ICCJ. Decizia nr. 2212/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2212/2011

Dosar nr. 71/39/2011

Şedinţa publică din 7 iunie 2011

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 5 din 18 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării Sentinţei nr. 3785 din 19 octombrie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 6650/86/2010, cerere formulată de petenta A.T.A. SA Bucureşti prin Sucursala Suceava.

Împotriva încheierii sus-menţionate a declarat recurs pârâta A.T.A. SA Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea încheierii atacate, precizând că va depune motivele de recurs după comunicarea hotărârii.

Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta A.T.A. SA Bucureşti prin Sucursala Suceava:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că la data de 21 februarie 2011, recurenta a depus declaraţia de recurs, precizând că va depune motivele de nelegalitate ulterior comunicării încheierii. Deşi încheierea de şedinţă a fost comunicată recurentei la data de 25 martie 2011, aceasta nu a depus motivele de nelegalitate până la termenul fixat în vederea soluţionării recursului.

Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul pârâtei A.T.A. SA Bucureşti prin Sucursala Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta A.T.A. SA Bucureşti prin Sucursala Suceava împotriva Încheierii nr. 5 din 18 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2212/2011. Comercial