ICCJ. Decizia nr. 2302/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2302/2011
Dosar nr. 4712/2/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 115 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC R.B.D. SRL în contradictor cu intimata A.D.S. şi, în consecinţă, a dispus anularea actelor de executare emise de intimata A.D.S. în temeiul contractului de concesiune nr. 47/2004, subsecvent respingerii excepţiei prematurităţii invocată de intimată.
În motivarea sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că la data de 9 iunie 2008, contractul de concesiune cu numărul nr. 47 pe care părţile l-au încheiat în anul 2006, a fost reziliat urmare a notificării concesionarului transmisă de concedent conform contractului, aspect necontestat de părţi, terenul fiind deţinut de concesionar până la data rezilierii.
A mai reţinut că potrivit clauzelor contractuale: art. 5.4, plata redevenţei se făcea în rate trimestriale: la 15 ianuarie – redevenţa aferentă primului trimestru (10 % din redevenţa anuală), la 15 aprilie – redevenţa aferentă trimestrului al doilea (10 % din redevenţa anuală), la 15 iulie – redevenţa aferentă trimestrului al treilea (40 % din redevenţa anuală) iar la 15.10 – redevenţa aferentă trimestrului al patrulea (40 % din redevenţa anuală), aşa încât hotărârea consiliului de administraţie al A.D.S. BUCUREŞTI nr. 22/2005 în baza căreia s-a calculat cuantumul redevenţei aferente perioadei ulterioare datei scadente a ultimei tranşe de redevenţă şi până la data efectivă a rezilierii în procent de 100 % pe zi pentru perioada respectivă, reprezintă un act unilateral al intimatei iar nu un titlu executoriu.
S-a constatat, de asemenea, că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 în forma în vigoare la momentul rezilierii contractului: 9 iunie 2008, contractul, de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate cu A.D.S. constituie titlu executoriu numai pentru plata redevenţei, la termenele şi în modalităţile stabilite în contract, nu şi pentru penalităţile aferente.
Cum sumele care se regăsesc în somaţia de plată reprezintă redevenţa aferentă perioadei ulterioare datei scadenţei ultimei tranşe de redevenţă, fără suport contractual (18.096,44 RON), şi penalităţi (11.079,55), pentru care contractul de concesiune nu constituie titlu executoriu, contestaţia la executare a fost admisă conform art. 399 şi urm. C. proc. civ., actele de executare astfel emise fiind anulate.
În contra acestei sentinţe a declarat recurs intimata A.D.S. în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., solicitând în principal, modificarea acesteia, în sensul respingerii contestaţiei în tot, şi, în subsidiar, modificarea în parte, în sensul respingerii contestaţiei la executare în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, ca neîntemeiată.
Recurenta solicită modificarea în tot a sentinţei întrucât instanţa de fond nu a avut în vedere completările aduse Legii nr. 190/2004 prin aprobarea Legii nr. 94/2010 în vigoare la data pronunţării care extinde sfera înscrisurilor calificate ca fiind titluri executorii la toate contractele încheiate de A.D.S., nu doar la cele de concesiune. Chiar numai în baza Legii nr. 190/2004, contractul de concesiune reprezintă titlu executoriu şi pentru penalităţi în temeiul accesorialităţii acestui drept de creanţă.
Recurenta arată că deşi nu a considerat Hotărârea Consiliului de Administraţie drept titlu executoriu, modul în care a procedat este corect întrucât redevenţa era datorată pentru anul 2008 în funcţie de numărul de zile în care terenul a fost exploatat de către concesionară .
Intimata SC R.B.D. SRL a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimata că potrivit înscrisurilor de la dosar, contractul de concesiune a fost reziliat cu data de 9 iunie 2008, dată de la care nu a mai avut nicio obligaţie de plată derivată din contract.
Prin Hotărârea nr. 22 din 15 noiembrie 2005 recurenta a stabilit o altă modalitate de calcul a redevenţei decât cea convenită prin art. 5.4. din contract, printr-o raportare la un procent de 100 % din redevenţa anuală, care nu-i este opozabilă, apreciind şi că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 din Legea nr. 190/2004.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la critica aplicării Legii nr. 190/2004 se constată că, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 din aceeaşi lege, în forma în vigoare la data intervenirii rezilierii contractului de concesiune: 9 iunie 2008.
Astfel, potrivit textului de lege invocat „contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contracte".
Textul de lege fiind neechivoc sub aspectul limitelor sub care contractul de concesiune constituie titlu executoriu, şi anume, cu privire la redevenţă în modalităţile stabilite în contracte, aprecierea judecătorului fondului în sensul că acesta nu se extinde şi la penalităţile de întârziere este legală, interpretarea contrară, în sensul că ar constitui titlu executoriu şi pentru penalităţi reprezentând o adăugare la lege.
Accesorialitatea invocată de recurentă ar fi fost operantă pentru situaţia în care legiuitorul s-ar fi limitat în a reglementa cu titlu general caracterul executoriu al contractelor de concesiune, fără a-l circumstanţia, ca în cazul de faţă, la redevenţă.
Respectiva circumstanţiere privind şi „modalităţile stabilite în contracte", şi cum suma înscrisă în somaţie este fără suport contractual sub acest aspect, soluţia primei instanţe de anulare a formelor de executare este corectă.
Cât priveşte Legea nr. 94/2010 în vigoare cu data de 30 mai 2010, privind modificarea OUG nr. 64/2005, pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali se constată că, pe de o parte, acest act normativ, nu era în vigoare la data emiterii somaţiei de plată, iar, pe de altă parte, nu aduce nicio modificare Legii nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, respectiv art. 3 astfel cum a fost modificat prin art. XXX/pct. 3 din OG nr. 94/2004, cum greşit susţine recurenta, ci prin art. 2 dispune doar că: „toate contractele încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii".
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 115 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2292/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2447/2011. Comercial → |
|---|
