercială nr. 29 din 11 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 7578/2/2009, iar în subsidiar eşalonarea la plată a creanţei stabilite prin titlul executoriu menţionat, pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunţată în prezenta cauză.
Prin întâmpinare, intimata S.I.F.M. a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii ca urmare a nerespectării condiţiilor privind formularea acesteia, condiţii prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 112 şi 7203 C. proc. civ. şi a arătat că, din perspectiva textelor invocate, cererea reclamantei este în mod vădit informă.
Prin sentinţa comercială nr. 33/2011 din 22 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta debitoare A.V.A.S. în contradictoriu cu intimata creditoare S.I.F.M. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în principal că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada începerii executării silite, reclamanta A.V.A.S. dispune în continuare de primul termen de graţie acordat de legiuitor, cel de 6 luni, care începe să curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a somaţiei de plată.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 33/2011 din 22 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs A.V.A.S. arătând că: 1. instanţa de judecată a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor normative introduse prin OUG nr. 4/2011 prin care a fost modificată OG nr. 22/2002; 2. instanţa în mod greşit a apreciat că A.V.A.S. nu a făcut dovada lipsei disponibilităţilor băneşti; 3. cererea de suspendare a începerii executării silite este temeinică.
În dezvoltarea criticilor aduse hotărârii recurate încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 şi invocând şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta arată că reglementarea posibilităţii amânării sau eşalonării obligaţiei de plată constituie şi o măsură legislativă menită să permită instituţiei debitoare să întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea creditelor bugetare în vederea îndepliniri obligaţiilor de plată stabilite prin titluri executorii.
Recurenta mai arată că instanţa în mod greşit a apreciat că A.V.A.S. nu a făcut dovada lipsei disponibilităţilor băneşti deoarece la dosarul cauzei este depusă o adresă prin care se confirmă acest fapt.
Cu privire la cererea de suspendare a începerii executării silite recurenta arată că deşi până în prezent nu a fost declanşată procedura executării silite asupra instituţiei sale, există posibilitatea ca până la judecarea recursului, acest lucru să se înfăptuiască.
Intimata S.I.F.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentei, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Literatura de specialitate a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. De asemenea, s-a stabilit de către doctrină că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din criticile hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada începerii executării silite, ceea ce înseamnă că în temeiul art. 2 din OG nr. 22/2002 recurenta-reclamantă beneficiază în continuare de primul termen de graţie acordat de legiuitor, cel de 6 luni care începe să curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a somaţiei de plată. Solicitarea recurentei-reclamante de acordare a unui nou termen de graţie de 18 luni în executarea obligaţiei apare ca nejustificată din moment ce nu a început să curgă nici termenul de 6 luni instituit de dispoziţiile art. 2 din OG nr. 22/2002.
Referitor la critica recurentei, în sensul că instanţa de fond a apreciat greşit că A.V.A.S. nu a făcut dovada lipsei disponibilităţilor băneşti, Înalta Curte o va înlătura deoarece înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond nu sunt relevante atât timp cât înfiinţarea popririi la cererea altor creditori este un aspect care ţine de conduita debitoarei, nefiind în sarcina creditoarei să identifice sursele financiare prin care debitoarea şi-ar putea achita obligaţiile de plată.
Cu privire la critica adusă hotărârii recurate, în sensul că cererea de suspendare a executării silite este întemeiată, Înalta Curte reţine că aşa cum s-a arătat deja instanţa de fond a reţinut corect că atât timp cât nu s-a început executarea silită debitoarea beneficiază în continuare de primul termen de graţie, de 6 luni acordat de legiuitor care începe să curgă de la data comunicării somaţiei de plată de către executorul judecătoresc.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 33/2011 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2168/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2245/2011. Comercial → |
|---|
