ICCJ. Decizia nr. 2205/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2205/2011
Dosar nr. 12942/118/2009
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire adresată Tribunalului Constanţa şi înregistrată sub nr. 12942/118 din 30 noiembrie 2009, SC D.J. SRL a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 65 din 25 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 3090/118/2008, în sensul modificării în parte a sentinţei atacate şi constatării ca fals a actului juridic denumit Hotărârea AGA de la SC D.A. SA încheiată la data de 12 iulie 1996.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa a cărei revizuire se solicită a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.J. SRL în contradictoriu cu pârâţii SC D.A. SRL şi C.C.E., fiind constatată nulitatea absolută a actului juridic denumit Hotărârea AGA de la SC D.A. SRL încheiată la data de 12 iulie 1996.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind declararea ca fals a înscrisului denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A. SRL încheiată azi 12 iulie 1996";.
Sentinţa sus-menţionată a fost apelată, iar prin Decizia nr. 141 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa s-a dispus respingerea apelului declarat de SC D.J. SRL şi admiterea apelului declarat de S.C. D.A. S.A, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca lipsită de interes.
Prin Sentinţa civilă nr. 4712 din 16 septembrie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC D.J. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pentru admisibilitatea revizuirii este necesar ca înscrisul al cărui caracter fals se invocă de către revizuent să fi stat la baza pronunţării hotărârii atacate, în sensul că, în lipsa lui, hotărârea ar fi fost alta.
Noţiunea de înscris declarat fals are în vedere administrarea acestuia ca şi probă în proces, probă care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, iar urmare declarării acestuia ca fals, hotărârea atacată nu mai este întemeiată, impunându-se revizuirea sa.
S-a mai reţinut că, prin cererea iniţială de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta S.C. D.J. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC D.A. SRL şi C.C.E., să se constate nulitatea absolută a înscrisului denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A. SRL încheiată azi 12 iulie 1996";, precum şi constatarea aceluiaşi înscris ca fiind fals, indicând totodată pe autorul falsului în persoana pârâtei C.C.E.
Prin Sentinţa civilă nr. 65 din 25 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC D.J. SRL, fiind constatată nulitatea absolută a actului juridic denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A. SRL încheiată azi 12 iulie 1996";.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus respingerea ca nefondată a capătului de cerere privind declararea ca fals a înscrisului denumit „Hotărârea AGA de la S.C. D.A. S.A încheiată azi 12 iulie 1996";.
Pe cale de consecinţă, înscrisul denumit „Hotărârea AGA de la S.C. D.A. S.A încheiată azi 12 iulie 1996";, nu a avut calitatea de probă administrată în faţa instanţei de fond, constatarea acestuia ca fals fiind chiar obiectul acţiunii formulate de către reclamanta de SC D.J. SRL, respectiv al capătului 2 al cererii de chemare în judecată.
În aceste condiţii s-a reţinut că aspectele urmărite prin promovarea cererii de revizuire, respectiv constatarea ca fals a respectivului înscris nu se regăsesc în cuprinsul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ., ci pot fi obţinute doar pe calea formulării recursului împotriva soluţiei pronunţată asupra capătului 2 al cererii de chemare în judecată formulată de SC D.J. SRL.
Împotriva Sentinţei civile nr. 4712 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Constanţa a declarat apel revizuenta SC D.J. SRL, iar prin Decizia civilă nr. 168/COM din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul.
În argumentarea soluţiei pronunţate s-a reţinut, în esenţă, că noţiunea de „înscris declarat fals"; are în vedere administrarea acestuia ca şi probă în proces şi care ar fi stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi că legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că înscrisul denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A. SA încheiat azi 12 iulie 1996"; nu a avut calitate de probă, administrată în faţa instanţei de fond, fiind chiar petitul doi al cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea ca fals a acestui înscris.
Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs revizuenta SC D.J. SRL Mangalia, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a reluat istoricul cauzei şi a susţinut, în esenţă, că instanţele trebuiau să analizeze cauza pe fond conform art. 322 pct. 4 şi art. 184 C. proc. civ. şi nu să interpreteze în mod rigid dispoziţiile legale sus-menţionate, în sensul că revizuirea ar fi admisibilă numai în cazul existenţei unei hotărâri de condamnare, întrucât s-ar ajunge la situaţia în care hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie civilă întemeiate pe un act juridic ce nu corespunde realităţii să fie menţinute în ciuda situaţiei de fapt.
A mai susţinut recurenta că cele două instanţe care au judecat cererea de revizuire au nesocotit dreptul de acces la justiţie şi au aplicat în mod greşit legea, având în vedere că art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ. vizează acele situaţii în care a intervenit un impediment legal la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Instanţa de revizuire avea obligaţia să stabilească ea însăşi dacă înscrisul are sau nu conţinut real, iar potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a dat posibilitatea instanţelor să poată interveni şi a împiedica menţinerea efectelor juridice care au la origini o activitate infracţională.
S-a mai susţinut că cele două instanţe care au judecat cererea de revizuire au nesocotit dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, sau a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
Aşadar, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv să existe un înscris fals şi acest înscris să fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. Deşi este corectă susţinerea recurentei potrivit căreia prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., se înţelege nu numai înscrisul reţinut ca atare odată cu constatarea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare nu s-a comis o infracţiune, în speţă, înscrisul denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A. SA încheiat azi 12 iulie 1996"; nu a avut calitatea de probă, constatarea acestuia ca fals reprezentând chiar petitul doi al cererii de chemare în judecată.
Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, hotărârea a cărei revizuire se solicită poate fi retractată numai pe baza unor elemente noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. Cu alte cuvinte, instanţa învestită cu o cerere de revizuire nu exercită un control judiciar al hotărârii atacate, ci procedează la o nouă judecată, în baza unor împrejurări ce nu au făcut obiectul judecăţii instanţelor anterioare.
Aşadar, revenind la speţa dedusă judecăţii, se constată că în mod corect ambele instanţe au reţinut că prin Sentinţa nr. 65 din 25 martie 2009 a Tribunalului Constanţa s-a respins capătul de cerere privind declararea ca fals a înscrisului, astfel încât calea de atac împotriva acestei soluţii era apelul sau recursul, şi nu revizuirea.
În ceea ce priveşte susţinerea revizuentei potrivit căreia cele două instanţe ce au judecat cererea de revizuire au nesocotit dreptul de acces la justiţie garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi reţinută deoarece, pe de o parte, au fost respectate principiile procedurale ce asigură dreptul la un proces echitabil, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 53 din Convenţie nu fac decât să întărească normele procedurale din dreptul intern, stabilind că nicio dispoziţie din Convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recunoscute, conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii în care aceasta este parte. Altfel spus, dreptul la un proces echitabil nu este echivalent cu admiterea oricărei cereri formulate de părţi dincolo de limitele interne sau externe ale dreptului procesual.
Prin urmare, în cauză, se constată că instanţa a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, astfel încât nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a se dispune modificarea deciziei recurate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul revizuentei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta SC D.J. SRL Mangalia împotriva Deciziei civile nr. 168/COM din 3 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2206/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2202/2011. Comercial → |
|---|
