ICCJ. Decizia nr. 2617/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2617/2011
Dosar nr. 9810/63/2009
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1307 din 30 iunie 2010, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanţii V.M. şi H.M. prin care au solicitat excluderea din societate a pârâţilor C.I. şi V.M. precum şi cererea reconvenţională prin care pârâţii au solicitat excluderea din societate a reclamanţilor şi dizolvarea societăţii pârâte SC M.C. SRL Bucovăţ.
Judecătorul fondului a reţinut că excluderea asociaţilor poate avea loc numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, din care pentru societăţile cu răspundere limitată sunt incidente cele prevăzute la lit. a) şi d) iar faptele evocate de părţi nu se încadrează în aceste cazuri.
Din documentele societăţii rezultă că aportul a fost depus iar faptul creditării societăţii cu diferite sume de bani nu se constituie între-o ipoteză de excludere.
Cât priveşte cazul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, acesta ar fi aplicabil numai reclamantului care are şi calitate de administrator dar cu privire la care aspectele imputate de pârâţi nu au fost dovedite.
Cu referire la cererea de dizolvare, judecătorul fondului a apreciat că nu s-a făcut dovada unor neînţelegeri grave care să împiedice funcţionarea societăţii situaţie în care nu se poate face aplicarea art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Sentinţa a fost atacată cu apel şi de către reclamanţi şi de către pârâţi.
Criticile apelanţilor reclamanţi ca şi cele ale apelanţilor pârâţi cu privire la aprecierea instanţei de fond asupra incidenţei cazurilor de excludere au fost înlăturate de instanţa de apel.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat cererea de excludere pe dispoziţiile art. 222 lit. e) şi art. 223 din Legea nr. 31/1990 iar pârâţii şi-au întemeiat cererea reconvenţională pe dispoziţiile art. 222 lit. d) şi art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 dar că faptele imputate de părţi, unele contra altora, nu se încadrează în aceste dispoziţii legale. Cazurile de excludere sunt numai cele prevăzute de art. 222 lit. a)–d) din Legea nr. 31/1990 republicată cu caracter limitativ, nu exemplificativ, din probele administrate rezultând că aportul a fost depus de către pârâţi iar cu privire la reclamantul administrator probele administrate nu au făcut dovada vreunei fraude comise de acesta în dauna societăţii.
Cât priveşte incidenţa cazului de dizolvare prevăzut de art. 227 lit. e) din lege, instanţa de apel a apreciat că judecătorul fondului a făcut o greşită apreciere a probelor, acestea fiind în sensul existenţei între asociaţi a unor grave neînţelegeri care au condus la dispariţia elementului affectio societatis, a intenţiei de conlucrare pentru atingerea unui scop lucrativ comun.
De altfel neînţelegerile grave dintre asociaţi rezultă din chiar susţinerile pe care aceştia le-au făcut prin motivele de apel şi prin care acuză blocajul intervenit la nivelul luării deciziilor şi nerespectarea obligaţiei de affecţio societatis situaţie faţă de care instanţa de apel a apreciat ca întemeiată cererea reconvenţională având ca obiect dizolvarea societăţii asupra căreia a dispus subsecvent admiterii apelului şi schimbării în parte a sentinţei.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii V.M. şi H.M. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare arată că:
- neînţelegerile dintre asociaţi chiar dacă au alterat profund raporturile dintre aceştia şi au condus la blocarea activităţii organelor sociale, ele nu se încadrează în ipoteza art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 deoarece societatea îşi realizează obiectul de activitate, remediul fiind retragerea sau excluderea din societate;
- pârâţii aveau obligativitatea vărsării integrale a aportului social conform art. 91 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii au solicitat respingerea recursului arătând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Recursul nu este fondat.
Critica recurenţilor reclamanţi cu privire la greşita apreciere şi calificare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi ca fiind de natură să atragă dizolvarea societăţii nu este întemeiată.
Astfel cum a reţinut instanţa de apel, din chiar susţinerile făcute de reclamanţi prin motivele de apel iar acum şi prin motivele de recurs rezultă că activitatea organelor societare este blocată datorită neînţelegerilor dintre asociaţi.
Or, potrivit art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Funcţionarea societăţii se realizează prin mecanismul adoptării de hotărâri în adunările generale, hotărâri care exprimă voinţa socială. Or, dacă activitatea de administrare a societăţii şi de adoptare a hotărârilor în adunările generale este blocată datorită neînţelegerilor dintre asociaţi apare evident că însăşi funcţionarea societăţii este, astfel, blocată, condiţia prevăzută de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 fiind îndeplinită în cauza de faţă.
Remediile la care referă recurenţii: retragerea şi respectiv excluderea din societate nu sunt aplicabile în cauza de faţă: retragerea din societate fiind un act unilateral şi opţional al asociatului, iar excluderea din societate nu a devenit operantă în contextul cazurilor invocate şi probelor administrate.
Prin urmare, Decizia instanţei de apel cu privire la admiterea cererii de dizolvare este legală în raport de dispoziţiile art. 227 lit. e) şi, implicit, a existenţei condiţiei de fond de constituire a societăţii reprezentată de elementul affectio societatis.
Cât priveşte a doua critică privind cazul de excludere întemeiat pe dispoziţiile art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că dezvoltarea acesteia, imprecisă şi incoerentă, referă la situaţia de fapt, la aprecierea probelor, iar nu la aspectele de legalitate ale hotărârii atacate, motiv pentru care, faţă de limitările impuse de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă instanţei de recurs în a le examina numai pe acestea, critica nu poate fi luată în examinare.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în raport de art. 304.9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi V.M. şi H.M. împotriva deciziei nr. 214 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2457/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1981/2011. Comercial → |
|---|
