ICCJ. Decizia nr. 2447/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2447/2011
Dosar nr. 2827/122/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, la data de 27 noiembrie 2008, sub nr. 2827/122/2008, reclamanţii Ş.F. şi SC D. SRL Bolintin Vale au chemat în judecată pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune rezultate din producerea riscului asigurat (incendiu) prin contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006 încheiat între părţi, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 4.273,37 lei, reprezentând cheltuieli făcute ca urmare a intervenţiei pompierilor pentru salvarea bunurilor asigurate; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, faţă de prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 03 februarie 2009, Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, constatând că în cauză nu a operat prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor, deoarece termenul de prescripţie nu a curs, fiind întrerupt prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, având în vedere art. 6 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, iar potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, până la finalizarea anchetei penale, nu curge termenul de prescripţie.
De altfel, a mai reţinut instanţa, reclamantul a întrerupt cursul prescripţiei prin introducerea unei acţiuni cu acelaşi obiect, ce a format obiectul dosarului nr. 2215/192/2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 16 mai 2008, soluţionat de Tribunalul Giurgiu la data de 16 octombrie 2008, prin sentinţa comercială nr. 341 din 16 octombrie 2008.
La termenul de judecată din data de 26 februarie 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, prin reprezentant, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F., instanţa unind această excepţie cu fondul cauzei, având în vedere că în calitate de reclamanţi apar ambele părţi, respectiv, atât Ş.F., cât şi SC D. SRL Bolintin Vale.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2010, reclamanţii Ş.F. şi SC D. SRL Bolintin Vale au depus la dosar precizare de acţiune referitor la capătul 1 din cererea introductivă de instanţă, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.458 lei reprezentând daune rezultate din producerea riscului asigurat (incendiu) prin contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006 încheiat între părţi.
Prin sentinţa comercială nr. 281, pronunţată la data de 4 mai 2010, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F.; a admis în parte acţiunea reclamanţilor Ş.F. şi SC D. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu; a omologat rapoartele de expertiză întocmite de experţii M.M., M.I. şi I.N.; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 100.458 lei despăgubiri civile şi suma de 5.561 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, ce reprezintă 3.256 taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar şi 2.300 lei onorariu expert.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F., instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, deoarece acesta figurează în calitate de beneficiar în contractul de asigurare facultativă de incendiu şi alte calamităţi a clădirilor şi a altor construcţii; or, având această calitate, este firesc ca reclamantul Ş.F. să aibă un interes născut şi actual în promovarea acţiunii.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că acţiunea este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ., art. II pct. 2 raportat la art. I pct. 1.7, la art. V pct. 7.1. lit. a) şi art. VI pct. 9 lit. c) din contractul de asigurare, art. 109 C. proc. civ., precum şi art. 998 – art. 999 C. civ., faţă de faptul că reclamanţii au respectat toate obligaţiile din contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006, motiv pentru care cererea de despăgubiri este justificată.
Conform actelor de la dosar, răspunsurilor la interogatoriu ale părţilor, precum şi rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, instanţa a reţinut că valoarea părţii de imobil distrusă în incendiu este de 40.608 lei, valoarea bunurilor mobile asigurate distruse în incendiu este de 49.850 lei, iar valoare asigurată a stocului de marfă este de 10.000 lei, instanţa luând în calcul la valoarea acestor bunuri valoarea lor reală, şi nu valoarea lor contabilă, conform clauzelor din contractul de asigurare de la punctul 16.
Cât priveşte capătul al doilea din acţiunea reclamanţilor, Tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, deoarece cheltuielile pentru stingerea incendiilor nu au fost cuprinse în contractul de asigurare. Pentru a beneficia de contravaloarea acestor cheltuieli, reclamanţii erau obligaţi, în baza cap. VI pct. 10 lit. b) să achite o primă suplimentară de asigurare, fapt pe care aceştia nu l-au făcut.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin sucursala Giurgiu, la data de 27 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată, prin apelul formulat invocând şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F. cât şi nelegalitatea hotărârii pe fond.
Prin Decizia comercială nr. 643, pronunţată la data de 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA prin sucursala Giurgiu, împotriva sentinţei comerciale nr. 281 din 04 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2827/122/2008, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi Ş.F. şi SC D. SRL, şi a respins cererea intimaţilor privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, Curtea a reţinut că, în cauza de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv, clauza din CAP XV punctul 65 din condiţiile de asigurare, dreptul material la acţiunea în despăgubire s-a născut la data de 19 mai 2006, data producerii evenimentului asigurat (incendiu), numai că întocmirea dosarului de daună echivalează cu întreruperea cursului prescripţiei, prin recunoaşterea de către asigurător a dreptului asiguratului la plata indemnizaţiei, caz în care începe să curgă o nouă prescripţie.
