ICCJ. Decizia nr. 2451/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2451/2011
Dosar nr. 2512/121/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia comercială, la data de 18 martie 2010, sub nr. 2512/121/2010, reclamanta M.D. a chemat în judecată pârâta SC O. V.I.G. SA Bucureşti, solicitând ca, pe baza probelor ce se vor administra, să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 145.290,85 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor rămase de achitat în urma evenimentului - vijelie din 2- 3 iunie 2009, în baza poliţei de asigurare seria J nr. 055130 din 28 ianuarie 2009, şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 3032, pronunţată la data de 1 octombrie 2010, Tribunalul Galaţi, secţia comercială, a admis acţiunea comercială, formulată de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâta SC O. V.I.G. SA Bucureşti, a obligat pârâta la plata sumei de 145.290,85 lei cu titlu de despăgubiri, în baza poliţei de asigurare seria J nr. 055130 din 28 ianuarie 2009, cu dobânda legală de la data pronunţării până la data achitării efective a debitului şi la plata sumei de 14.522 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele motive.
Între părţi a existat un raport juridic obligaţional izvorât din poliţa de asigurare seria J nr. 055130 din 28 ianuarie 2009 - în temeiul căreia creditorul (în speţă - reclamanta) a achitat debitorului (în speţă - pârâta) o primă de asigurare de 24.700 lei şi a pretins acesteia plata despăgubirilor urmare producerii evenimentului asigurat, suma reprezentând valoarea stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară - expert inginer C.M.
Apărările pârâtei, în sensul că evenimentul asigurat nu s-a produs şi că întinderea prejudiciului nu a fost dovedită, nu au fost primite, întrucât, prin plata efectuată - după întocmirea raportului de expertiză efectuat de inginer P.M. - aceasta a recunoscut, implicit, producerea riscului asigurat, iar obligaţia plăţii despăgubirilor îi revine conform contractului de asigurare, întinderea prejudiciului fiind dovedită de reclamantă cu raportul de expertiză efectuat de expert inginer C.M. şi necontestat.
Instanţa de fond a considerat că înţelegerea amiabilă a părţilor pentru suma de 150.000 lei consemnată în procesul – verbal nr. 530 din 20 octombrie 2009, a reprezentat, în fapt şi în drept o plată parţială impunându-se a fi urmată de plata diferenţei de 145.290,85 lei, în vederea recuperării integrale a prejudiciului, conform expertizei.
Astfel, la calculul sumei datorate, instanţa a avut în vedere deducerea din suma totală de 347.401 lei - stabilită ca valoare a despăgubirilor la un procent de 94 %- a francizei de 15 % prevăzută în poliţa de asigurare, respectiv, suma de 52.110 lei, a sumei de 12.341 lei achitată de pârâtă cu O.P. nr. 775 din 3 iulie 2009 şi a sumei de 137.000 lei achitată cu O.P. nr. 9725 din 17 noiembrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta SC O. V.I.G. SA Bucureşti, la data de 14 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin Decizia comercială nr. 12, pronunţată la data de 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare formulată de apelanta SC O. V.I.G. SA Bucureşti; a admis apelul declarat de pârâta SC O. V.I.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3032 din 1 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. 2512/121/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.D.; a schimbat sentinţa comercială nr. 3032 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Galaţi, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată, şi a obligat intimata-reclamantă M.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.258,41 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sentinţei comerciale nr. 3032 din 1 octombrie 2010, a Tribunalului Galaţi, această cerere a rămas fără obiect, părţile punând concluzii pe cerere la acelaşi termen cu concluziile pe fond.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a considerat că nu îi este imputabil doar pârâtei faptul că suma de bani convenită a fi plătită cu titlu de despăgubiri prin procesul – verbal nr. 530 din 20 octombrie 2009 a fost virată cu câteva zile diferenţă, aceasta depunând diligenţe pentru a afla numărul de cont al reclamantei (adresa nr. 559 din 13 noiembrie 2009), în timp ce reclamanta a predat documentele justificative asigurătorului abia în data de 27 octombrie 2009, iar contul în care urma să fie virată suma a fost confirmată în data de 13 noiembrie 2009, astfel încât plata nu s-a putut efectua în termen de 5 zile aşa cum s-a convenit pe fondul cauzei şi din culpa acesteia.
