ICCJ. Decizia nr. 2242/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2242/2011
Dosar nr. 473/113/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Tribunalul Brăila sub nr. 473/113/2010 reclamantul I.A. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 1 din 3 august 2009 a SC M. SA pentru fraudarea legii; constatarea nulităţii absolute a deciziei administratorului unic nr. 1 şi nr. 2 din 6 octombrie 2009 al aceleiaşi societăţi precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Brăila, prin sent. nr. 8 din 5 mai 2010, a respins acţiunea, ca nefondată şi a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Majorarea capitalului social al pârâtei SC M. SA a fost aprobată prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 3 august 2009 prin care acţionarii au aprobat ca majorarea capitalului social să se realizeze prin emisiunea unui număr de 37.000.000 lei acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,10 lei fiecare, în val. totală de 3.700.000 lei, în schimbul unor noi aporturi în numerar, într-o singură etapă, în conformitate cu prevederile art. 19/1 din Actul constitutiv al societăţii, acţiunile nou emise fiind oferite spre subscriere acţionarilor existenţi ai societăţii, cu respectarea prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990.
Subscrierile şi operaţiunile efectuate în derularea majorării de capital au fost consemnate prin Decizia nr. 1 din 06 octombrie 2009 a administratorului unic prin care s-a constatat numărul acţionarilor care au subscris şi valoarea subscrierii şi Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2009 prin care a aprobat valoarea majorării.
Instanţa a mai avut în vedere că, atât Hotărârea AGEA nr. 1 din 3 august 2009 cât şi Deciziile administratorului unic nr. 1 şi 2 din 6 octombrie 2009 au fost supuse controlului de legalitate exercitat de registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila, iar recursul declarat de I.A. împotriva încheierii pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului au fost respinse în mod irevocabil, ca nefondate, situaţie în care, majorarea şi cvorumul pretins „nereale" de către reclamant au fost stabilite în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, având în vedere situaţia înscrisă în Registrul acţionarilor la data de referinţă a adunării, situaţie ce era cunoscută şi opozabilă reclamantului în calitate de acţionar, precum şi potrivit prevederilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată. Mai mult decât atât Decizia nr. 2 din 20 august 2008, nefiind infirmată de instanţă, există o prezumţie de legalitate în favoarea acesteia, Decizia fiind menţionată în Registrul comerţului.
Cât priveşte susţinerile reclamantului privind inoportunitatea economică a operaţiunii de majorare de capital aprobate prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, fără a lua în considerare dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 132 alin. (2) din lege prevăd posibilitatea contestării hotărârilor „contrare legii sau actului constitutiv" de către acţionarii care nu au fost prezenţi la adunare sau care au votat contra şi au cerut ca votul lor să fie consemnat în procesul-verbal al adunării, hotărârea adunării generale neputând fi cenzurată de către instanţă sub aspectul oportunităţii sau profitabilităţii măsurii luate, ci doar sub aspectul legalităţii sale, prin raportare la prevederile legii şi ale actului constitutiv.
De asemenea, s-a reţinut că susţinerea reclamantului privind cauza ilicită a majorării de capital este nefondată iar reclamantul nu a produs nici o probă prin care să răstoarne prezumţia de bună credinţă instituită de prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. potrivit cărora „buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce invoca reaua-credinţă".
Prin Decizia nr. 115 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a refuzat să analizeze motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, iar prin trimiterile la înregistrarea hotărârii adunării generale a acţionarilor şi a celor două decizii ale administratorului unic în registrul comerţului, a relevat faptul că au fost respectate prevederile art. 131 alin. (4) şi ale art. 204 din Legea 31/1990 republicată referitoare la asigurarea opozabilităţii faţă de terţi a hotărârilor A.G.A. şi a oricărei modificări a actului constitutiv, ceea ce nu înseamnă că judecătorul fondului, învestit cu soluţionarea acţiunii, nu a analizat motivele invocate, fapt ce rezultă din conţinutul hotărârii atacate.
Cât priveşte respingerea probei cu expertiză contabilă, s-a constatat că instanţa de fond a respins această cerere, motivat, prin încheierea din 28 aprilie 2010, reţinând în mod corect, că proba este neconcludentă, câtă vreme faptul probator ce se cerea a fi dovedit consta în „ stabilirea activităţilor desfăşurate de societate de la înfiinţare până în prezent şi modul de utilizare a fondurilor obţinute din cele trei majorări".
De asemenea, s-a constatat că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea 31/1990 republicată, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi, prin urmare, reclamantul ar fi trebuit să dovedească căror prevederi legale sau dispoziţii din actul constitutiv contravine hotărârea atacată.
