ICCJ. Decizia nr. 225/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 225/2011
Dosar nr. 6581/86/2008
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 12 septembrie 2008 înregistrată sub nr. 6581/86/2008, reclamanta SC G.S. SRL – Mălini a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL – Marginea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia de a-i restitui biletele la ordin emise la data de 18 iulie 2008 pentru suma de 23.000 lei, la data de 6 august 2008 ( în număr de trei, pentru suma de 20.000 lei fiecare) pentru suma de 60.000 lei, la data de 26 august 2008 ( în număr de cinci – pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru suma de 125.000 lei şi la data de 27 august 2008 ( în număr de cinci – pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru suma de 125.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 22 din 16 ianuarie 2008, pârâta s-a obligat de a-i comercializa materiale de construcţii a căror valoare urma să fie decontată în baza facturilor emise, cu filă CEC sau bilet la ordin, în contul vânzătorului, stabilindu-se de comun acord o limită a valorii contractuale de 2.550.000 lei.
A mai arătat că pe parcursul derulării contractului a convenit emiterea periodică a unor bilete la ordin, ca o garanţie a executării obligaţiei de plată a mărfurilor livrate, bilete care puteau fi valorificate la scadenţă în măsura în care la exigibilitatea obligaţiei de plată a facturilor emise, nu-şi îndeplinea această obligaţie.
În acest context, la data de 18 iulie 2008 a emis un bilet la ordin pentru suma de 23.000 lei, la data de 6 august 2008 a emis trei bilete la ordin pentru suma de 60.000 lei ( 20.000 lei fiecare), la data de 26 august 2008 a emis cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei ( 25.000 lei fiecare ) şi la data de 27 august 2008 a emis încă cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei (25.000 lei fiecare), primul bilet având scadenţa la 18 septembrie 2008.
Reclamanta a precizat că în speţă, obligaţia de plată a sumelor înscrise în biletele la ordin, a cărei executare a fost garantată prin emiterea instrumentelor de plată menţionate, nu mai există, deoarece a achitat integral mărfurile ce i-au fost livrate .
Conchide că, pârâta a dat dovadă de rea-credinţă, introducând toate biletele la ordin spre decontare în circuitul bancar şi că există riscul ca în contul său să nu existe disponibilul necesar acoperirii sumelor, ceea ce poate conduce la raportarea acestei situaţii la CIP, ca incident de plată major, fără a avea vreo culpă în situaţia astfel creată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 decembrie 2008 – la solicitarea apărătorului reclamantei, au fost introduse în cauză, pentru opozabilitate, în calitate de pârâte - C.E.B. România SA, sucursala Suceava, şi SCB.R. SA – Membră a G.N.B.G., sucursala Suceava.
Prin sentinţa nr. 149 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active, respectiv pasive, invocate de SC B.R. SA – Membră a G.N.B.G., sucursala Suceava; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect „obligaţia de a face” formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele SC C.T. SRL Marginea, C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala Suceava şi SC B.R. SA, Membră a G.N.B.G., sucursala Suceava.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.
Cum biletul la ordin conţine asumarea propriei obligaţii de plată a unei sume de bani, la un anumit termen şi într-un anumit loc, rezultă că această obligaţie de plată derivă din existenţa între părţi a unui raport juridic.
În lipsa raportului juridic obligaţional, nu există nici obligaţia de plată încorporată în biletul la ordin, iar în lipsa acestei obligaţii de plată, beneficiarul biletului la ordin este obligat la restituirea acestuia.
Prin prisma acestor argumente s-a apreciat că reclamanta a justificat calitatea procesuală activă.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei SCB.R. , aceasta a fost dată de calitatea de posesor a biletelor la ordin ce fac obiectul analizei.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând în esenţă că deşi biletele la ordin au fost emise ca o garanţie a executării obligaţiei de plată a mărfurilor livrate, aspect ce rezultă din procesele verbale de predare-primire, caracterul de titlu autonom al biletului la ordin şi modul legal în care banca a intrat în posesia titlului (prin gir) face inopozabil dobânditorului (băncii) raportul juridic obligaţional dintre emitentul şi primul posesor al acestui titlu de valoare.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, reiterând susţinerile din cererea introductivă şi insistând asupra faptului că prin plata efectuată în baza raportului juridic obligaţional, obligaţia de plată încorporată în biletul la ordin nu există şi aceste bilete trebuiau restituite, rolul lor fiind acela de a garanta executarea obligaţiei convenite de părţi şi putând fi valorificate doar dacă la data la care obligaţia de plată a devenit exigibilă, nu ar fi îndeplinit această obligaţie.
