ICCJ. Decizia nr. 2200/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 2200/2011
DOSAR NR. 2492/118/2008
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 739 COM din 21 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea privind completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 189/com din 2 martie 2010 a aceleiaşi instanţe, formulată de expertul Ş.L. şi a fost dispusă completarea dispozitivului sentinţei, în sensul că a fost respinsă cererea de majorare a onorariului provizoriu cu suma de 43.258 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 189/com din 2 martie 2010, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul R.C. în contradictoriu cu SC I. Medgidia SA, în cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă, iar expertul contabil desemnat, Ş.L., a formulat cerere de majorare a onorariului provizoriu cu suma de 43.258 RON, asupra căreia instanţa a omis să se pronunţe, fiind astfel îndeplinite condiţiile admiterii cererii de completare a dispozitivului.
Pe fondul cererii de majorare a onorariului, instanţa a reţinut că petentul expert a solicitat majorarea onorariului conform regulamentului de stabilire a onorariilor, respectiv la valoarea activităţii expertizate, 7.198.265,76 RON.
Obiectul acţiunii de fond îl constituie anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor I. Medgidia, iar în cadrul expertizei au fost analizate aspecte relative la valoarea capitalului social şi repartizarea acestuia pe acţionari, la investiţiile efectuate şi contribuţia acţionarilor la efectuarea acestora. Faţă de obiectul acţiunii, s-a apreciat că este lipsită de relevanţă valoarea capitalului social al societăţii pârâte în stabilirea onorariului cuvenit expertului. Mai mult, au fost avute în vedere norme prevăzute în Regulamentul privind stabilirea criteriilor şi modalităţilor pentru determinarea onorariilor cuvenite experţilor contabili care nu sunt aplicabile expertizelor judiciare.
Sentinţa primei instanţe a fost apelată de către expertul Ş.L., iar prin Decizia nr. 12/COM din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul comercial, a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului provizoriu şi a fost dispusă majorarea onorariului expertului Ş.L. cu suma de 2.000 RON.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că criteriile avute în vedere de expert pentru stabilirea onorariului la suma de 44.258 RON nu pot fi luate în considerare, însă, avându-se în vedere volumul de muncă, se impune majorarea onorariului stabilit de către instanţă la suma de 1.000 RON, prin Încheierea din 2 decembrie 2008 în sarcina ambelor părţi, la suma de 3.000 RON, urmând ca diferenţa de 2.000 RON să fie achitată de către reclamantul R.C.
Pentru obligarea acestuia la diferenţa de onorariu s-a avut în vedere respingerea acţiunii sale ca nefondată prin Sentinţa civilă nr. 189 din 2 martie 2010.
Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs reclamantul R.C., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, admiterea recursului şi anularea deciziei atacate, iar în subsidiar, obligarea sa la plata onorariului de 2.000 RON, în solidar cu SC I. SA Medgidia.
În argumentarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că, potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, instanţa trebuia să analizeze evoluţia structurii acţionariatului de la data privatizării SC I. SA şi repartizarea acţiunilor pe acţionari, că nu a solicitat niciodată efectuarea unei expertize în prezenta cauză şi că eventualele investiţii care s-au făcut în cadrul SC I. SA Medgidia au fost solicitate de către aceasta şi implicit, obligaţia de achitare a onorariului revenea societăţii.
Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul R.C.:
Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale sus-menţionate şi niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. În speţă, se constată că deşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinerile recurentului vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanţelor anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală, fără legătură cu soluţia cuprinsă în decizia atacată, care a vizat doar modalitatea de soluţionare a cererii privind majorarea onorariului de expert.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurentul nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul R.C. împotriva Deciziei civile nr. 12/COM din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2197/2011. Comercial → |
|---|
