ICCJ. Decizia nr. 2196/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 2196/2011
DOSAR NR. 6928/62/2008
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC M.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL Braşov, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 66.504,6 euro, reprezentând contravaloare echipamente şi dobândă legală aferentă debitului, conform O.G. nr. 9/2000 şi în continuare până la data plăţii efective.
Prin Sentinţa civilă nr. 1023 din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M.T. SRL şi a fost obligată pârâta SC M. SRL Braşov să plătească reclamantei suma de 66.504,6 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând debit neachitat şi dobânda legală aferentă debitului până la achitarea integrală a acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în urma raporturilor contractuale dintre reclamantă şi pârâtă, i-au fost livrate acesteia materiale conform facturii proforme întocmite la 26 noiembrie 2004, în valoare totală de 266.504,6 euro, din care s-a achitat suma de 199.925 euro la data de 24 octombrie 2005, rămânând un rest de 66.504,6 euro, creanţă ce a fost cesionată către reclamantă potrivit contractului de cesiune de creanţă din 7 mai 2007.
În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că pentru a se putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, este necesar ca din partea reclamantei să existe o neexecutare suficient de importantă, ceea ce nu e cazul în speţă, astfel încât nu poate fi reţinută culpa reclamantei şi, în consecinţă, apărarea pârâtei privind neexecutarea contractului s-a apreciat a fi neîntemeiată.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, faţă de plata parţială efectuată la data de 24 octombrie 2005, fiind considerată o cauză de recunoaştere a dreptului ce constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, conform art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 167/1958, prima instanţă a constatat că acţiunea a fost promovată cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 1 şi art. 3 din actul normativ menţionat. Astfel, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile privind prestaţiile succesive, existând un singur contract derivat din factura proformă ce conţine descrierea produselor, preţul, termenii şi condiţiile livrării.
Hotărârea primei instanţe a fost apelată de către pârâta SC M. SRL, iar prin Decizia nr. 85/Ap din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că în factura proformă din 26 noiembrie 2004 a fost prevăzută scadenţa plăţii ca fiind la împlinirea unui termen de 60 zile de la data CMR-ului, produsele fiind livrate în 28 de transporturi, în perioada 28 februarie 2005 - 14 martie 2005, iar preţul total al produselor a fost de 266.756,21 euro, valoare acceptată de pârâtă, prin constituirea acreditivului de import în valoare identică.
S-a mai reţinut că pentru fiecare din cele 28 de livrări de marfă s-au întocmit: aviz de însoţire, aviz de expediere, CMR şi factură fiscală, astfel încât pentru fiecare CMR curge un termen propriu de prescripţie, ultimul CMR aferent livrării fiind din data de 14 martie 2005, pentru care scadenţa se împlinea la 14 iunie 2005. Pentru valoarea totală a mărfurilor s-a efectuat o unică plată parţială la data de 24 octombrie 2005, rămânând un rest de 66.504,61 euro, această unică plată parţială a întrerupt cursul prescripţiei pentru dreptul material la acţiune aferent fiecăreia din cele 28 de livrări, făcând să curgă un nou termen de prescripţie, care s-a împlinit la 25 octombrie 2008.
Astfel, s-a reţinut că şi în ideea unor livrări succesive pentru care s-au emis CMR-uri diferite, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu se susţine întrucât unica plată parţială efectuată, prin scrisoarea de debitare pentru plata în străinătate X a întrerupt termenul de prescripţie extinctivă pentru fiecare livrare, având ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie de 3 ani, calculat pentru fiecare livrare, din momentul întreruperii, deci din 24 octombrie 2005, care se împlineşte la data de 25 octombrie 2008, ulterior datei introducerii acţiunii, 17 octombrie 2008.
De asemenea, a mai reţinut instanţa că nu se susţin criticile apelantei-pârâte privitoare la greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei de neexecutare, întrucât în raportul de expertiză tehnică s-a relevat că materialele livrate corespund facturii proforme din 26 noiembrie 2004, ceea ce probează că acestea au fost livrate conform ofertei acceptate, nefiind exhibat proces-verbal de obiecţiuni încheiat la data recepţiei produselor.
Astfel, din probatoriul administrat, cu referire la raportul de expertiză tehnică, s-a reţinut că nu rezultă culpa reclamantei, ca furnizor al materialelor, aceasta îndeplinindu-şi obligaţia de predare, mărfurile fiind acceptate, conform facturii proforme, de parametri şi calitatea menţionată, aceleaşi cu mărfurile menţionate în CMR, nefiind probată existenţa unei neexecutări a vânzătoarei ori a unei executări defectuoase de natură a face operabilă excepţia de neexecutare a contractului.
Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs pârâta SC M. SRL Braşov, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind prescrisă şi în subsidiar, ca neîntemeiată.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi a excepţiei de neexecutare a contractului. Astfel, a susţinut recurenta că plăţile efectuate nu au reprezentat plăţi parţiale care să constituie o cauză de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune, ci au reprezentat plăţi distincte, faţă de care dreptul la acţiune s-a născut în momente diferite, iar termenele de prescripţie s-au împlinit având în vedere că factura cu data cea mai recentă este emisă în data de 14 martie 2005, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2008.
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, recurenta a susţinut că ambele instanţe au analizat incomplet raportul de expertiză efectuat în cauză, cât şi restul probelor administrate, concluzionând în mod eronat asupra situaţiei de fapt reale, în sensul că sumele neachitate sunt aferente unor facturi emise în urma unor livrări de produse ce nu se încadrau în parametrii prevăzuţi în contract.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă în vedere încălcarea legii de drept substanţial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă. Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate.
Analizând decizia recurată în raport de prevederile art. 1 şi 3 şi art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispoziţiilor legale sus-menţionate, cu referire la soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei. În acest sens, este de observat că, în speţă, dreptul material la acţiune nu a fost prescris, având în vedere întreruperea cursului prescripţiei, prin recunoaşterea dreptului reclamantei, ca urmare a executării parţiale a obligaţiei, respectiv prin plata parţială efectuată la 24 octombrie 2005. Totodată, se constată că în mod corect a reţinut instanţa că deşi livrarea produselor s-a făcut în 28 de transporturi, preţul total al produselor a fost de 266.756,21 euro, iar pentru valoarea totală s-a efectuat o singură plată parţială la data de 24 octombrie 2005, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie, ce s-a împlinit la data de 25 octombrie 2008, ulterior datei de 17 octombrie 2008, data introducerii acţiunii.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita soluţionare a excepţiei de neexecutare a contractului, argumentate prin modalitatea de apreciere a materialului probator administrat în cauză, acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate, fiind probleme de fapt ce aparţin competenţei exclusive a instanţelor de fond.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SRL Braşov împotriva Deciziei nr. 85/Ap din 5 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2197/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2195/2011. Comercial → |
|---|