Prin decizia nr. 85 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 149 din 2 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Susţinerea apelantei, potrivit căreia biletele la ordin trebuie restituite pentru că obligaţia pe care o garantau a fost executată, valabilă într-un raport juridic civil clasic de genul împrumutului garantat cu un gaj asupra unui bun mobil, este inacceptabilă în materie cambială, datorită naturii juridice specifice a acestui titlu şi a caracterelor conferite prin lege, în principal acela de a fi un titlu abstract, complet, autonom şi necondiţionat.
Astfel, biletul la ordin creează obligaţii autonome, obligaţii de sine stătătoare, astfel încât, fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic distinct, cu regim propriu, viciile sau lipsurile raportului juridic anterior neafectând valabilitatea celorlalte astfel de raporturi.
Astfel, raportul fundamental care a stat la baza emiterii biletului la ordin, subzistă şi după emiterea lui şi îndreptăţeşte părţile la exercitarea unor acţiuni de drept comun în ce priveşte executarea obligaţiilor, dar nu este opozabil posesorului legitim al titlului, posesor care în speţa de faţă este C.E.B. şi care rămâne beneficiarul obligaţiei necondiţionate de plată pentru suma înscrisă în titlu, putând la rândul său să gireze acest titlu unei alte persoane. Aceasta pentru că, în beneficiul securităţii raporturilor comerciale, legiuitorul a înţeles ca în această materie, să acorde prioritate aparenţei, asigurând posesorului legitim al titlului o protecţie deplină, respectiv dreptul de a primi suma de bani menţionată în titlu, chiar dacă în fapt datoria primordială nu există.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.S. SRL Mălini, prin administrator judiciar Cabinet de insolvenţă C.O., aducându-i următoarele critici.
Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii.
Biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.
Cum biletul la ordin conţine asumarea propriei obligaţii de plată a unei sume de bani, la un anumit termen şi într-un anumit loc, rezultă că această obligaţie de plată derivă din existenţa, între părţi, a unui raport juridic.
În lipsa raportului juridic obligaţional, nu există nici obligaţia de plată încorporată în biletul la ordin, iar în lipsa acestei obligaţii de plată, beneficiarul biletului la ordin este obligat la restituirea acestuia.
Cum recurenta reclamantă nu are nicio datorie faţă de SC C.T. SRL apreciază că este pe deplin îndreptăţită la restituirea biletelor la ordin.
Deşi biletele la ordin au fost girate către bancă, consideră că girul este un act juridic accesoriu, iar în măsura în care obligaţia principală a fost stinsă, nu mai subzistă nici obligaţia de plată încorporată în biletul la ordin.
Mai apreciază recurenta că raporturile juridice ale posesorului biletului la ordin cu girantul, rămân valabile, ceea ce înseamnă că trăgătorul va fi ţinut personal să achite sumele prevăzute în titlu.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia, însă, odată emis, acest înscris devine autonom, nemaifiind legat de existenţa sau inexistenţa obligaţiei pentru care a fost emis prima dată.
Biletul la ordin este atât un mijloc de plată, un titlu de credit cât şi un instrument de garanţie, potrivit dispoziţiilor Titlului II din Legea nr. 58/1934.
În speţa de faţă, aşa după cum, în mod legal, a reţinut şi instanţa de apel, chiar dacă biletele la ordin au fost emise pentru a garanta o obligaţie concretă între reclamantă şi pârâta SC C.T. SRL, ele au fost girate, în mod legal, potrivit dispoziţiilor art.106 raportat la art. 13-23 din Legea nr. 58/1934, de către pârâta SC C.T. SRL în favoarea C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala Suceava, păstrându-şi caracterul autonom, putând fi, pe viitor, girate, avalizate sau scontate, potrivit dispoziţiilor legale.
Singura posibilitate pe care ar fi avut-o reclamanta, în raport cu pârâta SC C.T. SRL, ar fi cea prevăzută de art. 1138 C. civ., şi anume remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor, deci remiterea voluntară, de către pârâta SC C.T. SRL, a biletelor la ordin emise de reclamantă, înainte de transmiterea lor către bancă.
Cum această remitere nu a avut loc, dimpotrivă, pârâta SC C.T. SRL girând aceste titluri de credit în favoarea băncii, acestea îşi păstrează caracterul autonom, unitatea bancară neavând obligaţia de a le remite emitentului.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.S. SRL Mălini, prin administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă C.O., împotriva deciziei nr. 85 din 10 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 236/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2177/2011. Comercial → |
|---|