Instanţa a mai avut în vedere că reclamantul a enumerat, drept cauze de nulitate, împrejurarea că majorarea de capital social nu este justificată din punct de vedere economic, caracterul ilicit al cauzei, frauda la lege, nesocotirea art. 136 indice 1 din Legea 31/1990 republicată sau abuzul de majoritate, situaţie în care instanţa nu poate cenzura oportunitatea operaţiunii de majorare a capitalului social, respectiv dacă aceasta corespundea unor nevoi economice reale ale societăţii pârâte.
Nu a reţinut nici abuzurile de majoritate al acţionarului majoritar, atâta vreme cât, cu respectarea prevederilor art. 216 din Legea 31/1990 republicată, s-a respectat dreptul de preferinţă al acţionarilor şi, prin urmare, aceştia au avut posibilitatea ca, prin subscrierea de noi acţiuni, să îşi menţină cota de participare la capitalul social.
Cât priveşte lipsa cauzei licite, s-a considerat că, potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza este prezumată, până la proba contrarie, iar în speţă nu numai că nu s-au dovedit, dar nici nu s-au enumerat acele încălcări ale dispoziţiilor imperative ale legii sau a ordinii publice şi a bunelor moravuri, de natură să atragă nulitatea actelor atacate, fiind nerelevantă în cauză şi pretinsa încălcare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele:
- Ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., lipsindu-l de posibilitatea de a-şi proba pretenţiile, în contradicţie cu noţiunea de proces echitabil care presupune respectarea dreptului la apărare şi aplicarea principiului aflării adevărului, prin aceea că i s-a respins proba cu expertiză contabilă.
Recurentul consideră că nu a avut posibilitatea administrării unor probe adecvate obiectului cauzei şi că, prin obiectivele expuse se propunea o analiză concretă a actelor de comerţ şi a activităţii economice desfăşurate de societatea intimată – de la înfiinţare şi până la data întocmirii expertizei – care să determine modul de utilizare şi destinaţia fondurilor băneşti rezultate din majorările de capital operate, ceea ce ar fi putut releva caracterul ilicit al acestor majorări ce nu se impuneau pentru îndeplinirea obiectului de activitate ori pentru îndeplinirea vreunui scop economic.
- Decizia atacată a fost dată cu nesocotirea sentinţei nr. 590 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus suspendarea deciziei nr. 2 din 20 august 2008 prin care s-a majorat capitalul social al intimatei ceea ce denotă că – la data de 3 august 2009 hotărârea prin care s-a decis majorarea capitalul social (a treia majorare) cvorumul nu a fost cel real.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce priveşte critica recurentului prin care susţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. se constată că acestuia i-au fost respectate toate drepturile procesuale în faţa instanţelor anterioare, prin respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, instanţa dând dovadă de rol activ, în aflarea adevărului.
Faptul că recurentului i s-a respins proba cu expertiză contabilă, considerându-se că proba este neconcludentă raportat la obiectivul propus, acela de a se stabili activităţile desfăşurate de societatea intimată de la înfiinţare şi până la momentul întocmirii raportului de expertiză, rezultate din majorările de capital, care să determine modul de utilizare şi destinaţia fondurilor băneşti rezultate din majorările de capital nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei din perspectiva încălcării art. 129 C. proc. civ. câtă vreme, instanţa are atributul de a hotărî asupra necesităţii, oportunităţii şi concludenţei probelor solicitate de părţile litigiului.
Mai mult, aşa cum s-a reţinut în mod corect şi de către instanţa apelului prin formularea acestui obiectiv al expertizei – aşa cum indică chiar recurentul – s-a dorit a se stabili dacă majorarea capitalului social se impunea a fi efectuată „pentru îndeplinirea obiectivelor de activitate ori pentru îndeplinirea vreunui scop economic" ceea ce denotă supunerea cenzurii instanţei a oportunităţii operaţiunii de majorare a capitalului social situaţie ce excede analizei acesteia.
Cât priveşte critica privind încălcarea sentinţei nr. 590 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus suspendarea deciziei nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic şi implicit a cvorumului real în adoptarea hotărârii adunării generale deduse judecăţi se constată că nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care au fost supuse controlului de legalitate exercitat de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila iar recursul declarat de I.A. împotriva încheierii judecătorului delegat a fost respins.
Pe de altă parte, nu poate fi contestată realitatea informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului cu privire la înregistrările efectuate în baza controlului prealabil de legalitate efectuat de judecătorul delegat, ceea ce face ca pe acest aspect criticile să fie nefondate.
În consecinţă, conform considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Decizia instanţei de apel este conformă cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză motiv pentru care, recursul va fi respins ca nefondat conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul I.A., împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi nr. 115 din 21 decembrie 2010, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatei - pârâte SC D.M. SA Brăila suma de 4.340 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2238/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2451/2011. Comercial → |
|---|
