ICCJ. Decizia nr. 2245/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2245/2011
Dosar nr. 1688/2/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta A.V.A.S. a solicitat acordarea unui termen de 18 luni pentru efectuarea plăţii creanţei stabilită prin sentinţa comercială nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi în subsidiar eşalonarea plăţii creanţei pe un termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunţată în cauză şi suspendarea începerii sau continuării procedurii executării silite.
În motivare s-a susţinut că, prin sentinţa nr. 2 din 13 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, A.V.A.S. a fost obligată la plata sumei de 1.332.920 lei, sentinţă ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
S-a mai arătat că, la 9 februarie 2011, creditoarea a transmis o somaţie de plată a creanţei în termen de 6 luni astfel că a formulat prezenta cerere.
Au solicitat şi suspendarea executării până la soluţionarea acesteia.
În drept, s-au invocat dispoziţiile OG nr. 22/2002 modificată şi completată prin OUG nr. 4/2001 şi OUG nr. 71/2009.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 36 din 11 martie 2011, a respins cererea de suspendare a executării şi cererea de acordare a termenului de graţie, respectiv a eşalonării plăţii datoriei.
Pentru a se pronunţa, astfel, instanţa a avut în vedere condiţiile rezultate din art. 6 din OG nr. 22/2002 modificată, nedovedite în cauză în privinţa realizării tuturor demersurilor necesare în direcţia obţinerii resurselor pentru virarea în contul său a sumelor destinate achitării datoriei, de vreme ce, în cauză, faţă de data emiterii somaţiei şi aceea a promovării cererii s-a scurs doar o perioadă de 10 zile, apreciată ca insuficientă, ceea ce demonstrează tocmai lipsa oricărui demers în acest scop.
Ca urmare, reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate şi admiterea acţiunii.
A susţinut, în esenţă, că prin modificarea adusă OG nr. 22/2002 prin OUG nr. 4/2011 s-a consacrat legislativ, în acord şi cu art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi de Curtea Constituţională, dreptul de a obţine amânarea sau eşalonarea obligaţiei pentru ca recurenta să poată obţine creditele bugetare în vederea îndeplinirii obligaţiilor de plată stabilite prin titluri executorii.
Cu privire la reţinerea instanţei că A.V.A.S. nu a făcut dovada luării niciunei măsuri de îndeplinire a obligaţiei, aceasta este contrazisă de probe anume că, bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2011 nu a fost aprobat, încă din anul 2008 asupra conturilor A.V.A.S. s-a dispus înfiinţarea popririi la cererea creditorilor F.N.I., S.I.F.M. etc., ceea ce a produs o blocare a activităţii.
A mai arătat că, cererea de somaţie s-a făcut la 8 februarie 2011, iar la 28 februarie 2011 s-au comunicat o serie de acte, cu nerespectarea de către executorul judecătoresc a termenului de 6 luni, respectiv a adresei de înfiinţare a popririi, conform art. 454 C. proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare provizorie şi de suspendare a executării silite a titlului executoriu, recurenta – reclamantă beneficia de termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel că nu se justifica admiterea unor astfel de cereri în prezenta cauză, în acest interval de timp neputându-se face legal niciun act de executare, care devine altfel contestabil.
În privinţa celorlalte două cereri, din textul de lege rezultă doar posibilitatea instanţei de a acorda un termen de graţie, respectiv a unei eşalonări la plată şi nu a unei obligaţii, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condiţiile prevăzute.
Acestea privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar şi faptul că debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăţilor în perioada următoare, în cadrul termenelor prevăzute de lege, or recurenta – reclamantă nu a dat nicio garanţie că plata va putea fi făcută în limitele termenului de graţie sau conform eşalonării propuse neproducând nicio dovadă în acest sens, nici la fond, nici în recurs.
Prin urmare, în mod legal, prima instanţă a respins cererile ca nefondate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 36 din 11 martie 2011, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2172/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2289/2011. Comercial → |
|---|
