ICCJ. Decizia nr. 2289/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2289/2011
Dosar nr. 1476/113/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 aprilie 2009, reclamanţii B.S.F. şi B.S. au chemat în judecată pe pârâta SC E.F.D.E.E., sucursala Brăila, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să le elibereze terenul, proprietatea reclamanţilor, de cablurile electrice proprietatea pârâtei sau să oblige pârâta la încheierea unei convenţii cu reclamanţii, prin care să se stabilească plata unei despăgubiri lunare calculată la valoarea pieţii pentru zona respectivă, ca urmare a afectării proprietăţii reclamanţilor de aceste cabluri; sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantumul fixat de instanţa de judecată, şi cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a P.M. Brăila prin P.C.M. Brăila, pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa de judecată să oblige pe pârâta P. Brăila, la suportarea cheltuielilor ocazionate de ridicarea cablurilor electrice de pe terenul proprietatea reclamanţilor şi să oblige pârâtul C.M. Brăila, să le acorde reclamanţilor un alt teren în suprafaţă de 270 m.p., în locul terenului afectat de cablurile electrice.
Pârâta SC F.D.E.E – E.D.M.N. SA Ploieşti a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamanţilor la suportarea cheltuielilor necesare mutării instalaţiilor electrice pe alt amplasament.
Prin sentinţa nr. 117/ F/com din 2 iunie 2010, Tribunalul Brăila a respins acţiunea, ca nefondată, şi cererea reconvenţională ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la data cumpărării terenului de către reclamanţi, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2709 din 26 noiembrie 2004, aceştia cunoşteau că pe terenul cumpărat se află un post trafoenergetic, post edificat, conform raportului de expertiză, în anul 1982. Ca atare, conform art. 16 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 13/2007, pârâta beneficiază de un drept de uz şi servitute gratuit, fiind vorba despre un serviciu de utilitate publică ce depăşeşte un interes general, aspect reţinut şi prin Decizia nr. 163 din 27 februarie 2007 a Curţii Constituţionale.
Cât priveşte cel de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la încheierea unui contract prin care să se stabilească plata unei despăgubiri lunare, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat, întrucât, conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, pârâta beneficiază de un drept de uz şi servitute gratuit, pe toată durata existenţei capacităţii energetice, în speţă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (5) din aceeaşi lege, care se referă la capacităţi energetice înfiinţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând soluţia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât nu au fost legal citaţi la ultimele termene de judecată, faţă de cererea depusă la dosarul cauzei prin care au învederat instanţei alegerea de domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură. Apelanţii reclamanţi au arătat că în mod netemeinic prima instanţă a reţinut că în anul 2004 reclamanţii au cumpărat terenul cunoscând limitarea dreptului de proprietate datorită existenţei capacităţii energetice, atâta timp cât pârâta nu a înscris în cartea funciară această sarcină din anul 1952 şi până în prezent. Apelanţii au mai arătat că în mod greşit tribunalul a reţinut, în motivare, Decizia 163/2007 a Curţii Constituţionale, aceasta nefiind incidentă în cauza de faţă. Totodată, s-a criticat nemotivarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a P. Brăila şi a C.M. Brăila, nici prin încheierea prin care a fost admisă excepţia, nici prin sentinţa pronunţată pe fond.
Prin Decizia nr. 107/ A din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de apelanţii – reclamanţi.
În fundamentarea acestei soluţii, curtea de apel a apreciat că motivul privind nelegala citare a apelanţilor reclamanţi este nefondat, având în vedere că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., reclamanţii nemaifiind citaţi. Instanţa de apel a analizat pe larg actele de procedură îndeplinite de instanţa de fond, apreciind că, în speţă, reclamanţii, care au avut şi avocat ales, cunoşteau despre existenţa procesului, având termen în cunoştinţă, astfel încât nu s-a mai dispus citarea acestora.
Instanţa de apel a apreciat ca nefondat şi motivul relativ la necunoaşterea existenţei capacităţii energetice pe terenul cumpărat, de către reclamanţi, faţă de conţinutul contractului de vânzare – cumpărare, în care se specifică că apelanţii – reclamanţi, au renunţat la verificarea registrelor de publicitate imobiliară, vânzătorii asumându-şi obligaţia de garanţie pentru exerciţiu.
Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, fiind vorba despre o capacitate energetică din anul 1982, pentru care statul beneficiază de un drept de uz şi servitute gratuite, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (5) relative la despăgubiri, precum şi alte dispoziţii din menţionata lege privind acordarea de despăgubiri, având în vedere că legiuitorul a prevăzut posibilitatea acordării de despăgubiri în situaţii strict prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte motivul de apel relativ la nemotivarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de apel a respins şi această critică, faţă de conţinutul încheierii din 4 noiembrie 2009.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamanţii, criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate formulate, recurenţii – reclamanţi au arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a P.M. Constanţa şi a C.M. Brăila, întrucât P. Brăila nu avea dreptul să pună în circuitul civil un teren afectat de sarcini, iar C.L. Brăila are calitate procesuală întrucât nu a aprobat proiectul de hotărâre pentru realizarea schimbului.
2. Recurenţii – reclamanţi au arătat că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., devenind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deşi la dosarul de fond reclamanţii au învederat instanţei noua adresă, procedura de citare şi de comunicare a actelor de procedură a continuat să se facă la aceeaşi adresă din acţiunea introductivă.
Instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că procedura de citare a fost legal îndeplinită la vechea adresă, întrucât reclamanţii nu au comunicat schimbarea de domiciliu părţii adverse, cu scrisoare recomandată.
Ca urmare a neluării în considerare a noii adrese indicate de recurenţii – reclamanţi, instanţa de fond nu le-a comunicat acestora acte procedurale importante, între care şi raportul de expertiză depus în cauză.
3. Instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate de reclamanţi prin motivele de apel, mulţumindu-se să preia apărările pârâtei din întâmpinările depuse la dosarul cauzei, astfel încât Decizia este neîntemeiată, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
4. În mod greşit, au arătat recurenţii, au reţinut instanţele de fond că reclamanţii cunoşteau existenţa capacităţii energetice pe terenul lor, la data cumpărării, întrucât postul trafoenergetic este în vecinătatea terenului reclamanţilor, doar cablurile electrice, care nu se văd, trecând pe terenul acestora. În plus, art. 9 din Legea nr. 10/2001 instituie prezumţia absolută că terenurile se restituie libere de orice sarcini, astfel încât este culpa pârâtei că nu a notat sarcina în cartea funciară.
5. Instanţele de fond au făcut interpretarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele instanţe reţinând că, în speţă, se aplică art. 16 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 13/2007, deşi în speţă este vorba despre un teren retrocedat, conform Legii nr. 10/2001, astfel încât fiind vorba despre bunuri private, dispoziţiile legale arătate nu se aplică.
La termenul din data de 3 mai 2010, recurenţii – reclamanţi au depus o precizare a motivelor de recurs formulate, făcând încadrarea în drept a acestora, conform art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., şi apreciind că, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele de fond s-au pronunţat pe art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, deşi acţiunea de fond a fost întemeiată pe art. 16 alin. (5) din această lege, în motivele iniţiale făcându-se referirea greşită la art. 16 alin. (6) din aceeaşi lege.
Prin încheierea din data de 3 mai 2001, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs faţă de precizarea verbală făcută de apărătorul ales al recurenţilor, prorogând discutarea acesteia.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de astăzi, Înalta Curte nu a mai reiterat excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs de recurs, faţă de conţinutul acestora, reţinând că este o simplă precizare în fapt şi în drept a acestora.
Examinând motivele de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică de nelegalitate privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către prima instanţă de fond, nu poate fi analizată în această fază procesuală, având în vedere că este invocată omisso medio.
Înalta Curte reţine că recurenţii nu au supus analizei instanţei de apel greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, criticând soluţia primei instanţe de fond doar pentru absenţa considerentelor ce fundamentează această soluţie, fără nicio referire la temeinicia acestei soluţii.
