ICCJ. Decizia nr. 2238/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2238/2011
Dosar nr. 32036/3/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, înregistrată la data de 31 iulie 2009, reclamantul M.I., a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii N.D.C., B.F., D.L., B.M.L., S.I., B.D., C.V. şi SC M.P. Bucureşti, să dispună suspendarea pârâtului N.D.C. din funcţia de preşedinte şi a pârâţilor B.F., D.L., B.M.L., S.I., B.D., C.V. din funcţiile de administratori, deţinute la SC M.P. Bucureşti, invocând în drept dispoziţiile art. 1371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată; art. IV din OUG nr. 82/2007 şi art. 45 alin. (7) din Legea nr. 1/2005.
Prin întâmpinare, pârâta B.M.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, iar pârâţii N.D.C., B.F., S.I., C.V. şi B.D. au invocat excepţia tardivităţii formulării acestei cereri.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 472, pronunţată la data de 21 ianuarie 2010, a respins excepţiile invocate de pârâţi; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant, pe care l-a obligat să plătească pârâţilor N.D.C., B.F., S.I., C.V. şi B.D. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, cu referire la excepţia inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de chemare în judecată, că reclamantul nu contestă hotărârea adunării generale spre a fi incidente dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, ce prevăd condiţiile şi termenele în care membrii cooperatori pot sesiza instanţa de judecată pentru anularea unei hotărâri a adunării generale, iar, faţă de obiectul acestei cereri, a apreciat ca fiind neîntemeiate excepţiile invocate de pârâţi.
În ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în principal, că art. 1371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 respectiv art. IV din OUG nr. 82/2007, nu se aplică în speţă, întrucât domeniul cooperatist este reglementat de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 1/2005, care se completează cu Legea nr. 31/1990 numai cu privire la art. 46, art. 59, art. 60, art. 63, art. 64, art. 253-255, art. 257-260, iar, în speţă, alegerea preşedintelui şi administratorilor societăţii cooperatiste s-a făcut cu respectarea prevederilor legii speciale şi prevederilor actului său constitutiv, din rândul membrilor cooperatori, care, pentru activitatea depusă în această calitate, obţin, în afara drepturilor ce decurg din raporturile de muncă ca membrii cooperatori, şi indemnizaţia fixă, stabilită de adunarea generală, conform art. 47 pct. 7 din legea specială.
Apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 482, pronunţată la data de 14 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar, examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a reţinut că tribunalul a apreciat, în mod corect, că dispoziţiile art. 1371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată şi cele ale art. IV din OUG nr. 82/2007, care reglementează activitatea societăţilor pe acţiuni, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât pentru specificul societăţilor cooperatiste meşteşugăreşti este creat un cadru legal special, conform Legii nr. 1/2005, care arată, prin art. 45 pct. 7, că raportul de muncă dintre membrii cooperatori şi societatea cooperatistă poate subzista în condiţiile în care persoana are şi calitatea de administrator unic sau membru al Consiliului de administraţie, activitate pentru care este remunerată potrivit hotărârii adunării generale, în afara drepturilor ce decurg din calitatea de membru cooperator.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelantul – reclamant M.I., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că Decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 31, art. 45 alin. (7) din Legea nr. 1/2005, art. 1371 din Legea nr. 31/1990 şi art. IV din OUG nr. 82/2007, în conformitate cu care, în opinia recurentului, nu se poate cumula calitatea de salariat cu calitatea de preşedinte ori administrator, remunerată cu o indemnizaţie fixă, stabilită de adunarea generală, şi că instanţa de apel nu a analizat motivul „cu trimitere expresă la dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2005, text care nu dă alte drepturi administratorilor ori preşedintelui", această din urmă critică putând fi încadrată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Intimaţii – pârâţi au solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 45 pct. 7 C. proc. civ., pentru activitatea depusă, membrii Consiliului de administraţie sau administratorul unic, după caz, sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă stabilită de către adunarea generală, în afara drepturilor ce decurg din calitatea de membru cooperator.
Având în vedere caracterul special, derogatoriu al precitatelor dispoziţii legale, instanţa de apel a confirmat cu justeţe aplicabilitatea acestora, în speţă, înlăturând incidenţa prevederilor cu caracter general ale art. 1371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv, celor ale art. IV din OUG nr. 82/2007, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant şi, deopotrivă, a drepturilor membrilor cooperatori, consacrate prin art. 31 din menţionata lege privind organizarea şi funcţionarea cooperativei, aşa încât nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este de observat că nici critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se justifică, întrucât din examinarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a analizat implicit motivul de apel vizând nelegalitatea sentinţei în raport cu art.31 din Legea nr. 1/2005, reţinând judicios că drepturile ce decurg din calitatea de membru cooperator nu sunt afectate, în condiţiile în care membrii cooperatori deţin şi funcţii pentru care sunt remuneraţi potrivit hotărârii adunării generale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul M.I., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 482 din 14 octombrie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2236/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2242/2011. Comercial → |
|---|