Or, despre dosarul de daună asiguratul a primit informaţii numai la data de 1 februarie 2007, astfel că noul termen de prescripţie se împlinea la 1 februarie 2009, iar cererea de chemare în judecată s-a formulat înainte de îndeplinirea prescripţiei.
S-a mai arătat că instituţia repunerii în termenul prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 lasă la libera apreciere a organului de jurisdicţie ca, din oficiu, să repună în termen, pentru cauze temeinic justificate, în cauza de faţă, un asemenea motiv fiind cunoaşterea unor fapte stabilite de organul de urmărire penală, numai după împlinirea termenului de prescripţie
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F., Curtea a reţinut că soluţia instanţei este corectă în sensul respingerii excepţiei, dat fiind că, în contractul de asigurare, la poziţia asigurat, figurează SC D. SRL, iar la poziţia beneficiar, figurează Ş.F.
Or, raportul asigurătorului cu beneficiarul asigurării nu poate fi plasat în afara raporturilor de asigurare, deoarece, prin stipulaţia făcută în favoarea sa, dobândeşte creanţa de indemnizaţie în temeiul contractului de asigurare. Dreptul beneficiarului îşi are izvorul în acest contract, iar asigurătorul îl plăteşte, deoarece are faţă de el, în baza contractului, calitatea de debitor, despre beneficiar făcându-se vorbire şi în Cap. I pct. 1.3. din Condiţiile de asigurare, dar şi în art. 24 din Legea nr. 136/1995.
Referitor la motivele ce vizează fondul cauzei, Curtea a reţinut că apelanta nu a precizat punctual care dintre obligaţiile prevăzute la Cap. XIII pct. 37 lit. a) – f) nu s-au respectat, şi nici argumentele nu au fost însoţite de dovezi, cum nu s-a precizat şi probat nici dacă s-au luat măsuri potrivit CAP. XV pct. 63 şi pct. 61 din Condiţiile de asigurare (anterior producerii riscului asigurat - raportat) sau îndeplinirea şi probarea condiţiilor prevăzute de pct. 60 şi 62.
Neputinţa asigurătorului - apelant de încadrare a evenimentului asigurat (incendiu) ca fiind un risc asigurat faţă de prevederile contractului de asigurare, raportat la situaţia de fapt şi constatările efectuate de organele abilitate, nu este de natură a înfrânge obligaţia asigurătorului de a plăti despăgubirea cuvenită asiguratului, în schimbul plăţii primei de asigurare.
Referitor la susţinerea apelantei privind nejustificarea încasării de către SC D. SRL a vreunei indemnizaţii cu privire la clădirea asigurată, Curtea a reţinut că, potrivit înţelegerii dintre proprietarul clădirii şi SC D. SRL, aceasta din urmă a primit clădirea în folosinţă pentru o perioadă de 5 ani, asumându-şi răspunderea pentru toate daunele pricinuite.
Pe de altă parte, în Condiţiile de asigurare cap. III pct. 3 şi 4 este prevăzută şi situaţia în care bunurile asigurate aparţin unor terţi, iar asiguratul face dovada că a convenit cu proprietarul că răspunderea pentru distrugerea, deteriorarea ori pierirea bunurilor să revină asiguratului, în aceste condiţii alegaţiile apelantei structurate pe invocarea principiului subrogaţiei reale a indemnizaţiei de asigurare nefiind fondate.
A mai reţinut instanţa de apel că, în contractul de asigurare, clădirea, mijloacele fixe, utilajele, instalaţiile, maşinile şi echipamentul electronic au fost asigurate la valoarea reală (VR – la rubrica S(2)), şi nu la valoarea contabilă, prin urmare, calculul efectuat de experţi fiind unul corect, iar hotărârea instanţei de fond, temeinică şi legală, neputându-se aprecia că o asemenea indemnizaţie ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a asiguratului.
Cererea intimaţilor de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă, având în vedere lipsa dovezii din care să rezulte efectuarea de cheltuieli în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA - prin Sucursala Giurgiu.
A invocat, în drept, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 8 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel a greşit atunci când a considerat că prin apelul formulat nu s-a atacat şi Încheierea din 3 februarie 2009 prin care prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, interpretând astfel greşit dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afara cazului când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii, partea prin apelul declarat împotriva hotărârii înţelegând să facă apel şi împotriva încheierii care face parte integrantă din aceasta.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune consideră că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958 motivat pe faptul că s-a întocmit dosarul de daună, această motivare fiind rezultatul interpretării eronate a contractului în raport cu prevederile Decretului nr. 167/1958.
Întocmirea dosarului de daună nu înseamnă altceva decât o desfăşurare a relaţiilor contractuale şi presupune o procedură ce nu echivalează cu recunoaşterea dreptului.