Cât priveşte absenţa motivelor avute în vedere de prima instanţă de fond în pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte reţine că o atare critică este infirmată de conţinutul încheierii de şedinţă din 4 noiembrie 2009, prin care a fost soluţionată această excepţie, astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, încheiere în care sunt prezentate considerentele primei instanţe de fond.
2. Înalta Curte va respinge şi critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reţinând că, în aplicarea dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ., prima instanţă de fond a dispus citarea recurenţilor – reclamanţi la adresa indicată pe parcursul judecăţii în primă instanţă, după care reclamanta a fost prezentă în instanţă, luând termen în cunoştinţă, conform art. 153 C. proc. civ. Faptul că recurenta – reclamantă a înţeles greşit termenul de judecată acordat în şedinţă publică, nu-i poate fi imputat instanţei de judecată.
Nu pot fi reţinute nici criticile privind greşita comunicare a raportului de expertiză şi a suplimentului la acesta la vechea adresă, indicată în cererea introductivă de instanţă, întrucât, conform art. 96 C. proc. civ., instanţa de judecată dispune comunicarea actelor depuse în instanţă la cerere, reclamanţii având termen în cunoştinţă, conform art. 153 C. proc. civ., Totodată, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, recurenţii – reclamanţi nu au formulat nici personal, nici prin apărător, vreo cerere pentru comunicarea înscrisurilor arătate.
3. Înalta Curte reţine că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, având în vedere motivele de apel cu care a fost investită instanţa de apel şi considerentele ample ale instanţei în analiza acestora, care a analizat distinct fiecare critică de nelegalitate şi netemeinicie formulată.
4. Critica de nelegalitate formulată la punctul patru al motivelor de recurs vizează interpretarea greşită a contractului de vânzare – cumpărare de către instanţele de fond, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât ambele instanţe de judecată au reţinut că faţă de clauzele contractului de vânzare – cumpărare, recurenţii – reclamanţi cunoşteau situaţia juridică a terenului, cumpărând terenul în cunoştinţă de cauză.
Înalta Curte reţine că aprecierea instanţelor de fond este corectă, recurenţii – reclamanţi neputându-se prevala de neînscrierea sarcinii în cartea funciară de către pârâţi, întrucât, pe de o parte, aveau obligaţia de a verifica situaţia juridică a terenului anterior cumpărării acestuia, făcând vorba despre o răspundere contractuală a vânzătorului faţă de cumpărător, iar pe de altă parte, întrucât terenul reclamanţilor este afectat de exercitarea unui serviciu de interes public, nu se aplică dispoziţiile legale privind notarea sarcinii în cartea funciară.
Înalta Curte va respinge şi susţinerea recurenţilor – reclamanţi privind aplicarea normei prevăzută de art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât ipoteza legală din acest text de lege nu se regăseşte în speţă, recurenţii – reclamanţi nefiind cei cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate, ci terţi cumpărători.
5. Înalta Curte va respinge şi ultima critică de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinând că, dată fiind situaţia de fapt din speţă, capacitate energetică edificată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, în mod corect instanţele de fond au aplicat dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (4) din aceeaşi lege, care instituie dreptul de uz şi folosinţă gratuită în favoarea pârâtei, neputând fi aplicată dispoziţia din art. 16 alin. (5) a acestei legi, invocată de recurenţii – reclamanţi. Ca atare, deşi critica vizând pronunţarea instanţelor de fond prin trimitere la dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (4), deşi recurenţii au invocat art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 este nefondată, instanţele de fond apreciind în mod legal că în speţă nu se regăseşte ipoteza legală din art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007.
Cât priveşte critica privind greşita reţinere a deciziei 160/2007 pronunţată de Curtea Constituţională de către instanţele de fond, Înalta Curte reţine că şi aceasta este nefondată, întrucât soluţia instanţei de contencios constituţional a fost avută în vedere de instanţele de fond ca un argument în reţinerea caracterului de serviciu de utilitate publică a activităţii desfăşurată de intimata – pârâtă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ce nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.S. şi B.S.F. împotriva deciziei nr. 107/ A din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2245/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2292/2011. Comercial → |
|---|
