ICCJ. Decizia nr. 2202/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2202/2011
Dosar nr. 597/295/2009
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 385/PI din 23 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Sânnicolau Mare, în contradictoriu cu pârâţii I.Ş. şi I.G., având ca obiect obligaţia de a face şi s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali, s-a constatat ca fiind reziliat, la data de 16 martie 2009, contractul de închiriere intervenit între părţi şi înregistrat la D.F.P sub nr. X din 19 iunie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC D. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii I.Ş. şi I.G., să se dispună reintegrarea ei în imobilul închiriat, pe care l-a ocupat până la data de 29 martie 2009 şi obligarea pârâţilor la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, cu titlu de despăgubiri.
Prin cererea reconvenţională formulată în cauză, pârâţii-reclamanţi au solicitat instanţei de judecată să constate că a intervenit rezilierea Contractului de închiriere cu nr. X din 19 iunie 2009.
S-a mai reţinut că pârâţii au închiriat reclamantei imobilul cu destinaţia moară de grâu şi depozit de grâu, situat în com. S.M. şi intabulat în CF nr. A, jud. Timiş, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 mai 2008, în schimbul unei chirii lunare de 1.850 RON pe lună. S-a mai convenit că pentru perioada 1 mai 2008 - 25 mai 2008 nu se datorează chirie, chiriaşul având, în schimb, obligaţia de a „efectua lucrări de punere în funcţiune la standarde noi ale spaţiului";.
În ceea ce priveşte termenul de plată a chiriei, părţile au stabilit ca această operaţiune să se efectueze în perioada 1 - 5 a fiecărei luni, din ziua a şasea datorându-se penalităţi de întârziere în cuantum de 10% pentru fiecare zi de întârziere.
În Cap. VII pct. 2 din contract, părţile au stabilit că neplata chiriei în termenul stabilit, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, are drept efect rezilierea de drept a contractului de închiriere, fără punerea în întârziere şi fără vreo altă formalitate, clauză căreia părţile i-au conferit valoare de pact comisoriu expres de cel mai înalt grad.
În perioada derulării contractului, reclamanta-pârâtă reconvenţională a achitat toate sumele reprezentând chiria lunară cu întârziere, astfel încât s-a constatat că atât prin efectul legii, cât mai ales prin convenţia părţilor, potrivit art. 969 C. civ., solicitarea pârâţilor-reclamanţi de a constata că a intervenit rezilierea de drept a contractului de închiriere este întemeiată, începând cu data de 16 martie 2009.
Deşi din acel moment locatara nu mai avea dreptul de a întrebuinţa bunul, prima instanţă a constatat că potrivit punctului 3 al Cap. VII din contract, aceasta a mai avut o perioadă de 5 zile în care trebuia să elibereze imobilul. Aşa fiind, începând cu data de 22 martie 2009, reclamanta nu mai avea niciun drept de folosinţă asupra bunului, motiv pentru care cererea acesteia de obligare a pârâţilor de a-i pune la dispoziţie spaţiul s-a constatat a fi neîntemeiată şi a fost respinsă. Şi cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâţilor la plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a imposibilităţii de desfăşurare a activităţii comerciale s-a constatat a fi neîntemeiată, având în vedere că începând cu data de 16 martie 2009, pârâţii nu mai aveau această obligaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC D. SRL Sânnicolau Mare, iar prin Decizia civilă nr. 195/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata valorii mărfurilor reclamantei rămase în imobilul închiriat, respectiv 5.480 RON produse finite şi 13.378,53 RON stoc grâu; s-a respins în rest acţiunea precizată a reclamantei şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei primei instanţe în ce priveşte cererea reconvenţională.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a achitat chiria datorată, chiar dacă cu întârziere, astfel încât pârâţii nu au niciun temei pentru refuzul restituirii bunurilor proprietatea reclamantei şi având în vedere perisabilitatea acestora şi timpul scurs de la data încetării contractului, s-a constatat întemeiată cererea privind plata contravalorii mărfurilor, rămase în imobilul închiriat.
Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs pârâţii I.Ş. şi I.G., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul înlocuirii dispoziţiei privind obligarea acestora la plata sumei de 5.480 RON şi 13.378,53 RON reprezentând contravaloare mărfuri, cu dispoziţia de obligare la restituirea bunurilor consemnate în procesul-verbal din data de 29 aprilie 2009.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenţii au reluat istoricul cauzei şi au susţinut, în esenţă, că instanţa a constatat în mod greşit ca dovedită existenţa în imobil a produselor sus-menţionate, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal din 29 aprilie 2009 rezultă inventarierea altor cantităţi de bunuri.
Au mai susţinut recurenţii că şi reţinerea instanţei de apel potrivit căreia aceştia au refuzat predarea bunurilor este lipsită de suport probator, întrucât nu s-a dovedit această presupusă atitudine a acestora.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezii depusă la dosarul cauzei.
Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâţii I.Ş. şi I.G.:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici de nelegalitate privind judecata instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.
Deşi recurenţii-pârâţi au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceştia nu l-au dezvoltat conform cerinţelor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reiterând aspecte ce vizează fondul cauzei, fără a preciza relevanţa acestora faţă de decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
În realitate, motivele invocate vizează modul de interpretare a probelor administrate, respectiv netemeinicia deciziei recurate, exclusă însă a fi cenzurată din perspectiva temeiului de drept invocat şi a specificului acestei căi de atac.
Cum esenţa recursului constă în faptul că acesta priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere criticile generic formulate, ce vizează fondul cauzei, urmează să aplice acestei cereri de recurs sancţiunea nulităţii în absenţa motivelor de ordine publică care să poată fi invocate conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimata-reclamantă SC D. SRL Sânnicolau Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de pârâţii I.Ş. şi I.G. împotriva Deciziei civile nr. 195/A din 11 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenţii-pârâţi, în solidar, să-i achite reclamantei-intimate SC D. SRL Sânnicolau Mare suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2205/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2201/2011. Comercial → |
|---|