De asemenea, instanţa de apel a interpretat greşit şi dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, neexistând nicio dovadă în sensul legii că reclamanţii s-ar fi aflat într-o situaţie care să justifice repunerea în termen.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F., în mod eronat a fost respinsă, deoarece chiar dacă a fost menţionat în contract ca beneficiar al asigurării, acesta trebuia să justifice un interes asigurabil coroborat cu dovedirea unui prejudiciu în patrimoniul propriu.
În materia asigurărilor de bunuri este incident principiul subrogaţiei reale a indemnizaţiei de asigurare în patrimoniul persoanei asigurate (pretum succedit loco rei).
La dosar nu există niciun element probatoriu care să dovedească existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului Ş.F., proprietarul clădirii fiind tatăl acestuia, iar celelalte bunuri cuprinse în contractul de asigurare fac parte din patrimoniul SC D. SRL.
Cu privire la fondul cauzei instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile din contract încălcate de asiguratul SC D. SRL, iar cu privire la susţinerea potrivit căreia nu s-ar fi luat de către recurentă măsuri potrivit Cap. XV pct. 63 şi 61 din Condiţiile de Asigurare, acestea nu puteau fi luate faţă de faptul că evenimentul a avut loca la două luni de la încheierea contractului şi nu este real nici faptul că s-ar fi primit toate înscrisurile solicitate de la asigurat, neexistând dovezi în acest sens.
Despăgubirea nu se acordă decât în condiţiile contractului pentru evenimentul asigurat, or, în cauză, s-a făcut dovada pe deplin prin înscrisuri, expertiză tehnică şi contabilă şi răspunsul la interogatoriu a faptului că Ş.F. nu era proprietarul clădirii, iar despăgubirea pentru bunurile mobile nu trebuia acordată în condiţiile în care nu au valoare contabilă. Astfel, chiar dacă prin contract bunurile au fost asigurate la valoarea reală, în eventualitatea producerii unui risc asigurat, nu se poate plăti o sumă de bani pentru bunuri amortizate complet, întrucât ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză, ceea ce contravine principiului pretum succedit loco rei.
Intimaţii – reclamanţi au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând, recursul se găseşte nefondat.
În privinţa soluţiei date excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, criticile legate de încălcarea art. 282 alin. (2) C. proc. civ., sunt lipsite de interes şi nu vor fi analizate, deoarece instanţa de apel s-a pronunţat pe acest motiv de apel considerând că dreptul material la acţiune nu s-a prescris aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Instanţa de apel şi-a argumentat juridic, într-adevăr, soluţia pe instituţia întreruperii termenului de prescripţie ca efect al recunoaşterii dreptului prin întocmirea dosarului de daună, instituţie care nu se poate reţine în cauză, dar aşa cum rezultă din art. XV pct. 53 din Condiţiile de asigurare părţile au convenit ca plata indemnizaţiei să se facă la finalizarea procedurilor penale, care în cauză s-au declanşat la iniţiativa recurentei – pârâte, astfel că, ceea ce este relevant din punctul de vedere al cursului prescripţiei este data de la care a început să curgă termenul şi în această situaţie este data finalizării cercetărilor penale, dată în raport de care acţiunea a fost formulată în termen, fiind incidente dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora în cazul obligaţiilor cu termen, până la împlinirea termenului nu curge termenul de prescripţie.
Cu privire la cea de a doua excepţie a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ş.F., în mod instanţa de apel a avut în vedere Cap. I pct. 1.3 din Condiţiile de asigurare şi art. 26 din Legea nr. 136/1995, dispoziţii contractuale şi legale care fac referire la beneficiarul asigurării, calitate în care figurează acest reclamant în contract, existând dovezi la dosar a căror reapreciere nu se mai poate face în recurs în sensul existenţei unui prejudiciu şi în patrimoniul beneficiarului în legătură cu bunurile asigurate.
Cât priveşte aspectele legate de culpa contractuală a părţilor cu raportare la obligaţiile invocate prin cererea de recurs, recurenta – pârâtă nu aduce critici de nelegalitate a hotărârii, ci face aprecieri asupra situaţiei de fapt vizând netemeinicia hotărârii.
Despăgubirea civilă s-a acordat în temeiul contractului care prevede şi situaţia în care proprietatea bunurilor aparţine unui terţ şi în limitele stabilite de părţi, aşa cum a reţinut corect instanţa de apel, recurenta – pârâtă având sarcina probei în sensul că producerea evenimentului asigurat s-a datorat culpei reclamanţilor.
Cât priveşte modul de calcul al despăgubirilor, de asemenea, s-au respectat dispoziţiile contractuale prin care s-a prevăzut că despăgubirile se raportează la valoarea reală a bunurilor şi nu la valoarea contabilă, ceea ce confirmă legalitatea hotărârii şi din acest punct de vedere, orice alte referiri la cuantumul acestor despăgubiri neputând face obiectul analizei în recurs.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA - prin sucursala Giurgiu împotriva deciziei comerciale nr. 643 din 21 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2302/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2449/2011. Comercial → |
|---|