Mai mult, curtea a reţinut că părţile au convenit, sub condiţia plăţii sumei de 150.000 lei, stabilită prin procesul-verbal de conciliere directă încheiat în data de 20 octombrie 2009, către reclamanta M.D., că acestea nu mai au nicio pretenţie una faţă de alta pentru acest litigiu, astfel că în baza art. 969 C. civ. combinat cu art. 282 – 296 C. proc. civ. apelul s-a considerat întemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta M.D., solicitând admiterea recursului şi, în rejudecare, modificarea în totalitate a deciziei pronunţate de instanţa de apel şi menţinerea sentinţei nr. 3032 din 1 octombrie 2010, pronunţată de instanţa de fond, ca temeinică şi legală.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă M.D. a invocat, în esenţă după expunerea situaţiei de fapt că instanţa de apel a dat greşit eficienţă juridică înţelegerii stabilite prin procesul-verbal de conciliere din data de 20 octombrie 2009, care a fost condiţionată de plata sumei convenite într-un anumit termen, nerespectat, astfel că, plăţile făcute ulterior trebuiau considerate ca plăţi parţiale, făcute în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995.
Or, instanţa de apel fără a menţiona motivele de drept pentru care a admis apelul şi fără a analiza temeiurile de drept precizate în acţiune, a schimbat în totalitate hotărârea instanţei de fond cu încălcarea art. 261 C. proc. civ.
De asemenea, hotărârea este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii, prin contractul de asigurare, asigurătorul obligându-se ca, în schimbul primei de asigurare, să suporte riscul asigurat produs în urma unui eveniment prevăzut la valoarea daunelor, în limita sumei asigurate.
Sub acest aspect, instanţa de apel nu a analizat temeinicia cererii de chemare în judecată şi întinderea prejudiciului cauzat, rezumându-se doar la a analiza conţinutului procesului-verbal de conciliere din 20 octombrie 2009, deşi prin raportul de expertiză necontestat s-a dovedit că prejudiciul total a fost de 347.401 lei, astfel că plata parţială se impunea a fi urmată de plata diferenţei de 145.290,85 lei în vederea acoperirii integrale a prejudiciului, cum a stabilit prima instanţă.
Cât priveşte pretinsa culpă a recurentei, instanţa de apel a apreciat greşit probele, cauzei din analiza lor rezultând dimpotrivă, că intimata-pârâtă a dat dovadă de rea-credinţă, deoarece ştia contul său bancar, dovada reprezentând-o plata făcută în data de 3 iulie 2009, iar conform art. 1114 C. civ., dacă dorea într-adevăr să plătească de bună voie aceasta putea să consemneze suma la dispoziţia recurentei ceea ce nu a făcut.
Faptul că în procesul-verbal de conciliere din 20 octombrie 2009 nu s-a prevăzut nicio sancţiune pentru nerespectarea termenului, nu înlătură obligaţia pârâtei de a executa această înţelegere cu bună-credinţă, conform prevederilor art. 970 C. civ., astfel că sancţiunea pentru neplata la termen este lipsirea de eficienţă juridică a acestei înţelegeri, sancţiune comunicată pârâtei după împlinirea termenului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare reiterând apărările din apel.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată din analiza hotărârii instanţei de apel că aceasta şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia cu raportare la susţinerile părţilor şi probele administrate, temeiul admiterii acţiunii formulate în limitele reţinute constituindu-l chiar înţelegerea părţilor, cu trimitere la dispoziţiile art. 969 C. civ. la care instanţa de apel s-a raportat.
Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea art. 261 C. proc. civ.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că referirile recurentei – reclamante la dispoziţiile art. 1114 C. civ. şi art. 970 C. civ. se fac doar din perspectiva situaţiei de fapt şi a probelor administrate pe care recurenta – reclamantă le reapreciază în privinţa culpei părţilor în nerespectarea înţelegerii cu privire la plata despăgubirilor stabilite de comun acord, or sub acest aspect nu este posibilă o reluare a judecăţii cauzei, instanţa de recurs fiind competentă în limita acestui motiv de recurs să analizeze doar nelegalitatea hotărârii şi nu pretinsa netemeinicie a acesteia.
Cât priveşte forţa juridică a acestei înţelegeri, ea nu poate fi înlăturată, faţă de situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel reprezentând acordul de voinţă al părţilor în sensul art. 969 C. civ. sub aspectul desocotirii acestora în baza contractului de asigurare şi este, deci, obligatorie pentru părţi dar şi pentru instanţa de judecată, astfel că, hotărârea instanţei de apel este legală, neputându-se reţine în aceste condiţii, nici încălcarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, la care se face, de asemenea, trimitere.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.D. împotriva deciziei comerciale nr. 12 din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2242/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2457/2011. Comercial → |
|---|
